am sentimentul acela ciudat de liniște-neliniște ca de după spovedanie. și nu sunt genul care se spovedește prea des.
și o durere de cap care insistă.
nu contează unde, cum și când, durerile sunt f'ing insistente.
și punctuale.
singurătate și cafea.
fără singurătate. și cu gust de creme brulee.
cred că trebuie să fii dependent de droguri, sex, toamnă sau de cine știe ce naiba mai dă dependență în ziua de astăzi, ca să-mi înțelegi relația aceasta tandră și îndelungă pe care o am eu cu cafeaua.
mai sorb o gură și mă gândesc că CuCafeaua formează o oarecare cucafonie de care mă doare drept în paișpe.
n-am înțeles niciodată ce treabă are paișpe cu durerea.
adică sunt numere mult mai dureroase. șaptele biblic de exemplu. sau doiul tăiat în două.
sau doiul în care se amestecă un unu sau o una, because a relationship is 1+1, but some bitches don't know math.
ok, mă opresc din analiza numerologică deși ar mai exista niște numere remarcabile.
e o dimineață-razna. nu o dimineață indecentă
singurătatea e o chestie de interior. știu să fiu singură pentru că știu al naibii de bine să fiu împreună.
o singurătate altfel, dulce, moale, de un verde stins tivit cu galben.
care îmi înfășoară inima într-o dulce disperare.
cred că nici nu se cheamă singurătate de fapt, da' sunt în criză de cuvinte.

cuvinte pe care le-am scris, pe toate le-am scris, și acum îmi simt creierul gol și inima singură.
nu are cum să nu fie singură, că doar nu sunt ăla cu două inimi, nu-i așa?:)
întotdeauna am avut sentimentul că atunci când vorbesc, cuvintele mă golesc.
când scriu, cuvintele mă umplu.

cred că mi-a crescut un nufăr sub sânul stâng.
și nufărul ăsta, când se deschide, provoacă tahicardie.
niște bătăi în plus, îmhm, pe care aș fi fost surprinsă dacă nu le-aș fi avut.

o fi indicată cafeaua?