poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-23 | | - Câte găuri are plasa coșului de baschet? E o întrebare pe care o pun uneori ca să captez atenția totală a copiilor din grupele mici ale clubului de baschet pe care-l păstoresc, la orele mele, la antrenamente, copiii mici sunt foarte curioși și le plac provocările, wow! și încă cum. Cască ochii avizi de cunoaștere, efectiv absorb tot ceea ce le spun eu. Pur și simplu ei încorporează în softurile lor acele programe care pot să le fie de folos, căci evident ei vor să joace baschet de nivel înalt, nu-i așa? Întrebarea are însă, o istorie a ei secretă. Întrebarea mea conține o poantă pe care o știu din primii ani ai junioratului meu de la Clubul Sportiv Școlar Mediaș, acolo unde am început baschetul. Colegii mei mai mari, așa zișii “bătrâni”, întrebau asta și alte câteva asemenea în cadrul acțiunii numită botez. Era un fel de inițiere în baschet, o sărbătorire a majoratului în echipă, după acest proces inițiatic, erai considerat și tu baschetbalist matur, adică puteai avea cuvânt în echipă, vorbele tale puteau fi ascultate, altminteri, erai veșnic un boboc cu ciocu’ mic, nu puteai fi luat în serios. Circulau sute de zvonuri despre botez, și între sportivii baschetbaliști de la celelalte echipe de juniori, din alte centre. Evident, antrenorii poate că nu dădeau prea mare importanță unor asemenea practici, dar copiii da. Pentru ei era o frică combinată cu emoția aflării ce e acela botez. Ce se întâmpla efectiv în cadrul unui botez? Păi ți se puneau de către membrii grupului bătrânilor, întrebări cu dublu sau multiplu sens, la care evident, novicele răspundea cum știa el mai bine. În funcție de răspunsurile primite, i se notau răspunsurile care erau considerate greșite pe o foaie de hârtie. O întrebare greșită însemna un anumit număr de lovituri cu pantoful de baschet, peste fund. Aceste corecții erau aplicate seara, în hotelul sau internatul unde era întreaga echipă cantonată, fie că urma vreun meci sau vreun joc din cadrul unui turneu, nu exista restricție în asta. Pur și simplu cei mai vârstnici jucători ai echipei doreau o disciplinare, o demonstrație de forță în fața celor mai mici, că doar bobocii sunt cu maxim un an sau doi, poate trei mai tineri. De la caz la caz. În fine, așa era regula și noi o luam ca atare, utilitatea botezului rareori se putea pune la îndoială, validitatea sau justețea botezului era văzută în mod diferit în funcție de ce poziție ocupai în echipă, firește. Dacă l-ai luat asta însemna că ai trecut testul, erai în elita echipei, dacă urma să-l iei, erai speriat, înfricoșat și firește, ai fi vrut să-l eviți dacă se putea. În echipele serioase, care contau cât de cât în baschetul românesc, și care aveau în componența lor jucători buni, unii dintre ei chiar selecționați prin loturile naționale de cadeți sau de juniori mici ai României, botezul era o practică ce se transmitea din generație în generație, era modalitatea de a stabili ierarhia în haită, fără intervenția autorității antrenorului, adesea. În fond, am fost lupi, lei, maimuțe, oameni primitivi, am trăit în grupuri, am vânat împreună, aceste practici arhetipale nu au încetat când omul așa zis modern a explodat tehnologic, programele ce stabilesc poziția fiecăruia în cadrul grupului, iată, se mai perpetuează sub alte forme, însă nu mai puțin dramatice. Te asigur că pentru mine personal, a însemnat o teamă ce am ținut-o ascunsă multă vreme, ca și copil, când eram la rând la botez, până la urmă nu s-a întâmplat în cazul meu, nu mai știu de ce, cei mai mari au decis să mă lase în pace, am sărit faza cu botezul. Lucky me! Eram oricum împotriva acestor practici, considerate de mine, barbare. Scopul acelei întrebări, “câte găuri are plasa de baschet ?” era acela, să pună hierofantul în poziția paradoxală de a nu putea răspunde clar, orice ar fi zis, răspunsul lui era contestat pe loc și desigur mai primea vreo zece lovituri peste buci. Și se dădea zdravăn, nu alta. Adesea loviturile lăsau vânătăi serioase, urme dureroase pe fund, tânărul botezat nu mai putea să se așeze în fund la masă, la meci, a doua zi răbda de durere, strângea din dinți și juca, dacă era introdus în teren trebuia să mascheze grimasele de la durerile sale. Ca un bărbat ce era, nu-i așa?! Acestea dureau o vreme, dar totuși dispăreau în curând și ierarhia grupului era astfel restabilită, lucrurile și viața în echipă își reluau cursul nou stabilit. Antrenorul adesea habar nu avea ce se întâmplă în sânul echipei, iar dacă știa cumva, dacă avea informatori, poate păstra tăcerea dinadins, căci haita lui își forma propriile legi interne, viața în grup înseamnă adesea parcurgerea unor asemenea experiențe care te făceau bărbat, cuvântul tău și statutul era respectat, căpătai o aură de autenticitate în ochii celorlalți. Nu știu dacă acum se mai practică, sincer habar nu am, dar mie ca și copil mi se părea o barbarie, mi se pare și acum, când înțeleg că totul are o rădăcină animalică, brută, rațiunea violenței nu m-a încântat niciodată. Dacă o fi vreuna, personal mă îndoiesc că ar fi. Ei bine, plasa coșului de baschet, are vreo treizeci și șase de găurele, așa în mare, depinde de cât de bine știi să numeri, dar și de modelul plasei, de construcția și lungimea ei, căci variază, nu e fixă. Și mai e un detaliu pe care proaspătul inițiat nu îl știe: - Are două bă! Una pe care intră și alta pe care iasă mingea, bă! Coachzen 23.10.2014 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate