Imaginea scolastică pe care o aveam despre deșertul Sahara, ca fiind o întindere nesfârșită de nisip galben-roșiatic, punctată pe ici pe colo cu verdele vegetației luxuriante tipice oazelor, am păstrat-o doar parțial, după ce am parcurs mii de kilometri prin Algeria, pe drumuri betonate, aflate într-o stare neașteptat de bună. În realitate, acest deșert african, cu o suprafață aproximativ egală cu a Europei, prezintă o varietate uimitoare, ceea ce a făcut să apară un vocabular specific: erg - succesiune parcă nesfârșită de dune de nisip fin, ued - râu cu albie seacă, hammada și reg - porțiuni stâncoase acoperite cu pietrișuri și nisipuri grosiere, situate la altitudine relativ medie, respectiv, joasă, unde se fixează din loc în loc arbuști și tufe de ierburi țepoase, care constituie alimentul de bază al cămilelor ieșite la păscut.
Mă aflam pe drumul care leagă localitățile Touggourt și El Oued într-o zi de mai. Circulația era blocată de o mașină de dezînnisipare, mare cât o combină agricolă, dotată cu plug și transportor elicoidal, care făcea față cu greutate minidunelor înalte de câțiva centimetri, generate de acțiunea vântului din noaptea trecută. În spatele autoturismului "Dacia 1310" se forma încet - încet un șir tot mai lung de vehicule rutiere; numai oamenii călărind măgăruși se strecurau pe fâșia îngustă de drum rămasă liberă. Am oprit motorul pentru ca să nu se supraîncălzească. Soția mea, Ella, și-a pus pe cap pălăria de soare aflată pe bancheta din spate și a îndrăznit să iasă afară. Am imitat-o imediat și am crezut că am intrat într-un cuptor cu rezistențele de încălzire agățate de boltă. Soarele arunca torente de foc. Nu detectam nici măcar o adiere de vânt. Betonul drumului părea că geme datorită tensiunilor interne provocate de dilatare. În jur se vedea numai nisip. La orizont cerul părea că se reflectă ca într-o… apă, semn că în depărtare o vedeam pe… Fata Morgana. Apoi, nu mică mi-a fost surpriza să văd o altă Fată Morgana, aflată mult mai aproape: la marginea drumului un om scotea dintr-o fântână un burduf plin cu…apă. M-am frecat la ochi și am observat că Ella făcea același lucru. Dorința de a atinge… Fata Morgana devenise irezistibilă și am început să-mi înfund sandalele într-un nisip fin, suplu dar…insuportabil de fierbinte. Din câteva salturi precipitate am ajuns la ghizdul fântânii, unde am simțit că solul era umed datorită apei scurse alături în timpul numeroaselor goliri ale burdufului. Am privit în jos și am văzut pânza freatică lucind la o adâncime de aproximativ 30 metri. Apa nu era o închipuire, rezultatul unui miraj, ci reală și uimitor de rece. Între timp, Ella ajunsese și ea lângă fântână și privea încântată minunea din deșertul Sahara. Lângă noi, un om înaintat în vârstă, uscățiv, bărbos, de talie mică, îmbrăcat într-un fel de cămașă lungă până la glezne și cu o pălărie de paie pe cap terminase de turnat apa din burduf într-un jgeab executat din trunchiul unui palmier. Atunci am observat că în proximitatea noastră se găsea un măgăruș, care a început să-și astâmpere setea.
- Eu mă numesc Alsahib (n.a. Stăpânul). Unde mergeți? ne-a luat prin surprindere stăpânul micului animal de povară într-o franceză corectă.
- Suntem încântați de cunoștință. Noi avem pașaport românesc. Eu mă numesc Ella, iar domnul este soțul meu și se numește Doru. Ne îndreptăm spre El Oued, a răspuns soția. Dumneavoastră unde mergeți?
- Eu locuiesc la El Oued. În fiecare zi fac cinci kilometri pentru a ajunge aici, unde am o plantație de curmali, pentru a îndepărta nisipul adus de vânt. Eu am doi măgăruși: cu unul fac naveta, iar pe celălalt îl utilizez la muncile agricole.
- Dar, în jurul nostru, până la orizont, observ numai dune de nisip, am rostit eu cu uimire în glas.
- Curmalii sunt plantați într-o… groapă adâncă de 20 de metri protejată de parapetul de nisip din fața noastră, înalt de 10 metri, astfel încât rădăcinile să ajungă la izvorul subteran, ne-a explicat proprietarul ciudatei plantații. Am privit acolo și ceea ce părea o dună era, de fapt, un parapet circular, armat din loc în loc cu țăruși.
- Ne permiteți să urcăm pe creastă pentru a arunca o privire spre plantație? a întrebat Ella.
- Desigur, doamnă, dar înainte de a începe această ascensiune este necesar să vă turnați apă pe picioare ca să îndurați mai ușor contactul cu nisipul încins, în care, vă asigur, se pot obține ouă fierte, ne-a sfătuit Alsahib. Apoi el a luat măgărușul de hățuri și l-a dus la baza parapetului, unde l-a legat de un pripon. După câteva minute de eforturi penibile am ajuns cu toții pe creastă. Jos se desfășura o groapă cu diametrul de aproximativ 200 de metri în care erau plantați zeci de curmali - un fel de palmieri, ale căror vârfuri ajungeau aproape la nivelul tălpilor noastre. Solul era acoperit de un covor verde-închis de iarbă deasă. O parcelă dreptunghiulară de aproximativ 400 metri pătrați era rezervată culturii legumelor: morcovi, ceapă, cartofi. Nu departe am observat o altă fântână, asemănătoare cu aceea de pe marginea drumului. Un sistem de jgheaburi executate din trunchiuri de curmali făcea legătura dintre sursa de apă și parcela de legume.
Saharianul și-a dat drumul la vale prin nisip. Jos îl aștepta un alt măgăruș, alături de doi desagi împletiți din paie și un fel de căuș cioplit din trunchi de curmal. La baza versantului am observat o prelungire de nisip lungă de până la 20 de metri formată, probabil, de vântul care bătuse cu câteva zile în urmă. Omulețul a pus pe spinarea măgărușului cei doi desagi și s-a deplasat în zona cea mai îndepărtată, unde iarba nu se mai vedea. Acolo, folosindu-se de căuș, a umplut desagii cu nisip, după care a mânat măgărușul la baza parapetului. Apoi, el a ușurat spinarea animalului și a început o muncă de Sisif - de târâre a celor doi desagi până la creasta parapetului, de unde a răsturnat conținutul lor - să fi fost aproximativ 30 de kilograme în total - pe versantul exterior.
- Cel puțin jumătate din timpul de lucru îl petrec cu dezînnisiparea, ne-a spus Alsahib, respirând cu greutate. Vântul aduce mult nisip din deșert; cea mai mare parte se oprește în parapet, făcându-l tot mai înalt, iar restul se depune în plantație. Creasta dunei artificiale o fixez cu țăruși.
- Când are loc culesul curmalelor? a întrebat Ella.
- Curmalii înfloresc în aprilie, iar culesul îl fac în septembrie. De la un copac obțin în medie 15 kilograme de curmale. O parte din recoltă o vând, deoarece pensia mea este foarte mică. Eu am fost profesor de geografie.
- Aa, și noi suntem profesori, am exclamat eu. Acum eu lucrez la Școala Normală Superioară de Învățământ Politehnic din Oran, iar soția - la Institutul Algerian de Petrol din același oraș. Și în România, profesorii, care au ieșit la pensie, caută să-și rotunjească veniturile, desfășurând diferite activități, nu întotdeauna profesorale.
- Dar, măcar ei nu lucrează la plantațiile de curmali din Sahara, a oftat Alsahib…