Cursul magistral de Metalurgie curgea lent, în ritm de dictare. Studenții Școlii Normale Superioare de Învățământ Politehnic din Oran, în număr de câteva duzine, aruncau spre mine priviri în care licărea un interes mai mare sau mai mic. Împrăștiați statistic aproape uniform în sala cu 100 de locuri, ei aveau în față câte o coală de hârtie, pe care pixurile lăsau urme subțiri, reprezentând litere, semne de punctuație sau linii, când nu erau…prinse între dinți, puse după ureche, utilizate pe post de bigudiu, țintuite între degete sau, pur și simplu, așezate pe mese. Era o după-amiază de mai, când soarele pârjolea aproape în egală măsură atât fâșia litorală a Algeriei, cât și deșertul Sahara, situat mai la sud, între care se găsește doar lanțul munților Atlas. Perdelele din pânză subțire de culoare albastră reușeau mai mult să coloreze radiația solară, decât să-i reducă intensitatea. Prin ferestrele deschise pătrundea un aer încins, uscat, care dădea totuși o senzație de răcoare, deoarece accelera procesul de evaporare a transpirației. Treceam printre discipolii mei pentru a impulsiona luarea notițelor de curs. Pășeam cu grijă ca să nu calc peste picioarele întinse, care ieșeau de sub mesele unora dintre ei. Ușoara mișcare a degetelor în sandale îmi indica faptul că posesorii acelor articole de încălțăminte erau relaxați, lipsiți de complexe.
- "Monsieur", vreți să scrieți pe tablă ultima frază? am auzit o voce, care a primit aprobarea întregii asistențe prin limbaj non-verbal.
- "Bien sûr!" am reacÈ›ionat eu mulÈ›umit că reuÈ™isem să menÈ›in trează atenÈ›ia auditoriului. Eram obiÈ™nuit cu astfel de intervenÈ›ii, deoarece studenÈ›ii mei nu cunoÈ™teau foarte bine limba franceză. Procesul de arabizare, început la 2 iulie 1962, când a fost declarată independenÈ›a Algeriei, ajunsese să-È™i facă efectul; limba franceză nu a mai fost studiată în ciclul primar, ca o limbă maternă, ci, mai târziu, ca limbă străină. ÃŽn timp ce mă îndreptam spre tablă, s-a auzit chemarea la rugăciune transmisă prin difuzoarele moscheilor din Oran. Abia scrisesem prima literă, când o voce m-a întrerupt:
- "Monsieur", noi dorim să plecăm acum la sala de rugăciune.
- Nu este nici o problemă, puteți pleca imediat. Știam că există un spațiu amenajat special acestei activități în incinta Școlii Normale Superioare de Învățământ Politehnic din Oran, care a fost construită în anul 1970 cu fonduri U.N.E.S.C.O. De asemenea, fusesem prevenit de colegii mei bulgari, francezi, polonezi și ruși, încă din prima zi când am intrat în această instituție universitară că unui profesor "redegist", care a refuzat studenților să iasă în timpul orelor ca să se roage, i-a fost reziliat contractul datorită… grevei discipolilor lui. Am observat că un grup de aproximativ zece studenți a părăsit, ca de obicei, sala de curs. Am început să scriu pe tablă fraza solicitată, dar pe la mijlocul ei… a sunat sirena care anunța pauza. Imediat am auzit în spatele meu hârșâitul produs de deplasarea scaunelor. Am terminat de scris pe tablă fraza respectivă, după care am revenit la catedră. Spre mine a venit studentul Munarau (n.a. Moderatul), un tânăr cu ținută atletică, pe care l-am întrebat:
- Tu de ce nu mergi la sala de rugăciune?
- Mai întâi trebuie să vă spun că una din obligațiile importante ale oricărui musulman este de a face rugăciune de cinci ori pe zi: "al fajr", adică "zorile", "adz dzohr", adică "amiaza", "al aasar", adică "mijlocul după-amiezii", "al maghrib", adică "apusul soarelei" și "al iișa", adică "lăsarea nopții". Acum ar fi trebuit să efectuez ritualul rugăciunii "al aasar", dar sper că Allah mă va ierta, așa cum îi va ierta și pe colegii mei, care au ales să meargă la "cafétéria" ca să bea ceva răcoritor. De altfel, câți algerieni mai fac rugăciunea "al fajr"? Foarte puțini, vă spun eu, deoarece este extrem de obositor să te scoli zilnic în zori.
Între timp s-a îndreptat spre noi studentul Almumin, un tânăr firav, cu barbă, care se întorcea de la sala de rugăciune.
- Rugăciunea este obligatorie? l-am abordat eu pe Almumin.
- În primul rând trebuie să știți că legile coranice pot fi clasificate astfel: 1) acte obligatorii, care reprezintă binele; 2) acte interzise, care reprezintă răul; 3) acte recomandate, la care binele este predominant; 4) acte nerecomandate, la care răul este predominant; 5) acte lăsate la alegerea individului, la care proporția binelui este egală cu aceea a răului. Iar acum vă răspund la întrebare: în Coran este menționată încă din surata 2, denumită "Baqara" (n.a. Vaca), versetul 43, obligația de a efectua "salaua" (rugăciunile) către Allah.
- Iar cu cei care nu fac toate rugăciunile zilnice ce se întâmplă?
- Acei musulmani vor ajunge pe un anumit nivel al Paradisului sau Iadului, în funcție de totalul păcatelor săvârșite. De altfel, pe fiecare umăr al oamenilor stă câte un înger scriitor; unul înregistrează faptele bune, iar celălalt - faptele rele. A nu face toate rugăciunile zilnice este un păcat mult mai mic comparativ cu acela de a nu crede în Allah sau a crede în idoli, așa cum au făcut evreii când s-au închinat la o statuie de aur a unui vițel și l-au supărat atât de tare pe Moise, încât Profetul a spart cele două table cu legi scrise chiar de Allah...
- Adică scrise de Dumnezeu, l-am corectat eu pe Almumin. De altfel, am văzut la biserica "San Pietro in Vincoli" (n.a. Sfântul Petru în Lanțuri) din Roma celebra statuie a lui Moise, realizată de Michelangelo Buonarroti. Am fost impresionat de măiestria sculptorului de a reda starea de nervozitate a celui care, după ce a coborât de pe muntele Sinai, unde vorbise cu Dumnezeu timp de 40 de zile, a văzut necredința în Dumnezeu a celor care se închinau la vițelul de aur.
- Mai trebuie să știți că musulmanii respectă atât Coranul, cât și Hadit (n.a. Relatare), care reunește unele vorbe ale Profetului Muhammad, precum și Sunna (n.a. Conduită), în care sunt descrise unele comportamente ale Profetului Muhammad, cu valoare de norme.
- Dă-mi un exemplu în acest sens, nu l-am lăsat eu să răsufle pe Almumin.
- Desigur, un exemplu care îmi vine în minte acum este interdicția de a intra în W.C.-uri, luând cu sine înscrisuri din Coran pe orice fel de suport: hârtie, pânză, metal etc.
- Mai poți să-mi dai un exemplu, Almumin? am insistat eu. În sala de curs căldura era mare, dând o senzație de sufocare. Almumin a făcut o pauză cât să inspire adânc, a răsucit cu degetul câteva fire din barbă, după care a spus:
- Ãă, desigur. Este interzis accesul în moschei al bărbaților sau în anexa moscheelor a femeilor, dacă lenjeria este pătată de urină, respectiv de sânge. Aici este una dintre marile probleme ale bărbaților musulmani mai în vârstă, mi s-a destăinuit cândva tatăl meu, dată fiind legea nescrisă a firii care spune că ultima picătură de urină ajunge în... chiloți. Mai am și alte exemple, dacă doriți.
Sirena care anunța sfârșitul pauzei m-a ajutat să ies din starea de perplexitate în care mă găseam; pentru moment nu mai aveam alte curiozități...