Când un arab își construiește o casă, prima lui grijă este… de a împrejmui terenul cu un zid de o grosime apreciabilă, mai înalt de statura unui om, a cărui suprafață superioară, plată și orizontală, este acoperită cu… bucăți de sticlă spartă prinse în mortar! Apoi, indiferent unde este amplasat edificiul, cel care are limba maternă identică cu aceea a personajelor principale din filmul "Ali Baba și cei 40 de hoți" are în vedere ca principalul element ornamental obligatoriu să nu fie coloana, arcada în formă de potcoavă, peretele acoperit cu arabescuri, ci… grilajul metalic din dreptul ferestrelor, care constituie o variantă modernă a grilajului din zidărie, cunoscut de români mai mult din filmele cu haremuri.
Despre Casablanca, fiind un oraș cosmopolit, unde arhitectura arabă se îmbină armonios sau ca nuca în perete cu aceea a statelor civilizate, care au avut vremelnic baze militare pe teritoriul Marocului, s-ar putea crede că prezintă o proporție mai scăzută de ferestre zăbrelite. Din contra, în capitala economică a Marocului există o diversitate infinită de grilaje metalice.
Mă aflam în zona industrială din Casablanca, situată în fâșia litorală dinspre Rabat, unde îndrumam practica de producție a studenților de la Institutul Industrial Superior. Tocmai ieșisem dintr-o uzină care producea semifabricate laminate și mă îndreptam spre o fabrică de șuruburi amplasată în vecinătate. Era o amiază de iunie, cu cer senin, când razele soarelui devin șuvoaie de foc. Briza fierbinte dinspre uscat mărea senzația de disconfort termic. Aerul vibra și atenua liniile de contur. La orizont, prin pâcla albicioasă formată de vaporii de apă se întrezărea albastrul oceanului Atlantic. În urechi îmi intrau nepoftite păcănituri, pârâituri, trosnituri, pocnituri, scârțîituri, fâsâituri, care au încetat brusc când sunetul prelung și reunit al sirenelor din mai multe întreprinderi a dat semnalul pauzei de prânz cu durata de o oră. Imediat au început să iasă în stradă grupuri de lucrători în căutarea unui loc umbros, unde să poată lua masa, deoarece foarte puține întreprinderi dispun de săli amenajate în acest scop.
M-am îndreptat spre un restaurant, de fapt, o clădire scundă fără etaj, netencuită la exterior, cu o terasă umbrită de doi smochini cu frunze prăfuite. La intrare, pe o plăcuță vopsită în negru era scris cu creta în arabă meniul unic: "Nâsf jaja maa aruz-15 d" (n.a. Jumătate de găină cu orez - 15 dirhami) . Aș fi dorit să mănânc o "șorba" (n.a. supă de legume pasate), dar nu aveam de ales. În interior, o duzină de mese erau aranjate pe două rânduri. Un chelner slab, cu un șorț pe care se putea deduce meniul ultimelor zile, m-a invitat să iau loc cu un zâmbet știrb. Am comandat în arabă "nasf jaja". Între timp, un tânăr îmbrăcat într-un halat albastru mi-a cerut permisiunea să se așeze la aceeași masă. L-am recunoscut imediat pe Hadziq (n.a. Îndemânatic) Binlahham (n.a. Fiulsudorului), unul dintre foștii mei studenți de la Institutul Industrial Superior din Casablanca. Bucuros de întâlnire, el mi-a spus cu mândrie că a devenit patronul unui atelier de construcții metalice, situat în zonă, datorită spijinului pe care îl oferă statul marocan tinerilor care doresc să-și dezvolte propria afacere.
- Eu am o mini - întreprindere, care nu depășește nouă angajați. De obicei, eu nu mănânc aici, dar am făcut grilaje metalice la ferestrele localului, iar ca răsplată am dreptul la un prânz gratuit timp de două luni. În acest local își iau dejunul muncitorii specialiști, șefii de echipă, maiștrii, funcționarii mărunți de la întreprinderile din apropiere, adică cei care câștigă cel puțin 3000 de dirhami pe lună. Boșii pleacă
acasă cu mașini personale sau de serviciu și revin la birourile lor după două ore sau chiar mai mult. Vorbele lui au fost întrerupte de chelner, care cu niște mâini de prășitor, dar bine spălate cu soluții puternice, utilizate la curățirea după mult timp a veselei unsuroase, ne-a pus câte o farfurie cu "nâsf jaja" în față.
- Ai mulți clienți la atelier? l-am întrebat eu, mai mult ca să acopăr zgomotul produs de oasele rupte în dinții tineri ai comeseanului meu. A urmat o pauză provocată probabil de un os mai mare, după care Hadziq a mormăit în arabă:
- "Al hamdu li Lah" (n.a. Mulțumesc lui Allah).
Văzând elanul luat de tânărul din fața mea, nu l-am mai întrerupt cu nici o întrebare și am încercat să-l imit în măsura posibilităților mele modeste, datorate problemelor pe care le aveam cu măselele. Nu terminasem de mâncat nici măcar un sfert din "nâsf jaja", când Hadziq, cu farfuria golită în față, a reluat comentariul început:
- Construcțiile metalice merg foarte bine. În curând voi mai angaja trei lucrători. Cele mai multe comenzi sunt formate din grilaje și porți metalice.
- De ce? am întrebat eu, mai mult ca să mă pot ocupa nestingherit de "nâsf jaja", care nu era suficient de friptă.
- Oamenii se tem de hoți și se baricadează în spatele grilajelor. În Arabia Saudită hoția este pedepsită exemplar. La prima abatere se taie o mână. Dacă recidivistul este prins furând a doua oară, atunci el riscă o condamnare la moarte prin decapitare. În Maroc, legile sunt mult mai blânde și hoții au prins curaj. Pentru protecția cetățenilor străini sunt mobilizați foarte mulți polițiști deghizați în civil. Hoții nu se tem atât de perioada de detenție, cât de bătaia care o iau la poliție, în urma căreia mulți își pierd toți dinții din față.
- Da, ei au motiv serios să se teamă, l-am aprobat eu pe Hadziq, privind neputincios la bucata de carne albă din farfuria mea. Comeseanul meu a evaluat în tăcere situația creată și mi-a comunicat diplomatic concluzia lui:
- Vă rog să mă scuzați, dar eu trebuie să plec pentru că, așa cum v-am spus, clienții mei așteaptă nerăbdători să fie protejați contra hoților.
Rămas fără comesean, am mâncat numai orezul și m-am consolat filosofic, spunându-mi că, de fapt, corpului, care este un adăpost vremelnic pentru sufletul nemuritor, nu trebuie să-i dau o atenție prea mare. Am plătit consumația și am ieșit din local. Strada fusese transformată într-un restaurant în aer liber. Muncitorii cu venituri modeste ai întreprinderilor din jur erau așezați pe bordurile trotuarelor umbrite de palmieri sau direct pe pământ la umbra unor ziduri și mâncau ce își aduseseră de acasă sau cumpăraseră de la numeroșii vânzători ambulanți, prezenți în zonă.
- "Monsieur", vi s-a deschis o închizătoare de la servietă, am auzit un avertisment rostit corect în franceză. Vocea avea dreptate. Am privit în jur, dar lângă mine nu era decât un vânzător bine făcut, bărbos ca un musulman fundamentalist, cu o pălărie de paie pe cap, care împingea un coș pe roți plin cu fructe de cactus. I-am cerut să taie coaja acoperită cu spini a zece din acele roade și să-mi ofere miezul lor zemos. Vânzătorul mi-a vorbit în arabă și am observat că îi lipseau dinții din față. În timp ce plăteam fructele de cactus consumate cu doi dirhami, îl scanam cu privirea și mă întrebam retoric: vânzătorul din fața mea este sau nu un polițist deghizat în civil?!