Pe Anne o știu din copilărie; din primele zile în care începusem să vreau altceva decât cei din jurul meu, să visez alte locuri decât cele ce-mi fuseseră hărăzite drept loc al nașterii mele și să-mi fie dor de chipuri pe care nu le cunoscusem, încă.
Anne era tot ce visam eu și a continuat până astăzi să fie tot ceea ce eu nu am îndrăznit sau nu am avut puterea. De aceea, în prezența ei pot să vorbesc și să fiu complet liberă, am un sentiment de descătușare a tot ce înseamnă tristeți, dorințe și tăceri ascunse pentru mult timp, dar niciodată îngropate! Pentru că de mică, mi se întâmplă să nu pot să uit definitiv rădăcina vreunui rău pe care l-am trecut așa cum treci un pod șubred care se leagănă deasupra unei ape fără fund.
Dacă eu mi-am dorit din străfundul sufletului să am o legătură puternică cu mama (lucru imposibil datorită sufletului dumisale de gheață), Anne a avut o mamă care o adora, dar pe care ea o trata cu răceală! La fel, dacă eu cred de mică în Dumnezeu, ea crede în ceva nedefinit care ține lumea aceasta în echilibru, cu minuțiozitate și absolută precizie, ca un matematician.
Eu m-am măritat de tânără și am rămas, cu drag și cu deplină convingere, tributară familiei mele pe care o consider cea mai mare împlinire a vieții mele - ea s-a căsătorit târziu cu un om de peste mări și țări pentru care și-a construit înlăuntrul ei un imperiu al tăcerii și al singurătății, unde, uneori, numai eu am voie să pătrund! Eu am născut copii de foarte tânără; copiii mei, expresia iubirii depline și a triumfului meu asupra vieții, dovada că timpul meu de aici nu s-a scurs în zadar - Anne nu și-a dorit și n-a avut niciodată unul, motivând că ar fi o dovadă de total egoism să aduci o viață acum și aici, pe acest pământ bântuit de răutate și prostie.
Cred și acum că dacă Anne n-ar fi existat în viața mea ca o cealaltă eu, ca o stavilă pusă uneori furiei, alteori răutății, lumea mea ar fi fost goală și lipsită de înțelesul pe care îl are azi. N-aș fi învățat, poate, să iert, niciodată; să cunosc starea de sațietate spirituală pe care ți-o dă bunătatea, condescendența și acceptarea stării de slăbiciune a celor din jur.
De-a lungul anilor dialogurile cu ea m-au ajutat să mă retrag din gălăgia lumii, să fac un pas la o parte dar să observ tot ce se petrece în jurul meu, să pot să cântăresc, să scad, să adun și să împart numai ceea ce este util. S-o fac din adâncul sufletului, firesc, fără să aștept ceva în schimb - marea răsplată fiind aceea că am puterea s-o fac.
Tot de-a lungul anilor am ajuns s-o iubesc pe Anne și uneori s-o detest, ca după aceea s-o iubesc din nou și să înțeleg că fără ea nici eu nu eram ceea ce sunt astăzi; un om întreg! Unul care poate să-și accepte și gestioneze frustrările, momentele în care nu are dreptate dar arde de dorința de-a avea și de-a scoate ochii cuiva cu ea, durerile care sunt numai și numai ale lui și pentru care nu e drept să sufere și ceilalți!
Un om care știe precis că iluminarea nu vine de dincolo de porțile nici unei universități din lumea întreagă, ci începe din locul acela cald pâlpâind ca o lumânare de ceară curată din sufletul tău și trece negreșit pe la poarta lui Dumnezeu!
M-am gândit în ultima vreme că dacă Anne n-ar fi existat, cu siguranță aș fi inventat-o!