Piața Fraternității (n.a. Saha al Ikhauia) este unul dintre cele mai selecte colțuri din Casablanca, unde fațada albă și bogată în ornamente a clădirilor din jur, flancată la o distanță egală cu lățimea trotuarului de un șir de palmieri înalți, îmi dădea impresia că mă găsesc în apropierea hotelului "Negresco" de pe bulevardul Promenade des Anglais (n.a. Promenada Engezilor) din Nisa. Într-o duminică după-amiaza mă refugiasem de dogoarea soarelui pe terasa acoperită a uneia dintre numeroasele cafenele, care mărgineau cele patru laturi ale pieței Saha al Ikhuia. Puținii clienți erau tăcuți și sorbeau la intervale foarte mari de timp, cu gesturi economice din paharele cu ceai de mentă fierbinte. Bărbia lor lăsată pe piept trăda faptul că siesta de după masa de prânz se transformase în picoteală. Liniștea era spartă doar de gurluitul unor porumbei, care căutau ceva de ciugulit pe pavajul pieței sau de înfiorarea frunzelor de palmier la întâlnirea cu rarele pale de vânt, un fel de tornade avortate timpuriu. Din când în când, trecători singuratici se aventurau să se expună radiației solare tăind piața în căutarea drumului cel mai scurt. Pe largul bulevard Anfa, care mărginea o latură îndepărtată a pieței, circulația era rară, nu se vedeau două sau mai multe mașini în același timp. Câteva ore m-am bucurat în tihnă de această liniște, care, de fapt, anunța... furtuna! Eram în starea dintre veghe și somn, când gândul circulă liber, aleatoriu și se făcea că tropăiam cu un grup de localnici din Sudul marocan un dans în ritmul imprimat de "durbaca", un instrument saharian de percuție asemănător cu tam-tamul din jungla africană. Dansatorii erau intrați în transă și scoteau chiote sălbatice... Am deschis ochii și am observat cu uimire că pe bulevardul Anfa circulația se animase brusc și numai într-un singur sens. Oameni de toate vârstele, de la copii la bătrâni, se deplasau pe jos sau în mașini cu geamurile deschise, agitând mâinile goale sau stegulețe și strigând sloganuri neinteligibile pentru mine. Mi-am dat seama că puhoiul de oameni se îndrepta spre stadionul Muhammad al V-lea, care se găsea la mică depărtare de intersecția dintre bulevardele Anfa și Bir Anzaran.
Pentru a cere lămuriri suplimentare m-am uitat în jurul meu pentru a găsi o persoană bine informată. În cafenea apăruseră mai multe tinere marocance, îmbrăcate ostentativ sumar, care cu o ceașcă de cafea în față și o țigaretă în colțul buzelor așteptau, cu o răbdare de fier, clienți până seara târziu. Dintre bărbații, care își făcuseră mai devreme siesta, mai era doar unul, așezat la o masă chiar lângă a mea. Înalt, slab, brunet, în vârstă de aproximativ 60 de ani, cu o chelie lucioasă, întinsă până după creștet, și părul remanent vopsit în negru-roșiatic, avea niște ochi vioi și un zâmbet bonom, care m-a încurajat să-l abordez în demersul meu. Am aflat că îl cheamă Laiib (n.a. Jucătorul) Binribah (n.a. Fiul câștigătorului) și că este proprietarul unor magazine de artizanat din Madina al Qadima. "Azi este meciul-derbi dintre echipele «Raja» (n.a. Speranța) și «Uidad» (n.a. Dorința), care poate desemna campioana", a început "sidi" Binribah să mă informeze. "Ambele echipele sunt din Casablanca, iar suporterii lor vor umple cu siguranță cele 80000 de locuri din tribunele stadionului. De altfel, fotbalul este foarte iubit în țara noastră, care a fost și va fi o forță în acest domeniu pe plan african, arab și chiar mondial. În Cupa Africii din 1976, care a avut loc în Etiopia, Marocul a devenit campioană. «Leii Atlasului», cum mai sunt denumiți jucătorii noștri, au participat la turneele finale ale Cupelor Mondiale din 1970, 1986, 1994. Eu sunt o adevărată enciclopedie privind fotbalul marocan. De exemplu, la Cupa Mondială care a avut loc anul trecut în SUA, pot să vă spun din memorie că Marocul a pierdut toate meciurile și anume: cu Belgia la scorul de 1-0, cu Arabia Saudită la scorul de 2-1 și cu Olanda la scorul de 2-1. Þara noastră a fost candidată la organizarea Cupei Mondiale din 1994 și dorește să își depună candidatura și la următoarele ediții până va cîștiga. Mai sunt foarte multe de făcut cu infrastructura, care nu este încă la nivelul standardelor cerute de FIFA, dar eu cred că în 2010 Marocul va deveni organizatoarea Cupei Mondiale". Ajuns aici, "sidi" Binribah a făcut o pauză pentru a sorbi o gură de ceai și pentru a-și trage sufletul, după care a concluzionat profetic: "Ascultați-mă pe mine, eu știu ce vorbesc"! Satisfăcut de informațiile primite, i-am mulțumit stimabilului domn, după care am căzut amândoi în tăcere. După un timp, atenția mi-a a fost atrasă de prezența a două camioane pline cu soldați înarmați și încruntați, care au ocupat poziții strategice în piața Saha al Ikhauia. Mirat, iar am apelat la "sidi" Binribah pentru informații:
- Spuneți-mi, vă rog, de ce au venit camioanele acestea ale armatei?
- Vă explic cu mare plăcere. În primul rând trebuie să știți că suporterii "rajaui" (n.a. ai echipei "Raja") și "uidadi" (n.a. ai echipei "Uidad") sunt foarte pătimași, iar rivalitatea dintre ei este atât de mare încât, dacă se întâmplă ca meciul să nu se termine la egalitate, imediat au loc incidente sângeroase, care încep pe stadion și se continuă pe străzi. De exemplu, eu sunt "rajaui", iar fratele meu geamăn este "uidadi" și chiar acum, la vârsta noastră venerabilă, nu mai vorbesc cu el câteva zile de supărare dacă "Raja" pierde meciul cu "Uidad" și invers. În al doilea rând, regele Hassan al II-lea nu dorește ca aceste incidente să fie folosite de opozanții regimului pentru a le transforma în revolte populare greu de stăvilit. De aceea, de cele mai multe ori, meciurile dintre cele două echipe se termină... "strategic", adică la egalitate; știți dumneavoastră că arbitrul face legea pe teren. De asemenea, pentru a preîntâmpina orice surpriză legată de faptul că balonul este rotund, se ia întotdeauna măsura să se amplaseze camioane cu soldați la fiecare intersecție de bulevarde din apropierea stadionului, care să înăbușe rapid orice scânteie de revoltă.
- Am înțeles, l-am întrerupt eu pe "sidi" Binribah, înseamnă că și astăzi va fi un meci care se va termina la egalitate...
- Se va înregistra un scor alb, cu siguranță, pentru că anul acesta s-au înregistrat multe mișcări sindicale de protest și există un foarte mare pericol ca incidentele dintre suporteri să se transforme în revolte populare spontane. Acesta este și motivul pentru care eu nu sunt acum pe stadion; nu îmi mai plac meciurile „strategice”.
- Vă mulțumesc încă o dată pentru aceste informații, "sidi" Binribah.
- Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu dumneavoastră. Ce bine de voi, românii, că nu aveți rege; măcar nu asistați la meciuri "strategice" de fotbal.
- Este adevărat că nu avem rege, dar au apărut... așa-numiții baroni ai sportului-rege, motiv pentru care părerile sunt împărțite în această problemă, am răspuns eu privind la mulțimea de suporteri bine dispuși ai celor două echipe care iar invadaseră bulevardul Anfa, cântând și chiuind bucuroși. Soldații din camioane nu mai erau încruntați. Meciul dintre echipele "Raja" și "Uidad" din Casablanca se terminase din nou "strategic", adică la egalitate...