În anii petrecuți la Casablanca, am trecut de nenumărate ori pe lângă vitrina unei agenții de voiaj, în care se putea vedea un "poster" imens cu o vedere splendidă a cascadei Uzud. Această publicitate mi-a stârnit treptat interesul, așa că într-o zi am pășit pragul agenției respective. Imediat am simțit răcoarea și parfumul de iasomie al aerului condiționat. Stucatura pereților prezenta arabescuri, care aminteau de palatul maur Alhambra din Granada. În schimb, spațiul relativ mic al agenției era ocupat eficient de piese de mobilier modern din oțel cromat și imitație de piele: două birouri, două dulapuri metalice și tot atâtea canapele. În fața fiecărui birou se găsea câte un fotoliu pentru clienți, dintre care unul era deja ocupat. Am fost invitat să iau loc în fotoliul liber de către o funcționară îmbrăcată într-o "djellaba" (n.a. rochie cu glugă și mâneci lungi, caracteristică portului din Nordul Africii) executată dintr-un material mătăsos, care mai mult punea în relief formele decât le acoperea. Brunetă, cu părul numai cârlionți, având gurița ca o fragă, nasul rotund și pomeții obrazului proeminenți, marocanca era de o tinerețe radiantă. În ciuda zâmbetului profesional, luminițele jucăușe din ochii ei trădau un interes aparte pentru mine.
- "Oui, monsieur", m-a întâmpinat ea.
- Bună ziua, domnișoară. Aș dori să mă interesez despre cascada Uzud, am început eu timid.
- Dumneavoastră sunteți francez? mi-a răspuns ea printr-o întrebare, care m-a lăsat "la bouche bée".
- Nu, eu sunt român, a fost rândul meu să o las "la bouche bée". Entuziasmul domnișoarei era vădit în cădere liberă.
- Aa, țara dumnevoastră este vecină cu Elveția? a mai încercat angajata agenției de turism să-și păstreze o rămășiță de optimism.
- Nu, țara mea este lângă Marea Neagră. Acest răspuns a derutat-o complet pe domnișoara din fața mea.
- Dumneavoastră ați venit pentru… a încercat ea să intre în subiect.
- Aș dori să mă interesez despre cascada Uzud, am repetat eu motivul prezenței mele acolo.
- Cascada Uzud este cea mai înaltă din Africa datorită celor 110 metri ai ei, a început să-mi explice domnișoara. Pentru mine contează foarte mult tot ce este la superlativ - cel mai, cea mai, cei mai, cele mai, așa că auzisem ceea ce voiam să știu.
- Mulțumesc, domnișoară, pentru informații, voi reveni.
Am ieșit din agenția de turism cu hotărârea de a vizita cascada Uzud cu prima ocazie.
Așa s-a făcut că într-o dimineață de aprilie degustam un ceai de mentă pe terasa descoperită a unui motel, având în față albia stâncoasă a uedului Uzud, care era plină numai pe jumătate cu o apă cristalină, de munte. În stânga, la o depărtare de nici 50 de metri, apele uedului dispăreau din raza vizuală, prăvălindu-se în abis cu zgomotul unor tunete. Soarele se ridicase de trei coți și razele sale jucau cu vaporii de apă de de-asupra cascadei o horă în formă de curcubeu. Un platan secular asigura o umbră deasă pe terasă. Spre surprinderea mea, în frunziș am observat mai mulți macaci care urmăreau atenți ce se întâmplă sub ei. Toate mesele erau ocupate de turiști. La masa alăturată erau două tinere turiste, dintre care una purta o pălărioară de paie cu o bentiță în culorile tricolorului belgian.
De masa mea, care era plasată chiar lângă balustrada de la marginea terasei, s-a apropiat un domn în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu ochi căprui-verzui, parcă imobili. Avea părul "sel et poivre", tuns scurt și o barbă "de trei zile", care bătea în albastru. Fruntea-i înaltă prezenta câteva riduri paralele. Mâinile lui păreau disproporționat de lungi comparativ cu înălțimea de aproximativ un metru și 80 centimetri, ca ale unui om care a jucat mult tenis în viața lui. Purta un tricou grena cu guler, care scotea în evidență tenul lui alb. O pereche de pantaloni lungi, deschiși la culoare și una de mocasini îi completau ținuta. Mi-a cerut permisiunea să se așeze pe unul din cele trei locuri libere de la masă și apoi s-a prezentat. Așa am aflat că îl cheamă Tarec (n.a. Calea) Jabali (n.a. Munteanul) și că este profesor de geografie la Liceului industrial "Al Khuarizmi" din Casablanca.
- Soția și băiatul sunt plecați la socrii mei din Rabat. Eu am preferat să merg la munte, mi s-a destăinuit profesorul. Îmi plac foarte mult minunile naturale. Din păcate, nu am avut posibilitatea să văd nici una din marile minuni naturale ale lumii, cum ar fi următoarele: marele canion din SUA, cascada Niagara de la frontiera dintre SUA și Canada, marea barieră de corali din Australia, cascada Iguaçu de la frontiera dintre Brazilia și Argentina, muntele Fuji din Japonia, cascada Victoria de la frontiera dintre Zambia și Zimbabwe, muntele Everest din Nepal, cascada Angel din Venezuela, muntele Kilimanjiaro din Tanzania, golful Fundy din Canada sau insula Krakatoa din Indonezia. Cascada Uzud își trage numele de la măslinii care cresc pe pantele din împrejurimi; „uzud” în limba berberă înseamnă măslin. În lacul de la baza cascadei vin macaci să bea apă și să se scalde.
- Domnilor, cum se face că cerul este senin, dar din cer curge apă? Este un fel de ploaie formată de miliardele de picături de apă, care sar din cascada Uzud și sunt duse de vânt? a intervenit belgianca fără pălărioară de la masa vecină.
Profesorul de geografie, care mai fusese prin locurile acelea, s-a dovedit mai documentat decât mine și a răspuns rapid:
- Nu, domnișoară. Nu este vorba de cascada Uzud. Nu este nici ploaie. Este, scuzați-mă... pipiul macacilor ascunși deasupra, în ramurile platanului!