Vara, ca și anii, venea cu o viteză fantastică. Parcă nici nu eram acolo, timpul se mișca lamentabil, fără mine. Ceva mă făcu să-mi caut echilibrul, cu toate că eram legat material de cele două familii, parcă nu mai aveam răbdare, deși fusesem atenționat de Maria să nu deschid cutia Pandorei, eram tot timpul cu gândul la culcușul lui Pontic bătrânul.
Angela ca și tatăl ei, lăsară garda jos, nu eram decât singurul lor sprijin în acel moment și nimic nu ar mai fi încercat, mai ales Pontic, pentru a mă deranja, știa că de acum sunt cel care echilibra situația familiei, de fapt familiilor.
Fantastic de multă muncă și mai ales foarte mult de alergat, dar ce poți face când ești ținut de mână și nu ai cum să echilibrezi situația. Sfârșitul de săptămână m-a prins acasă certându-mă cu Andrei pe spațiul de lucru, el se pregătea pentru ultima sesiune, iar eu nu mai știam cum să înnod firele familiei Pontic, fiecare cu schemele lui, numai Maria ne privea neutru și zâmbea plăcut la zumzetul stupului ei. Cine mai avea timp de trandafirii îmbobociți, păsărele care nu-și încăpeau în pene de atâtea triluri, mai ales de căldura care venea cu greu, dar își făcea plăcut simțită prezența.
Totuși această simetrie a familiei, nu trecu neobservată de Maria, pentru un om avizat ca ea era suficient un gest pierdut fără voie și totul era dat pe față.
- Ceva nu este în regulă aici!
- Normal Maria! Nu cumva cineva chiulește de la muncă?!
- Da, cu siguranță! Cred că amândoi suntem niște chiulangii.
- Cum de ți-ai lăsat clinica singură, când tu nici nu poți respira în afara ei?
- La fel de bine cum nici tu nu ai plecat să-ți vezi clienta, poftim!
- Mai bine ieșim la aerul ăsta proaspăt Maria și lăsăm băiatul să se desfășoare în voie.
- Sunt de acord, dar timpul de răspuns scade în cazul în care avem o urgență.
- Doar în cazul meu, tu poți ajunge la clinică din orice punct al orașului.
- Și te riști Duran?!
- S-ar putea să sun un prieten!
- Avem prieteni sus puși tatii!
- Andrei, lasă gălăgia, oricum mai ai de tras până termini sesiunea!
- Da, numai că după aceea vom lua concediul și ne vom duce la mare.
- Cine are timp de concediu, poate de câteva zile libere, ca la munte astă’ iarnă!
- Mă rog, bine și așa, „stăpâne”! Numai că eu mai am și vacanță!
- Vacanța după merite, Andrei!
- Bineînțeles mama, tocmai de aceea trag cât pot de tare! Sunt sigur că doamna Angela nu-mi v-a refuza vacanța la mare.
- Vacanță refuzată! Ha, ha, ha! La treabă! Duran, dă telefonul acela odată și plimbă-mă până la Clinică! Sunt destui copaci și mai ales păsă…
- Gata Maria, nu mai spune nimic!
- Evident, după ce am spus totul!
Farmecul zilei ne-a adus într-un moment de liniște pe bulevardul ce ducea la Clinică. Așa cum am spus și cum bine am observat, Maria a văzut că ceva mă ține legat, atacând ca o leoaică ce își apără puii, dar nici eu nu eram tocmai ageamiu.
- Dacă ai de gând să intri în buncărul acela sau cum vrei tu să-i zici, să ști că ai terminat-o cu mine! Sunt și alte metode de tratament, decât un biet manuscris.
- Ai dreptate, Maria.
- Câți de la noi din Clinică au antecedentele puse la punct?
- Da, numai că…
- Nu vreau să știu nimic! Știu că te plătește regește, dar…
- Soluția este în acel manuscris, Maria.
- Și dacă ochiul vede mai mult decât manuscrisul?
- Ochiul a văzut mai mult decât o clientă, Maria și totuși…
- Asta este altceva Duran, licența e mult mai scumpă! Nu poți pierde atâția ani de muncă, pentru o bucățică de carne! Să fim serioși!
- Am încercat și eu!
- Cu mine!
- Cred că mi-a luat-o gura la goană!
- Cam arhaic, nu crezi!
- Maria, ar trebui să mergi cu mine în locul acela, să vezi că nu este nici un pericol, vom lua ce ne trebuie și plecăm.
- Și dacă „ce ne trebuie” este foarte periculos pentru noi, Duran? Atunci ce ne facem?
- Nu are ce, vom copia părțile care o vor ajuta pe Angela.
- Crezi că merită?
- Angela este un înger, Maria; merită să o salvăm.
- Biata de ea! Când te uiți așa…
- Este atât de inteligentă, dar patima cu care trăiește nu o lasă în pace.
- Frumos! Nu m-am gândit că poți ieși din șablon atât de ușor.
- Sunt eu, Maria.
- Nu cred că este profesional, Duran…
- Nu facem altceva decât să ne plimbăm, nu suntem la nici o blestemată de Clinică!
- Da, numai că o să ajungem imediat, Duran. Nu mai fi atât de nervos. Nici Columb nu a debarcat chiar imediat.
- Chiar nu ai încredere în mine?
- Deja, cred că mi-am pierdut încrederea în propria-mi persoană Duran. Sunt atât de…
- Obosită, Maria. Doar obosită.
- Bine, o să vedem cum facem în vara asta, poate dăm o raită prin beciul familiei Pontic.
- Ar fi frumos, Maria.
- Vom încerca să luăm ce este bun pentru fata pe care o vezi atât de bine, Duran; dar nu știu de ce nu aplici pe ea! Sper că nu ți-au luat foc tălpile?!
- Se poate!
- Numai de-am găsi ceva acolo?!
- Dacă mai avea noaptea în care am fost acolo câteva ore, acum nu mai aveam discuția asta.
- Dacă eu am simțit intențiile tale, așa cum de altfel au făcut-o și alde’ Pontic, nu știu ce să zic.
- Adică, ce vrei să zici!?
- Vreau să zic că fraza ta are în ea purul adevăr.
- Nu vreau să… nici nu pot să cred, că poți gândi astfel.
- Dar discuția aprinsă de la sfârșitul iernii, ce a fost?
- Draga mea, vreau să-ți spun că nici nu sunt bun, le-aș face indigestie peștilor, crede-mă pe cuvânt!
- Văd că-ți revii pe măsură ce…
- Mulțumesc, Maria!
- Sper că nu faci glume!?
- Da tu!?
- Ei bine, ai putea ajunge să te saturi de apa mării, Duran; fără să-ți dai măcar seama ce a trecut pe lângă tine.
- Auzi, dar lui Columb, nu i-a fost frică de…
- Nu, pentru că o avea pe Isabella.
- Aha! Păi nu ai vrea să fi tu Isabella mea, cum mi-ai propus mai devreme?
- Mă mai gândesc, în orice caz, eu zic să-ți păzești foarte bine spatele, oamenii aceștia nu glumesc, Duran!
- Sunt perfect de acord cu tine, Maria.
- În sfârșit, ne-am pus ideile pe aceeași undă!
- Nu suntem căsătoriți pentru asta?!
- Oare! Doar ști că nu-mi plac surprizele.
- Nici măcar cele de la mare?!
- Știu cât ai muncit pentru totul, Duran. Să nu ne lăsăm duși de val.
- Bine, Maria.
Drumul până la Clinică a fost atât de constructiv pentru mine. Pe lângă faptul că am avut o discuție sinceră cu Maria, aproape că a fost și ea de acord că trebuie să aflăm ce scrie în acel manuscris, referitor la Angela, dar pe de altă parte riscul la care mă expuneam, putea să-mi fie dăunător. Voi regla conturile cu Angela și voi putea să ridic această ființă la valoarea pe care o merită.
Săptămâna trecu fulger și nimeni din casă nu a mai adus vorba de familia Pontic, parcă era un tabu să nu apăsăm pe acea rană. Diminețile destul de reci, mă aduceau de fiecare dată la realitate și fără să-mi dau seama am neutralizat în mine acel subiect. Angela a sunat după mine vineri seara pe la ora 22, spunând că vine să mă ia cu mașina de acasă, eu încă eram de tură, așa că am încercat foarte elegant să-i explic lui Angela aceasta, dar ea a fost mai convingătoare ca mine și a trebuit să o alarmez pe Maria în această privință, spunându-i că poate nu era decât o glumă, iar dacă venea cu adevărat în toiul nopții, să vină cu Angela la Clinică să mă schimbe. La ora 02, noaptea de vineri spre sâmbătă, a venit Angela cu Maria la Clinică să mă ia.
- Duran, am vorbit cu Angela și mi-a spus că este ceva în legătură cu tatăl ei.
- N-ai putut afla mai multe?
- Nu, este și soțul ei în mașină.
- De ce nu ai vorbit în casă, separat cu Angela?
- Se grăbea foarte tare.
- Acum ce mă fac?
- Nu știu, vrei să sun pe cineva să mă înlocuiască?
- Mergi cu mine?
- Nici nu știu, treaba a luat o întorsătură…
- Maria… rămâi la muncă, mă descurc eu, oricum singur m-am băgat și tot la fel voi ieși.
- Du-te la mașină, deja claxonează.
- Bine, bine! Ne vedem luni.
- Bună seara!
- Bună seara! El este soțul meu Amstal.
- Bună seara, domnule! Care este alarma Angela!
- Suie-te în mașină! Avem timp să vorbim până la mare.
- Nu mă sui până nu-mi spui! Eu oricum i-am spus tatălui tău, că doar tu ești în contract.
- Crede-mă, nu a vrut să meargă în altă parte, de altfel nici nu cred că are ceva, ști cât de puternic este. Poate că vrea doar să pună la punct niște amănunte tehnice.
- Tu ești bine?
- Nu se vede, doar îl vezi pe Amstal în carne și oase, într-o ipostază civilizată, bineînțeles!
- Ceea ce am început cu tine a fost dintr-o joacă Angela, devenind un capriciu serios, dacă pot numi toată munca aceasta astfel.
- Lasă asta Duran, te rog, urcă în mașină, nu avem prea mult timp.
- Vă rog, domnule Duran! Sunteți singura noastră scăpare!
- Domnule Amstal, eu nu sunt o marionetă. Nici nu știu cât de mult pot să fiu de folos în această situație.
- Situația este doar…
- Duran, te rog vino la mare! Mergem la vila de pe plajă, te liniștești, pentru că Amstal vă neliniștește pe toți, poți sta de vorbă și cu el dacă vrei, iar după aceea hotărăști singur ce vei face.
- Bine Angela, dar vreau să vorbesc puțin cu Maria.
- Doar 5 minute ai! Atât!
- Am înțeles șefa!
- Mai vi de-acasă băiețică!
- Maria, te rog să mă crezi, este o situație mai dificilă, tot ce vreau să te rog, este să-mi ții telefonul deschis sau nu știu cum să-ți spun, doar să răspunzi la timp Maria.
- Te-a tulburat destul de rău soțul lui Angela, crede-mă tu i-ai insuflat tot timpul familia și efectul se vede, numai că pe undeva prin coridoarele minții tale s-a înțeles altceva, nu-i decât o clientă Duran, întoarce-te sănătos acasă.
- Bine, Maria. Să-mi răspunzi la telefon.
- Pa, Duran! Drum bun!
- Mulțumesc, Maria. O să fiu cât se poate de atent. La revedere!
Drumul în noaptea neagră ca smoala a fost cât se poate de tăcut. Amstal a dormit ca un copil, iar lui Angela nu i-am putut vorbi, conducea ca o nebună, doar dacă respiram puțin mai apăsat își punea degetul pe gură, arătând către Amstal, înțelegând așadar că nu puteam deranja somnul soțului, dar tot fierbând de furie, mai ales că nu făcusem decât câteva ore din serviciul de la Clinică, m-am gândit să preiau volanul mașinii, dacă tot nu aveam somn, dar arătându-i aceasta lui Angela, mi l-a arătat tot pe Amstal și am înțeles că nu vrea să plece de lângă el. După o oră, mai ales făcând tot felul de scheme în minte, m-am hotărât să-l imit pe Amstal.
Lumina era prezentă și soarele se chinuia să scape de apa rece a dimineții, ieșind din mare, când m-am dumirit trecând peste cele câteva gropi greu de ocolit din apropierea vilei. Amstal dormea încă și de data aceasta a fost rândul meu să duc degetul la gură, când Angela a dat să-mi spună ceva. Mașina a fost oprită pe faleză și Angela a mi-a făcut semn să cobor. M-a luat de mână și de data aceasta și-a pus degetul pe buzele mele, trăgându-mă către malul mării.
- Te-ai calmat, Duran?
- Pot spune că în fața acestei frumuseți imense este imposibil să n-o facă omul.
- Ești un copil, Duran.
- Angela, mă aflu în fața unei confruntări de familie, ceea ce iese un pic din tipar.
- Nu înțeleg! Atunci construiți unul, tu și cu Maria.
- Angela nu sunt decât chichițe mici care trebuiesc rezolvate, deseori totul se rezolvă de la sine, fără ajutorul unui specialist.
- Tata… este… m-a luat frigul pe lângă apa asta!
- Dacă ți-ai găsit jucăria, nu mai este bun surogatul. Totuși, aceeași mare ți l-a adus sănătos la malul ei.
- Marea nu poate fi înlocuită cu nimic, Duran.
- Corect! Asta încercam și eu să-ți spun.
- Auzi Duran, mai spuneai că ești în fața… dar mai bine…
- Ce s-a întâmplat?
- Nu prea ai vedere bună distributivă, te concentrezi prea tare asupra subiectului.
- Defect profesional, Angela.
Amstal ieșise în sfârșit din mașină, dar surpriza cea mai mare era că venise și Pontic, care îl luă pe după umeri vorbindu-i deosebit de cald.
- Vezi… asta mă omoară… Duran.
- În cazul acesta mai trebuie să lucrăm ceva hârtii la birou, Angela.
- De ce?
- De ce voi familia aceasta sunteți atât de posesivi cu anumite lucruri. Vă simțiți jigniți, dacă se apropie cineva de o biată scorbură…
- Așa am fost educați de bunicul, el cu cerbul lui, în care am crezut cu toții.
- Doar nu-i leu Angela?!
- Leu este tata și încă unul foarte…
- Da…
- Hai la ei.
- Mai lasă-i, nu vezi cât de bine se înțeleg singuri, unii oameni sau mai bine zis aproape toți, au secrete; pe care nu trebuie să le scormonești la nesfârșit. Omul a lăsat o avere colosală pe care cu greu o puteți ține în frâu și bănuiesc că a considerat de cuviință să-și ia racele cu el.
- Nu cred că bunicul a știut să facă sau ce este răul. Era o ființă atât de bună, dar avea și el cerbul lui!
- Corect! Poate că l-a luat cu el, Angela!
- Numai dacă nu l-a dat în primire angajaților, de acolo de sus, de unde este el!
- Angela, soluția este întotdeauna aceeași, adică drumul cel mai scurt.
- Linia dreaptă Duran, numai că vezi tu, este foarte greu de tras fără instrumente bune.
- Acum că ai atâtea instrumente, cred că nu este vreo problemă.
- Cu tine, Duran. Acum îl am și pe Amstal, o grămadă de instrumente.
- Dar cel…
- Știu, cel mai solid instrument este tata. Ce m-aș face fără racele lui, așa cum bine spuneai tu.
- Nu cred…
- Glumeam, dar până la urmă să și le țină și el, ca bunicul!
- Corect, eu cred că asta face, dar o mică îndreptare este bună uneori din partea părinților, cu bunicul a fost altceva, Pontic este tatăl tău și învățămintele lui trebuiesc oarecum adoptate.
- Pentru că cineva trebuie să plătească facturile! Știu, Duran.
- Da, sufletul, Angela.
- Ei bine și el, trebuie să fie contorizat de cineva…
- Și plătit de toți, Angela.
- De unde le scoți?
- Din cele 4 buzunare, de la piept.
- Ai o inimă foarte mare!
- Mulțumesc, Angela.
- Hai, că ne fac semn, Duran.
- Bună dimineața, domnule Pontic!
- Bună, Duran! Cred că ți-a fost greu…
- Nu…
- Așa în plină noapte și mai ales în timpul serviciului.
- Mai au fost…
- Știu, toane de-ale Angelei!
- Nu, prezentări cu plecări în noapte.
- Cu pregătire, alea, alea!
- Bine, recunosc că m-am panicat puțin la început, dar frumusețea acestor locuri mi-a dat putere, domnule Pontic.
- Cred că ai văzut cât de înfloritoare este Angela? Mi-a spus că lucrul la birou a adus-o în starea aceasta.
- Exact, după cum bine spuneați și dv. , îi place foarte mult să muncească.
- Modest ca de obicei! Cred că mi-aș dori și eu niște astfel de ore cu hârtiile…
- Nu faceți destule hârtii la biroul dv.!?
- A, ba da! Slavă domnului, dar…
- Nu cred că aveți nevoie, de o muncă în plus.
- Lasă-mă pe mine să decid asta.
- Aveți dreptate domnule Pontic, dar nu de mult parcă spuneați ceva de volumul meu de muncă.
- Uită-te la ei, cât de bine se înțeleg!
- Sunt și cu asta de acord…
- Auzi, nu ți-am spus nimic!?...
- Ce anume?
- Despre salariul tău!
- Bănuiesc…
- Măi copii; mergeți la vilă, venim și noi imediat, Angela, te rog…
- Bine, tată!
- Domnule Duran, putem coborî la malul mării, după atâta oboseală, cred că o să ne placă răcoarea de acolo.
- Este o adevărată desfătare marea aceasta, atât de curată.
- Dumnezeu a lăsat un lucru fabulos pentru a ne primenii, apa.
Am coborât în liniște la mare, fără a mai scoate măcar un cuvânt nici unul dintre noi. Marea era oglindă nesfârșită, abia dacă spăla nisipul din când în când, doar pescărușii spărgeau liniștea nemaipomenită a acelui moment. În zare se vedeau două vapoare, ce păreau de jucărie de pe mal. Scrutam orizontul în căutarea unui delfin, care să spargă oglinda aceea magnifică, dar se pare că apa era încă destul de rece. Pontic de asemenea era mut și privea marea ca un căpitan de vas ce căuta obstacole periculoase pentru nava sa. Pescărușii planau în locurile agitate, acolo unde forfota arăta viața din adâncuri și ieșeau veseli cu câte un peștișor în cioc, după care se chinuiau să-l înghită în aer, fiind asaltați de confrați.
- Vezi, așa suntem și noi!
- Adevărul că la cât de frumoasă este apa aceasta, aș plonja și eu, dacă nu ar fi așa de rece.
- Nu…
- Am înțeles și cealaltă parte.
- Nu vrei să o vezi!
- Suntem destul de…
- Auzi Duran, cheile acestei familii sunt la tine, numai tu ne poți da libertatea.
- Angela este deja liberă.
- Cât de contrariat am fost! Să ști că a avut fler Angela, aducându-ne aici.
- Pentru că este cuibul ei.
- Și?
- Mai sunt ceva amănunte…
- Totuși, m-aș bucura să rămână totul atât de frumos. E greu să cred aceasta.
- Pentru că sunteți atât de posesivi, i-am spus asta și Angelei.
- Păi cu tine nu sunt! Þi-am propus ceva și nu ai acceptat!
- Tocmai de aceea o duc bine, nu sunt decât un musafir și așa voi rămâne.
- Da, musafirii nu muncesc!
- Era o metaforă, domnule Pontic.
- Apropo’, să ști că ți-am mărit salariul, nu-ți spun mai mult, când o să-ți intre banii, dacă nu-ți convine, să nu mai vi deloc pe aici, domnule Duran.
- Diplomația asta a dv. mă scoate din sărite.
- Bătrâne, dacă n-aveam nevoie de tine, nu te mai sculam cu noaptea-n cap.
- Vă ascult.
- Mai vi de-acasă! Ști, când am fost ultima oară la scorbură, ca și astăzi de altfel, m-ai făcut să înțeleg de forma primară a stării ăsteia cu posesiunea, de-i dai tu toată ziua, dar cu toate că am înțeles totul foarte bine, având micile disensiuni cu ginerele meu nerezolvate, starea s-a întors.
- Nici nu a plecat. De unde să se întoarcă?
- Ce vrei să zici cu asta, Duran?
- Vreau să zic că este ceva genetic ce se întâmplă cu membri familiei dv., câți mai sunteți.
- Cum așa!?
- Păi și Pontic moșul a fost foarte posesiv, toată viața lui, până în ultimul moment, pentru că altfel vă lăsa manuscrisul, de care se vorbește atât de mult, dar mai ales nu inventa povestea cu cerbul.
- Cerbul, ha, ha, ha! Cerbul a fost o găselniță pentru nepoți, erau prea băgăcioși pentru acel timp, iar moșul avea foarte multe documente, era un fixist în a le copia și îndosaria toată ziua. Păi nu era jurnal să nu-l copie după fiecare călătorie, înainte de a-l preda căpităniei.
- Și era normal lucrul acesta?
- Nu știu cât era de normal, dar…
- Totuși, până la urmă a predat toate documentele căpităniei sau mă rog, le-a depus la arhiva firmei pe care o aveți, căci în cabană nu sunt documentele la care faceți referire.
- Ai dreptate, da… căci ultima perioadă, tot cocheta cu fata de la secretariat.
- Poate că…
- Da, o fată foarte frumoasă e drept, iar el un unchiaș plin de bani!
- Asta ce vrea să însemne?!
- Ce ai auzit!
- Mă refeream la documente!
- A, va trebui să căutăm în arhiva de la oraș.
- Nu mai aveți secretara aceea?
- Nu! Imediat după ce a murit tata a plecat, am înțeles că-i făcuse o rentă și-i luase un adăpost modest, dar nu știu pe unde anume, nu m-a interesat.
- Și cine se ocupă acum de?…
- Păi n-ai văzut când ai venit iarna la centru!
- A, da știu, Angela!
- Exact! Așa că dacă era ceva de citit în arhivă, care ne-ar fi interesat, n-ar fi scăpat.
- Cred că tocmai de aceea i-ați dat și această sarcină.
- Ai ghicit.
- La asta nu m-am gândit, dar poate că printre documente mai sunt ceva scăpări.
- La cât de frecată a fost fata asta cu cerbul acela, nu prea cred!
- E posibil…
- Dacă vrei, mergem împreună și săpăm, între timp mai trăncănim.
- Este permis?
- Cum adică!?
- Credeam că astfel de documente sunt confidențiale.
- Adică dumneata ști cu ce sunt îmbrăcat și nu ai voie la documente!?
- Ziceam și eu așa!
- Păi nu ești angajat la firmă, nu lucrezi la ea?
- Ba da! Adică vorba vine angajat…
- Nu primești salariu pentru munca depusă?
- Ba da!
- Deci ai voie în toată firma.
- Atunci hai să trăncănim, domnule Pontic!
- Asta vrea să însemne că propunerea mea de mai devreme cu hârtiile; este valabilă?
- Nu ați spus dv. că mi-ați mărit salariul?
- Ei, bine…
- Atunci, la trăncăneală!
- La trăncăneală! După tine flăcău!