poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-04-29 | | Omul era foarte evoluat, practic nu mai exista prostie, motiv pentru care își spunea maimuță. Evoluase într-atât, încât și Sistemul pe care îl concepuse pentru noile colonizări spațiale părea perfect din toate punctele de vedere. Nimic nu fusese uitat, nici măcar un detaliu oricât de insignifiant ar fi fost nu mai putea fi interpretabil, sau perfecționat în vreun fel. Era totul în așa fel gândit, încât oricâtă imaginație sau tehnocrație ai fi avut, n-ai fi putut strecura vreo virgulă în algoritmul lui, dar-mi-te să fi găsit vreo breșă să mai poți schimba ceva. Era impenetrabil, ermetic, o adevărată fortăreață a logicii „S”-âcului tăiat. Se numea „Segnio” și oricâte bare de repetiție ai fi întâlnit în calea ta, toate duceau la el. Pe asta se baza cam tot și nu era nici pe departe un experiment neverificat, sau vreo improvizație nescrisă, ci totul calculat, precis și mai ales ne-opțional altfel decât ca formă de undă: sinusoidal, logaritmic, exponențial, sau mai rar „dinte de ferăstrău”. De altminteri, după „wave-ul” descriptiv erau și categorisite maimuțele. Exista o discrepanță destul de urâtă între exponențiali și restul, motiv pentru care primii (favorizați) aveau grijă ca Sistemul să fie aplicat cât mai exact, mai ales că algoritmul era special dedicat celorlalți, ei fiind, oarecum datorită exponențializării, deasupra lui. Găsiseră o planetă care întrunea toate condițiile, locuită doar de primate. Era atât de mică încât o numiseră „Celula”. Putea fi colonizată cu vreo douăzeci de milioane de indivizi +/-, dar minusul conta mai puțin. N-avea nicio rezonanță să-i atribuie altă configurație decăt Stat, un crater imens, mai ales că vremea regilor și-a cavalerilor „mesei rotunde” trecuse demult, odată cu eradicarea maimuțărelilor pe motiv de papión. Selectivitatea exponențialilor și-a logaritmicilor se făcea cu multă atenție, numărul lor fiind din ce în ce mai limitat din cauza meteoriților care apăreau din când în când, haotic, sub formă de praf stelar conjuctival, perturbând grav balansul colonial între cele două categorii, creînd pe alocuri chiar confuzii, sau orbire. În fine, maimuțele sinusoidale (majoritare) băgau de seamă mai mult când sinusoida era jos, altfel erau doar influențabile. Se nimeriseră în celulă și căteva maimuțe „dinte de ferăstrău”. Particularitatea lor era sinusoida pe jumătate. Reușeau cumva periodic să se ridice, tocite fiind, dar tot periodic Sistemul le readucea cu precizie în zona doar de subzistență, undeva la limita de jos. Câteva fav-uri, din exces de zel, simțindu-se probabil amenințate de dinții încă destul de tăioși, s-au și grăbit să le împingă maxima la limita de plutire, chiar în zona la care devenise probabilă metmorfoza acestora către cele logaritmice, practic disprețuite și sensibil mai puțin provocatoare sau competitive. Se asigura astfel continuitatea unei lungi tradiții de guvernare expo. Deși minoră, incipientă, durerea de dinți a început pe alocuri să capete valențe virale, în sensul degradării echilibrului, prin refuzul acceptării noului gol creat, iar extirparea în sine, ulterioară, n-a putut fi mascată de implanturile mincinoase. O sinusoidă oarecare care suferea de trigemeni avusese ciudata idee să se încerce combaterea întregului tabu folosindu-se chiar arma lui cea mai de temut: Segnio, în sensul substituirii lui din catafalcurile care hrăneau însuși sistemul. Părând cel puțin puerilă metoda în forma ei izolată și pedepsită sever de protectorii sistemului, a devenit pe nebăgate de seamă un haos general când volens-nolens majoritatea sinusoidalilor au aplicat-o ca ultimă alternativă către liniaritatea naturală pe care toți o aveau de fapt în sânge, dar puțini își mai aminteau ca fiind normal să existe. Celula s-a scindat instantaneu, bolnavă. Într-o implozie care nu iartă nicio formă de undă, neimunitară, inexplicabilă altfel decât ca magnetism al deșertăciunii, s-a mai format o nouă gaură neagră, farafastâc, la fel de lipsită de lumină ca și (i)logica guvernării lui Segnio. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate