Lili se întoarse din drum și îi făcu cu mâna. El îi răspunse printr-un zâmbet prelungit în fumul de țigară. Amurgul se revărsă taciturn și, odată cu eclipsare soarelui de către vârfurile brazilor, tulpinile lor o eclipsară pe Lili ce coborî cu pași repezi înspre poartă. Rămas singur nu mai regăsi din vechea intimitate cu el însuși decât fum, fum de țigară. O iubea?
Să scrie ceva nu avea niciun chef așa că își luă haina pe el și se duse la Maricica pentru a lua laptele și biberonul promis. Merse pe jos până acolo în speranța că o v-a întâlni pe Lili, dar nu avusese noroc. Ajunsese cam într-un sfert de oră la Maricica. Aceasta era în grajdi. mulgea vaca. Lucian se rezemă de tocul ușiei și așteptă până termină.
- Maricico, spuse acesta în timp ce privea mâinile femeii alunecând repede pe ugerele vacii. Ce-i cu Lili asta? O cunoști bine?
- Da. Doar ți-am spus. E o fată pe care orice tânăr de vârsta ei și nu numai ar lua-o de nevastă.
- Știi ce... cred că... o plac. Sau... poate mai mult... Încă nu știu. Sunt un pic... confuz...
Maricica râse.
- Ai răbdare. Ce?... Crezi că tot ce-i frumos gata... iubești? Vei vedea în timp... Doar ai suficient timp s-o cunoști și dacă va fi s-o iubești, atunci o vei iubi, dacă nu... Nu. Și cu asta... basta.
Râseră amândoi. Avea dreptate Maricica. Avea timp s-o cunoască. Avea să stea în România până la sfârșitul verii.
Maricica termină cu mulsul și intrară împreună în casă unde aceasta căută o sticlă să-i pună lapte. Îi dădu și biberonul apoi îl învăță cum să-l pună pe gura unei sticle de "cuic", umezindu-l cu limba.
- A fost Alexandra, fata lui Ștefan. Mi-a zis că vrea să te vadă, la fel și fratele ei Ilie. Ea stă în Frasin, dar Ilie mi-a zis că mâine nu-i acasă și nici duminică. Pe luni a zis dacă poți merge la Frasin și te așteaptă el la "Grădină". E un bar lângă podul Suhei înspre Bucșoaia.
- O să merg.
- Alexandra a zis că te așteaptă mâine chiar în intersecție pe la amiază. A zis să oprești mașina acolo că vine ea la tine. I-a zis Mitică numărul mașinii tale și marca.
- Bine atunci. o să merg mâine pe la ei. Acum mă duc acasă că mă așteaptă doi "copilași" flămânzi.


Lili, ajunsă acasă, observă că Maria vroia s-o întrebe ceva și ea chiar bănuia ce. Mai mult ca sigur era vorba de unde fusese și cine era de fapt acest bărbat cu care ea îl văzuse în mașină când fusese la film, de aceia i se păru mai cuminte să înceapă chiar ea discuția și să vadă cum va reacționa aceasta. Atunci când se așezară amândouă la masă pentru a bea câte un ceai, Lili îi spuse:
- Maria, ce-ai zice dacă aș găsi și eu pe cineva, mă refer la un bărbat, cu care să ies să... știi tu... să am și eu un prieten, un... iubit.
Maria o privi pentru câteva secunde apoi spuse zâmbindu-i:
- Eu nu am nimic împotrivă. De fapt chiar ai și tu nevoie să ai pe cineva alături, să cunoști dragostea, să te... măriți chiar, dar... știi tu... problemele tale... boala ta... Cum îi vei spune? Cum crezi că va reacționa când va afla?... Sau... i-ai spus deja?
- Nu... Nu i-am spus, dar nu pare a fi genul de bărbat care să se complexeze de atât. Doar... până la urmă e... o simplă boală. Nu e nimic ieșit din comun...
- Ai dreptate, dar știi cât am ascuns acest fapt de oamenii din sat. Dacă s-ar fi aflat ai fi fost arătată cu degetul chiar dacă până la urmă nu-i decât o boală de care au suferit oameni mari, celebrii printre care și unul dintre împărații Romei din câte am auzit, și acest lucru nu i-a făcut mai prejos ca alții. Acum... nu știu... Parcă a înnebunit lumea asta. În loc să se mai civilizeze, să se mai înțelepțească, parcă sunt mai proști, mai suspicioși, chiar mai superstițioși.
Lili căzuse pe gânduri. Încă nu era prea sigură, acum când își dădea seama de acel obstacol despre care îi vorbea Maria ți îi dădea dreptate că acesta chiar putea fi un adevărat obstacol. Dacă va putea să-i vorbească lui Lucian despre boala de care suferea. Această boală nu era una tolerată într-o societate mai restrânsă ca ceea a satului, dar nici în multe cercuri ale societății citadine. Totuși era datoare să încerce. Dacă el o iubea cu adevărat, nu i se va părea nimic ieșit din comun.
- Îi voi spune, dar numai atunci când voi fi sigură că mă iubește cu adevărat.
- Așa să faci.
Mariei i se păru înțeleaptă hotărârea Lilianei.
- Acum, ai vrea să-mi spui și mie cine este acest bărbat? Este acela care te-a scos la film?
Lili se înroși. Nu de rușine că o văzuse, deja știa asta, ci de rușine că o mințise pe Maria atunci că merge la film cu niște prietene și nu-i spusese adevărul despre Lucian.
- Da, el este.
- Și de unde-i că nu-i de aici din sat? Nu l-am mai văzut pe aici.
- E de aici, doar că a plecat cu mult timp în urmă cu părinții în Australia. E vărul lui Maricica.
- Da-da... E și vărul Alexandrei... Mi-a spus ea ceva mai demult. Și cum e?
- E... drăguț. E poet. Râse. Mi-a dat și o carte de poezie scrisă de el. Uite... Se duse în camera ei și aduse volumul de versuri pe care Lucian i-l dăruise.
Maria nu știa pe moment ce și cum s-o sfătuiască. O lăsă pe Lili să ia deciziile singură. Spera ca Lucian care era crescut într-un alt mediu, într-o altă cultură cu altfel de idei și concepții să o accepte pe Lili așa cum era. Să nu o facă să sufere. O iubea pe Lili ca pe copilul ei chiar dacă se folosea de ea și în altfel de relații. Asta nu însemna că nu dorea sincer ca aceasta să fie fericită.
- De ce nu-l inviți duminică pe la noi. L-aș cunoaște și eu ori... te temi că ți-l fur.
Amândouă râseră până la lacrimi aproape. Se deciseră ca să-l invite duminică seara la cină.
După ce luară cina împreună, Lili și Maria se retraseră amândouă în camere diferite. Casa Mariei era o casă mare, spațioasă cu patru camere la parter și două la etaj. Maria dormea de obicei în camera ce ținea și de bucătărie unde avea un pat dublu, iar Lili într-o altă cameră mobilată simplu, cu un pat cu recamer, o masă, un șifonier și o noptieră. Pe jos un covor de iută verde acoperea podeaua din scândură vopsită în maro închis. Lili deși se băgă în pat după ce luă cele trei feluri de pastile: Carbamazepină, Depakine și Gabaran, medicamente prescrise de medicul ei curant de la Câmpulung Moldovenesc pentru boala de care suferea, nu putu dormi o bună bucată de noapte. O frământa gândul dacă Lucian o putea înțelege, dacă el va putea accepta boala ei, dar mai ales consecințele boli ei. Maria avea dreptate. Afecțiunea de care suferea, nu era una ușor de acceptat și nu o accepta oricine. De multe ori chiar și iubirea se putea stinge în fața ei. Doar o iubire adevărată, "oarbă" chiar, ar putea să o facă să treacă neopservată.