În anii petrecuți la Casablanca, am fost un abonat al Centrului Cultural Francez. Acolo mă cufundam în lectura cărților sau ziarelor luate direct din rafturile bibliotecii sau „tuais le temps” (omoram timpul) în "cafétéria" (cafeneaua), unde mă tratam cu…tradiționalul ceai fierbinte de mentă. Într-o după-amiază, am intrat în cafeneaua respectivă și l-am văzut pe studentul meu Hakim (Înțeleptul), care sorbea din ochi animația de pe terasă, mângâindu-și alene barba. El m-a văzut și m-a invitat la masa lui. Umbra palmierilor era plăcută și discuția noastră lâncezea. Sute de elevi și studenți frecventau Centrul Cultural Francez. Tinerele marocance nu purtau voal, iar veșmintele lor erau vaporoase și transparente, ceea ce nu părea că-l deranjează pe Hakim, pe care îl bănuiam că este un adept al islamului fundamentalist. La un moment dat, eu mi-am manifestat curiozitatea de a afla ce este jihadul. Instantaneu, Hakim, parcă ieșit din transă, și-a întors ochii de la fetele care se perindau printre mese și i-a fixat spre mine. A făcut o pauză oratorică, și-a mai mângâiat o dată barba și nu s-a lăsat invitat de două ori la discuție.
- Jihadul, a început Hakim, se bazează, în special, pe versetul 190 din surata 2, denumită "Vaca", surată care în arabă sună așa: "Ua kațilua fi sabil Allah adzin iukațiluncum ua la țaațadua inna Allah la iuhibu al muațadin".
- Cum se traduce acest verset? am întrebat eu, năucit complet.
- Pentru unii teologi, inclusiv pentru kharijiți, acest verset este tradus astfel: "Și luptați pentru cauza lui Allah contra celor care au luptat contra voastră și nu transgresați pentru că lui Allah nu-i plac transgresorii". Rezultă că jihadul înseamnă războiul sfânt, adică acțiunea armată întreprinsă pentru cauza lui Allah în vederea menținerii și expansiunii islamului.
- Cine sunt kharijiții?
- În arabă, kharijiți înseamnă separatiști, oponenți sau rebeli și își trag numele de la faptul că, după bătălia de la Șiffin (657), ei s-au separat din rândul adepților califului Ali, nepotul și ginerele Profetului Muhammad. În această bătălie au câștigat oamenii guvernatorului Siriei, Muauia, care nu era din familia Profetului, dar care, totuși, va deveni calif în 661, imediat după asasinarea lui Ali, inaugurând astfel, dinastia celor 14 califi omeiazi, care a durat timp de 90 ani. Decepționați de soarta bătăliei de la Șiffin, kharijiții au cerut lui Ali să renunțe la putere, considerând că în funcția de calif nu trebuie să fie neapărat un membru din tribul Profetului, ci poate fi orice om credincios, apt fizic și mintal, indiferent de rasă sau sex. De asemenea, kharijiții au considerat că un musulman adevărat trebuie, în primul rând, să-și acompanieze credința prin fapte corespunzătoare, iar, în al doilea rând, să manifeste militantism în credință, chiar prin utilizarea sabiei.
- Am înțeles, l-am întrerupt eu. Cum traduc alți teologi versetul cu pricina?
- Pentru alți teologi, mai moderați, același verset este tradus astfel: "Și luptați pe calea lui Allah contra celor care au luptat contra voastră și nu transgresați pentru că lui Alah nu-i plac transgresorii". Rezultă că jihadul înseamnă războiul în vederea menținerii și expansiunii islamului, război care poate fi definit sfânt doar în sensul că orice acțiune este sfântă, dacă nu se face în scopuri profane. De exemplu, rugăciunile efectuate în mod ostentativ nu sunt acțiuni sfinte, ci acțiuni pentru adorarea Eului.
- Spune-mi ce se înțelege prin a transgresa?
- A transgresa înseamnă a depăși limitele unui ordin, m-a lămurit Hakim.
- Deci, am continuat eu, se poate spune că jihadul a contribuit în mare măsură la expansiunea rapidă a islamului. Astfel, granițele califatului omeiad din timpul lui Abu Al Ualid Hisam (724-743) se întindeau de la Ind până în Pirinei. Dacă armata francilor lui Charles Martel nu ar fi ieșit învingătoare în bătălia de la Poitiers din 732, la numai 100 de ani de la moartea Profetului Muhammad, califatul lui Al Ualid Ibn Iazid ar fi cuprins până și Parisul.
- Da, m-a aprobat Hakim, dar mai trebuie adăugat faptul că jihadul a jucat un rol important și când musulmanii au fost atacați. De exemplu, când armata lui Napoleon Bonaparte a câștigat în 1799 bătălia cu turcii de la Abukir din Egipt, musulmanii au fost atacați și ei au fost nevoiți să se apere. Merită amintit și faptul că viitorul împărat francez a utilizat diferite metode ca să-i atragă pe localnici în lupta de eliberare de sub Imperiul Otoman. Astfel, Napoleon Bonaparte a încercat să devină popular, îmbrăcându-se cu fes și șalvari și poate chiar ar fi reușit, dacă egiptenii nu l-ar fi considerat ateu, din momentul când au aflat că Directoratul, din care făcea parte și ilustrul general, a dat ordin în 1798 ca să fie arestat Papa Pie VI. Musulmanii consideră că numai hoții și criminalii sunt atei. De altfel, ocuparea Egiptului de către armata lui Napoleon Bonaparte a marcat începutul colonializării lumii arabe de către Occident. De asemenea, este important să subliniez faptul că, în lupta de eliberare de sub colonialism, un rol foarte important l-a jucat jihadul.
Discuția mea cu Hakim a avut loc în luna iunie a anului 1996. După câteva săptămâni, luam metroul din Gara de Nord din Paris pentru a parcurge cei 15 kilometri până la Saint Denis și am avut impresia că mă aflu în trenul rapid, care face legătura dintre Casablanca și Rabat; urmașii lui Abu Al Ualid Hisam erau mult mai numeroși decât cei ai lui Charles Martel. Mi-a venit în minte întrebarea: de fapt, cine a câștigat în 732 bătălia de la Poitiers? Hakim nu era lângă mine ca să-mi răspundă...