Trecuse de nouă seara când am ajuns la vila Angelei. Ne-am continuat fiecare drumul său către somn fără să ne spunem nimic important. Întrevederea plus drumul către vilă m-au obosit enorm, dar cred că și timpul pierdut cu căutările mele de asemenea. Eram într-o stare de amorțeală totală. Am trecut năuc pe lângă cabană și nu m-am oprit decât la scorbură. Renumita scorbură plină de toate păcatele familiei Pontic. Parcă cineva mă ținea de mână încercând să mă tragă înăuntru, dar eu eram cât se poate de ambițios și nu puteam accepta toate acestea. În cele din urmă m-am frecat cu palmele pe față neștiind ce caut acolo. Telefonul sună și Angela mă anunță ofensată că este gata pentru cină. Am stat o clipă nelămurit, de ce avea oare tonul acesta cu mine, pentru că toate merseseră ca la carte până acum. I-am răspuns că urma să-mi pun papionul și voi veni. Papionul i-a făcut foarte bine pentru că a râs în telefon, dar treburile nu erau tocmai roz. Am ajuns la ușa vilei ei descumpănit neștiind în ce ape suntem.
- Bună Angela!
- Duran!
- Angela…
- Nici un cuvânt, hai să mâncăm și atât.
- Unde?
- Aici pe masa de sticlă care îți place atât de mult Duran.
Ne-am așezat tăcuți la masă și am observat că mai era invitat la masă cineva. Am avut o tresărire, dar Angela și-a pus degetul pe buze zâmbind aproape grotesc, față de minunatul ei chip. Domnul Pontic își făcu apariția teatral și mai ales dominator de undeva de pe verandă.
- Stai jos Duran!
- Bună seara domnule Pontic!
- Bună seara Duran!
- Nu mă așteptam să vă văd în seara aceasta!
- Angela mi-a spus că a pregătit un frumos curcan în stil american la cuptor.
Nu-mi venea să cred pentru că ieri nici nu i-am văzut chipul, iar astăzi a fost ocupată cu afaceri ca și mine, dar dacă a fost acasă și eu nu știam asta?!
- De ce ai rămas interzis Duran?
- A, nimic important, mă întrebam…
- Curcanul l-am luat de la Gothard în timp ce tu visai la cabană.
- Săracul Gothard!
- Săracul curcan Duran, lasă-l pe Gothard!
- Aveți dreptate domnule Pontic.
- Ce-i cu tine?
- Mai nimic.
- Mă domnești atâta, de parcă…
- Nu știu! Simt o apăsare de care nu pot scăpa.
- Normal că nu poți scăpa pentru că tata a venit cu termenul la el!
- N-am reușit să termin nimic din acel proiect.
- Eu sunt în stare să-mi pun toată averea la bătaie că tu ești foarte aproape, dar îți păstrezi o marjă de siguranță ca de obicei.
- Mă flatați ca de fiecare dată și pentru aceasta vă mulțumesc.
- Þi-am spus că nu-ți iau mașina, dar totuși te văd fără ea.
- Andrei a avut nevoie la școală.
- Andrei este socotit ca un fiu la mine în casă, dar nu mi-aduc aminte să-l fi angajat cu mașină!
- Tată poate…
- Taci Angela! Vreau doar să-mi spună adevărul.
- Avea de cărat niște bagaje și le-a dus cu Maria.
- Frumos adevăr domnule doctor, dar nu ține la mine!
- Recunosc că drumul până aici este mai ieftin cu trenul pentru o singură persoană, Andrei avea mai multe bagaje decât mine și mai puțini kilometri. Acum sunteți mulțumit!?
- Asta cu kilometri m-a mai mulțumit, dar înseamnă că nu ești plătit suficient, dacă faci economie. Angela!
- Tată recunosc, de când l-ai fiert ultima oară la Alfonso, nu i-am mai pus nimic peste!
- Șefa, lăsați că nu s-a plâns nimeni!
- Tocmai de-asta Duran! Copilul…
- Nici o problemă, dar mai bine spuneți-mi ce sărbătorim, că doar nu este 4 iulie!?
- Șmecher! A schimbat macazul la timp!
- Duran, uite de ce te-am chemat. A trecut sau mai bine zis nu contează ce a trecut, dar vroiam să te întrebăm cum stai cu micile cercetări, pentru care mai exiști încă pe aici?
- Este adevărat că la Alfonso am obținut o amânare destul de conștientă recunosc, dar asta nu înseamnă că în tot acest timp am stat degeaba, v-am adus ceva bani domnule Pontic!?
- Nu mă mai domni atâta și spune ce ai de spus!
- Sunt aproape de sursă, dar mai am ceva de săpat.
- Hai, spune-ne tot!
- Angela lasă-l să respire! Ei!
- Am o pistă bună cu moș Păpușoi, dar nu sunt prea sigur de ea.
- A, păi mai te lăsam pe tine să sapi, dacă secretul era la Păpușoi! Toată lumea știe cât de ramolit este moșul și apoi doar ști foarte bine că n-a stat decât prin pădure, în cea mai mare parte a timpului.
- Da, numai că a stat și cu tatăl dv.
- Este adevărat, de cele mai multe ori am fost și eu cu ei, se vede treaba că degeaba!
- De ce vă macină atât de mult manuscrisul, doar realitatea este trăită de dv., mai ales de Angela.
- Ce i-ai făcut de s-a înmuiat așa Angela?
- Ai răbdare!
- Ascult Duran, domnule Duran!
- Vreau să spun că… așa cum de altfel nuanțați și dv. de fapt, iarna… a trecut și ea cum a putut și…
- Auzi, dacă vroiam să ascultăm radioul…
- Stați puțin domnule…
- Auzi Duran, tata te-a întrebat ceva sau vrei să spui că toată iarna n-ai rumegat și mai ales n-ai mirosit nimic?
- Aproape nimic! Credeți-mă! Iarna e foarte rece! Cum era să sap!?
- Omoară-l tu înainte de a mânca curcan să mai scădem din pagubă!
- Tata te-a întrebat dacă ai să ne spui ceva real în legătură cu manuscrisul?
- Dați-mi și vara aceasta și mai vorbim.
- Ei nu că…
- Domnule Pontic, dar v-am promis că o să mă ocup, însă frigul ne-a împiedicat pe toți să mai venim pe aici așa des.
- Poate pe tine!
- Cum Angela, doar n-o să-mi spui că ai venit pe frig aici!?
- Am venit, pentru că mie îmi place și iarna cum arată marea, mai ales solitudinea cu care mă primește.
- Bine, nu mai înțeleg nimic!
- Acum putem să mâncăm?
- Ai răbdare Angela, n-am terminat cu flăcăul nostru.
- V-am spus destul de clar…
- Bine Duran, vara aceasta în afară de faptul că trebuie să ai grijă de munca dumitale de până acum, v-a trebui să-mi faci un raport concret la toamnă.
- Concret, ai auzit!?
- Da, doamna Angela!
- Ia te uită, ce băiat bine crescut avem noi aici!
- Angela acum că am clarificat totul ca la carte, ar fi cazul să ne aduci frumusețea de curcan.
- Bine tată, dar să-i spui domnului angajat de week-end că să dea…
- Du-te… și ai grijă să nu te arzi!
- Păi nu e de la Gothard?
- A, ba da! Numai că l-am băgat în cuptor să putem discuta în voie.
- Deci Duran, da chiar așa că nici acum nu-ți știm alt nume, acum că nu este Angela aici mie ai putea să-mi spui…
- Ce vroiați să spuneți?
- Bine, bine! Raportul de la sfârșitul verii v-a trebui să fie strict secret și să mi-l înmânezi personal.
- Știam asta, nu trebuia să mi-o spuneți.
- Duran…
- Nu vă spun celălalt nume.
- Bine, bine!
Curcanul a fost deosebit de bun, mai ales că era pregătit ca la carte, cu toate mirodeniile, udat cum se cuvine, de mine cu suc de vișine, iar de patronii mei cu șampanie care ne-a bine dispus uitând cu toții de discuția dură dinainte.
Era de înțeles că toate promisiunile din toamna trecută aproape că nu mai aveau valoare, dar mai ales că prioritar pentru familia Pontic era să se vadă unde este chichița adevărată văzută de moșul Pontic, care îi rodea de atâta vreme. Ce nu înțelegeam era de ce aveau nevoie de un trecut care nu putea decât să-i pună în încurcătură, fără o interpretare pe măsură. Dacă manuscrisul conținea vreo hartă secretă ca pe timpul lui… o comoară, cu marinarii întotdeauna a fost o problemă, unde să-și depoziteze comoara?
Timpul era foarte sever cu mine, mai ales că nu mai puteam să fac nimic pentru descoperirea mea, iar în ceea ce privește transportul nu se punea problema să am ceva după atâta șampanie. Pontic aproape că observă, probabil și din lipsa mea de tact, faptul că după discuția asta mersul cu trenul s-ar putea să-mi aducă o mică indispoziție.
- Angela, te-aș ruga…
- Știu ce vrei să spui tată, dar am mai avut discuția aceasta, tocmai de aceea ai fost de acord să-i dăm mașina.
- Bine, m-ați înnebunit amândoi! Duran, poți să iei mașina mea este prea târziu să mai prinzi vreun tren.
- Nu vă deranjați pentru mine, mă descurc.
- Mâine v-a trebui să dai socoteală soției tale pentru cearcănele de la ochi.
- Și pentru ele!
- Mă rog! Doar n-o să-i spui de discuția arzătoare din…
- Stați liniștit domnule!
- Atunci am să dau telefon șoferului să mă ia cu mașina de la firmă.
- Nici nu mă gândesc domnule Pontic, mai am destul să ajung în timp util la gară.
- Cum dorești!
- Oricum permiteți-mi să mă retrag! Bună seara! Vă doresc o seară frumoasă în continuare.
- Pa Duran! Sărută-i pe ai tăi din partea mea.
- Bună seara Duran!
Marea nu era decât un loc de promenadă și atât. Răceala cu care erai primit se cunoștea foarte bine și în sufletul oamenilor care locuiau în prejma ei. Cei care se pregăteau să primească turiști, abia dacă băteau câte un cui la balamalele din lemn sau stuf, iar cei care au mers tot anul, ca Gothard de exemplu, nu-și vedeau capul de treburi pentru că de acum veneau curioși care stăteau puțin, dar aveau nevoie de căldură și-i lăsa pe patroni cu ochi în soare pentru că nu-și scoteau nici cămașa de pe ei.
Vântul rece mai ales fără soare, te făcea să întorci spatele mării, dar atunci când era soare aveai senzația ciudată că toată lumea este a ta și tindeai neobrăzat să încerci marea cu mâna. Apa rece te făcea să te retragi repede, dar singura bucurie erau valurile line și înspumate, precum și pescărușii care erau gata să-ți ciugulească din palmă după iarna rece.
Cu sentimentele atinse, dar cu marea în valuri, fără Alfonso, în cârciuma lui nu erau decât niște câini vagabonzi, câțiva patroni hliziți după iarna grea, morocănoși pentru că nu pot face baie imediat ce a dat soarele, așa cum aș fi vrut și eu. Cam așa m-am întors de la mare din ultimul week-end, toate erau mult prea amestecate pentru a fi adevărate.
Acasă parcă totul era la fel cu toate că suntem ceva mai la distanță de mare nefiind aceleași frustrări, primăvara a intrat în creierele lor mai ales al meu evident, luându-și drepturile. Toate colțurile pe care nimeni nu vroia să le calce altădată erau ocupate acum și păreau comode pentru ei. Nimic nu-mi mai intra în voie. Doar Maria suporta docilă toate și încerca să aplaneze totul cu spiritul ei pacifist.
- Ești obosit Duran. Nu-i nimic, diseară o să ne culcăm devreme.
- Maria, nu știu ce se întâmplă la mare, dacă neobrăzarea ar fi fost din partea Angelei, toate bune și la locul lor dar…
- Patronii nu sunt niciodată mulțumiți, de exemplu tu ești mulțumit de infirmierii noștri, atunci când ești nevoit să le faci mizerii, nu mai zic…
- Bine zis nevoit!
- Tot la fel și…
- Dar Pontic parcă este alt om. O transformare de care nu aveam nevoie, mai ales că a venit primăvara.
- A venit primăvara și pentru ei sau el Duran.
- Ai dreptate, dar totuși…
- Poate că prea l-ai văzut perfect, să nu uităm că suntem oameni cu toții.
- Ai dreptate! Totuși nu știu de ce Angela a rămas pe locul doi.
- Cum poți să spui asta, doar este copilul lui! Duran, poziția ta mă face…
- Nu sunt obosit Maria, dacă asta vrei să spui.
- Atunci?
- Cred că manuscrisul nu este numai un răspuns la comportamentul Angelei și mai ales un fel de testament.
- Ce tot îndrugi acolo Duran? Nu mai înțeleg nimic.
- Nici eu, dar totuși stau pe picioare.
- Adică! Ce ți-au făcut oamenii aceia de ești atât de prins acolo? Cred că ești depășit de caz Duran.
- Asta nu se pune Maria. Acum că Angela se simte mai bine, comportamentul ei de primăvară este mai sănătos ca al meu, vor cu toții să le caut manuscrisul.
- O să le cauți ce vor, dacă asta ne ține băiatul în școală!
- Bine spus!
- Sper că nu este ceea ce simt, dar dacă este adevărat, cred că ar trebui să oprești totul și să-ți dai demisia.
- De ce?!
- Te depășește!
- Bun! Atunci preia tu familia Pontic și mă ocup eu de restul.
- Este ceea ce bănuiam Eldorado s-a mutat la mare.
- Și ce-i cu asta, poate că ne vom pensiona sănătoși!
- Cred că boala a acaparat cam mult din corpul tău, care până acum a fost imun la toate.
- Perioada de transfer…
- Taci! Nu vreau să aud că gândești ca ei sau mă rog așa cum mi i-ai descris în primăvara aceasta. Ce s-a întâmplat ultimele dăți acolo de te-ai transformat așa?
- Am văzut un lucru sau un loc mai bine zis… extraordinar.
- Da, oameni sănătoși! Acum e timpul să muncești tehnic, mai ales să uiți de orice fel de profiluri.
- Firma lor o să mă facă să-mi bubuie capul!
- Nu ți-a bubuit un an de zile și acum deodată îți bubuie nu știu ce!
- Bine, bine, bine!
- Asta vroiam să aud, calmează-te și mulțumește cui vrei tu că te-a descoperit Angela pe nisip. Fă-o pentru Andrei, dacă pentru mine nu poți!
- Am înțeles! M-am calmat!
- Să nu încerci nimic! Oamenii de tipul acesta sunt foarte periculoși, lasă-i pe ei să-și descopere singuri orice comoară vor, dacă o vei face tu, întotdeauna va lipsi ceva de acolo.
- Ai vorbit ca un înger protector, dar ai spus atâta adevăr. Ști… am stat de vorbă cu moș Păpușoi și aproape că vorbele tale sunt ca ale lui.
- Când s-a întâmplat asta?
- De ce?
- Poate că nu degeaba ți-au cerut oamenii ăștia cu atâta stăruință să le cauți manuscrisul.
- Adevărul este că am încercat să o scap cu numele moșului, dar ei erau prea degajați.
- Crezi că moșul ăsta mai trăiește!?
- Ha, ha , ha! Bună Maria! Ha, ha, ha! Chiar dacă nu, cred că a sucombat de bătrânețe!
- Ha, ha, ha! Bine Duran! Da nu uita ce ți-am spus!
- Am înțeles perfect Maria! Crede-mă, nu-mi pun familia la bătaie pentru nimic în lume!
- Nici nu vreau să cred că o ajuți mai mult decât o ajuți acum.
- Am priceput mesajul, crede-mă!
- Consideră că ești pe nisip și nu te-a descoperit nimeni…
- Și Andrei!
- Duran! Lasă-mă să termin, că doar din cauza asta s-au descoperit bancherii!
- Ca să dorm mai bine pe nisip!
- Te-ai prins!
- Ce m-aș face fără terapia ta!
- La treabă! Duran, nu uita, o familie nu se poate cumpăra!
- Doar întreține! Știu foarte bine!
- Ha!
- La treabă Maria!
- Parcă tu erai cel obosit!
- Uite nu mai sunt!?
- Te văd eu lunea viitoare!
- Parcă tu ești mai brează, cu toată casa pe cap!
- Ei lasă că vezi tu!
De multe ori familia face totul pentru cei cu care trăiește la un loc. Este ca un organ ce absoarbe și fabrică acel lucru util pentru acea mașinărie infernală numită familie. O uzină de care cu greu ne despărțim, după ce o descoperim. O balanță între orgoliile personale și idealurile comune. Nimic nu ne poate pondera mai mult decât familia, ea este cea care ne taie penele, făcându-ne să zburdăm în aerul intim de care avem atâta nevoie uneori. O familie e un amalgam de roți ce înaintează încet dar sigur, învingând societatea care o înconjoară, dar totodată ajutând-o la edificare. M-am calmat cum am putut mai bine, punând cap tuturor lucrurilor ce mi-au dat avânt necugetat în ultima vreme. Sunt doar o persoană găsită pe nisip care vrea să supraviețuiască cu ajutorul acestei familii atâta tot. Maria are totală dreptate sacii lor sunt deja încărcați, așa că ne vom reprofila, dar ce voi face cu imboldurile de care nu pot scăpa și acelea de a descoperi altceva decât noi forme de știință, materialul să mă învingă într-atât încât eu să devin pacientul nevinovat sau poate vinovat în toată povestea asta. Spre norocul meu am în familie persoana care-mi va arăta calea tot timpul, iar instinctul patern nu mă va lăsa să-mi fac de cap.
Sfârșitul de săptămână a venit mai repede decât am sperat, dar am lăsat lucrurile să curgă aproape speriat de Maria așteptând să fiu sunat de patroana mea. Spre surprinderea mea, cu toate că era sâmbătă dimineața, iar eu îmi sorbeam cafeaua liniștit tot acasă fără nici un angajament, nu mă simțeam atât de liniștit pe cât aș fi vrut. Eram mistuit pe dinăuntru de febra… deodată mi-au venit în gând cuvintele Mariei cu Eldorado familiei Pontic, dar nimic parcă nu mai stingea flacăra ce mă mistuia, eram devorat de acea căutare. Vroiam să fiu eu cel care atinge primul paginile manuscrisului, în felul acesta crezând în sinea mea că voi avea un avantaj în fața familiei Pontic demonstrând devotamentul, dar dintr-o dată mi-a fugit gândul către moșul Păpușoi și la glumele pe care le-am făcut cu Maria în ceea ce privește zilele lui. Trebuia să fac ceva în această privință, dar nu descopeream probabil decât faptul că nu e de glumit cu această familie sau că nea’ Păpușoi trăiește în continuare foarte liniștit în căsuța lui dintre bălării. Fără nici o treabă, m-am prezentat la Maria, dându-i liber în acel week-end. Fără prea multe ocolișuri a acceptat spunând că la fel de bine puteam să rămân acasă în locul ei, pentru că tot treabă s-ar numi.
- Maria, poți foarte bine să-ți alegi și tu o bucățică de nisip pe care să te odihnești.
- Și dacă voi fi descoperită de…
- Ai dreptate! Aici cine ar mai muncii…
- Și nu numai aici Duran!
- Deci te-am aruncat în puțul eter…
- Nu mai scoate un cuvânt Duran! Te rog!
- Nu mai vorbesc! Gata!
- De ce n-ai plecat la mare?
- Pentru că nu m-a sunat nimeni.
- Dar sunt convinsă că biroul de acolo este plin de maculatură ce așteaptă să fie triată.
- Maculatură! Bine!
- Păi dacă nu te duci la ea! Asta consideri tu că este!
- Bine Maria!
- Ești contaminat! Periculos de contaminat Duran, dacă a început să-ți fie frică!
- Pur și simplu nu m-a sunat nimeni!
- Negarea este primul semn!
- Ei nu că… doar nu mă compari acum cu…
- Cu ce am învățat și ai învățat la școală Duran!
- E prea mult pentru mine! Te duci undeva sau plec eu! Nu știu, cred că am adormit pe nisip din aceleași cauze.
- Prea mult zel nu duce nicăieri! Pierzi conținutul și uiți determinarea Duran.
- Măi să fie! Aici ce am mai descoperit atât de mult altceva decât muncă și iar muncă!
- Aici la noi este mina ta adevărată.
- Și la Angela…
- Cea care o întreține pe aceasta. Ai face bine să dai un telefon, pentru siguranță!
- De ce?
- Pentru că nu ești decât un mic angajat care este gata să moară ca un fluture, pentru a-și duce semenii mai departe.
- Ce m-aș face eu fără… bine! Dar dacă sunt liber, bucățica de nisip; și să nu mai aud de tine!
- Alo! Angela! Bună dimineața! Tocmai mi-am băut cafeaua, cu toate că n-am voie și vroiam să știu dacă… exact…
- Draga mea, du-te de-ți caută bucățica de nisip! Alde’ Pontic fac economie, cică să mai stau acasă, că-i benzina scumpă!
- Foarte bine! Preia tu Duran! Am plecat să-mi caut o bancă!
- De care?!
- Să mă odihnesc, dar la ce te gândeai?! Apropo’, ți-ai controlat cardul, sper că e totul în ordine acolo!
- Da, da! Du-te odată că pierzi lumina propice!
- Ba tu ești fluturele, nu eu!
- Sper să o duc mai mult decât…
- Timpul lor e transformat sau mă rog poate fi transformat în timp uman și ai să vezi că este destul de mult Duran.
- Te rog! Du-te la bancă! Vine lunea până mă…
- Am grijă de muncitorii mei! Uneori transferul este dăunător! Știu, am plecat!