Da, Stanca s-a descurcat bine cu mătura ei și înainte și după revoluție. Căci de măturat este întotdeauna nevoie la orice loc de muncă și în orice sistem, praful fiind un element comun. Ea râdea și spunea că mătura nu i-o ia nimeni; și avea dreptate. Stanca considerase de la o vreme că-i lipsește un tovarăș de viață stabil. Un toiag de care să se sprijine la bătrânețe sau Doamne ferește, care să se sprijine el pe spinarea ei, lucru nu tocmai plăcut, dar nu și imposibil. Copiii crescuseră destul după părerea Stancăi și în curând își vor lua zborul, căci începuse să li se cam facă de împerecheat. Așa că Stanca își dorea pe cineva alături la bine, căci răul avea impresia că a trecut. În stația din fața Gării, așteptând să vină tramvaiul, a văzut un bărbat pe gustul ei. Arăta ca un adevărat domn. În primul rând, elegant: era îmbrăcat într-un costum de stofă bună și avea o cravată de mătase roșie cu o dungă galbenă ca și cămașa, ce se vedea și ea că e de calitate. Bărbatul era înalt, masiv și fără burtă; avea părul grizonat pe la tâmple. Ah ce-i mai plăcea cuvântul ăsta „grizonat” pe care îl asocia calității de a fi distins, cu aspect de nobil medieval. Măi să fie, o fi doctor, căci are și o servietă. Bărbatul i-a sesizat privirea de cafea fierbinte, chiar dacă cu năut, și i-a zîmbit cuceritor ca un erou de telenovelă, adresându-i-se foarte politicos:
-- Stimată doamnă, vă rog să mă iertați că va inoportunez. Așa că aș dori întâi să mă prezint: Pandele. Pandele Vlăduțoiu, avocat.
Stanca, când aude că este și avocat, este cuprinsă toată de emoție.
-- Stanca, îî, Stanca Ionescu. Încântată de cunoștință. Îi răspunde în grabă, să nu piardă ocazia și să vină între timp tramvaiul.
-- Frumoasă doamnă, iertați-mi îndrăzneala, dar sunt venit din provincie cu o problemă la Barou, adică la Tribunal. Și, cum nu cunosc pe nimeni în București, sunt puțin dezorientat. Caut să închiriez o cameră pe undeva, căci trebuie să stau un oarecare timp pe aici. Știți, am de susținut un proces important ; trebuie să reprezint un client oficial.
Stanca gândește repede: caută cameră cu chirie, este avocat, deci câștigă bine, și este și un bărbat atrăgător.
-- Vă înțeleg, vă înțeleg.., îi spune ca să priceapă tipul că o interesează problema.
Pandele continuă:
-- Fosta mea soție avea niște rude prin București, dar știți, am divorțat de curând și nu aș mai putea să apelez...
Hopa..! Divorțat. Asta sună foarte bine. Așa că îi răspunde:
-- Stimate domn, pot spune că ați avut noroc, căci eu am destul spațiu excedentar. Am trei camere în blocul de vizavi. Este aproape de Gară, deci foarte central. Aș putea să închiriez una din ele, dacă v-ar conveni poziția.
-- Cum să nu, sunt foarte interesat. Cum am putea face să văd camera?
Stanca se gândește că o să întîrzie la Spital, dar nici nu-i vine să lase în aer așa o afacere și un așa bărbat. Stanca văzuse la televizor prea multe telenovele și nu o prea interesaseră filmele polițiste, așa că nu se gândea de fel că tipul ar putea fi vreun escroc, sau doamne ferește și mai rău.
-- Păi, să mergem acum să vă arăt apartamentul, îi spuse ea foarte bucuroasă în sinea ei.
Stanca nu își făcea probleme prea multe niciodată. Lăsa lucrurile să se întâmple așa cum le era dat să se întâmple. Acum era fericită și o spunea în gura mare la toată lumea. Își găsise iubirea sau iubirea o găsise pe ea, în stația de tramvai. I se părea că trăiește o nesfârșită sărbătoare populară organizată în piața Constituției, cu zeci de artificii colorate ce bubuiau în pieptul ei. Lui Pandele îi plăcuse apartamentul și cum era mobilat. Îi plăcuse și mâncarea gătită de ea. Dar îi cam plăcea nițel și să bea. Dar, în general le place bărbaților să bea. Le plăcuse și celorlalți bărbați din viața ei să bea. Iar Pandele, față de ei, era un Domn. Un Domn adevărat, distins și cu maniere. Și era un bărbat așa de frumos... Au fost și la Primărie. Pandele nu a vrut să mai amâne nunta, mai ales după ce a văzut actele casei pe numele ei. Au făcut ceva restrâns, căci așa a vrut el; să nu fie o cheltuială prea mare. Ce om drăguț și ce grijuliu era cu banii ei. Acum era și ea cu adevărat o doamnă, căsătorită oficial, și încă cu ce mândrețe de bărbat. Stanca muncea la serviciu, dar în particular, fiind de acum și ea o doamnă, nu mai mergea la curățenie decât la clienții ei vechi: adică la mine.
Stanca îmi povestea ce bărbat grozav era Pandele al ei. Și ce mândră era când mergeau pe stradă și ea, pe tocuri, de abia de-i ajungea până la umăr. Ce noroc pe capul ei să întâlnească așa un umăr voinic, în stația de tramvai. Dacă ar fi fost acolo mai devreme sau mai târziu, probabil că nu s-ar mai fi întâlnit. Dar ce înseamnă soarta, domnule! Toate țoapele ei de prietene o priveau cu invidie... Uite așa, să crape de invidie, că destul râseseră de ea că n-are bărbat și a făcut copiii cu te miri cine. Numai că, Stanca muncea cu plăcere și, Pandele bea, cu plăcere. Pandele era un bărbat așa de frumos în ochii ei, ce deveneau din ce în ce mai miopi. În piept încă îi bubuiau artificii multicolore, de iubire. Dar, începuse să-i bubuie în spinare și pumnii lui Pandele, când era nemulțumit de friptura prea arsă sau prea crudă și, mai ales cînd îi lipsea cumva berea de pe masă. Pandele era totuși un bărbat bine, așa că Stanca muncea, căci nu avea încotro. Timpul trece repede; îți pare lung doar atunci când aștepți ceva. Stanca, de așteptat nu prea mai avea la ce să se aștepte. Trebuia doar să muncească, căci în fond trebuia să aducă bani în casă careva, iar Pandele era liber profesionist. Adică era liber tot timpul și nu câștiga niciun ban. Pandele bea, pentru că trebuia să bea, în fond și el, căci nu degeaba era o namilă de bărbat și apoi, așa fără nicio activitate, ar fi murit de plictiseală. Stanca se ducea să facă curățenie, contra cost, la cât mai multe case. Pandele se ducea și el, pe la cât mai multe cârciumi. În ființa Stancăi bubuiau acum doar pumnii lui Pandele.
Între timp, Bela se făcuse o femeiușcă frumușică și avea un iubit și el frumușel. Vor avea și un copil, cu siguranță la fel de frumușel ca ei, îmi povestea Stanca. Mama iubitului însă, nu era deloc bucuroasă că Bela o să aibă un copil cu băiatul ei. Bela a locuit o vreme la viitoarea soacră. Dar nu s-a simțit bine de fel. Bela învățase coafura și coafa prin cartier, acasă la clientă, dacă era vreuna amatoare de bigudiuri uscate în cuptorul de la aragaz cu cap cu tot. Dar soacra îi interzisese această activitate riscantă, pentru reputația ei. Soacra nu îi permitea nici să fumeze și să-și bea cafeluțele cu coniac. O punea în schimb să curețe și să frece toată ziua prin casă, pieptănând și franjurii de la covoare, cum se deplasa un fir. Baba se străduia să o țină cât mai mult în picioare, până ce seara pica frântă și nu-i mai trebuia nimic altceva decât să doarmă. În felul ăsta zgripțuroaica spera să nu îi mai obosească băiatul, care slăbise îngrijorător din motive de prea mult sex. Toată copilăria se străduise să nu ajungă un slăbănog ca ta-su, se lamenta soacra. De-aia se și dusese bărbat-su pe lumea cealaltă atât de repede. A trecut peste el o mașină al cărei șofer era beat. Iar el la rândul lui era prea beat ca să mai vadă stopul roșu. Dacă ar fi fost un bărbat voinic, dobitocul ăla de șofer l-ar fi reperat de la distanță, pe când un pârlit de 50 de kg, era ca și când n-ar fi fost. Plus că Bela era obraznică și cu ea, mama băiatului, adică „soacra mare”. Așa că a gonit-o până la urmă, pe Bela acasă în Rahova, după ce i-a tras și două palme peste obraz. Numai că Bela nu s-a lăsat molestată fără să riposteze, așa că i-a tras și ea doi pumni la ficat. Așa s-a terminat „căsnicia” Belei.
Dumitrică se lăsase de școală după 7 clase. Considera că nici școala nu era de el și nici el nu mai era de școală, ținând cont de vârstă. Dumitrică însă era harnic. Gătea, spăla, călca rufe și avea grijă de plodul Belei. Mai vindea uneori și bilete la meci, la suprapreț. În ultima vreme se ducea la o școală de dans, unde îl foloseau ca partener pentru cursanți, căci prinsese repede mișcările. Nu lua cine știe ce bani, dar îi făcea plăcere să danseze. Acolo l-a întâlnit pe El. Era stîngaci la dans, căci din acest motiv și venise acolo, la școală, dar era altfel decât toți ceilalți. Oricum provenea dintr-o lume rafinată în care și-ar fi dorit și Dumitrică să trăiască. Și cine știe, poate va ajunge, cândva. Ei doi împreună... ce vis minunat.
Bela era „bella”, așa că o prietenă i l-a prezentat pe cumnatul cumnatei cumnatului logodnicului ei italian. Firește, tot un italian. Era mic de statură, grăsuț, tomnatic și vorbăreț. Cel mai important, a plăcut-o pe Bela. A plăcut-o atât de mult încât a declarat că îi înfiază și copilul, dacă se mărită cu el. Vor pleca în Italia, căci în Sicilia este atât de frumos și spagheti sunt bune și ea „e bella... mama mia”, iar el este un „bravo ragazzo”. În Sicilia or să aibă o „casa nostra” numai pentru ei și întreaga lui familie de cincisprezece persoane, unde o să se simtă ca în cartierul ei din Rahova. Și spre bucuria lui Pandele, care nu mai putea suporta orăcăielile plodului, căci Bela se mutase la ei, a plecat în Italia cu copil cu tot. Ea, Stanca a plâns foarte mult la despărțire, dar s-a gândit că fiică-sa era descurcăreață și va vedea ea ce va face mai târziu.
Adevărul, mărturisea Stanca, este că se săturase să muncească pentru a-l ține trântor pe Pandele. Numai că Pandele nu se săturase să fie întreținut de Stanca, ba considera că-i face și o favoare că stă cu ea. Stanca se gândea cum să scape de Pandele, fără mare tămbălău. Nebunul i-ar fi putut chiar da foc la apartament și ar fi aruncat-o și pe ea pe geamul de la bucătărie ce dădea în curtea din spate. Aici era deja de vreun an, săpată o groapă de cei de la gaze. Și așa rămăsese. Dacă punea pământ peste ea, ajungea ca în cazul ăla celebru pe care-l văzuse la televizor, cu soțul care și-a omorât soția și i-a ascuns cadavrul, iar apoi a declarat că nevasta sa a dispărut. Doamne ferește de așa ceva, că rămânea netotul și cu apartamentul ei, proprietate personală, căci îl cumpărase de la Stat după revoluție. Pandele nu mai era deloc un bărbat frumos. Se buhăise la față și căpătase fizionomia tipică a bețivului. Tot timpul era beat și făcea scandal de îi știau toți vecinii. Vecinele nu o mai priveau cu invidie, ci cu milă, mai ales când îi vedeau și vânătăile de sub ochelari. Vecinele îi mai spuneau cum în casa ei, când ea era la muncă, veneau tot felul de „bagaboante” tinerele. Una i-a zis să-i cheme pe ăia de la emisiunea „trădați în dragoste”. După probe și scandal la televizor, sigur putea să îl dea pe ușă afară pe soțul infidel și să divorțeze. Nu ar fi fost o idee rea, doar că Pandele ar fi făcut așa un circ și ar fi amenințat că se aruncă de pe bloc, în direct, că s-ar fi făcut de pomină în toată țara. Asta ar fi fost prea mult pentru ea, care era totuși o doamnă. Ei, fir ar să fie; se descurcase ea pe vremea comuniștilor și nu putea să îi vină de hac unui bețivan? Știa ea ce trebuie făcut. De când e lumea, bătaia e ruptă din Rai, bineînțeles când nu-ți rupe propria spinare, nasul sau alte oscioare. Și a încasat destui pumni în ochi de la el. Dar are ea ac de cojocul lui și încă ce ac. Unul de o să îl împungă așa de bine de o să îl coase la spital, măcar pentru vreo trei luni, iar de-o vrea Domnul și mai mult. În cartierul de la periferia Bucureștiului unde a stat ea, și care acuma e plin de vile care mai de care, își are sediul un clan renumit și foarte nevricos. Dacă-i zgândări cât de puțin membrii, iute sar cu săbii ninja și ciomege, ba și cu alte arme albe confecționate manual, să te bumbăcească bine. Ori Pandele, când se îmbată, capătă harțag. Planu-i gata. Îi va zice lui Pandele că are o clientă prin zonă care trebuie să-i dea o grămadă de bani, căci are și niște restanțe de plătit. Și cum se va întoarce târziu, ar fi bine să o aștepte el la „clubul” din capătul străzii. Când e vorba de bani, Pandele nu stă pe gânduri, mai ales că o să capete în avans bani de băutură, ca să nu se plictisească până vine ea. Cum îl știe ea, sigur va face scandal și o să se încaiere cu careva. Pandele pică în plasă, era vorba de bani și de așteptat într-un loc plăcut pentru el, adică la o cârciumă. Banii va avea el grijă să ajungă în buzunarul lui, dacă va fi nevoie îi va administra și vreo doi pumni între ochi baborniței de nevastă. Totul merge strună. Pandele tot așteptând, bea pahar după pahar și se îmbată suficient cât să sară la barman nemulțumit pentru cât îi pune în halbă. Nenorocitul, îl fură pe el de băutura lui plătită până la semn, nu cu un deget mai jos. Sare la unul mai negricios și cu mustață care îi luase apărarea barmanului și îl împinge cât colo, înjurându-l de „mama lui de țigan”. Vede o tipă mai ochioasă și decoltată. Nu-l împiedică faptul că ea este la masă cu-n zdrahon și începe să îi facă curte, ceea ce îl înfurie pe partener. Și scandalul pornește ca în filmele cu cowboy. Zboară sticle și farfurii, zboară scaune rupte, zboară afară pe ușă și doi indivizi ce săriseră să-l potolească. Iute apare și clanul și bătaia se pornește și mai tare. Ãia dau, dar și Pandele nu se lasă... Se simte ca în vremurile bune din tinerețe, când era spaima mahalalei din orașul lui. Mai intrase la pârnaie pentru așa motiv. Stanca, de afară, vede tot și se sperie: aoleu Pandele al ei. Sună grabnic la poliție să vină că-l omoară pe Pandele. Poliția vine, după ce bătaia este gata, căci toți beligeranții au obosit. Pandele e și el bine bătut, dar e mulțumit: le-a arătat el lor de ce poate fi în stare și un „moș”, cum îi ziceau în bătaie de joc neobrăzații. Pandele vrea să se întoarcă acasă cu Stanca ca să-l oblojească pe unde l-au rănit nenorociții. Dar Poliția îi face dosar penal pentru vătămare corporală, vandalism și perturbarea liniștii publice. Și cum, ghinionul lui, e și recidivist, o să stea ceva timp la închisoare ca să mediteze la comportamentul în societate. Stanca va trebui să plătească oalele sparte de Pandele, adică pagubele aduse localului. Așa că s-a dus pe apa sâmbetei toată „agoniseala ei de o viață”, conform expresiei atât de folosită în massmedia. Dar măcar s-a răcorit și o să stea și Pandelică un timp... la răcoare. Doar nu o să fie proastă să-i plătească avocat. Nu se lăudase el la începutul relației, că asta-i meseria lui? Să se descurce acum.