Privind-o pe fata creolă, se simțea cuprins de un concept de velocitate, de rapiditate, de dinamismul frenetic al ochiului care părăsește ochiul privilegiat de observație putându-i ocoli trupul fără viteză permițându-i surprinderea tuturor perspectivelor care se deschideau în fiecare punct al formelor corpului ei. Razele soarelui desenau forme bizare pe trupul cafeniu al fetei, Seec înconjurându-l cu ochiul, având din fiecare punct al traseului circular în jurul trupului acesteia o perspectivă diferită, ferindu-se ca aceste perspective să nu rămână juxtapuse într-o succesiune temporală. Corpul cubic al fetei aflându-se în ochiul într-o supraimpresiune, un fel de palimpsest optic ce percepea totalitatea imaginilor pe care formele corpului ei i le revela. Privind-o cu atenție, își dădea seama cât de perfect legitimă era încercarea cubiștilor de a căuta paradigme plastice, încercând să analizeze geometric volumul corpului tinerei creole prin efectul de negare a volumului, de resorbția acestuia în bidimensionalitatea pânzei lui Picasso. Imaginația îi avortase spontan, cuprins doar de reportaj, răsfoia procesele aflate pe rol imprimând eposul banalității până la dimensiunea unei molecule epice de coșmar fără sfârșit. Golit de căutările exprimate în formele corpului creolei, se întoarse cu gândul la Necunoscuta, iubita sa din piatră datorită căreia în acel moment își făcea procese de conștiință, o trădase înșelând-o cu Lytynya, cea care îi pusese restricție în a o vizita, măcinându-l dorul după formele corpului ei pietrificat, conștient de a nu își putea ține promisiunea smulsă de Lytynya prin șantaj, neputând în schimb a crede în schimbarea iubirii sale față de femeia din piatră cu carnalul viu și profitor dăruit de Lytynya. Și-o imagina în sala de sculptură a muzeului, stând în fața Necunoscutei, aceasta, maiestuoasă și impozantă absorbind-o, în fața ei părea mică și lipsită de importanță, el se vedea între cele două încercând să le împace. Uitându-se la ceas, își calcula timpul ce îl avea la dispoziție până la deschiderea muzeului, se ridică de la masă îndreptându-se spre lift călcând leneș pe dalele din granit dintre cele două peluze ce traversau terasa, creola continuând să cânte gospel pășin în urma lui până la lift. Melodia fetei trezindu-i imaginația în care Iisus se zărea în depărtări cărându-și crucea, iar Fecioara Maria plângând sfâșietor în prim-planul imaginației, imagini ce făceau parte din tablourile pictate de Bruegel cel Bătrân: Hoțul de păsări, Căutătorul de cuiburi, Parabola orbilor cu ochi închiși sau doar bile albe, ori tabloul Coțofana pe spânzurătoare, coțofana fiind eul nesupus oricărei prigoane, cel ce își bătea joc de amenințări, fata cânta gospel, în imaginația lui Seec degetele butucănoase de la mâna lui Pieter Bruegel pipăind și păzind lucrările sale. Ușile liftului deschizându-se, Seec păși în interiorul acestuia de unde, cu un gest al mâinii, își luă la revedere de la fata creolă ce continua să cânte gospel, peste câteva secunde ușile liftului se deschiseră lăsându-l în holul de la intrarea în clădire pe unde trecuse cu o seară în urmă. Îndreptându-se spre ieșire era nevoit să ocolească câteva fotolii, fapt ce îl obliga să treacă prin fața barului unde, pe două scaune înalte, stăteau două tinere în poziția picior peste picior, sumar îmbrăcate lăsând oricărui privitor un câmp vizual atractiv, care împreună cu barmanul, un tip atletic cu o față respingătoare, îl măsurau din priviri aruncând în el curiozitate și ironie. Diformitatea sa dezlegându-le limbile în cuvinte subtil batjocoritoare, hohote de râs pe diferite tonalități auzindu-se în urma lui, el însă văzându-și nestingherit de drum spre ieșire căutând să facă abstracție de vorbele lor și de prezența acestora, neputându-i acuza de nevinovata lor prostie. Celula fotoelectrică deschise ușa din sticlă, ieșind, Seec trecu prin fața cabinei portarului care stătea în fața ei prezent la datorie, ochii plini de curiozitatea ai acestuia disecându-i trupul diform, Seec percepându-l ca pe unul dintre asistenții din tabloul Lecția de anatomie a profesorului Tulp pictat Rembrandt. Ajuns în parcare trecu cartela prin fața aparatului de taxat staționarea, urcându-se în mașină porni în trombă către muzeu. După câteva minute de mers cu mașina trecu pe o altă bandă a șoselei unde se putea circula cu o viteză redusă, astfel putând savura prin parbrizul mașinii viața stradală a marelui oraș, clădiri din beton, reclame, forfotă, o viață trepidantă, pe marginea unei borduri metalice a unei firme de lux zări dormind un cerșetor, într-o parcare un schizoid cu un tată debil locuiau într-o caroserie de mașină, din când în când auzindu-se sirenele echipajelor de poliție, o lume stratificată pe care Seec o vedea cu ochiul perfectat în domeniul artelor plastice, o simplă dexteritate meșteșugărească, o simplă preocupare pentru a întreține o anumită curiozitate impură. Pentru el viața stradală nefiind decât un continuu joc al cărui excitant îl stimula. În labirintul sălilor muzeului de artă, Seec aflându-se în secția de care răspundea ca ghid unde nudul feminin era reflectat în pictura maeștrilor secolului XIX și început de secol XX, dominat de cuvinte lipsite de corporalitate ce se lipeau de vârful limbii, în timp ce gura și-o ținea închisă, căuta să își facă cartografia imaginației, pe retină adunând forme și culori, umbre și lumini din tablourile pictorilor, el aflându-se într-o hoinăreală estetică vizuală, apropiindu-și emoțional nudurile feminine pictate plecând de la cuvântul nerostit și ajungând la imagine. În acele momente, prezența nudului feminin pictat adăpostindu-se în dantelele trecutului acestora, nefiind indiferent față de feminin nici ca pictură, nici ca realitate, nesimțind o așezare provizorie a nudului feminin în artă, pătrundea dintr-un sediu construit și reconstruit al artelor în cel al cotidianului, găsind utilă o încercare de a recupera spiritul său critic în limpezimea lui adevărată. În cele trei secții de pictură, Seec însoțea adeseori vizitatori răzleți sau grupuri, construindu-și de fiecare dată un expozeu începând un proces, care la fiecare treaptă avea o responsabilă evaluare pe etape. Nisipul plajei cromatice ce definea nudul feminin în tablourile maeștrilor, în subconștientul său era casa plăcerii ce îl împingea la o sterilă luptă cu corpul viu feminin. În clipele de repaus dintre două grupuri de vizitatori, cohorte ale imaginației invadându-l pe un teritoriu unde femei cu trupuri carnivore căutau vechile ospețe regurgitând formele corpului masculin, o suficientă masă corporală de unde să se poată hrăni. Erau zile când la ora deschideri muzeului primii care intrau erau studenții de la Arte Plastice care deprindeau cu ochii esențele din culorile și formele tablourilor, își apărau captura prin trupul artei, niciodată nesecându-le coerența gândirii astfel încât să poată fi trecută cu piciorul nelipsit de vlagă, coborând în haosul imaginației reușeau să treacă dincolo de formă și culoare, ca o relație într-un mediu fertil al gândirii, unde, în sala judecății cu arta, precum un puzzle, se aflau pensulele și tuburile de culoare, totul petrecându-se sub atenta supraveghere a lui Seec, ca un devorator, ca un monstru crocodil, aprinzându-se în ochii lui flacăra unui cercetător care se bucura de libertatea sălbatică a culorilor de pe pânzele tablourilor expuse. Acestea aducând un fel de schimbare în metabolismul său, ca un fel de superfobie. Cucerit de formele nudurilor feminine reprezentate în tablourile expuse, Seec, prin expozeul susținut în fața vizitatorilor, definea cu rigurozitate diferențele dintre plastică și literatură până la implantarea concretă în existență a corpului feminin la legarea de toate datele social-istorice ale epocii lor, susținând nudul pictat ca pe un caracter de o mare forță generalizatoare, fiind totodată adevărat, emoționant și convingător mai ales în sensurile întruchipate. În viziunea lui Seec fiecare nud feminin pictat avea o semnificație ideatică extrem de clară, acționând asupra ochilor vizitatorilor cu mult firesc și calm, i-ar fi vrut printre vizitatori și pe reprezentanții Bisericii cu principiile lor ce se împotrivesc unor astfel de picturi ce trezesc emoțiile, aventura, surprizele. Întârziindu-și memoria pe corpul feminin, devenit pictorul memoriei lui, acțiune ce îi deschidea poarta ca un joc secund al eului său, constatând în stadiul final transformarea sa într-o pată de culoare, un nume suspendat ca un semn de exclamare. Timp de o secundă figura lui contractându-se violent asupra unei tinere vizitatoare, ea ironizându-l cu privirea, el spunându-și în sine să fie prudent, să-și înfrâneze imaginația de a o dezbrăca din ochi, simțea cum nu se putea smulge din vraja ce îi stăpânea dorința, ochii ei îl pătrundeau, el părea ca o foaie ruptă dintr-un ziar, ar fi vrut să aibă un revolver, imaginația lui aducându-i-o goală în față, ca astfel să o poată compara cu nudurile femeilor din tablouri, simțind în el o tortură plastică. Când un tânăr o luă de mână pe cea pe care Seec o dezbrăca de haine cu privirea, în acea secundă imaginația arătându-i-l ca pe unul care își scoate măruntaiele în fața sa începând a schelălăi precum un câine în urma unui mort. La etajul al cincilea al clădirii muzeului din secția de artă de care răspundea Seec, vizitatorii începuseră să se retragă, acesta rămânând uimit când pe băncuța unei săli zări fantoma unui pictor citind ziarul căutând explicații asupra morții sale, la picioarele lui stând întinsă pe pardoseala din marmură albă o tânără dezbrăcată părând a-i poza goală, alături de fantoma pictorului se întinse să își facă siesta într-o tăcere ursuză, îi privea nescăpând de halucinația acestor forme, planurile unduitoare și liniile rotunde ale trupului ei sugerând senzualitatea femeii și dorința pe care o trezește în pictor, părea a fi coborâtă din tablourile lui Goya, Seec stătea atât de liniștit încât nu știa ce să facă, și atât de lipsit de apărare încât devenise emoționat. Se auzi primul semnal de avertizare, vizitatorii trebuind să părăsească sălile muzeului. Seec se uita la ceas cronometrându-și timpul, rămânându-i opt minute până la cel de al doilea semnal, de la cel de al doilea până la cel de al treilea mai erau încă opt minute, având șaisprezece minute la dispoziție până la prezența sa obligatorie la careul ghizilor din muzeu înainte de a pleca acasă. Asigurându-se de plecarea ultimului vizitator din sălile de pictură, porni contracronometru către sala de sculptură spre a-și vizita iubita din piatră, dorința arzătoare de a ajunge cât mai repede în fața Necunoscutei determinându-l să se grăbească, mătăhălos și greu, călca din ce în ce mai repede, simțind greutatea cocoașei precum o piatră de moară pe care o căra în spate împiedicându-i voința de a fi sprinten. Ajuns în pragul sălii de sculptură, se opri brusc, cu mâna stângă sprijinindu-se de cantul peretelui despărțitor dintre hol și sala cu exponate, întinse piciorul drept cu teamă, gata de a păși în sală se răzgândi retrăgându-și-l, rămânând nemișcat dându-și seama de greșeala ce ar fi putut-o săvârși, ochii reci din sticlă ai camerelor de luat vederi simțindu-i mai dușmănoși ca oricând, unghiul mort din care altădată se simțea protejat neajutându-l în dorința de a-și manifesta erotica dorință față de Necunoscuta, femeia din piatră a visurilor și imaginarului său părând din acel moment de necucerit, ochiul rece și răutăcios al camerei de luat vederi montată de nemiloasa Lytynya stând de veghe gata să îl înregistreze, trăind sentimentul de a fi împușcat cu gloanțe psihologice.