Este ora șapte dimineață, Tony Herynson și-a deschis prăvălia pe bordura trotuarului și vinde scoici. Asta face el în fiecare dimineață de șase ani, se scoală și pleacă cu bărcuța lui cu motor în largul oceanului timp de aproape o jumătate de oră. Acolo în larg iese din ocean o stâncă cu o suprafață de peste opt mii de metri pătrați cu vegetație sălbatecă. În jurul stâncii, în apa oceanului trăiesc broaște țestoase uriașe care își depun ouăle și tot aici sălășluiește Rechinul Tigru. Pe stâncile din apa oceanului care înconjoară marea stâncă trăiesc o specie de scoici pe care Tony Herynson le culege în fiecare dimineață, mai bine zis la ora trei, când încă ziua nu s-a crăpat pornește cu bărcuța lui cu motor de pe țărmul orașului Canberra, unde locuiește, în largul oceanului până la această stâncă, de unde culege scoici, iar dimineață la ora șapte este pe bordura trotuarelor din Canberra să își vândă marfa. Face chestia asta de la vârsta de zece ani, este mijlocul său de supraviețuire, al său și al mamei sale. Trăiește împreună cu mama sa într-un mic estuar, pe o ambarcațiune veche cu pânze și motor, ancorată la țărm de peste douăzeci de ani, nefiind folosită de atâta timp ambarcațiunea a intrat în stare avansată de degradare, este locul unde supraviețuiesc el și mama sa, căci bătrânul Herynson a murit în urmă cu nouă ani. De la el Tony Herynson, fiul acestuia care acum are șaptesprezece ani a învățat încă de mic să culeagă scoici, să pescuiască, să conducă barca cu motor și să se lupte cu apa oceanului. Vinde scoicile în fiecare dimineață pe bordura trotuarelor din Canberra, marfa lui este căutată de cei care lucrează la fast-food-urile de pe țărmul orașului, la restaurante, la diverși turiști și localnici. Tony Herynson, acest copil maturizat mult prea devreme, după ce își vinde marfa, pleacă în port unde ajută pescarii care se întorc din larg, la descărcatul peștelui și selecția acestuia, pentru care primește câțiva dolari și câteva bucăți de pește pe care îl duce la bătrâna lui mamă, doamna Herynson, pentru a-l găti. Bătrâna doamnă Herynson gătește peștele ca nimeni alta, face borș și tot felul de preparate din pește pe care apoi le vinde pe țărm. Chiria vasului pentru ancorarea în port costă atât de mult încât câștigul tânărului Herynson este insuficient. De multe ori căpitănia portului le-a pus în vedere lui și mamei sale să părăsească estuarul cu tot cu ambarcațiunea pe care stau pentru că este atât de deteriorată încât riscă să deterioreze și celelalte ambarcațiuni ancorate lângă ea, în cazul unei furtuni. Cât timp bătrânul Herynson, tatăl său, trăia, ambarcațiunea era bine îngrijită și o folosea, dar după moartea lui, Tony Herynson având doar nouă ani, nu era în stare să conducă o astfel de ambarcațiune de o asemenea dimensiune și a rămas în estuar ancorată destinată ruginiei. Tânărul Herynson aleargă toată ziua, se scoală cu noaptea în cap, la ora trei și pleacă cu barca lui mică cu motor în largul oceanului până la stânca de unde culege scoici și se reîntoarce ca să vândă scoicile la ora șapte pe bordura trotuarelor din Canberra. La opt pleacă în port să ajute la descărcatul peștelui din bărcile pescarilor care se întorc din largul oceanului. La ora nouă merge la școală deși nu îi arde lui de învățat, dar este necesar. Bătrânul Herynson îl tot bătea la cap pe vremea când trăia să facă studii încât să ajungă în conducerea căpităniei portului sau un biolog ori cercetător în explorarea oceanului. Tânărul Herynson, copil fiind pe atunci nu l-a luat niciodată în serios, abia acum dându-și seama câtă dreptate avea bătrânul său tată. În fiecare zi, Tony Herynson, de la școală se întoarce acasă unde bătrâna lui mamă, doamna Herynson, pregătește peștele împreună cu el pentru meniurile de a două zi spre vânzare. Pentru o zi întreagă de muncă abia dacă scot șase dolari. Uneori tânărul Herynson, acum având vârsta de șaptesprezece ani, ajută la barurile de pe țărmurile orașului Canberra în aprovizionarea cu marfă, în cărăușie, în curățenie și în tot ce este necesar în jurul unui bar sau al unui teren de mini-golf. Seara când se întoarce pe ambarcațiunea pe care locuiește împreună cu mama sa, doamna Herynson, pică mort de oboseală, dar nu se lasă și tastează tableta pe care o are cumpărată cu multă greutate financiară. Tastând tableta a aflat multe lucruri interesante despre America, Asia, Africa, despre războiul rece, un termen pe care nu îl cunoștea și pe care l-a aflat de pe internet, despre Rusia, despre bolșevism, despre socialism și despre o altă viață socială. A aflat câte ceva despre Europa, despre Carpați, despre Castelul din Carpați, o poveste interesantă cu vampiri. O poveste șocantă, atât de șocantă încât și-ar fi dorit să ajungă să cunoască acele zone ale Europei și Castelul din Carpați. Despre Europa și despre locurile acestui continent cât și despre Carpați își aducea aminte, că i-a povestit de multe ori tatăl său, bătrânul Herynson. Acesta avea o obsesie, ca în cursul vieții sale să ajungă să viziteze Europa și Castelul din Carpați, despre care auzise atât de multe povești cu vampiri. Acum această obsesie îl bântuia și pe Tony Herynson, care în fantezia lui ar fi vrut să o ducă pe mama sa, bătrâna doamnă Herynson în Castelul din Carpați, acolo în Europa și să o facă castelană la castelul bântuit de fantome al sângerosului vampir Dracula. Vă spun toate astea pentru că l-am cunoscut pe Tony Herynson cu mulți ani în urmă, venise în Europa la un Congres Internațional de Oceanografie. Ne-am întâlnit acolo și ne-am împrietenit din prima clipă, am petrecut timpul împreună aproape o lună de zile. I-am povestit multe despre zonele din Carpați, despre Castelul din Carpați pe care nu a apucat să le viziteze. Și el la rândul lui mi-a povestit despre o parte a vieții sale și despre felul cum s-a declanșat iubirea lui față de oceanografie. Talentul său de povestitor îmi crea imaginii pe care azi după atâția ani de zile mi le amintesc cu atâta claritate încât m-am hotărât să le aștern pe hârtie. Cu Tony Herynson am socializat o perioadă lungă de timp pe face-book, de aici cunosc cele mai multe lucruri despre el și locurile pe unde a umblat și tot de aici, de pe face-book am cules imaginii de pe țărmurile orașului Canberra, de pe stânca din largul oceanului despre care Tony Herynson mi-a vorbit atât de mult, o stâncă ieșită din ocean și despre felul de viață al australienilor, al pescarilor, al unei societății în continuă dezvoltare socială, tehnologică, economică. Imaginile subacvatice trimise pe face-book de Tony Herynson mi-au încântat și îmi încântă clipele de relaxare, îmi dezvoltă imaginația, dar și mai rău decât atât m-au obligat să scriu ceea ce scriu acum. Acolo în babilonul turismului, cum îmi place să spun despre Canberra, ei bine acolo Tony Herynson vindea scoici de mic și tot de mic muncea din greu pentru ca el și mama lui, bătrâna doamnă Herynson să poată supraviețui după ce bătrânul său tată Herynson murise. Acesta un pescar destoinic cât a trăit l-a învățat ce este oceanul și să îl iubească. Tony Herynson a muncit de mic alături de bătrânul său tată, folosindu-se împreună de ambarcațiunea cu pânze și cu motor care astăzi a ajuns mâncată de rugină, nimic mai rușinos decât să îți vezi propria casă, adică ambarcațiunea, cum timpul o degradează și cum tu alături de mama ta îți pui zilnic întrebarea: până când? Tony Herynson avea doar nouă ani când bătrânul său tată Herynson murise. Fusese înjunghiat într-o altercație din port. Se bătuse cu niște pescari pentru un năvod plin cu pește, de fapt acel năvod după cum aflase ulterior Tony Herynson, bătrânul său tată găsise în năvodul pescarilor câțiva pui de broască țestoasă, ceea ce prin lege era interzis. Și pentru că îi denunțase pe acei pescari oficialităților portuare, aceștia l-au luat la bătaie. În încăierare a fost înjunghiat pe la spate, a zăcut pe puntea vasului două săptămâni, mama lui, bătrâna doamnă Herynson și-a îngrijit soțul, într-un final bătrânul Herynson și-a revenit dar nu a mai trăit mult și a murit. Astfel Tony Herynson, copilul care atunci înafară de școală nu făcea altceva decât să-l ajute pe bătrânul său tată la uneltele pregătitoare pentru pescuit, devenise acum responsabil de viața lui și a mamei sale, o sarcină grea pe umerii unui copil de nouă ani și uite așa au început greutățile, necazurile, dar nu s-a dat învins. Mereu încurajat de mama sa și susținut de forța sa lăuntrică a închiriat o barcă mică cu motor de la un pescar bătrân pentru care îi plătea chiria de zece dolari pe o săptămână, bani munciți din greu. Micul vânzător de scoici avea mare trecere printre pescari pentru seriozitatea cu care muncea, era singurul pe o distanță de câțiva kilometri care culegea și vindea scoici. Nu îi era deloc ușor să se scoale cu noapte în cap să plece în larg cu bărcuța lui cu motor până la stânca ce ieșea din ocean ca o amenințare. Să culegi scoici din apa învolburată a oceanului nu era deloc ușor pentru el, copil fiind, trebuia să se scufunde până la un metru jumătate în ocean fără echipamentul adecvat scufundării, doar trăgând aer în piept pe care îl ținea în plămâni timp de un minut, cu timpul până la două minute și… cât să adune scoicile de pe stâncile din ocean, să umple o pungă cu ele, să urce la suprafață, să le răstoarne în barcă și apoi să ia aer în piept din nou scufundându-se iar, operațiune ce o făcea de câteva ori, când credea că a adunat destule scoici se urca în bărcuța sa mică și se reîntorcea la țărm. Tony Herynson mi-a povestit că și la vârsta de șaptesprezece ani încă mai culegea și vindea scoici, în paralel cu mersul la școală. Mereu era căutat pentru prospețimea și calitatea scoicilor, conștiincios, făcea zilnic aceleași operațiuni.