Stimați cititori, după luni de zile de căutări neobosite, puse în slujba descoperirii (adică un fel de dezvelire) adevărului, iată că tonele de probe incriminatorii adunate nu valorează nici doi bani pentru câțiva indivizi care, întâmplare sau nu, se dau lebede când ei, de fapt, sunt niște diavoli tasmanieni flămânzi, buni de pus în cușca acuzaților, alături de piropopircăliță și de acoliții ei, Marinică și Florin Ciocea. Că ne e din ce în ce mai clar că între ei sunt niște legături necurate, o complicitate solidă cu ramificații nebănuite. Noi nu o să ne dăm învinși de conspirația care se țese în jurul nostru și al anchetei, pe care cu pasiune și competență am desfășurat-o și o să vă prezentăm, indiferent de consecințe, adevărul gol goluț (adică chiar în pielea goală, ca să nu mai fim așa pudici).
Riposta semnată de Florin Ciocea este edificatoare pentru demonstrația noastră. Se poate face studiu de caz pe ea. Să-l facem.
Florin gâdilă dihania, o mângâie, îi zice poropopircăniță, a schimbat un i și un l cu mult mai femininele și duioasele o și n, dovadă clară că relațiile dintre ei sunt mai strânse decât lăsau aparențele să pară. Și cred că e mult mai mult, cred că e un menage a trois, aici intrând și Marinică. Aduceți-vă aminte cât de violentă a fost scrisoarea lui, că-n viața mea nu mi s-a spus în doar câteva rânduri că sunt tâmpit, maidanez, prost făcut grămadă, bou și javră. N-am zis la plural, că Loredana se va apăra singură, că se pricepe. Marinică recunoaște că o simpatizează pe frumoasa piropopircăliță, deci știe că-i frumoasă, lucru pe care noi încă nu am putut să-l verificăm. Și-și bagă la înaintare impresarul! Ați mai auzit vreodată de măgar cu impresar? Sacrificiul suprem: preferă să meargă la grădina zootehnică decât să ne spună ceva despre piropopircăliță! Avem dovezile cele mai clare că Florin, Marinică și piropopircălița din Maltezi lucrează împreună. Uitați-vă la poza în care Marinică stă bot în bot cu Florin, adică măgarul stă la taifas cu stăpânul, într-o poziție mai mult decât intimă, în vreme ce ciobanul, adică un om, demn reprezentant al speciei, trage la căruța plină cu gunoi. Ce puteți să înțelegeți de aici?
Alt mister a apărut: ai cui sunt puii dihaniei? N-am putea afla decât făcând testul paternității. Sau să prelevăm adn și să vedem despre ce e vorba. Doar că la Nicostel, ultimul pui din generația malteziană, e imposibil să separi cele patru adn-uri contributoare. Dacă-l separi doar pe al lui Teoharie, bineînțeles că va arăta ca Teoharie, dacă-l separi pe al lui Costel, va arăta fix ca Bunoaica. Și misterul va fi și mai adânc.
Florin zice „poropopircănița mea specială”, vă dați seama ce posesiv este și cică e specială. Ne aburește și ne trimite pe o pistă falsă zicând că o descrie: „un fel de vasilisc, cu trup de curcan, gât de șarpe și un cap noastim de pechinez”. Și chiar dacă ar arăta astfel, ce tâmpit ar ține doar pentru el o așa alcătuire? E clar că Marinică a fost mai sincer, ca toți măgarii, când a zis „frumoasa piropopircăliță”. Și ce legătură poate să fie între magie și faptul că Florin are momente din ce în ce mai dese când vorbește singur?
(Dobre)

Legătura e simplă: Florin lucrează cu forțele nevăzute (să nu spunem altfel), iar atunci când noi credem că vorbește singur, el, de fapt, vorbește cu umbrele lui (sau cu vocile lui). Da, Florin aude voci. Și e asaltat de umbre. De-aia visează „poropopircănițe”. Să-l lăsăm cu ale sale!
Eu, stimați cititori, m-am cam săturat de alergat iluzii, nu-i de competența mea, m-am convins. Astfel, mă voi reprofila pe altceva: decât s-alerg după piropopircălițe inexistente, dar periculoase totodată, precum șarpele după coadă, mai bine alerg după potcoave. Dar nu din cele de cai morți, ci din cele aducătoare de noroc. Eh! M-am potcovit. Vă anunț, pe această cale, stimate redactor-șef, anchetator principal și ce-oți mai fi, că îmi dau demisia din funcția de secretară interimară a cazului „piropopircălița destabilizatoare” și vă propun și dumneavoastră să-l clasați și să-i dați NUP. Că, și urmărită și neurmărită, pațachina asta oricum își face de cap, iar nouă ne dă bătăi de cap, ceea ce nu ne convine și nici nu merităm. Acum s-a apucat să-și mai clocească și moștenitori, va să zică să fim nevoiți să alergăm în mai multe direcții, să amețim complet căutând ceva ce n-o să găsim niciodată.
Vă mulțumesc pentru colaborare, mi-a făcut o reală plăcere să lucrez cu dumneavoastră și să mai aflu și eu, astfel, câte ceva (banale secrete de stat). Sper să nu plângeți dacă s(t)atul Maltezi va fi ras de pe hartă și din memoria colectivă, cât de curând. Veți asista la lucruri interesante, vă asigur, ceea ce pentru dumneavoastră, scriitorii, e mană cerească, mai ales dacă vă aflați în pană de inspirație creativă. Vă salut și vă las mască (sau mascați, cum vă place; nu măscăriți, că de măscărit v-a măscărit destul Marinică),
Loricuța, fostă secretară (sanchi!), alias piropopircălița sub acoperire, ofițer activ CIA.
(Loredana)

Tovarășa secretară, află că o să fii secretară câte secole vreau eu, adică până te dau afară și n-a venit vremea aia, că dintr-o funcție ca asta nu pleci când vrei tu! Și nu mă saluți și nu mă lași mască, n-ai cum, trebuie să mai vreau și eu. Și eu, de-al naibii, uite că nu mă las nici salutat, nici mascat! Știam că ești ofițer hiperactiv al Controlului Indivizilor Autonomi, că ajunsesem prea liberi și autonomi, mult mai mult chiar decât visează băieții din Harcov. Și trebuia să ne urmărească cineva și să ne dea la cap, pentru că devenisem un exemplu prea toxic pentru cei care ne cunoșteau și puteau să se molipsească. Ceea ce n-ai putut să împiedici.
Dar cea mai mare diversiune pe care ai încercat să ne-o vâri în cap e aceea că tu ai fi piropopircălița. Ai vrea tu! Ai vrea tu să ajungi vedetă internațională pe spinarea unei ființe eterice, care se ascunde așa de bine că nu știe nimeni ce să mai creadă. Și ai speculat deruta noastră și ne-ai băgat sub nas ideea că tu ai fi marea piropopircăliță. Să știi că nu ești, că suntem noi derutați, dar nu suntem proști, că văd că ai început să-l plagiezi pe Marinică și nu-i frumos. Vrei o bombă? Ia bomba: cred că pentru substituirea asta de identitate, pe care te anunț că ai ratat-o, chiar o să te dau afară. Și-o să te trec la munca de teren, adică te fac reporter special, ăla care numără dumicații, bărfele și paharele goale de la sindrofiile post-artistice la care s-au cam dedulcit scriitorii noștri de Bărăgan. Să știm și noi ce mai fac și ce mai gândesc acești îmbuibați ai noilor vremuri burghezo-moșierești, că ei se vaită că n-au nici după ce bea apă, că nu-i citește nimeni, că nevestele-i caută seară de seară în sacoșe, sperând să dea de bani sau măcar de puține legume, nu de metafore și povești pe care nu le crede nimeni; dar cred că se vaită doar așa, să impresioneze asistența și s-o umple de lacrimi și după aia să scoată un profit pe care nici la jocurile de noroc piramidale n-ai visa să-l ai.
Așa că scoate-ți din minte ideea că ai fi altcineva, ești doar ceea ce semnezi și nici atunci în totalitate, și vezi că ești la un pas de a intra și tu într-o splendidă tulburare de personalitate narcisică, așa cum a pățit-o un prieten de-al nostru din antichitatea imediată și nu mai reușește să iasă de acolo. Sau nu mai vrea, e treaba lui.
Dragă Loredana (vezi că e limbaj oficial), tentativa ta a eșuat datorită vigilenței nedormite a spiritului românesc, acesta, de spiritul românesc vorbesc aici, știindu-se că termină tot ce începe, nu scapă nimic.
Treci la treabă! Să tragem concluzii, nu țuici sau aghioase! Că s-a plictisit lumea. (Dobre)

Știam eu că mă pot baza pe dumneavoastră, stimabile! Dragă Gheorghe (tot limbaj oficial!), nu e cazul să vă alarmați ori să vă înfoiați. M-am alintat și eu nițel, am vrut, va să zică, să aflu cam cât de necesară și insuficientă vă este persoana mea pe lângă redacție (precum lighioana pe lângă casa omului și piropopircălița pe lângă stâna lui Florin). În rest, treaba cu număratul dumicaților mi se pare oarecum mai elegantă și aducătoare de beneficii decât cea cu alergatul piropopircăliței. Că eu tot m-am plictisit de eterica asta de care ziceți. Eterică înseamnă isterică, nu? Sau poate eterică vine de la gruparea „Eteria”, și atunci se schimbă piropopircălița. Dar vedeți, domnule, că a mai fost unul, Tudor Vladimirescu, care a pățit-o urât de tot de la „etericii” lui. Să învățăm, așadar, din istorie! Cât despre mine, nu mă deranjează să lucrez în continuare sub acoperire, fie și la sindrofiile de care ziceți. Acolo e chiar mai simplu. Că, sub efectul unui pahar, unei sticle/ damigene sau ce alt recipient o mai fi și s-o mai goli, omul se dezbracă de tot ce are (și de maiou și de… caracter), leagă prietenii și se dezleagă la limbă, spre folosul anchetatorilor în exercițiul funcțiunii. Așadar, așadar… vă mulțumesc, stimate redactor-șef pentru noua avansare afară din birou și vă doresc din inimă (partidului!) urarea noastră tradițională: astă bucurie, și la voi să fie! Măi să fie! (Loredana)

Adică n-ați renunțat la secesiune și la datul meu afară? Războiul rămâne deschis și indecis. Dar să nu cad din nou în plasa împrumutată de Loredana de la băieții-mai-specialiști-ca-noi-în-manipulare, să mă dezmeticesc și să merg mai departe. Că drumul e pe final, chiar dacă ați vrea să fie mai lung.
Toți participanții la anchetă au intrat în ea cu un interes ascuns (să publice, bineînțeles și să ocupe un loc mai în față în ierarhia internă), urmând să îl atingă înainte să ajungem noi la concluzii. Ceea ce au și făcut, durându-i fix în cot de rezultatele anchetei noastre. Așa că nu se poate pune bază pe nici o intervenție, bag seama că nici măcar pe bunăcredința proaspăt avansatei din redacție nu se mai poate conta. Am rămas singur! Ba nu, am plecat și eu, doar vă dau impresia că aș mai fi prin preajmă și m-ar interesa ceva legat de subiectul dezbătut cu atâta pasiune până acum. Mă declar învins de structuri, de orice fel de structuri.
Ceva tot mai spun:
Dacă stâna lui Florin există, există și piropopircălița, nu poți să-i separi. Și puii Lori, Gică și Nicostel vor amplifica negreșit faima acestor locuri, am încredere-n ei. Oricum, am reușit un experiment: am trăit în același timp în realitate și literatură, produsă chiar de realitate, de nu s-a mai știut care-i una și care este cealaltă. Nici nu contează. (Dobre)

EPILOG
Dacă am ști vreodată când trăim în realitate și când în imaginație, dacă le-am separa întotdeauna, ne-am trezi prea repede din visul acesta frumos, care se cheamă viață. Și dintr-un vis frumos nimeni nu prea vrea să se trezească. „Restul e tăcere…” (Loredana)

Gheorghe DOBRE & Florentina Loredana DALIAN
01-09 aprilie 2013