.....
Moartea. Rece, crudă, ca un fur distrugător. Ca o plagă, un uragan care lasă în urma sa doar goliciune, lipsă de sens, vacuitate prin suflete, prin trupuri, prin inimi.
Ieri a murit un om în preajma mea. Toate senzațiile acelea, toate conexiunile, fiecare imagine, stările acelea, presiunea, tensiunea, agitația, mașina de pompe funebre, povestirea despre cum a murit, sângele acela, până și asistenta care se ducea rapid cu lumânarea. Într-o duminică de la începutul lui decembrie pun toate fragmentele cap la cap și dintr-o dată realizez că nu îmi mai este frică de moarte. S-a dus frica. De parcă teama era mai degrabă de ceea ce nu știam decât de ceea ce știam. Dintr-o dată a rămas în urmă doar un corp acolo, energia aceea care susținea tot și care s-a dus lin, prin spațiu și timp, într-o altă dimensiune, sub o altă formă, cu o altă misiune, într-un alt sălaș. Ca și când, lăsând corpul aici, în grija celor rămași în viață, îți lași și grijile și limitele și neputințele tot aici, în urma ta. Și acolo treci liber, ușor, ești ușor, plutind, asemeni unui abur, fin, blând, translucid.
Mă simt mai bine acum. Mai ușoară. Mai calmă. Întregită cumva. Ca și când am lăsat moartea în urma mea, am dat-o cumva la spate și chiar dacă o voi mai întâlni știu ce vrea, cum se manifestă, care e rostul ei și mai ales....ce să fac cu ea.

•
Lipsa. Doar cei care știu ce înseamnă să nu ai îl pot aprecia pe "a avea". Am observat cum viața are un ritm al ei fascinant. De parcă ar avea ascuns cumva, cât mai departe de ochii profanilor, un ritm atât de bine stabilit. Și totul la suprafață pare haotic. Există întotdeauna un tipar. Cel puțin în acest univers. Dar trebuie să te detașezi și să privești din afară "the big picture". Întotdeauna la îndemână dar atât de ascuns. Lipsa. Doar cel care dă, cel care provoacă lipsa, poate avea. Cel care se poate lipsi de....cel care acceptă lipsa. Întotdeauna trans-forma-re. Pentru a evolua este de ajuns să-ți observi lipsurile și să cauți să le transformi în abundență, să umpli golurile și spațiile lipsă. Și ar mai fi o variantă. Să cauți să faci ceea ce îți face plăcere, te împlinește, te face mai bun, mai plin de iubire, de frumos, de curat, de liniște. Pierderile de astăzi sunt câștigurile de mâine. Depinde doar de tine. Depinde doar de ceea ce faci cu ceea ce ai, ceea ce n-ai și ce alegi să faci cu momentul prezent. Acum. Aici. Viața înseamnă a alege acum. E un puzzle. Fiecare acum este una dintre bucăți. Doar așa poți crește.

Noi
Pentru totdeauna
Întreg
Fericire
Împreună
Libertate

Uitasem că dincolo de mine este ceea ce mă face fericită cu adevărat și mă protejează orice ar fi. Uitasem că dincolo de ceea ce avem de făcut, aici și acum, întotdeauna vom fi împreună. Facem parte din același aluat. E simplu. Ne depășește. Și e bine așa.
Pasărea mea albastră a reușit să iasă din colivie. A găsit cumva drumul până la tine și știu că s-a ascuns pe undeva printre pliurile hainei tale. E cald și bine acolo. Și chiar dacă nu o bagi în seamă ea este fericită să-ți cânte și să te încânte. Mi-a șoptit asta cu puțin timp înainte să plece. Nu vroia să fiu tristă în lipsa ei.
Și iată că pierd. că mă pierd. că urma mea e la tine.
.....