Luna înțărcălată și plină pe cerul suriu pare mai degrabă
un ochi prăvălit din orbita unui bou prestelar, trist spânzurat deasupra blocurilor.
Sunt seri când sufletul se vrea singur să-și mângâie pe creștet amintirile...
În șezlongul de lozii, pe balcon, închid ochii. Glasul străzilor se estompează ușor-ușor până dispare.
Sub pleoape se deschide un alt cer,de vară, c-o lună nefiresc de mare răsărită în fundul grădinii de după salcâmi în târziul amurg.
În paravan, la soba de vară, cu capu în poala mătușei Soltana. Eram favoritul ei,lasă că și eu mă țineam lipcă de ea mai ales decând ne lega secretul acelei crenguțe albe adusă de mine de dincolo și pitită bine acum în lada-i de zestre.
Eram un mâncău pofticios. Pentru mine anume, învelite în frunze de hrean, sarmalele de crupe și cubulețe de cârnați și slănină afumată, forfoteau la gura sobei în oala de schijă. Mămăliga-n ciaun pe plită ținea ison
sfârâitului în tigaia de-alamă a puiului făcut cu smântână.
Îmi era bine. Mă-nvăluiau mirosul de cimbru și mărar,
țârâitul laptelui în donița mamei,orăcăitul îndepărtat al broaștelor de la Baltă și mâna ei ușoară pe capul meu tuns.
-De ce te cheamă pe matale Soltana? Se aplecă,luă două,trei găteje să întețească focul, se-ntinse cât să facă câteva cruci cu melesteu, învârti cu lingura-n tigaie...
Câinele lui Vasile Ghioc lătra repezit.
-Bate la mâță zise ea.

*