Femeia... această femeie îmi e dragă, chiar dacă este un pericol pentru mine și pentru cei care mă înconjură, pentru literatura vorbită la radio3p, pentru folkiști, pentru seratele cu muzică și poezie de la Pariu pe Prietenie, un pericol dacă nu mi-ar vorbi zilnic și nu ar scrie mesaje, dacă nu ar veni alături atunci când am nevoie de ea, dacă nu s-ar supăra când uit să îi transmit câteva cuvinte din parc ori când întârzii prea mult la birou.

Ar fi un pericol dacă nu s-ar uita la mine cu dorul zilelor ei călătoare, dacă nu i-ar străluci privirea când ne revedem, un dezastru dacă nu i-aș săruta buzele ca să mă uit cum iese apoi afară din ea și plutește prin cameră și atinge lampadarul și raftul cu cărți cel mai de sus, un pericol dacă nu mi-ar disprețui prietenii care mă fac să uit de mine, care o inhibă atunci când vor să pară mai deștepți pentru că scriu, de parcă-i mare scofală că scrii ce simți ori când mă rătăcesc printre rânduri și idei și nu le găsesc rostul.

Pericol pentru existența mea imaginară dacă nu s-ar lipi în fiecare noapte de sufletul meu, dacă nu mi-ar atinge fruntea, părul și umerii, dacă nu ar face masajul acela păgân și frumos... dacă nu ar pune în farfurie tot felul de bunătăți și nu s-ar așeza în fața mea, pe scaun, să-mi ghicească în ochi mulțumirea și după ce îi spun cât de minunat a gătit, nu s-ar așeza picior peste picior să-mi povestească ce s-a întâmplat peste zi, iar rochia i s-ar ridica puțin, mai mult promite decât arată și uite cum mi se pune un nod în gât și împing farfuria la perete și o îmbrățișez și îmi ascund fața în părul ei să-i simt mirosul pe care nu l-aș putea confunda vreodată.

Un pericol dacă nu s-ar scutura ca de un fior prea mare atunci când îi zic la ureche că-i frumoasă, dacă nu s-ar dărui așa cum o face instictiv fără să spună că-i obosită, că o doare capul, că în seara asta mai bine o las să doarmă, alteori simte în privirea mea pe cele care au fost odată și au însemnat ceva pentru mine și cât de frumos le zâmbește, alungându-le în felul acesta pentru totdeauna.

Pericol pentru singurătatea mea - simplitatea ei și lucrurile mici pe care le dăruiește firesc fără să știe că-mi este aer și apă și soare și mare, absența ei ar produce efecte de neimaginat, privește-mă cum râd de toate grijile morbide pe care le-am avut înainte de Crăciun și au dispărut alungate de ea în noaptea când a venit la București, a condus fără întrerupere doar ca să-și lipească trupul de trupul meu, să formăm un întreg mai presus de orice.

Un pericol pe care îl aștept de când mă știu.