Am fost norocos, cum am zis și în titlu. Mi-am putut vedea dinții cum cad ca niște țigle. Eram la malul mării în camera cu o mie de pereți, fostul propietar încă atârna spânzurat în cureaua galbenă cu raze negre. Mai întâi au căzut cei din spate, cei depărtați. Îmi lua o zi să ajung cu periuța de dinți până la ei și asta doar dacă mă trezeam dimineața devreme. Știu că începuseră să se clatine cu ceva timp înainte, ceea ce a provocat în larg furtuni îngrozitoare. Vedeam de la fereastră valuri în toate direcțiile, parcă era o femeie ce se foiește în somn negăsindu-și locul. Apoi, începând cu măselele din pădure, au căzut dinții transparenți de care se lovea mereu limba iubitei când ne sărutam. Stătea noaptea pe marginea patului și ofta, eu mă trezeam și îi surprindeam pentru o secundă luna pe umăr ca o pasăre galbenă. Doar mă gândeam să îi ating pielea că ea se și întorcea spre mine, îmi zâmbea ca și când m-aș fi întors din război. Nu m-am supărat când au căzut dinții ascuțiți ca cei de pe bomfaier, mi-am zis că este o consecință logică, mai mult, uitându-mă în jur observasem că toți îi pierdeau. Știu că am scris în jurnal și apoi am rupt paginile. Au fost dinții de dedesubt, cei ascunși sub frunze, după care am vărsat lacrimi de calciu. M-am trezit într-o dimineață după ce visasem că mergeam pe un drum de munte și ploua cu crengi. Pe pernă, lipit de obraz, ceva mișca ca un șoricel. M-am sprijinit în cot, ea dormea lângă mine și chiar atunci s-a întors în somn. Știam de unde vine boaba aia albă, îmi era foarte frică de asta, paranoia din mine făcea ca măseaua să semene cu o inimă. Desigur că era forțat. Am stat cu dintele în pumn toată ziua, nu l-am arătat la nimeni dar toată lumea a văzut că era ceva în neregulă. Îl mutam dintr-o parte în alta, mă forțam să par firesc. Am continuat multe zile să glumesc, să bârfesc, să merg la pescuit după orele de program alături de colegi. Zi de zi rămâneam fără câte un dinte. Când mă întorceam seara acasă cu taxiul, șoferul se întorcea spre mine (era nebărbierit și avea ochii ca ai unui haski) îmi întindea restul și răsuflam ușurat că sfârșitul zilei este pecetluit. Când i-am strâns pe toți 25 (mai puțini doi care nu au fost de găsit), m-am dus cu vaporul în crozierea aceea anuală, și privind fascinat orizontul, îi presăram ca pe sare după ce în prealabil, noaptea în cabină, îi pasam îi piua specială pentru ei. Au rămas dinții aceștia care vin din gât spre buze ca niște tuburi de orgă. Mi-a rămas în reflex să privesc perna dimineață de dimineață sprijinit în cot, auzind iubita cum se întoarce în așternuturi. Ultimii dinți nu dau niciun semn de slăbiciune, oricât aș mânca, orice le-aș face. Și când mă întorc seara, când ies din taxiu și trântesc ușa de urcă zgomotul până la ultimul etaj al blocului, dinții scot un zgomot de tânguială, pun mâna la gură pentru a nu trezi vecini, și urc. Câteodată urc toată seara, mă trezesc dimineața că abia am ajuns în cameră. Ridic din umeri în oglindă, reflexia parcă nu. Oricum, iubita se întoarce în așternuturi, mă întorc la timp să îi văd trupul adormit ieșind din cearșaf.