Pe Nede, cu mii de ani în urmă, insula vulcanică Uman Kator fusese plină de faună şi vegetaţie luxuriantă. Era situată în mijlocul Mării Kaba, în care se vărsau râurile Fanar, Raal şi Tyan, izvorâte din lanţul Munţilor Paah. Insula era populată de lisdari, o specie de oameni pitici care trăiau în desimea pădurii şi îşi construiau casele printre coroanele copacilor. Ochii lor erau foarte mari şi întunecaţi, iar pielea palidă căpăta nuanţe maronii în bătaia razelor firave care se strecurau printre frunze. Nu coborau decât foarte rar pe pământ pentru a culege ierburi, ciuperci şi fructe; în rest se deplasau cu ajutorul lianelor. Aveau cunoştinţe unice despre natură, o magie proprie care îi ajuta să se trateze de boli sau de muşcătura animalelor veninoase.
Odată cu topirea gheţarilor din Munţii Paah, nivelul Mării Kaba crescuse şi lisdarii fuseseră obligaţi să părăsească pădurea, refugiindu-se pe versanţii vulcanului Uman. Însă nu toţi se adaptaseră noilor condiţii naturale. Lipsea umiditatea specifică pădurii tropicale, iar temperatura era mai scăzută. În locul hranei alcătuită din fructe, ciuperci şi plante, erau obligaţi să pescuiască şi să vâneze. Trecerea la noul mod de viaţă şi schimbările climaterice i-au determinat să inventeze un cult în care vulcanul Uman era forţa supranaturală care le guverna existenţa. Au construit temple în care, la început, sacrificau animale pentru protecţie şi prosperitate. Când fumul vulcanului şi vocile sale interioare nu le mai răspundeau întrebărilor, au început să-şi sacrifice semenii. Cei aleşi erau din rândul ereticilor care credeau că Marea Kaba le poruncea să părăsească insula în căutarea pământului promis.
Însă într-una din zile, după prima super-erupţie a vulcanului, gazele toxice au ucis toate vietăţile insulei…
După mii de ani, încă se mai vedeau oasele lisdarilor din temniţe sau din templele religioase, amintind de vizita neaşteptată a morţii.



Cartea Creaţiei după Democles.
Viaţa lui Uezen.

„Fiecare edenian are dreptul prin naştere la împără-ţia lui Democles. Adevărata putere este a acelora care creează viaţa în univers prin voia marelui creator. Nu există decât o singură cale şi aceea este prin lumină, frumuseţe şi iubire. Aţi provocat mari transformări pe Eden, dar ce veţi face de acum încolo va fi şi mai minunat. Aveţi viaţă eternă, existaţi în viaţa eternă şi veţi merge acolo unde viaţa trebuie să apară din nou.“ (Cartea Creaţiei după Democles, Menirea edenienilor)

*

Pe Eden, viaţa a început în urmă cu 437 milioane de ani. Într-un singur ciclu de 327 de zile, planeta a fost populată în întregime. Viaţa a fost o explozie biologică conform planului divin. Scopul lui Democles era ca edenienii să urmeze calea luminii şi să transforme Uni-versul. Eden devenise planeta noilor creatori şi începutul marii călătorii.
Primele făpturi au fost identice, ulterior, prin şlefuire, au apărut bărbatul şi femeia. Edenienii erau fiinţe uma-noide înalte de peste doi metri, având pielea transpa-rentă, cu uşoare nuanţe de violet în contact cu razele soarelui. Odată cu parcurgerea ciclurilor care durau peste o mie de ani, densitatea moleculară a corpului edenienilor devenea tot mai mică, într-un final având loc ascensiunea.
Primele transformări ale soarelui Uta’H au declanşat un lucru neobişnuit. ADN-ul a început să se schimbe semnificativ şi intervenţia karmică a divinului nu se mai făcea simţită. Atunci edenienii au înţeles că ascensiunea nu mai era posibilă şi au ales să transmită cunoştinţele din generaţie în generaţie prin meditaţia zettică.
Uezen era un băieţel care trăia în Markeb, un sat din regiunea Pantheem, în emisfera nordică a planetei. Părinţii săi erau Tobiah şi Lenia. Ei aveau deja peste 900 de cicluri şi deţineau capacităţi spirituale superioare, fiind capabili să recepţioneze şi să transmită mesajele lui Democles venite pe calea luminii. Bunicii săi, Oshua şi Adama, trecuţi de 1.000 de cicluri, se ocupau de plantaţiile de Spaal. Din frunze extrăgeau Spalsixul care era folosit la ritualul trecerii de la un ciclu la altul. Bunicii săi consfinţeau şi legarea inimilor, atunci când trebuiau aduse noi vlăstare pe calea luminii. Ei spuneau că în inima edenienilor sălăşluieşte lumina, sub forma unui sâmbure de lumină, în aşteptarea sentimentului eliberator. Tot ei atrăgeau atenţia tinerilor asupra purităţii şi sfinţeniei elementelor, mai ales ale focului şi ale apei. Pe lângă altele, îi învăţau despre: lupta duală dintre bine şi rău din primele cicluri, liberul arbitru, necesitatea adevărului, asumarea responsabilităţii şi capacitatea fiecăruia de a se autodepăşi.
Pe Eden numai tinerii sub 100 de cicluri purtau haine. Cei trecuţi de această vârstă alegeau mai apoi goliciunea care îi curăţa de aspectele dualităţii, pregătin-du-i pentru etapa cunoaşterii de sine şi pentru primirea înţelepciunii spirituale.
Prima ameninţare asupra planetei Eden a venit din partea unui asteroid cu un diametru de 3 km. Acest eveniment cosmic ar fi nimicit civilizaţia edenienilor dacă Democles nu le-ar fi transmis mesajul să mediteze toţi în acelaşi timp. Conştiinţa lor a schimbat realitatea fizică, vibraţiile ridicate distrugând ameninţarea. Pe Eden ajunseseră numai fragmente mai mici din asteroid, ca o mărturie a ceea ce s-ar fi putut întâmpla.
Al doilea eveniment care a marcat copilăria lui Uezen a fost eclipsa totală a soarelui Uta’H. Atunci, bătrânii purtători de lumină au mers din casă în casă pentru a-i linişti pe cei care îşi pierduseră speranţa atingerii ilumi-nării spirituale. Bătrânii le spuneau că în viaţa fiecărui edenian există un moment de cumpănă în care le este încercată credinţa. Tot ei spuneau că drumul către ascensiune (destinul luminii), codat în celulele edenienilor, era prezent înainte de coborârea în materie.
Pe măsură ce creştea, Uezen avea să cunoască şi senzaţia de singurătate, atunci când bătrânii s-au retras pentru o vreme din câmpul său energetic. Acest proces era menit să facă loc Eului care dorea să se unifice cu Eul Divin. Mai târziu, Uezen a trebuit să răspundă şi primelor provocări personale legate de muncă, partener şi sistemul de credinţă. Legarea inimii lui cu cea a marii sale iubiri, Mud, se înfăptuise exact înaintea primelor transformări ale soarelui Uta’H. Schimbările de climă, cutremurele, erupţiile vulcanice şi valurile uriaşe de apă le-au perturbat viaţa familială şi posibilitatea de a avea copii.

Revoluţia sexului

Bărbaţii de pe Pteol, adevărate bombe cu testosteron, gata să explodeze şi să ucidă pentru o partidă monstruoasă de plăcere, îşi tratau femeile ca pe sclave, obiecte sexuale sau animale de companie, nicidecum ca pe jumătăţi ale sufletului. Însă această asuprire încetase odată cu revoluţia sexului, atunci când pteolienele au luat armele în mâini şi şi-au cerut drepturile. Nu se ştia de unde făcuseră rost de ajutor logistic şi militar, dar de când navele negustorilor Tzulu vizitaseră planeta pentru comerţul de bere, multe lucruri se schimbaseră. Dezbină şi cucereşte, cucereşte şi vinde, acesta era principiul după care Jafar Al’Karuum ajunsese să îşi „desfăşoare afacerile”. Având spatele asigurat de către Anuk, îşi putea permite orice. Date fiind condiţiile de viaţă inumane, multe pteoliene părăsiseră planeta pentru oportunităţi mai bune în alte colţuri ale sistemului. După descoperirea pietrelor nedeice, Zayonul devenise ţinta cea mai interesantă. Nu existau bordeluri sau colţuri de stradă care să nu fie împânzite de pteoliene dispuse să satisfacă toate gusturile doritorilor de sex. Dar, de foarte multe ori, sub influenţa drogurilor, femeilor le ceda inima. Clienţilor mai sadici nu le păsa. Şi nici proxeneţilor care aveau „piese de rezervă” din belşug. Acolo unde murea o pteoliană, apăreau altele două în locul ei. În fiecare dimineaţă maşinile mortuare veneau să ridice cadavrele, chiar mai des decât maşinile gunoierilor. Între a schimba un prezervativ, o femeie gonflabilă sau o pteoliană nu era o mare diferenţă. Societatea Zayonului devenise atât de depravată încât sufletul ieşea din ecuaţia vieţii. Pentru cei mai „sensibili”, androizii deveniseră o alternativă destul de interesantă. Certificatul de garanţie pe viaţă şi schimbarea „componentelor” la revizia anuală erau avantaje demne de luat în consideraţie…
Pteol fusese cucerită uşor de către Anuk. Era o planetă fără apărare, fără zone strategice, cu un singur continent, Taklaman, despărţit în patru ţinuturi de fluvii, strâmtori înguste sau mări. Continentul era înconjurat de Oceanul Muat, care acoperea trei sferturi din suprafaţa planetei. Pe malurile oceanului se găseau crânguri dese şi umbroase de palmieri, iar fluviile care pătrundeau în interiorul continentului făceau să rodească zone întinse de dealuri şi câmpie.
Pteolienii erau renumiţi în întregul sistem pentru berea pe care o produceau din culturile de orz şi hamei. Anuk era foarte fericit pentru că pusese mâna pe această afacere deoarece vandokarii şi restul soldaţilor din armata lenuriană erau mari consumatori de bere pteoliană. De altfel şi negustorii Tzulu erau interesaţi de această băutură, dar şi de formele proeminente ale pteolienelor pe care le puteau strânge cu cele patru braţe ale lor…

Romanul "Discipolii zeilor de altădată" poate fi citit, în întregime, pe site-ul oficial:

https://www.ionutcaragea.ro/proza_files/proza%20S.F_files/discipolii.htm