Am ridicat cu emoție receptorul telefonului. Când colo, Iulian, grăbit, fără să mă întrebe ce fac, mi-a zis telegrafic, ca și cum l-ar fi asteptat taxiul în stradă: Ștefane, e o farsă sau va fi o farsă, ascultă-mă pe mine, hai s-o-ntindem! În balconul CC-ului l-am văzut pe un fost profesor din facultate, îți explic eu când ne vedem.
Io, nu și nu, că să vezi ce bine va fi, cum vor înflori turismul, comerțul, agricultura.
El, nu și nu, că într-o săptămână îl vor omorî pe Ceașcă „și după aia, vin ăștia, neamuri proaste, din urmă“.
Săptămâna prorocită de Iulian a durat doar două zile. Văzând o așa contracție a timpului, mi-am zis că în România va fi urât și puțin de trăit.
Prin Germania ne-am descurcat binișor. Iulian știa limba și era foarte priceput. Îl ducea capul din liceu, la toate se pricepea. După campionatul de fotbal din Italia, voiam să mă întorc acasă. Eram la Frankfurt, tocmai dădeam mâna a doua de vopsea într-o mansardă pe lângă Catedrala Sf. Bartholomeu. Asta ar fi fost ultima lucrare dinainte de plecare.
Mansarda era situată cam la nivelul etajului 6-7, dar turla de peste drum părea și de aici incredibil de înaltă. Tocmai se găinățase un porumbel pe geamul din tavanul înclinat. Semn de noroc, mi-am zis, când îl aud pe Iulian strigând din bucătărie. Acolo era un televizor mic așezat pe un suport în colțul din stânga ferestrei. Treabă nemțească, îl puteai vedea de oriunde te-ai fi așezat prin bucătăria la fel de micuță ca sufrageriile noastre confort unu cu balcon cu tot.
Iulian rămăsese cu mâna dreaptă ridicată spre imaginile din colț, într-un gest foarte des folosit pe aici în deceniile trei și patru ale prea roșului secol douăzeci. Nu distingeam prea bine. Am zis că-s secvențe din America de Sud.
M-am apropiat să văd mai bine, crezând că totuși ciomăgeala e din Chile, unde generalul Pinochet terminase 16 ani de dictatură. Secvențele nu erau din Santiago, ci chiar de lângă Arhitectură, de fapt de la intrarea Facultății de filologie, unde o așteptasem într-o zi (6 dec. ’89) pe Lia, de dimineață până spre seară.
― „Vor înflori comerțul, turismul și agricultura“, așa-i herr Ștefan? l-am auzit pe Iulian care fierbea. Văzându-mă mai alb decât proaspătul var lavabil de pe pereți, încerca să râdă, dar nu era râsul lui. Hai, măi, că nu-i așa rău, ai nimerit-o: vom înflori turismul, comerțul și agricultura Germaniei, Italiei, Spaniei ș.a.m.d.
Probabil, temându-se de înghesuiala viitoare, într-un an, Iulian deja lucra în cercetarea sistemelor hidraulice, undeva în State. Eu am sărit pârleazul la loc mult mai rarefiat, undeva lângă Hobart, în Tasmania.