Andrei, care m-ar fi certat pentru noaptea pierdută, dormea dus în șezlongul de la intrare, cu una din fetele de la cârciumă în brațe. Am trecut tăcut pe lângă ei și m-am pierdut în biroul meu cu fața către poienița mirifică. Nimic nu mă trăgea la treabă, Angela era ceva mai bine, aproape că nu mai avea repulsie la nimic din ceea ce însemna bărbat, iar pe total își putea lua zborul.
Realitatea ei deja se contura cu prezentul, mai avea câteva scăpări, cu toate că n-am încercat să-i cer a intra în vila cea mare, dar sunt sigur că m-ar lăsa să intru pentru un tur de orizont.
Sfârșitul verii îmi lăsa un gust amar în gură, o frunză sătulă probabil de o vară de muncă ca și mine, plană prin dreptul ferestrei. M-am dus să o iau și-ntr-adevăr părea atât de obosită. Am traversat pajiștea și m-am îndreptat prin pădure către scorbura salvatoare și pentru mine. Nu era nimic schimbat în toată cămăruța aceea care salvase multe suflete de la pieire. M-am așezat cu spatele înăuntru și priveam tăcut pădurea care se trezea la viață. O mierlă care m-a ignorat ca prezență s-a așezat chiar în fața mea și a început să-mi mângâie urechile cu trilurile sale vesele. Zâmbeam ca un copil făcând comparație între văitatul păsării nocturne și vesela mierlă.
M-am întins pe spate punând mâinile sub cap, iar pentru moment chiar mi s-a părut confortabilă scorbura. Lemnul găunos fusese curățat cu timp în urmă, iar scoarța aproape că-ți dădea senzația unui lemn lăcuit, atât de sârguincioasă fusese mâna. Trebuie s-o fi pierdut mult timp să dea atât frumos bolții, dar ce mai contează atunci când iubești. Undeva în dreapta am văzut niște inițiale pe lemnul neted. Erau scrise cu creionul, ceea ce denota că erau destul de vechi, cine mai ține astăzi un creion în buzunar sau chiar un instrument de scris, când există telefonul cu atâtea funcții. Cred că proprietarul era foarte strict cu obiectele ascuțite, pentru că ai noștri copii până acum ar fi sculptat foarte multe. Mi-am scos telefonul făcând o poză inițialelor frumos conturate, cum acel loc mă trăgea la somn am plecat în grabă la biroul ticsit de tot felul de materiale ce trebuiau luate la mână, apucându-mă de treabă fără a mai catadicsi la nimic.
Era după amiază, aproape că terminasem toate fișele acelea ce le aveam pe masă precum și cafeaua din termos. Chiar picasem din nou pe gânduri, cum de nu m-a deranjat nimeni până acum și am lucrat șnur fără niciun deranj, nici pentru masă măcar, pentru că Angela era foarte atentă în privința aceasta. Am luat ultima prezentare pe care am pus-o liniștit pe masă și nu m-am lăsat dus de nimic în altă parte.
- Tată, dar tu nu mai mănânci, nu mai dormi, chiar ești din oțel!
- Andrei, cât mă bucur că m-ați lăsat să-mi termin treburile, chiar eram la ultima pagină.
- Eu!... dacă era…
- Să nu-ni spui că nu ai dat drumul fetei nici acum! Cineva se îngrijorează pentru ea!
- Imediat ce s-a trezit de pe șezlong a plecat.
- Foarte bine Andrei.
- Altcineva este vinovatul…
- Mă gândeam eu, dar nu face nimic, oricum trebuia să termin toate astea pentru săptămâna viitoare.
- Toate dosarele acestea corespund cu câte o prezentare?
- Nu chiar toate Andrei, câteodată fac o prezentare după ce am studiat dosarul în drum spre locație.
- Aș vrea să am puterea ta. Eu cred că m-aș topi după atâta studiu.
- Unele chiar nu-mi plac, dar nu mă pot duce cu lecția neînvățată. Este ca la școală, numai că aici poți pierde și altceva în afară de slujbă.
- Domnul patron este un om puternic?
- Este un tată ambițios în primul rând.
- Cum se numește tratamentul acesta!? Pe de o parte îți iei banii pentru partea tehnică, dar pentru Angela?
- Cazul acesta a venit într-un moment foarte nepotrivit.
- Tată, dar puteai să-ți iei n cazuri la tine la muncă sau te-ai îndrăgostit de…
- Angela nu este ceea ce pare!
- Să nu-mi spui că…
- Andrei, dar ți-am spus…
- Tată, dar nu cred că cineva merită…
- Nu este vorba de nici o… face parte din…
- Știu iartă-mă! Nu-mi spune de toată povestea cu deontologia…
- Și chiar dacă ar fi să fie adevărat, eu cu mama ta am construit o fortăreață.
- Iartă-mă tată, doar glumeam! Știu foarte bine că aveți nevoie de bani pentru mine și apoi cine Dumnezeu te-ar caza în frumusețea asta gratis.
- Bine că ai înțeles! Acum totul este să vezi eforturile pe care le depunem și să perseverezi la școală.
- Am înțeles! Deja o dăm în lalele!
- Uite vezi, niciodată nu vrei să discutăm serios despre școala ta, despre tine.
- Tată ști foarte bine că exemplele voastre, pe care le am în față…
- Ce vezi?
- Niște oameni care muncesc ca niște sclavi, pe lucru de nimic tată!
- De bine, de rău…
- Da, noroc cu cazul acesta care a răsărit la mare, dar după ce se face bine, dacă nu chiar… apropo, mie chiar mi se pare umană de la un timp.
- Și ce vrei să-i fac?
- Nu știu! Orice, numai să nu vă mai aud că faceți împrumuturi în Bănci pentru școala mea.
- Școala ta este importantă, la fel ar fi procedat și…
- Nu-mi mai spune nimic de bunici și alte neamuri! Mai bine schimbă-ți profilul, văd că dă bine.
- Știu că tu și mama ta așteptați multe de la mine…
- Ba nu tată! Tocmai asta este! Te epuizezi prea mult bătrâne și ai să zaci în locul…
- Nu mai spune asta!
- Prea multă oboseală!
- Bine Andrei! Am înțeles mesajul, mai bine te-ai duce să vezi dacă este vreo mișcare pe la Angela.
- A… am dat-o în lalele! Și…
- Iar începi Andrei!
- Vroiam să-ți zic că Angela mi-a zis să te las să muncești de zor până termini și abia după aceea să mergem la masă. Așa că, dacă ai terminat de muncă, poftim la masă!
- Bine, du-te înainte! Eu… o să fac un duș și vin.
- Sper că nu te-ai supărat pe mine!
- Ești doar fiul meu nu! Și acum dă drumul fetei!
- De unde ști că!…
- Ești doar…
- Fiul tău!
- Fugi repede că mai întârzii maxim un sfert de oră.
- Am zburat.
Angela era mai proaspătă ca oricând. Ne-a invitat bucuroasă pe vasta ei terasă, unde am luat masa într-o bucurie frenetică.
- Apropo, de unde ai atâta energie tată?
- Eu sunt vinovata Andrei. Știam că e calic la muncă și am umplut termosul cu cafea cum îi place lui.
- Mulțumesc Angela! Ce m-aș face eu…
- Mâncați copii, că după aceea mergem la Alfonso.
- Dar de ce n-am mers din prima?!
- Nu fi răutăcios Duran!
- Angela, dar ce ne pregătești?
- Pe mine vă rog să mă scuzați, dar în programul acesta nu cred că…
- Andrei ai…
- Da tată.
- Despre ce vorbiți acolo?
- Ei Angela! Băiatul acesta care tu crezi că este mare nu are…
- Are de toate Duran!
- O! Deja sunt certat! Iată pe cineva care îi ia parte fiului meu!
- Nu vreau să vă supăr, dar vroiam să-mi petrec timpul înotând, dacă tot sunt la mare.
- Bine Andrei, dar putem înota cu toții după ce servim ceva bun la Alfonso, pentru că dacă nu erați niște mâncăi, observați că nu avem desert.
- Tot nu ține doamna Angela! Eu chiar vreau să înot. Poate tata vrea ceva dulce, el chiar are lipsă de așa ceva.
- Să înțeleg că tu ai deja dulcele tău.
- Duran nu fi răutăcios! Mai bine i-ai da niște bani de buzunar băiatului să-și invite fata la ceva dulce.
- Bine Angela! Dar eu am plecat în viteză și…
- O să ți-i scad din salariu și-i dau eu!
- Se pare că mâna ta largă o să mă coste cam mult!
- Duran, doar este fiul tău!
- Asta îi explicam și eu mai devreme Angela.
- Nu este nevoie să vă obosiți, nu vrem decât să facem baie.
- Și n-o puteți face cu noi?
- Doamna Angela, dacă ar fi după mine, da.
- Aha, deci un lucru frumos! O fată rușinoasă, adică cuminte!
- Sau o cunoștință!
- Duran! Nu fi răutăcios!
- A, nicidecum, plaja e mare!
- Bine, atunci tatăl tău nu mai are nici o scăpare.
- Mă supun Angela. Cu toate că eu nu pun zahăr în cafea.
- Văd eu ce-ți iau și nu mai fi răutăcios!
- Sărutmâna pentru masă! Eu tocmai aș vrea să ies la plajă, soarele aproape că o taie din context.
- Răutăcios ca tatăl tău! Bine, lasă că altă dată am să te iau doar pe tine, iar tatăl tău o să rămână acasă.
- Cum doriți doamnă! Vă urez poftă bună în continuare!
- Mulțumim!
- Voinic, frumos! Are toate calitățile…
- Mulțumesc Angela! Mai bine mi-ai spune de ce ai nevoie?
- De o partidă de sex, faci față!
- Fețe, fețe e bine!
- Ești cam rușinos de la un timp.
- Și eu ca băieții!
- Cum stai cu somnul?
- De la foarte bine în sus, după un termos cu cafea.
- Þine-o tot așa și te-ai șters pe bot de premieră!
- Aoleu șefa! Ori vroia bătrânul să-mi mărească…
- Nu, ai nevoie de vreo mărire!?
- La bani mă gândeam!
- Aha! Frumoasă încercare domnule angajat!
- Da doamna patroană! Acum pentru că nu mai este Andrei aici, puteți să-mi spuneți despre ce este vorba?
- Vroiam să-ți dau un pahar cu șampanie după masă, dar după atâta cafeină nu cred că-ți priește.
- Abia că mă abțin să…
- Dacă ești obosit recunoaște!
- Recunosc vreau să mergem la Alfonso, pentru surpriza de care îmi spuneai.
- Iată cum trebuie să arate un mielușel!
- Cu cravată la…
- Ce spuneai?
- Glumeam Angela, dar ce vroiai să-mi spui totuși, că doar n-o să mă pui pe drumuri, doar să-l văd pe Alfonso, iar în ceea ce privește cafeaua… sunt ghiftuit.
- Vroiam să mâncăm un desert…
- Doar atât?
- Da, doar atât!?
- Nu prea cred! Angela, dar despre ce desert este vorba?
- Duran, doar o nevinovată salată de fructe, dar pentru tine fără rom, pentru că o să conduci!
- Nu mâine trebuia să plecăm la…
- Știu, dar s-au schimbat planurile.
- Tatăl tău are ceva cu mine?
- Și cu mine!
- E ruda ta de sânge!
- Mă rog!
- Care este treaba?
- Mâine avem înfățișare la patron.
- Păi când? Eu trebuie să-l duc pe Andrei la…
- Lasă-l pe Andrei, mai are ceva liber și el.
- Are de învățat. Sunt cursuri de vară.
- Vacanța e pe sfârșite, lasă-l să respire.
- Au venit la institutul lor studenți din afară și în cursul săptămânii au cursuri împreună.
- Un colocviu, două… mai poate sări, doar nu-i chiar tocilar ca tatăl lui!
- Un lucru îl face ca tatăl lui, asta e clar!
- Sper că te referi la învățătură, că altceva nu am experimentat cu tine!
- Da! Numai la învățătură!
- Mă gândeam eu! Păi și eu ce am?!
- Ești o persoană căsătorită!
- Tu poate!
- Angela, când trebuie să fim la tatăl tău?
- Mâine dimineață, la prima oră.
- În cazul acesta hai la Alfonso, mâncăm o salată și după aceea facem o baie bună.
- Iar după aceea…
- Ne culcăm fiecare în patul lui, că eu n-am dormit de foarte mult timp! Nici nu-mi aduc aminte de când n-am văzut o pernă.
- Þi-o arăt eu, numai să mai stai cu mine!
- Cu siguranță că voi mai sta, dar când voi adormi să mă învelești cu ceva gros.
- Nopțile pe plajă sunt cam reci băiete! Ce-a fost s-a dus!
- Asta spuneam și eu.
La Alfonso totul era de-o calmitate desăvârșită. Cred că ce-i mai mulți din local erau localnici, iar turiștii îi puteai număra pe degete.
- Mă bucur mult să vă avem printre noi Angela, domnule Duran!
- Hai, lasă dulcegăriile Alfonso!
- V-am supărat cu ceva doamnă! Șampania este la rece cum mi-ați ordonat.
- Iar ai gura spartă!
- Cu ce să vă servim, vă rog!
- Adu-ne două salate de fructe, pe a domnului fără rom. Pune-i ceva înlocuitor, vanilie… vezi tu!
- Prea bine doamnă!
- Sălbatică ca de obicei! Totuși, dacă vrei să bei șampanie, o poți face.
- Toate la timpul lor Duran.
- Nu mai înțeleg nimic Angela.
- Ce anume vrei să înțelegi?
- Unde duc toate acestea?
- Care Duran?
- Cu șampania care dintr-o dată nu mai este valabilă, cu invitația la tatăl tău… care este în zi de sărbătoare, cu toate!
- Zilele de sărbătoare cum îți place ție să le zici ești sclavul meu, singur ți-ai semnat contractul!
- Așa este am uitat cu totul, dar mă gândeam la tatăl tău.
- Știu că este vorba despre Andrei aici, dar dacă este nevoie o să-l ducă cineva acasă mâine…
- M-ai liniștit cu totul, dar n-am înțeles cu nevoia asta cum rămâne!?
- Tata vroia să te anunțe ceva, cu toate că i-am spus că-l avem pe Andrei cu noi.
- Ce anume?
- Nu știu ce.
- Angela, doar suntem oameni maturi, iar tu nu mai ești șefa mea cumva?!
- Duran am pus totul la punct așa cum mi-a cerut tata, dar totul s-a contramandat pe moment.
- Nu mai înțeleg nimic Angela.
- N-ai cum, pentru că suntem în ceață totală.
- Tatăl tău păstrează secrete față de tine Angela?
- După cum vezi.
- Să înțeleg că șampania era pentru…
- Doar n-o să crezi că tata…
- De ce, nu are nas de cârciuma asta!?
- Nu m-am gândit niciodată la asta și nici el. Cei mai mulți de aici îi sunt datori cu carul.
- Deci?
- Deci s-a ivit altceva Duran!
- Nu știu ce-i cu mine, poate frica față de iarnă, nu știu, nu-mi pot explica.
- Nu Duran, poate ți-e frică de altceva.
- De ce să-mi fie frică Angela?
- Nu știu, dar sunt sigură că deocamdată… tata nu vrea să dea faliment și nici eu nu vreau să dau cu partea mea.
- Andrei mi-a adus aminte de treaba asta, dar nu l-am băgat în seamă, cel mai mult pe ai mei îi deranjează că muncesc ca un robot și mai ales pe Andrei îl îngrijorează faptul că o să…
- Lasă prostiile! Una peste alta a fost frumos. O vară cum nu ți-ai închipuit vreodată.
- Da Angela și mai ales oameni cum nu mi-am închipuit vreo dată.
- Toți!
- Aproape!
- Ei, hai c-ai început să-ți revii! Chiar nu știam unde a dispărut sarcasmul acela gratuit din tine.
- Tatăl tău…
- Iar începi să plângi!
- Nu de data asta era altceva. Tatăl tău ce părere are despre tine, despre faptul că te-ai schimbat.
- Tata și mai ales eu… suntem… da… lasă mai bine să ți-o spună chiar el.
- Când Angela? Este atât de ocupat.
- Chiar acum!
- Cum așa?
- Uite-l pe tata!
Pontic venea de mână cu Cecilia, care arăta înfloritoare și deosebit de frumoasă.
- Bună seara, domnule Duran!
- Bună seara, domnule Pontic! Bună Cici!
- Bună seara Babalâcule!
- Ia loc tată și vino să te pup în loc de salut.
- Angela aș fi vrut să fi asemenea serii ăsteia… veselă și frumoasă, dar…
- Doar vârsta ne deosebește tată.
- Asta vroiam să zic, dacă nu mă lași! Dar nici eu nu arăt ca Andrei!
- L-ați cunoscut pe Andrei?
- Aveți un fiu magnific, domnule Duran.
- Mai are până să atingă laudele dumneavoastră, domnule Pontic.
- Să ști că mi-a arătat foarte frumos ceea ce eu văzusem din prima zi, dar ca un afacerist ce sunt am profitat de dumneata.
- Este parte dintr-o generație mai directă.
- De ei avem nevoie pentru mai târziu.
- Tot n-am înțeles unde este diferența de care vorbeați?!
- Care diferență?
- Dintre Cecilia și Angela pentru că după mine, amândouă sunt înfloritoare, după cum bine spuneați.
- Domnule Duran, vroiam să mai scot și eu un procent acolo, doar v-am spus că sunt afacerist.
- Asta înseamnă că…
- Asta înseamnă că o să lucrezi în continuare pentru firmă în aceeași schemă.
- Și pentru…
- A, bună seara domnișorule Andrei! După cum te-ai așezat văd că o cunoști destul de bine pe Cecilia.
- Bună seara domnule Pontic! Da este o fată minunată.
- Numai de tine depinde să rămână așa.
- Nu știu la ce…
- Glumea domnul Pontic, ca de obicei!
- Nu glumea Cecilia, dar totul depinde de tine pentru a fi înțeleasă ca o fată…
- Am înțeles doamna Angela.
- De când mă domnești atâta?!
- Luați loc cu toții. Iată suntem aici trei generații.
- Da tată, trei generații înrâurite de marea asta frumoasă.
- Totuși lipsește cineva!
- Da Andrei! Ai dreptate, dar lasă-mi mie să fac surprizele mele.
- Domnule Duran suntem aici la cârciuma lui Alfonso și ne bucurăm de acest sfârșit de vară minunată. O vară care ne-a adus atâtea beneficii, mie sufletește, fiica mea aici de față este mai frumoasă ca oricând, iar dumitale care ai muncit pentru toate acestea, în primul rând cred că satisfacții profesionale și materiale mai puțin pentru unele.
- Tată!
- Angela, lasă că știu eu ce spun!
- De aceea, înainte de a-ți mulțumi pentru acești frumoși trandafiri pe care mi i-ai deschis la sfârșitul acestei veri, vreau să-ți controlezi cardul și să accepți mașina de serviciu în proprietatea dumitale.
- Domnule Pontic, dar mașina de serviciu este un jeep pe care n-am să-l pot întreține niciodată, atâta timp cât…
- Cât sunt eu în viață!
- Ai dreptate Andrei.
- Domnule Duran, dar…
- Eu nu știu de ce mă domniți atâta! Alfonso nu cred că se supără dacă, doar suntem ai noștri!
- Ai dreptate, numai că ești primul angajat care refuză ceva de la mine. O să am grijă să primești ceva pentru strădania și sufletul dumitale, iar atunci când vei dori să pleci de la mine, mașina îți rămâne cadou, până atunci o să am eu grijă de ea, iar tu ai s-o călărești fără frică.
- Dar cu reținere, pe benzina mea, nu!
- Bine Angela!
- Acum ești mulțumit Duran.
- Da, sunt mulțumit, dar eu oricum eram mulțumit, chiar dacă…
- Să nu te aud! Iată și o mică surpriză, pe care era gata să mi-o strice Andrei.
Maria se apropia însoțită de Alfonso, salută pe toată lumea în modul cel mai retras și se așeză liniștită la masa frumos pregătită, probabil din timp.
- Nu credeam că poate cineva să se despartă de muncă, chiar și în weekend.
- Domnule… Duran, mai sunt și excepții! Atunci când vrei, poți.
- Tot n-am înțeles, cine a rămas în locul ei!
- Am angajat pe cineva pentru trei zile.
- Cine a angajat?!
- Domnul Pontic, Duran stai liniștit! Sunt cu toții bine, supraveghetori sunt de-ai noștri.
- Am înțeles Maria, dar tot n-am înțeles de ce…
Lumina s-a stins, iar în momentul acela de la barul lui Alfonso venea un tort imens cu lumânări aprinse, toți din sală se ridicară în picioare la unison și cântau bătând din palme tradiționalul La mulți ani, Duran! Am căzut copleșit pe scaun cu mâna la inimă, dar Andrei mă apucă de sub umăr și mă ridică zâmbind de bucurie.
- E ziua ta de naștere tată! Ai uitat de când… muncești ca un robot.
- Așa este… mulțumesc!
- Duran, ține-te tare și suflă în lumânări.
- Pontic, dragă… dacă aș putea…
- Știu că ești obosit, îi șoptește Pontic la ureche, Angela mi-a spus că ai muncit toată noaptea, dar o să iasă cu o baie bună și o gură de aer curat. Bucură-te de trei zile libere.
- Hai Duran, suflă! Zise Angela.
- Hai bătrâne! Ești pe felie!
- Dă-ți silința Duran este atâta lume!
- Babalâcule… vrei să suflăm împreună!
- Tinerețea ta mi-ar fi de folos, dar…
- Știu, nu aici!
- Ai ghicit Cecilia!
- Haideți domnule Duran, eu fac pozele!
- Mihaela, ce surpriză! Dar de ce să nu le facă Alfonso, tu va trebui să stai cu noi la masă!
- Sunt de acord domnule Duran! O să mă ocup personal. Zise Alfonso.
- Duran! Se termină lumânările!
- Nu, așteptam să-mi facă ceva poze Alfonso cu tortul în flăcări, Angela.
Toată lumea parcă vorbită zise, „La mulți ani!” în timp ce suflam în lumânările vii ce luminau imensul tort. Am suflat cu toată puterea, dar cu proporție să le pot cuprinde pe toate, iar în cele din urmă ajutat de cei mai tineri și frumoși copii pe care i-am văzut, lumina de pe tort se stinse. Pozele nu mai conteneau și strigătele de bucurie. Pontic era fericit, cu ochi pe fața lui Angela, care strălucea de bucurie, Cecilia o îmbrățișă pe Mihaela și împreună pe Andrei. Angela lăcrimă de bucurie, cu ochi la tatăl ei care radia de fericire. Maria mă luă de mână și mă strângea cu putere uitând că este carne vie. Andrei ieși din strânsoarea fetelor și veni la mine cu lacrimi în ochi strângându-mă în brațe împreună cu Maria. Alfonso care fotografia de zor toate acestea apropiindu-se de mine îmi întinse mâna și aruncă ochi de mulțumire către Cecilia. Angela de asemenea îmi luă mâna și aplecă ușor capul lăcrimând. Era o feerie, o bucurie, o învălmășeală plină de emoții necuprinse. Alfonso se oprise din blițuit și apropiindu-se îmi întinse din nou rece mâna.
- În Italia se face…
- Alfonso, ia te rog tortul și lasă-ne cu poveștile tale! Mai spre dimineață, o să le ascultăm!
- Prea bine, doamna Angela!
- Și adu șampania aia de la rece odată!
- Lasă-l mai ușor Angela, e băiat bun.
- Tată este…
Șampania curgea în pahare neoprită, în valuri de fericire.
- Se cuvine să dăm cuvântul sărbătoritului nostru.
- Mulțumesc domnule Pontic! Ce pot să mai spun! Stau acum, aici… cu paharul de șampanie în mână! Sunt atât de bucuros că am câștigat în această vară o familie sau mai bine zis, încă o familie care a înflorit sub ochi mei ca nimeni alta. Închin această cupă de șampanie acestei familii mărite și o rog să mă ierte pentru ce n-am făcut pentru ea. Sănătate!
- Urmează fiica mea Angela.
- Este un pahar de șampanie vesel, care dă pe afară de bucurie, toate acestea le datorăm acestui naufragiat care ne-a schimbat direcția vântului, arătându-ne cum să ducem nava mai departe. Închin pentru sărbătoritul nostru. Sănătate!
- Urmează mama! Zise Andrei.
- Uneori este greu să ținem astfel de cupe în mână, zise Maria sculându-se vioaie de lângă mine, dar astăzi am observat că nu este greu între oameni cum nu am mai văzut, chiar este o bucurie imensă sărbătoarea aceasta. Multă putere Duran!
- Andrei! Zise Cecilia.
- Atât de greu, pentru o seară atât de frumoasă. Să fi fericit tată!
- Cecilia! Zise Andrei.
- Eu, dar nici nu se cuvine! Bine, dacă vreți voi! Am câștigat în vara aceasta și mi-am îmbogățit sufletul alături de acest minunat om care a deschis partea frumoasă a sufletului meu. Sunt atât de fericită pentru că pot fi alături de toată lumea care a luptat tot timpul pentru mine, dar în special Babalâcul acesta care este o minunăție de om. În sănătatea ta Duran!
- Hai Mihaela! Zise Cecilia.
- Eu! Ce pot să zic eu?! Spun doar atât, că prin exemplul ce mi l-a dat Cecilia am avut de învățat, dar toate acestea nu puteau fi dacă nu era acest om minunat. Să fiți sănătos și să aveți putere de muncă în continuare domnule Duran!
Ridică și Alfonso paharul stând mai retras, parcă de frica Angelei care îl cam repezise.
- Sunt o persoană mică, dar consider că acest om care a jucat ca un colac de salvare în această vară pentru… merită mult mai mult… Multă fericire domnule Dura!
Toți se uitau către Pontic, care zâmbea pe locul lui împăcat, privind mulțimea.
- Tată, te rog nu mă...
- Nu cred că…
- Toată mulțimea se ridică în picioare și în aplauze strigau frenetic: Pontic, Pontic!...
- Bine, bine! Credeam că scap, dar cu voi nu se poate! Cei mai mulți de aici mă cunosc de foarte mult timp, verile petrecute pe acest nisip fin, alături de voi, de cei dragi, care unii nu mai sunt printre noi. Unele cu răutăți și tot așa… dar vara aceasta ne-a adus printre noi un om deosebit care a deschis suflete, punându-le în valoare. Mulțumesc mării care l-a adus și mi-a redat încrederea în familia mea. Am văzut prin ochi lui ceea ce n-am mai văzut de foarte mult timp. Să-i dea Dumnezeu putere, pentru că am să-l exploatez cât va dori el de acum încolo! Pentru Duran!
Toată mulțimea care era în cârciumă se ridică și-mi strigau numele.
- Duran, Duran!...
Am lăsat capul în jos copleșit de emoție.
- Este ziua ta! Mai rar, dar frumos, ține-te tare! Zise soția mea Maria.