poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1572 .



Când sufletul își închide porțile
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [newgreenmoon ]

2012-05-18  |     | 



Într-o senină zi de primăvară îndelung așteptată, cînd speranța trezită mijește în zori și te face să-ți lași visele să alerge înaintea vremii, uitându-ți vârsta, n-am avut de lucru și m-am încumetat să cercetez iar virtualitatea, intentionat rătăcită într-un răgaz de viață părăsit în ignorare pentru o vreme nemărturisită gândului. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit un mesaj neașteptat, îmbrăcat în straie de urare, transmis din neant de personajul pitoresc ce-mi păstorea nostalgic răzlețe amintiri și care se dorea, sau cel puțin asta mi-a fost percepția, o revenire dintr-o tăcere îndepărtată, asumată in totalitate la început de sfârșit.
Ciudățenia era cu atât mai mare cu cât mesajul se nimerise să fie trimis tocmai în ziua în care toți prietenii țineau morțiș să-mi amintească pe îndelete că tinerețea mea își făcea iar de cap, desenând pe obrazul primăverii încă vreo câteva riduri stinghere, adunate din ultimele doisprezece strănuturi, numărate de nevolnicul meu timp. Evident, mesajul n-avea nicio legătură cu acest lucru, pentru că uitarea e scrisă în legile firii și când uitare există încă de la începuturi, nu te poți aștepta sa scapi de amnezie tocmai după ce sfârșitul își va fi scris memoriile. Se voia, mai degrabă, un gest condescendent cu care personajul desprins din visele mele trecute, își îngăduia, cu mărinimie, să mă gratuleze. Cunoscând autorul, gestul fu resimțit, mai degrabă, ca o manifestare infantilă a unui interes încă nemarturisit, în legătură cu un scop foarte bine conturat in mintea individului.
Așa stând lucrurile, mi-am luat libertatea sa-i adresez o “inocentă” intrebare, referitoare la scopul cu care am primit onoarea unei asemenea vizite virtuale. Răspunsul pe care l-am primit a fost pe cat de simplu, pe atât de evident fals, cum că neașteptata vizită se datoreaza unei sincere dorințe de a face o urare simplă întru început de primăvară, dătătoare de lumină divină. Cum intuiam adevărul și n-aveam de gând să-i fac jocul, m-am facut că nu înteleg și i-am spus că primăveri lipsite de gânduri inălțătoare din partea lui au mai fost, așa că mă bântuie fără răgaz întrebarea “de ce acum?”, la care aș dori să primesc un răspuns. Ei bine, din acest moment lucrurile au luat-o razna. Am fost acuzată că n-aș avea capacitatea (n-am priceput dacă emotională sau intelectuală) de a accepta faptul ca omul și-a predat inima, de bună voie și nesilit de nimeni, în posesia unei doamne care îl satisface profund pe toate planurile, umplându-l de o fericire pe care eu n-aș fi niciodată în stare s-o apreciez.
O fi, m-am gândit eu, îndoindu-mă serios de capacitățile mele emotionale, că tocmai ce s-a mai scurs o fărâmă de timp în clepsidra existenței mele, ceea ce mi-ar putea crea reale probleme în ceea ce privește puterea mea sufleteasca de înțelegere, acceptare si reacție pozitivă la fericirea altora, dar parcă tot n-are nicio logică. Să fie împins omul, după atâta amar de vreme, în care sufletul îmbătat de fericirea abia acum mărturisită, a uitat cu desăvârșire de orice trăire anterioară, declarată unică la timpul ei, la gesturi de o atât de simplă și rară frumusețe, dar atat de lipsite de justificare, date fiind declarațiile recente? Dar prin ce mecanism să-și fi recăpătat acest suflet memoria, într-un mod atât de subit și mai ales într-un moment de maximă împlinire impetuos afirmată, când, potrivit dogmei, în astfel de momente îți pierzi nu doar memoria pentru tot ce există dincolo de persoana iubită?
Ei bine, dacă asupra capacității mele emoționale începusem să am dubii, cu privire la cea intelectuală nu aveam chiar nicio urmă de îndoială. Așa că am concluzionat firesc: ori e o “minciună minoră”, menită să ascundă cruda realitate a unei inexistente fericiri, ori… e o “minciună minoră”, care ascunde un interes actual al irecuperabilului personaj, specialist autorecunoscut în ”minciuni minore”. De acum, singura mea curiozitate era să descopăr în care categorie poate fi încadrată minciuna și asta doar ca un exercițiu al intuiției sau ca o probă a încă prezentei dexterități mentale a subsemnatei.
Dar tocmai când îmi exersam priceperea într-ale “prinsului cu mîța-n sac”, m-am vazut acoperită de tot felul de injurii (că doar cea mai bună apărare e atacul), oarecum decent ambalate, dar greșit exprimate in dulcea limbă maternă, uitată nedemn când spiritul, emigrat deopotrivă în străinătățuri, și-a găsit neperechea (dar ce stiu eu), fără asemănare, tot pe tărâmuri mioritice, dar cu serioase lacune educaționale. Din tot noianul de răutate revărsat asupra mea, din care tot mă străduiam să deslușesc răspunsul la dilemele mele, am înțeles în sfârșit că abia acum viața i-a deschis ochii pitorescului meu personaj și a realizat subit ce om execrabil sunt, cum nu sunt în stare să accept iubirea omului pentru o altă suavă făptură, cum nu am capacitatea sufletească de a mă bucura pentru fericirea lui. În concluzie, că am devenit - de fapt că am fost întotdeauna - un monstru cu chip de femeie, descoperit in urmă, când vălul i-a fost ridicat de pe ochi de cine alta decât de sublima, minunata, mirobolanta, adorata sa actuală iubită.
Mda, mi-am murmurat pierdut in barbă, o fi ceva adevăr in ce spune omul ăsta, ca prea o spune cu patos și înverșunare. Așa că, mi-am zis, este momentul să-i acord omului prezumția de nevinovăție și am dat fuga să caut argumente care să-mi scoată din minte încăpățânatele gânduri despre obișnuința recunoscută de a minți a acestui personaj și despre capacitatea lui de a manipula oamenii cu asemenea minciuni, pentru a-și atinge fie și cel mai mărunt scop. Și nu mult mi-a trebuit și nici mare mi-a fost mirarea când am descoperit că amicul meu virtual tocmai avea, în scumpa natală țărișoară, părăsită intempestiv din motive de nerealizare profesională, în special a iubitei (policalificată ca paznic ici-colo, secretară te miri unde și adeptă declarată a stilului manelist), probleme cu permisul de conducere și o serie de datorii neachitate, probleme care nu-și puteau afla rezolvarea de pe meleagurile străinătății pe care-și plimba multstrigata fericire.
- Ce ți-e și cu femeile astea, cum mai împroșcă cu venin când pierd statutul de „stăpână a inimii” în favoarea unor grații cu care soarta fuse mai puțin darnică! Al naiba orgoliu cum își mai ițește capul de după perdeaua indiferenței și nu le dă pace până nu fac zdrențe o întreagă și greu dobândită, oricum minimalistă, evoluție spirituală a bietelor ființe năpăstuite de destin! Oops, ia te uită domnule, sunt femeie! -
Iaca dandana, mi-am zis, am căutat argumente „pro” și-am dat peste unele „contra”. Ce-i drept... aș fi putut să țopăi de bucurie că timpul nu mi-a afectat încă judecata... dar, n-aș putea explica de ce, n-am simțit decât o devastatoare tristețe. Fir-ar să fie de suflet, cum reneagă el orice sclipire a minții și-n loc de zâmbet, sloboade doar lacrima, să spele orice urmă de regret de pe altarul amintirii. Acum... câte lacrimi or fi curs, n-aș putea spune, dar cu siguranță nu era de găsit nici umbră de regret în niciun cotlon uitat de vreme.
Cu această deloc neașteptată descoperire in suflet, am revenit in spelunca virtualității. Dar ce-ar mai fi fost de spus? M-am căutat in toate buzunarele sufletului: nici urmă de ranchiună, nici strop de tânguire, nicio frântură de gând-reproș. Așa că, am apucat sufletul de condei și-am desenat cu el în grădina fericirii amicului neprezent, numai urări de bine, sincere, cum cred eu că îi șade bine a face unei ființe raționale, care a depășit demult condiția „ingrată” de femeie îndrăgostită până peste verdele din privirea fiecărei primăveri scurse într-o altă viață, pe nebune unduiri marine. Apoi am pus punct, căci vorba unui prieten: „it's just a day... another day”.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!