mi-am imaginat o hartă și am fost să iau una. pentru că era prea mare, am dat la o parte câteva lucruri. nu-mi place să mut lucruri prin casă, dar de data asta era altfel și nici nu băusem prea mult. după ce i-am făcut loc, am privit-o minute bune și parcă lipsea ceva. fumam și m-am dat în spate cât am avut loc. am văzut că așa fac oamenii prin muzee pentru a surprinde detalii. dar tot lipsea și am hotărât să schimb ceva. m-am dus la librărie de unde am cumpărat hârtie la metru, vreo doi metri. am acoperit harta cu ea. aveau și creioane colorate. am dat doi lei pe ele. erau la reducere. am întrebat-o pe tipă de ce sunt reduse. doar nu sunt demodate. a dat din cap ca și cum…eu doar vând aici. pentru carne duceți-vă în altă parte. ok? ok! și am iesit uimit de răspunsul pe care l-am primit. mi s-a părut de căcat atitudinea ei. probabil că în lume se colorează din ce în ce mai puțin, altfel nu-mi explic. chiar acolo în fața librăriei totul era drept și altceva părea că nu mai e de făcut. motiv pentru care, cu doar doi lei am cumpărat trei cutii de creioane colorate. acasă le-am împrăștiat pe jos și am lipit hârtia peste hartă. după care mi-am aprins o țigară și mi-am turnat ceva de băut. am ieșit la fereastră, apoi m-am întins puțin pe pat și am băut. încă nu știam cum să fac, cred că am și ațipit. era ca dracu’. orice aș fi făcut, tot nu mă trecea nimic. de câteva ori mi-a sunat telefonul. n-am răspuns. m-ar fi îndepărtat și mai mult. după un timp s-a auzit o bubuitură și am avut un moment d-ăla de fericire. m-am repezit să desenez un oval. și am desenat un oval pe hărtia albă și altele mai mici în interiorul lui. în cele verticale am desenat puncte. în cele orizontale tot puncte. foarte multe puncte de diferite culori care intrau unele într-altele. din când în când mă îndepărtam, străluceau și parcă nu mai erau doar niște pete ovale. sincer să fiu chestia asta m-a înfricoșat și mi-a venit ideea să lipesc post-it-uri colorate peste ovalele alea destul de mici să fie acoperite. norocul meu că aveam în casă și nu a trebuit să cobor la librărie. cine știe ce ar fi făcut petele în lipsa mea, plus că îmi era lene și oricum nu aveam de gând să dau prea curând de mutra tipei care vinde. așa că după ce am lipit post-it-urile, am scris pe fiecare “oraș”. nu orașul ăla sau ăla. lucrurile ar trebui să fie mai simple de atât și să se vadă. doar “oraș” mi s-a părut suficient, mai ales că harta îmi aparține și pe harta mea fac ce vreau. e harta mea! e harta mea! urlam. deja vedeam războaie din cauza asta. avioane dintr-o parte în alta. punctele alea fugind unele spre altele se striveau. altele o luau în direcții diferite și puteam să văd teama cum se ia de pe hartă pe mine și invers. în haosul ăla, din ovalul mare înspre ovalele mici țâșneau și alte puncte de care nu știam nimic și brusc am simțit multă frică în tot rahatul ăla. nu știu de ce mi-am scris numele pe hartă. am crezut că poate așa opresc totul. în fine. după ce mi-am revenit puțin, am văzut numele acolo sus, deasupra ovalelor scris cu litere de tipar așa cum scrie pe harta geografică a româniei, HARTA GEOGRAFICÃ A ROMÂNIEI, iar reacția mea fost ceva de genul: și ce dracului am făcut? eu nu am decât o mașină pe numele meu.

a sunat iar telefonul. de data asta am răspuns. era tipa de la librărie. în timp ce vorbea derulam o listă cu prietenii pe care îi am. cine dracului o cunoaște pe asta!? mi-am cerut scuze și am rugat-o frumos să repete pentru că nu am înțeles nimic. apoi am rugat-o să se prezinte din nou că și asta mi-a scăpat. tonul ei era altul. parcă a zâmbit! ce dracului! mi-am spus. fără să vreau am făcut o glumă. dar eu sunt speriat! nu o cunosc pe tipa asta, cu toate astea ea pare că mă cunoaște și încă foarte bine. am hotărât să ne întâlnim peste câteva ore și am închis în timp ce priveam harta. cel mai mare zbucium văzut vreodată de mine era acolo pe perete, fără să mai iau în cosiderare telefonul primit. altfel ar fi arătat și mai rău. timpul trecea și trebuia să mă pregătesc, dar nu înainte să mai beau ceva, mi-am spus. eram prea agitat să mă vadă librăreasa în halul ăla. oricum nu prea aveam cu ce să mă schimb. în baie erau rufe nespălate și în bucătărie la fel. casa arăta ca un craken mort, împuțit și era deja 5șiunsfert. când coboram scările, mi-a trecut prin cap să nu mă duc la întâlnire. mai aveam vreme să mă răzgândesc. ce-o să se întample dacă nu mă duc? în primul rând de unde știa numărul meu meu de telefon!? ceva lipsea în toată povestea asta și chiar îmi lua tot cheful. după ce am ieșit din bloc, am luat-o ca un roboțel pe stradă în jos, făcând ce fac toți oamenii din mâini și picioare. de fiecară dată ma gandesc la cu totul altceva, nu la mers. cred că mersul e ca o cheiță pe care o bagi într-un ceas să-l întorci și mișcăm mainile și picioarele cum mișcăm mainile și picioarele pe stradă în jos la ora 5șișaipe sau oriunde în altă parte indiferent de oră, în timp ce ne gandim la toate alea așa cum mă gândeam la librăreasă. chiar dacă situația în care mă aflam era mai mult decât bizară, încercam să îmi imaginez cum arăta. mi-ar placea să aiba curul mare și bombat, buze cărnoase și să fie plinuță. curul ăla pe care să pui mâna și femeia să și-l adore. să nu-ți ia prea mult să o faci să înțeleagă că virgulă curul ei are personalitate și că până la urmă e un cur ce mama dracului! nu e un fursec pe care să-l bagi în gură și să-l înghiți. e curul din care daca vrei să muști și sa-ți ia toată viața. cred că îmi doream să semene cu o bibliotecară. poate pentru că toată lumea știe cum sunt bibliotecarele și să-mi zică fără menajamente: vreau să te fut! să mă fută. zic. evident că astfel de femei îmi plac. deși câteodată am nevoie să fac eu asta. de cele mai multe ori cred…mă rog, uite cum nehotărârea mea mă împinge să fac tot felul de…să le zic chestii mai bine, nu lucruri. chestiile pot fi imprevizibile. de exemplu o chestie s-a târât pe podea, s-a suit pe piciorul meu și m-a mușcat dracului, am fost la un pas de moarte! tot așa și cu librăreasa. mă întâlnesc cu ea și habar nu am de unde mă cunoaște…ce-o să mi se întâmple!? mai bine fug în direcția cealaltă acum pâna nu e prea târziu, deși pentru o clipă în timpul convorbirii am avut impresia că mi-o trage și nu părea să o deranjeze. siguranța ei îmi spunea că mi-a mai tras-o și altădată în felul ăsta. uite cum îmi vin chestiile!!!...