9.

Paporoteanu o găsi pe frumoasa Cornelia șezând pe blana de urs, în mijlocul dormitorului lui Pablo Ronișoreanu. Nu mai plângea demult, stătea cu genunchii strânși la gură ca o statuie rară și scumpă. Nici măcar nu întoarse privirea, poate credea că intrase Pablo, poate îi era indiferent, sau poate nici măcar nu-și dăduse seama că cineva intrase.
Paporoteanu își privi nevasta preț de câteva minute, fără să scoată nici un cuvânt, de fapt nici nu știa ce să spună, după care privi spre patul răvășit în care ea se dăruise celuilalt.
«Pentru că eu am vrut…», își aduse aminte de cuvintele ei și simți cum o căldură plăcută, amestecată cu gelozie și durere îi coboară din stomac și se opri între picioare întârindu-i penisul, aducându-l în stare de erecție. Se simți excitat ca niciodată.
Îl excita patul răvășit și gândul că acolo ea gemea și se zvârcolea de plăcere în timp ce o penetra. Începuse să-și imagineze diferite poziții în care cei doi ar fi putut face sex și nu s-a mai putut abține. O ridică de umeri o întinse pe pat și o dezbrăcă, ea se supuse fără nicio împotrivire, își desfăcu coapsele și el intră în ea, acolo în dormitorul celuilalt, în patul în care cu câteva ore înainte ea se dăruise lui. Icni de plăcere și se eliberă de toată tensiune acumulată.
Peste câteva minute ea stătea în fața oglinzii și își aranja părul răvășit.
El o chemă:
– Să mergem!
Ea îl urmări supusă.

10.

– Ați văzut cumva ieșind o femeie îmbrăcată în mov? întrebă pe agentul de pază, de
la poarta principală.
– La ora asta toți părăsesc cimitirul, nu cred că vă pot ajuta.
Ieși în stradă, trebuia să ocolească cimitirul ca să ajungă înapoi în stația de tramvai de lângă poarta secundară a cimitirului și avea puține șanse să treacă pe acolo vreun taxi liber.
Ajuns în stație, nu se urcă în primul tramvai, nu vroia să renunțe la țigara abia aprinsă. Dar după ce termină de fumat își dădu seama că de fapt tramvaiul în care nu se urcase era ultimul din seara aceea. Enervat își mai aprinse o țigară și porni pe jos. Trebuia să meargă mult până la prima stație de taxi, așa că hotărî să traverseze parcul a cărui poartă era vis-a-vis de poarta cimitirului. Nu era chiar așa mare, în cinsprezece minute îl putea traversa la pas lejer, iar dincolo de parc, în fața hotelului întotdeauna stăteau câteva taxiuri.
Dar de abia pășise pe aleea principală a parcului când o zări din nou, deși nu era aproape de el, îi recunoscu silueta la lumina albă a neonului, simțea cu sufletul că este ea.
«Ce făcea la ora aceea în parc?», îi trecuse fulgerător prin cap, poate același lucru ca și el – a întârziat în cimitir și a pierdut tramvaiul. Dar cum de nu o văzuse în stația de tramvai și pe unde ieșise din cimitir, că poarta secundară era închisă demult?...
Începu să alerge fără să-și mai răspundă la întrebări, dar femeia coti la stânga, pe aleea ce ducea la chioșcul de fanfară. Atunci el hotărî să o ia pe scurtătură, sperând să ajungă înaintea ei la choișc. Alergă sărind peste tufișuri de arbuști, de parcă-l alerga o haită de lupi, nu se opri decât în fața chioșcului de fanfară. Dar fata nu se vedea nicăieri.
«Poate s-a răzgândit și s-a întors înapoi, imediat după ce eu am luat-o pe scurtătură». Începu să alerge pe alee în direcția din care trebuia să vină fata până ajunse pe aleea principală, dar în afară de o patrulă de poliție călare nu zări pe nimeni.
Nu, nu văzuseră nicio femeie îmbrăcată în mov.
– Dar ce s-a întâmplat, vă putem ajuta cu ceva? se interesă polițistul mai în vârstă,
probabil șeful patrulei.
– M-am pierdut de o cunoștință, atâta tot, am pierdut tramvaiul și ne-am hotărât să
traversăm parcul.
– Probabil vă așteaptă la ieșire, spuse polițistul mai tânăr.
– Mai mult ca sigur, răspunse Luca și mulțumind polițiștilor se îndreptă spre ieșirea
din parc.

* * *
Merse până acasă pe jos, fără să mai apeleze la serviciul stației de taxiuri. La început a vrut să treacă pe la Pablo, dar s-a răzgândit, mai bine îl va suna cum ajunge acasă. Nu-l mai sunase. S-a făcut miezul nopții, iar Pablo cu siguranță era în pat cu una din noile sale cuceriri și ar fi trebuit pe urmă să-i povestească cum romancierul Luca Dumbrăveanu aleargă după o necunoscută iar «când alergi după o necunoscută e ca și cum ai alerga după o nălucă».
Își turnă unul după altul două pahere de coniac, le bău ca pe apă, de parcă i-ar fi fost sete. Își aduse aminte de Franz și de femeia durdulie ce povestea despre un tânăr ucis de o nălucă. Îi plăcuse de Franz și de povestea lui despre primul om care a fost bărbat și femeie. Povestea se asemăna foarte mult cu cea a lui Platon, că la începutul creației exista o singură ființă scundă cu un singur trup și un gât, dar capul avea două fețe, fiecare privind în altă parte. Ca și cum două făpturi ar fi fost lipite spate în spate, cu două sexe opuse, cu patru picioare și patru brațe. Zeii greci, după cum susține Platon și-au dat seama că făptura cu patru brațe era foarte puternică iar cu cele patru picioare putea rezista la mers și putea alerga repede, iar în plus mai avea și două fețe, deci era vigilentă permanent și nu putea fi atacată prin spate.
Probabil cel mai primejdios era că avea două sexe diferite și nu avea nevoie de nimeni pentru a procrea, sau a-și satisface dorințele. Atunci Zeus a tăiat cu un trăznet în două făptura aceea creând din ea bărbatul și femeia.
«Și de atunci atât bărbatul, cât și femeia sunt în veșnica căutare a celuilalt, așa să știți!»
Câtă dreptate avea Franz. Fiecare bărbat măcar odată în viață alergase după o femeie, așa cum alergase el în această seară, mai bine spus noapte.
Dintr-o dată simți o puternică senzație de ridicol. Alergase după o nălucă...
Destul! Trebuia să se oprească... Aici și acum! Va bea încă un pahar de coniac și se va culca fără să se mai gândească la ea, iar mâine chiar dacă Pablo îi va spune cine este, nu o va mai căuta.

11.

După ce ieșise din cabinetul medicului Paporoteanu, pe care-l anunțase de unde-și poate recupera nevasta, Pablo Ronișoreanu trecuse pe la bibliotecă și o invită pe fata de la ziare la un club. Acceptase din prima, cum s-ar spune, spre marea lui dezamăgire.
Cinară într-un restaurant select după care se mutară într-un club unde au băut cokteil de fructe și dansară până după miezul nopții.
El o sărută de câteva ori pe gură, o mângâie pe sâni, iar ea îi masă sexul întărit. Excitat, îi propuse să meargă la un hotel.
– Dar de ce nu mergem la tine acasă? întrebă fata.
– E mai bine la hotel, îi șopti.
– Ești căsătorit?
– Tot orașul știe că Pablo Ronișoreanu e burlac, râse.
– Atunci ai pe cineva acasă, spuse fata.
– Mergem altădată la mine, încerca să o liniștească.
– Ori mergem acum, ori nu mai mergem niciodată.
Ce era să facă? Îi era teamă că o vor găsi pe frumoasa Cornelia în mijlocul camerei.
Fata plecă supărată și îi spuse să nu încerce să o mai invite undeva, iar el își luă o cameră
la hotel unde își făcu duș și se masturbă îndelung, fără asta simți că nu ar fi putut adormi.

12.

Luca Dumbrăveanu se trezi lac de sudoare, deschise ochii, dar îi închisese repede la loc. Visase un vis atât de real, încât nu ar fi vrut să se mai trezească. Se făcea că femeia îmbrăcată în mov venise la el. Dar nu sunase la ușă, ci parcă lunecase ca o nălucă prin ușa închisă și intră în dormitorul lui frumoasă și tristă începând să se dezbrace.
El o dorea foarte mult, mai mult decât și-ar fi imaginat, dorea mult să o îmbrățișeze dar i-a fost frică, se gândea că dacă o atinge ea o să dispară...
Dar ea veni goală alături de el în pat și începuse să-i dezmierde cu limba corpul. Lucrurile din dormitor începuseră să-și schimbe culoarea, totul devenea luminos, strălucitor, orbitor... pe urmă au început să dispară treptat, iar el căzu într-un fel de transă...
A penetrat-o cu tandrețe și violență, ea gemea plăcut, gemu și el, gemeau împreună, ori de câte ori ajungeau la orgasm, asudau se odihneau și o luau de la capăt era o agonie dulce din care ar fi dorit să nu se mai trezească. Și totuși s-a trezit.
Era doar un vis, gândi deschizând ochii și dintr-o dată încremeni... Pe fotoliul din pielea albă era aruncată parcă în grabă o rochie mov, era un contrast plăcut.
«Rochia ei! Deci nu a fost un vis...»
Dar atunci unde este, căci lângă el nu era nimeni. Se ridică din pat și zări în mijlocul dormitorului o pereche de pantofi de damă. În același timp se auzi din baie cum cineva dăduse drumul la duș.
Zâmbi fericit apropiindu-se de ușa băii, ezită un pic și în cele din urmă apăsă clanța deschizând ușa și scoțând un urlet de groază se prăbuși la podea...

13.

Dacă ar fi fost la el acasă, Pablo Ronișoreanu cu siguranță ar mai fi zăbovit în pat, dar fiind la hotel, era nevoit să se trezească. Trebuia să treacă pe la un editor care nu îi era chiar simpatic.
– Ia mai dă-l în mă-sa, spuse căscând și deschise televizorul.
«Azi dimineață în jurul orelor cinci a fost găsit mort, în apartamentul său scriitorul Luca
Dumbrăveanu în vârstă de patruzeci și doi de ani, se pare că moartea a survenit în urma unui atac de cord. Vecinii săi auzindu-l strigând au sunat la 112 și au forțat ușa apartamentului, din păcate medicii ajunși la fața locului au constatat decesul scriitorului...»
Daduse pe alt post unde Gheorghiță Tudorescu vorbea de greaua pierdere pe care a suferit-o literatura română prin moartea romancierului Luca Dumbrăveanu.
– Ce Dumnezeu! strigă speriat și începu să se îmbrace.

EPILOG

La înmormântarea lui Luca Dumbrăveanu fotograful Dragoș Ionescu, îl căută pe Pablo
Ronișoreanu și îi întinse un plic.
– Mi-ai cerut fotografii de la lansarea cărții lui, spuse Dragoș arătând cu capul spre
sicriu.
– Ah da, vroia să le vadă deoarece îi plăcuse o femeie îmbrăcată în mov care ședea
în rândul doi, între madam Cimpoieru și Victor Zurbăgeanu, sper că ai făcut poze cu redactorul șef?...
– Ha-ha-ha, râse scurt fotograful, au și fost publicate în numărul de ieri și de azi, cum
de nu ai văzut?...
Pablo ar fi vrut să-i răspundă că nu citește cotidianul condus de Zurbăgeanu, dar se răzgândi și deschise plicul. În toate fotografiile scaunul între madam Cimpoieru și redactorul șef Zurbăgeanu era gol.
Simți cum îi trec fiori pe șira spinării, dar revenindu-și repede se apropie de Victor Zurbăgeanu.
– Îmi aduc aminte foarte bine! Nu, nu stătea nimeni între mine și doamna Cimpoieru,
chiar am vrut să-l invit pe Albiceanu de la radio, dar m-am gândit că doamna îl ține ocupat pentru cineva, deorece își pusese geanta pe el.

* * *
Se îndreptau toți spre poarta cimitirului, în urmă rămânea mormântul împodobit de coroane mortuare al celebrului scriitor Luca Dumbrăveanu.
Pablo Ronișoreanu se întoarse și privi înapoi, pentru o clipă i se păru că vede o femeie îmbrăcată în mov stând lângă mormânt. O femeie frumoasă și tristă...

Sfărșit.