De Sfântul Valentin închipuiește-ți marea cum amestecă la orizont culorile. De la fereastră îi urmărești valurile printre brazi, printre magnolii înfloriți, pentru că în locul acesta, de Sfântul Valentin, nu este iarnă și ce poate fi mai frumoasă ca ziua aceasta modelată de mâna lui Dumnezeu?

Și totuși, ceea ce pune în valoare și marea și pădurea și plaja este femeia din fața ta, culoarea părului și zâmbetul ei ce te surprind ca o virtute. Te uimește cât de ușor culorile devin simboluri. Așa cum mitul trăiește în epitete, culorile sunt epitetele lucrurilor, iar femeia este forma ce pune în valoare marea pe care o privești de la fereastră, printre brazi și magnolii.

Cine n-a avut întotdeauna o femeie, nu o va avea niciodată. Și mă refer desigur la femeia care te așteaptă, te ascultă și stă în dreptul ferestrei spre mare. Femeia care adoarme lângă tine, te încălzește, te determină să vrei să trăiești.

Reține ce-am spus, cel care n-a avut întotdeauna o astfel de femeie, nu o va avea niciodată. Iar cel care o are, va căuta mereu altă femeie. Cât timp vrei să fii singur, ele te vor plictisi cu insistența lor, cu rugămințile, reproșurile și telefoane lor. Desigur, când vei întinde mâna spre una din ele, îți va întoarce spatele.

Dar trebuie să riști, să ai încredere în ea și să-i încredințezi întreaga viață, cu zile și nopți. Pentru că merită riscul. Și ea a riscat totul venind la tine, înșelându-l pe un altul. E drept că și el își încredințase viața femeii, pentru a vedea mai bine culoarea mării, a nisipului și a magnoliilor înflorite. Peste un timp, te va înșela și pe tine, va merge la altul. Oricâte lucruri știe să facă pentru tine de Sfântul Valentin, să-ți fie pe plac, va știi să le facă și pentru altul, să-i fie și lui pe plac.

Dar tu cunoști lucrurile astea. Cum ziceam, mitul trăiește în epitete, culorile sunt epitetele lucrurilor, iar femeia este forma. Aidoma mitului, ea are valoare doar în unicitate.

Și atunci?