poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1575 .



Păpădia
proză [ ]
poveste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jana_camelia2006 ]

2012-02-01  |     | 



Cică demult tare demult, undeva într-un sat îndepărtat trăia un om simplu așa ca mine sau ca mulți alții. Numai că acest om era veșnic nemulțumit. Ba că nu-i ajung banii, ba că are datorii, ba că hainele nu îi mai sunt la modă, ba că vrea să își schimbe mașina, ba termopanele, ba altă mobilă... Mă rog, își dorea tot felul de lucruri. Din această cauză toată ziua tuna și fulgera, fiind foarte supărat pe viață. Dar, într-o noapte pe când el dormea, lăsându-și supărările sub pernă, i-a apărut în vis un înger care i-a spus:
- Uite, eu sunt trimisul Domnului, știu că toate supărările tale le-ai ascuns sub pernă și am venit să-ți ofer o șansă... Numai că pentru asta tu singur va trebui să urci pe prima păpădie care-ți va ieși în cale.
- Cum să mă urc pe prima păpădie? Ce? Ai înnebunit? Sau mă crezi că am să merg acum de nebun să caut păpădiile pe care să le strivesc în picioare?
- Nu vrei să scapi de supărări? Bine! Eu doar odată am voie să-ți spun ce ai de făcut! Așa că ți-am spus și plec. De tine depinde totul.
Văzând omul nostru că îngerul e atât de pornit îl trase ușor de o pană a aripii și-l rugă cu glas mai domol:
- Fii bun, dragă îngeraș și spune-mi în ce parte trebuie s-o iau pentru a găsi mai repede acea păpădie? Că asta nu mi-ai spus!
- Nu ți-am spus? A... da! Ai dreptate. Păi trebuie să mergi la câmpie... Și încă ceva... Acolo sus în vârful păpădiei sunt toate posibilitățile rezolvării problemelor tale.
Apoi, cu un fâlfâit diafan din aripi, îngerul se înălță înspre casa lui. Omul îl urmări cu privirea, până acesta se pierdu în imensitatea cerului.
„În fond, dacă aș încerca, oare ce aș avea de pierdut?” S-a gândit omul după ce îngerul plecase. Așa că porni la drum. Străbătu orașul până ce ajunse la marginea lui unde câmpia îl aștepta. „Păi cum să găsesc eu păpădii pe aici că parcă au intrat în pământ nu alta!” S-a gândit omul oarecum dezamăgit... „Dar nu-i nimic că voi străbate întreaga câmpie și până la urmă tot am să găsesc eu una. Să vezi cum am să o strivesc în picioare de nu se vede! Să nu mai zică îngerul să mă sui pe ea! Auzi, dom’le... să mă sui pe ea! Dar ce-o fi? Că doar nu-i copac!”
Și bodogănind el așa nici n-a observat când a stăbătut întreaga câmpie. Ridicându-și ochii din pamânt ce i-a fost dat să vadă? O păpădie uriașă era acolo chiar la poalele dealului ce începea să se înalțe.
Bucuros nevoie mare, a început escaladarea. Se urca încet căci tulpina era ca unsă cu ulei... De aceea aluneca înspre baza tulpinei, dar o lua de la capăt. Într-un final ajunse taman în vârf acolo unde umbreluțe gigante erau aproape să-și ia zborul.
„Doamne oare unde pot găsi eu rezolvarea problemelor mele? Că aici e puzderie de semințe și nu văd nici un ban care să mă scape din nevoi. Că eu așa credeam că voi găsi o comoară de care să mă bucur eu și neam de neamul meu... Dar nu-i nimic că am să urc mai sus... nu cred că îngerul m-a mințit!”
Și pe când se pregătea el să urce mai sus se simți deodată purtat cu tot cu umbreluță de Mâna Domnului transformată într-un vânt de vară. Omul nostru își încolăci ambele brațe de lujerul umbreluței. La început i-a fost frică, a închis ochii dar cu timpul s-a obișnuit. Așa că i-a deschis fiind din ce în ce mai uimit de ceea ce vedea. A trecut deasupra unei păduri rare, pe alocuri cheală de copaci. Arborii rămași plângeau neștiind când le va veni sorocul. Omul nostru i-a întrebat din zbor care-i pricina supărării lor... Din foșnetul frunzelor și adierea vântului, omul a înțeles „Fâșșș... fâșșșș... cum să nu ne plângem nefericirea dacă suntem aici lăsați de același Tată iar frații noștri oamenii ne ucid, transformându-ne în mobila, în tot felul de lucruri nesemnificative... Ba chiar mai mult, ne otrăvesc cu tot felul de chimicale pe care le aruncă fără a le păsa de noi... fâââșșșș... fââââșșș...” Mai reuși să distingă omul căci umbreluța cu care zbura s-a îndepărtat de pădure...
Apoi omul a trecut, în zbor deasupra orașului când un ciripit trist de vrăbiuțe îl făcu să ciulească urechile „Cip, cirip, cip, cirip, ne e așa de foame! Nu mai sunt insecte, nu mai avem ce mânca căci oamenii, frații noștri , ne-au luat întreaga hrană... Ei, au stârpit țânțarii dar odată cu aceștia și celelalte insecte cu care noi ne hrăneam. Cip, cirip, cip, cirip, ne e foame!”
Omul se întristă... auzind acestea. Dar cum umbreluța își urma zborul, el a continuat să privească mai departe ceea ce se desfășura în fața ochilor. Orașul rămase acum în urmă când a constatat cu stupoare că zborul nu mai era... liniar... ci se tot înălța. Cu frica în sân a închis ochii ținându-se tot mai strâns de lujerul firului de păpădie. Dar, curios din fire, la un moment dat a deschis ochii și a văzut întregul pământ gemând sub povara gunoaielor, pe care tot ei, oamenii , le-au aruncat. L-a văzut așa cum era, viu dar bolnav și suferind. Omul nostru s-a îngrozit.
- Gata! Nu mai doresc nici mai mulți bani nici alte lucruri care mi-ar aduce bucurie doar mie, spuse aproape strigând. Atunci simți cum Mâna Domnului transformată în vânt de vară îl coboară lin de tot jos.
Umbreluța s-a înfipt în pământ și din ea și-a făcut apariția imediat altă păpădie uriașă. „Ia uite, dom’le! Ce chestie!” Rosti omul nostru văzând minunea. „Păi da! Mai sunt mulți ca tine care-și ascund supărările sub pernă! Pe ei cine să-i conducă la aflarea adevărului? „Îi explică păpădia amuzată.
Zorii dimineții răzbăteau prin geamul deschis. O boare răcoroasă îl făcu pe om să se trezească. Cu zâmbetul pe buze, fărâmiță un codru de pâine pe care îl răsfiră pe pervazul ferestrei în așteptarea vrăbiuțelor flămânde. Apoi, bucuros nevoie mare, plantă un copac și adună toate gunoaiele din preajmă. Așadar, înțelesese: va fi fericit dacă prin ceea ce face, va aduce un strop de mulțumire celor care nu cuvântă. De atunci în fiecare seară omul nostru își așează în inimă fericirea nemaifiind nevoie să-și ascundă supărările sub pernă.


Iar eu am mâncat o prună

Și-așa v-am spus o minciună.

V-am turnat-o strop cu strop,

După ce-am plantat un plop.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!