poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-28 | | Am fost jurnalist. Am fost pentru că nu mai vreau, nu mai suport, simt că-mi pleznește inima-n mine în fiecare dimineață în drum spre serviciu. Poate mi-am ales greșit drumul, deși eu am fost cel care am hotărât să-mi aleg această meserie. Ai mei intuiau că nu-mi va fi bine, mama mai ales. Mi-a urmărit evoluția încă de când abia deschisesem ochii spre lumea cunoașterii. Am învățat singur să citesc încă înainte de școală. Am furat de mic. Îl întrebam pe bunicul de ce citește atâtea ziare, atâtea reviste și-mi răspundea: - Ce știi tu copile, acolo e lumea adevărată! -Acolo?- întrebam. -Da, acolo în slovele așternute pe hârtie. Eram curios, aș fi vrut să descopăr lumea bunicului, lumea lui adevărată. Am învățat mai întâi literele mari, majusculele cum aveam să descopăr mai târziu că se numesc. Astăzi una, mâine alta, mă mai ajuta bunicul câteodată. Într-o zi m-a descoperit mama, stând în pat, cu capul culcusit în pernele bunicului, picior peste picior cu ziarul "Magazinul" în mâini. S-a uitat la mine mirată și m-a întrebat: - Ce faci tu copile acolo?... M-am simțit ca un mic infractor sub privirea mamei. Ochii mamei mele mi-au vorbit întotdeauna. Ochii ei albaștri în care se ascundea cerul senin, câteodată inorat prevestitor de furtuni napraznice, acum zâmbeau. Ce frumoasă era mama când îi zâmbeau ochii! Pe un ton destul de aspru m-a luat la întrebări. Mi-a repetat, de parcă eu nu știam, că nu-i place minciuna. Îi spusesem simplu, că citesc. Aveam inima cât un purice, știam că mă va pedepsi, dar nu voiam ca răspunsul meu să alunge sclipirea aceea pe care o zăream în ochii ei. Era ceva nou și pentru mine și pentru ea. Ne descopeream unul pe celălalt încet, încet. Am început să-i citesc mândru nevoie mare, titlurile pe care le descifrasem cu atâta trudă. A tăcut și a ales din vraful de ziare ale bunicului, un alt ziar, mi l-a dat și m-a îndemnat cu blândețe să citesc în continuare. S-a declarat mulțumită când s-a convins că este adevărat, că băiatul ei a învățat să citească, deși prea repede, prea de timpuriu. Să nu credeți că am citit prea mult la viața mea, nici vorbă, doar strictul necesar. A citit mama și pentru mine și pentru sora mea mai mică - poate pentru o întreagă generație.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate