Suflețel trăia de multă vreme în lumea celor fără de griji și parcă s-a săturat de atâta fericire. Își dorea din nou cu ardoare să experimenteze noutatea altor emoții care să-l apropie de Cel ce sălășluia pe acel tărâm ca Împărat.
Văzându-l trist și izolat într-un colț al domeniului, Cârmuitorul l-a chemat la El și i-a spus:
- Cunosc motivul tristeții tale. Tu vrei să fi mai aproape de Mine, numai că vezi tu... Pentru asta mai ai de urcat niște trepte, dar nu aici, ci pe tărâmul lacrimilor și al durerii. Acolo e școala unde fiecare pas îți va fi ghidat după măsura faptelor tale. Dacă îți vei însuși corect cunoștințele, lumina ce ți-o voi da , îți va fi de ajutor în ascensiunea ta de aici. Așadar… vrei să pleci de acasă? Vrei să mergi din nou la școală?
- Da! răspunse cu toată puterea Suflețel.
- Bine, atunci am să-ți îndeplinesc dorința . Dar, înainte, trebuie să știi anumite lucruri. Acolo, la școală, nu e ușor deloc. Vor fi momente când te vei împotmoli iar necunoașterea ta, îți va pricinui multe tristeți. Să nu te temi, niciodată să nu te temi! Nu vei fi singur ! Îți cer însă doar trei lucruri: să te păstrezi curat, să Îmi vorbești despre bucuriile și tristețile tale și mai ales, să înveți. Să nu uiți aceste trei dorințe ale mele, ai auzit? Să nu le uiți! Acum culcă-te! Mâine dimineață când te vei trezi, vei merge pe pământ.
Pe când micuțul dormea , Împăratul a luat o rază de lumină, cu care a legat inima copilului de propria lui inimă . Apoi, a chemat pe Angel - unul din numeroșii lui copii - spunându-i:
- De mâine, Suflețel va merge la școală. Tu să nu-l părăsești nicio clipă. Ai grijă să-l ocrotești de tot ceea ce l-ar abate de la cunoașterea ce trebuie să și-o însușească. Dacă-l vezi înotând în mocirla vieții ajută-l să iasă la mal. Sfătuiește-l și îndrumă-l așa cum și tu la rândul tău ai fost sfătuit și îndrumat atunci când ai fost în împărăția suferinței. Mai multe nu trebuie să-ți spun, decât să te rog să-i fi prieten nedespărțit, pentru că tu ai absolvit deja toate clasele din școala vieții.
A doua zi micuțul s-a trezit la viață. Își simțea inima legată cu acea rază de lumină și se bucura deoarece știa că prin ea este prins de Marele Împărat.
Privind în jur a recunoscut adevărate oaze de lumină împărătească ce sălășuiau în cele două persoane binecuvântate a-i fi primii învățători în școala ce tocmai a început-o. “Oare de ce a spus Domnitorul că aici e tărâmul lacrimilor și suferinței?” și-a spus atunci Suflețel, lăsându-se scăldat în iubirea celor două suflete care i-au devenit părinți. “Văd că și aici e ca acasă; iubirea se răsfrânge asupra mea, numai că aici această iubire primește o formă materială ceea ce cred eu că e foarte bine.Simt inima cum vibrază de bucurie de fiecare dată când strig că vreau mâncare, jucării sau altceva și acești părinți îmi îndeplinesc dorințele cât ai zice pește.” Angel, auzindu-i gândurile și râzând în barbă de neștiința lui i-a replicat:
- Stai puțin! Abia ai deschis ochii. Aici, în această împărăție, Domnul nostru a lăsat timpul să hotărască ce și cum să se petreacă. Ai răbdare și ai să vezi cum el îți va dărui și ție toate emoțiile pământului. Ele sunt manualele din care trebuie să înveți. Dar spune-mi, dacă ți-aș cere să împarți totul cu mine, ai face-o?
- De ce să fac asta? Nu, categoric nu! Nu vreau să impart cu tine nimic. Sunt ale mele! Tu de ce nu ți-ai ales niște părinți care să-ți îndeplinească vrerile, că puteai să o faci! Te tot ții de mine ca scaiul de oaie și acum vrei să te bucuri și tu ce ceea ce doar mie îmi este hărăzit! spuse Suflețel dintr-o suflare, simțind cum inima i se strănge de teama pierderii noii bucurii experimentate.
- Uite, vezi? Prima lecție ai și învățat-o. Privește-ți raza de lumină și spune, ce vezi?
- Parcă, parcă pălește puțin... De ce se întâmplă asta?
- Pentru că egoismul și mândria au mușcat din ea.
- Ce ar trebui să fac ca să nu se mai petreacă așa ceva? a întrebat Suflețel dornic de o remediere rapidă.
- Să împarți din știința și avutul tău cu ceilalți păstrând pentru tine în mod smerit, doar trăirea gestului de moment. Indiferent dacă te bucură sau nu, cu ea te vei întoarce la vremea potrivită acasă, pe raza a cărei lumină o întreții.
- Bine, așa am să fac, a răspuns Suflețel, în timp ce mintea lui a început urzeala unui plan. “S-o creadă el că am să împart totul! Am să-i spun de fiecare dată că nu mai am nimic. Ba chiar am să mă prefac a fi supărat din această cauză! De unde să știe el adevărul? Apoi, pot chiar să ignor prezența lui, care a început să mă sâcâie... “ S-a gândit Suflețel, zâmbind răutăcios în sine oarecum satisfăcut. Percepându-i și aceste gânduri, Angel a desenat în juru-i un cerc magic și, ca prin minune, făptura lui a devenit invizibilă pentru Suflețel.
- Unde ești? Unde te-ai ascuns? a întrebat atunci Suflețel părându-i rău pentru pierdera suferită.
- Sunt aici chiar lângă tine!
- Dar, de ce nu te mai pot vedea?
- Pentru că tu ai decis asta! Tu, prin gândurile pe care le-ai avut. Nu spuneai că ai să-mi ignori prezența? Acum îți este mai ușor. Tot ce-ți dorești aici, îți este permis, numai că în spatele fiecărei decizii există un rezultat pe care trebuie să ți-l asumi. Atât a spus Angel, după care a tăcut. În zadar l-a rugat Suflețel să spună ceva, în zadar i-a cerut iertare pentru gândurile-i necugetate, acesta tăcea chitic.
Tare s-a mai cătrănit Suflețel pentru că nu îl mai vedea pe bunul său prieten. “Mi-a spus el mie că aici timpul este stăpân. Pesemne că va veni vremea să-l văd din nou odată și odată. Atunci voi ști ce să gândesc despre el pentru a nu-l mai pierde…
-,Hei, timpule, vrei să mi-l aduci pe Angel înapoi? Promit să fiu bun, să împart totul cu el, să nu-l mai mint, și, mai presus, nu voi mai fi mândru de ceea ce sunt! a strigat Suflețel cu toată puterea ființei lui.
- Uite cum stau lucrurile, Suflețel! Tu, acum, ești în împărăția mea. Îți dau voie să străbați calea suferinței , și, dacă la capăt vei mai avea raza de lumină primită de acasă, atunci îți voi spune unde îți poți găsi prietenul. Te învoiești?
- Sigur că da! a sărit Suflețel, dornic de a reface prietenia stricată, și a purces pe drumul oferit de timp.
Zi de zi , a experimentat noi trăiri menite a-i cimenta câte o altă experiență de viață… De cele mai multe ori uita de Angel și permitea egoismului , mândriei și minciunii să pună stăpânire pe el. Atunci inima lui devenea tristă și nemulțumită. Își privea cu deznădejde raza de lumină cum de fiecare dată pălește tot mai tare, ceea ce-l făcea din nou să-și amintesască de vorbele bunului său prieten: “Să împarți din știința și avutul tău cu ceilalți păstrând pentru tine, în mod smerit, doar trăirea gestului de moment. Și, indiferent dacă te bucură sau nu, cu ea te vei întoarce la vremea potrivită acasă, pe raza a cărei lumină o întreții.” Îi reveni în mintea lui Suflețel fiecare cuvânt în parte spus odinioară de bunul său prieten.
“Dacă așa a fost să fie, atunci voi purcede alături de semenii mei pe drumul oferit de mărețul timp.” a meditat el pornind voinicește pe calea ce-i era destinată a-l școli. A întâlnit oameni și oameni… Uii răi, alții buni, unii drepți, alții nu, unii cinstiți alții necinstiți și tare s-a mai mirat constatând că cei răi, nedrepți ori necinstiți au momentele lor proprii în care, prin faptele lor de moment își alimentează raza primită de fiecare în parte, cu câte un strop de lumină. “Care vasăzică așa stau lucrurile pe aici… Viața asta e pendulare între bine și rău “ și-a spus el văzându-se aproape de capătul drumului. “Dar, totuși, speram să-l întâlnesc pe Angel… Oare unde o fi?”
- Hei, timpule! Mi-ai promis un răspuns! Iată-mă aproape de finalul călătoriei, și tot nimic nu știu despre vechiul meu tovarăș. Poți acum să-mi spui unde este? Mă simt vlăguit de mulțimea tururor celor petrecute și îmi este dor de tovărășia lui de odinioară.
- Pentru că încă îți pot vedea lumina strălucind, îți răspund că este alături de tine acum , la fel cum a fost în permanență. Privește-l și bucură-te de existența lui, care, fără știrea ta, te-a protejat în cele mai grele momente din viață.
Angel a desenat atunci un alt cerc magic, permițându-i lui Suflețel să îl distingă.
- Ce bine îmi pare că te văd! De-ai ști ce dor mi-a fost de tine! a spus Suflețel, îmbrățișându-l cu multă iubire. Să nu te mai faci nevăzut niciodată! Am învățat ceea ce trebuia să învăț , acum știu să-ți prețuiesc existența cum se cuvine!
- Și ce anume ai învățat mă rog? l-a întrebat Angel, zâmbind dumnezeiește.
- În primul rând, să respect cerințele Împăratului nostru, să mă păstrez curat, să vorbesc cu El și să-mi alimentez raza proprie .
- Până aici e foarte bine, exclamă Angel, radiind bucurie. Altceva?
- Altceva… Să nu-i judec pe cei din jurul meu.
- Adică?
- Dacă cineva aruncă cu piatra în mine, criticându-mă sau punându-mi în spate cine știe ce, să nu mă supăr. Este decizia lor ca să dea curs pornirilor interioare… Este decizia lor să-și estompeze lumina primită. Eu pot să-i iubesc, așa cum sunt, pentru că aici, pe tărâmul lacrimilor și al suferințelor, sunt aidoma lor. La rândul meu și eu fac exact aceleași greșeli.
- Foarte bine, foarte bine! rosti Angel satisfăcut. Altceva?
- Păi… cred că aici totul se rezumă la decizia personală. Pentru că te poți cocoța pe un piedestral, imaginându-ți că dirijezi lumea, iar dacă chiar ajungi să o faci este rezultatul deciziei de a te strădui să ajungi acolo. Nici străduința, nici rezultatul ei, nu sunt la fel de importante ca flacăra care-ți menține lumina întoarcerii în Împărăția fericirii veșnice.
- Minunat! Ai învățat destul pentru a mai urca o scară înspre Măritul nostru Împărat. Acum, hai să mergem acasă! spuse Angel, legându-se de raza luminoasă a lui Suflețel.
Și, astfel, împreună, cățărându-se pe acel crâmpei luminos, s-au reîntors în Împărăția fericirii, unde erau așteptați de Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute.
***
Povestirea-i la final,
Dar mesaju-i ancestral:
Vă îndeamnă spre a fi
Vigilenți, în orice zi.
Aveți grijă, nu uitați,
Lumina să o păstrați,
Luând doar decizii bune,
Permanent în astă lume!
Eu v-am spus-o deîndată,
Așa cum a fost dictată,
De o muză ce zâmbea,
Ascunsă în mintea mea.