Pe vremuri, era mai bine. Puteam întârzia acasă, oricât și oricând, fără să mă justific în fața cuiva, nici măcar în fața soției. Pentru că, oricând, se putea găsi o scuză plauzibilă. La orice oră din zi sau din noapte, în orice zi de lucru ori de sărbătoare, putea surveni o problemă urgentă, de serviciu, de natură obștească ori sindicală, de securitate a statului. Și soția nu mă întreba de ce întârzii. Dacă, totuși, se întâmpla, o făcea de bună-credință, din grija pe care mi-o purta.

Așa că, acum, la douăzeci de ani de la Revoluție, m-a surprins cu întrebarea ei, unde am stat până la o oră foarte târzie:
- Păi, să vezi..., încerc eu s-o amețesc. La o ședință de sindicat..., zic, într-o doară.
- Aha! Minți cu nerușinare! Acum sindicatul e liber. Gata cu ședințele! Spune drept, cine e persoana?! Femeia cu care te vezi!

În fața ochilor, îmi revine scena recentei reuniuni, cu amicii, la barul nostru obișnuit...
- Domne, ce scumpeturi!, se văicărește Doru Parapete. Ca pe vremea războiului.
- Noroc că se mai găsește câte ceva..., îl secondează Tavi Giurumea și râde, cu aluzie la paharele goale de pe masă. Chelner!, strigă într-un târziu.
- Da, vă rog!
- Trei..., mici. Că deh, criză mare!
- Vine!
- Criză, domne, nu glumă!, oftează Giurumea. Uite, acum sunt plecat după grisine. M-am scotocit la buzunare timp de o oră, le-am tot întors pe față și pe dos, le-am scuturat cu toată silința și... nimic! Vă dați seama ce mi-o zice nevasta când m-oi duce acasă, după șase ore, numai cu două bețe?!
- Ai femeie rea!, zice, dogit, Doru Parapete. Eu, pentru două grisine, aș fi putut lipsi de acasă și o săptămână. Și nu mi-ar fi zis nimic, că așa am educat-o.
- Am încercat și eu. Însă, n-am reușit...
- Auzi, de ce n-o lași?
- Nu înțeleg.
- Divorțează. Ia-ți alta. Că de femei încă n-am auzit să fie.. criză.
- Știți ceva? Mai bine să mai luăm un păhărel, îi îndemn eu. Și să schimbăm subiectul. Că, cine știe, poate ne aude careva și se duce să-i spună nevesti-mii!
- Sau nevesti-mii!... Că... este ea înțelegătoare, dar nu suportă minciuna..., cum că aș fi educat-o...

- Hai, spune drept, cine e persoana?, insistă soția.
Mă văd tot mai încolțit:
- Cine să fie?! Persoana de legătură, zic eu, venindu-mi pe neașteptate ideea salvatoare. Tocmai mă pregăteam să-ți spun. Am fost recrutat de SRI. Ca agent...

Gogoașa a ținut și soția nu s-a mai interesat ce hram port, până când directorul Serviciului Secret a făcut public că onorabila instituție a rupt-o definitiv cu fosta Securitate și, bineînțeles, cu practicile sale antidemocratice. Dar, cu abilitate înnăscută, am reușit iarăși să o îmbrobodesc destul de frumos.

Zice și amicul Nimeni, de unde se afla el, din fotoliu:
- N-ai fost inspirat... De curând, în prag de sărbători, poate că ai auzit sau ai văzut că s-a dat și la televizor, SRI-ul a achiziționat prezervative... Cică le-ar folosi în lupta antitero... Să mori de râs, nu alta... Purtătorul de cuvânt a dat asigurări că militarii nu le folosesc în același scop precum civilii. „Prezervativele sunt pentru disruptor, a mai lămurit el, o mașinărie care trage în dispozitive explozive improvizate. Proiectilul este făcut din apă sau gel balistic, nisip sau bile, care se introduc cel mai bine în prezervativ. Iar acesta se bagă pe țeavă și se trage”.

„N-am fost inspirat”, recunosc eu.

- Pușlama! Asta ești, o pușlama! îmi strigă soția. Știu eu cu ce se ocupă ăia de la SRI. Nu le-ar fi rușine!... Și ție la fel!

Încerc, din nou, s-o îmbrobodesc la fel de bine. Îi spun povestea cu agenți recrutați din rândul civililor, tineri și vârstnici, care execută, într-o veselie, ordinele primite. Cu agenți de pază, șoferi de taxiuri și de livrare marfă, indivizi fără scrupule care, prin natura profesiei, petrec mult timp pe drumuri sau printre oameni și care mult mai ușor îi pot urmări și hărțui sub acoperire. Îi împuiez mai departe capul cu povești despre arme sofisticate, pe bază de microunde și radiații ionizante, care urmăresc victimele prin pereții caselor și apartamentelor și cărora li se provoacă dureri de cap, de inimă și de ficat, și li se induc orbirea, cancerul, chiar și moartea.

Că multora dintre concetățeni le sunt ascultate convorbirile este un fapt arhicunoscut. Când, însă, acesta devine prea evident, concluzia e că trăim într-un stat polițienesc, în care serviciul de informații, asemenea fostei Securități, se ocupă cu spionarea propriilor cetățeni. Așadar, nu e de mirare că știrea a luat proporții, titrată cu litere de-o șchioapă pe prima pagină a ziarelor.

- Minți de îngheață apele!, îmi repetă soția înfuriată. Știu cu ce se ocupă SRI-ul! Îmi venea să-i răspund, în glumă: „Bărbații mint pentru că le pasă de femeia de lângă ei, o iubesc și, să n-o facă să sufere, mint!” Însă curajul îmi dispare subit, astfel că dau înapoi, nesigur pe vorbele mele:
- Draga mea, nu te-am mințit. Numai că, pentru moment, s-au mai făcut restructurări de agenți. Din fericire, eu am scăpat... Dar stau cu emoții. Până trece aiureala cu statul de drept...

- Am înțeles că “sereiștii” au o tehnică foarte bine pusă la punct..., își dă cu părerea amicul Nimeni. Dacă folosim cuvinte-cheie, cum ar fi “bombă”, “droguri”, “prezervativ”, atunci se declanșează înregistrarea convorbirii…

- Înființăm un club, „Clubul băieților veseli”, sugerează Tavi Giurumea. Ca acoperire, să nu ne mai justificăm acasă...
- Bună idee, sare și Doru Parapete. Un club cu program prelungit... Pfiu, bună idee! Un club cu jocuri de table, șah, rummy...
- Cu program de divertisment...
- Cu relaxare psihică, ... lucru manual, croșetat, tricotat...
- Hm! fac eu, dezumflat. Prea miroase a psihoterapie...
- Nu-i nimic. Activități..., să fie! Pe hârtie, doar...

Potrivit directorului, SRI nu face interceptări ilegale:
"Dimpotrivă, a spus acesta în conferința de presă, odată cu evoluția tehnologiei și a dezvoltării mijloacelor, aflate la îndemâna multor oameni, practica înregistrărilor s-a transferat în afara instituției. Vedeți, de exemplu, întruniri, chiar politice, înregistrate cu telefonul mobil și apoi transmise presei, precum și alte tipuri de înregistrări care se fac între diverse persoane. Este cu totul altceva... Din păcate, reflexe poate și vechi, dar și anumite reflexe noi, fac din aceasta un fenomen mai accentuat ca niciodată. Și, de multe ori, se transferă către Serviciu și aceste lucruri, pe care nu le face", a conchis directorul.

După ceva timp, când ajung acasă la o oră mică a nopții, soția mă înștiințează, cu afișată satisfacție:
- Ai primit o invitație la SRI...
N-am știut în legătură cu ce anume, așa că a doua zi m-am prezentat la sediul Serviciului, cu oarecare emoție. După ce sunt ținut în așteptare preț de două ore, în cele din urmă sunt invitat într-un birou mobilat sumar, între pereții vopsiți în ulei. Apoi, mi se cere să declar, în scris, câte prezervative am cumpărat în ultimul an. Răspund că niciunul, că nu am nevoie de așa ceva. Mai sunt întrebat unde țin disruptorul.
- Domnule, rău îmi pare, dar nu am! Deh, vârsta!

Așa mi-am dat seama că, în ciuda declarațiilor oficiale, mi-au fost ascultate toate convorbirile și că, în principal, SRI-ul se ocupă cu monitorizarea cetățenilor și violarea vieții private a acestora, ca pe vremea Securității. Să spună că nu e așa!