poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-16 | |
Mic îndrumar pentru părinți și bunici, pentru frații și surorile mari, care vor să le citescă fraților și surorilor mici și, bineînțeles, pentru toți copiii-cititori.
O poveste de citit, dar mai ales de ascultat: “Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă Partea întâi Și de data aceasta, dragi copii, am să vă mărturisesc ceva. În lumea poveștilor, sunt povești pe care trebuie să le citiți cu glas tare sau, dacă nu mergeți încă la școală, să le ascultați de la părinți și bunici. Astfel, am așteptat eu într-o zi ca d-na Gheo să plece de-acasă, să mă așez confortabil în fotoliul meu și să citesc cu glas tare “Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă. Tare mult mi-ar fi plăcut să trăiesc pe vremea lui, să stau pe laviță și să-l ascult! Imaginați-vă, să auzi chiar de la povestitor: “Amu cică era odată într-o țară un craiu care avea trei feciori.”sau “Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii.”Ce frumos! Chiar crezi că vorbește cu tine, și parcă îți vine să-i răspunzi: “ Hai să depănăm firul poveștii împreună!” Sunt convins că o să vă întrebați cum eu, Motanul Tom, am citit o poveste atât de lungă cu glas tare. Mărturisesc că am citit-o, dar, bineînțeles în mai multe zile. Și nu a fost greu, pentru că “Povestea lui Harap- Alb” este formată din mai multe povești. Chiar Ion Creanga ține să ne amintească de fiecare dată, când bănuiește el că noi am crede că întâmplările prin care trece fiul de crai s-au încheiat. Știți voi de câte ori are povestitorul această bănuială? De șapte ori. De șapte ori ne face să stăm cu sufletul la gură ca să vedem ce mai urmează. Parcă îl aud și-l văd dând din cap: “…Dumnezeu să ne ție, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este.” Și cum să nu citesc mai departe, cu glas tare, să văd ce i se mai întâmplă lui Harap-Alb, că multe i se mai întâmplă, când aud așa vorbă? O dată chiar m-am surprins întrebându-l: “Și chiar mai este mult cuvânt din poveste, Ion Creangă?” Iar pentru o clipă am crezut că-mi răspunde mie personal, acolo unde spune: “Și merg ei și merg, cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări și nouă țări și peste nouă ape mari…”sau când “…odată zboară calul cu Harap-Alb pâna la nori; apoi o ia de-a curmezișul pământului; pe deasupra codrilor, peste vârfurile munților, peste apa mărilor și după aceea se lasă încet-încet într-un ostrov mândru din mijlocul unei mări, lângă o căsuță singuratică…”. Numai că nu mi-a spus: “Vezi ce simplu și ușor a fost?” Și totuși la un moment dat chiar am simțit că înteleptul povestitor îmi vorbește personal, ca și când ar fi fost lângă mine, pe fotoliu, sau ca și cum eu aș fi fost la el, în bojdeucă: “Când vei ajunge și tu odată mare și tare îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum ce e necazul.” Trebuie să recunosc că, după aceste rânduri, a trebuit să mă opresc din lectură și să fac “miau, miau” ca să mă conving pe mine însumi că sunt Motanul Tom, care trăiește în casa d-nei Gheo. Si când să mă așez mai bine în fotoliu, numai ce aud: “Așa și Harap-Alb și cu ai săi; poate-or izbuti să ieie fata împăratului Roș, poate nu, dar acum, deodată, ei se tot duc înainte și, mai la urmă, cum le-o fi norocul. Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea și vă rog să ascultați.” “ Amu Harap-Alb și cu ai săi mai merg ei cât merg și, într-o târzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este….” V-am spus eu, dragi copii: pe Ion Creangă trebuie să-l ascultați, pentru că niciodată nu știi când, deoadată, uite așa vorbește cu tine… Partea a doua “Povestea lui Harap-Alb” începe ca toate poveștile: “Amu cică a fost odată într-o țară un craiu, care avea trei feciori”. Și totuși, când îl aud pe crai vorbind cu feciorii lui, am impresia că sunt într-un sat, în mijlocul unei familii în care tata le cere fiilor să dea dovadă de curaj în a-și găsi un rost în viață. Când craiul primește scrisoare de la fratele său, Împăratul Verde, scrisoare prin care împăratul dorește ca unul din nepoți să-i fie moștenitor la tron, fiii cei mai mari se și grăbesc să plece la drum, gândindu-se numai la tron dar nu și la calea grea pe care trebuie s-o străbată pentru a-l obține. Nu m-a mirat că amândoi s-au speriat de pielea de urs sub care s-a ascuns tatăl lor, care i-a așteptat la pod. Chiar și eu, motan, când mama mă trimitea să-i duc vreo veste vecinei noastre, Motana, stăteam câteva minute să mă gândesc, să apreciez distanța și apoi porneam. Să nu credeți că-i ușor să traversezi grădinile oamenilor! Multe se pot întâmpla! Dar să ne întoarcem la craiul cu cei trei feciori. N-o să vă vină a crede, dar craiul, mâhnit peste măsură de “rușinea” pricinuită de cei doi fii mai mari, îi mustră pe toți trei, spunându-le că sunt feciori de crai numai cu numele: “Să umblați numai așa….toată viața și să vă lăudați că sunteți feciori de craiu…”, neluându-l în seamă defel pe mezin, care nu-și încercase încă norocul. Și uite așa, fiul craiului cel mic iese în grădină unde “plânge în inima lui, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său”. Poate o să vă întrebați de ce, după așa mustrare, nu s-a aruncat imediat la picioarele tatălui său, cerându-i acestuia binecuvântarea pentru a încerca și el. Nu, mezinul nu e la fel ca frații lui mai mari, nu e la fel ca mulți alți feciori de crai. El e altfel. De aceea trebuie să parcurgem “Povestea lui Harap-Alb”și astfel să aflăm de ce fiul cel mic e diferit. Dar oare nu așa se întâmplă în toate familiile? Întotdeauna unul din copii e mai ascultător, mai judecat, mai curajos...O! Dar n-am vrut să spun asta, cel puțin, nu acum. Am să las totuși însemnarea, pentru că multe alte lucruri frumoase și multe alte minunății vom descoperi pe parcusul poveștii noastre, iar mezinul craiului ne va ajuta, așa cum numai el știe s-o facă: ascultând sfaturile celor înțelepți și făcând fapte bune, fiind devotat și legând prietenii frumoase, ținându-si cumpătul și păstrând rânduiala lucrurilor…. Tare mult m-a impresionat feciorul cel mic, când s-a retras el în grădină, supărat, cu gândurile și îndoielile lui. Momentul acesta este cel mai important din poveste. De ce? Pentru că acum își dă el seama că a sosit timpul să dovedească, cu adevărat, că merită să poarte numele de fiu de crai, că acum s-a ivit în viața lui prilejul de a-și găsi un rost, că trebuie să ducă mai departe, cu demnitate, numele unchiului său. “Milostenia” pe care i-o cere “baba gârbovă”, ce îi apare în grădină, și pe care el i-o dă, face adevarată ivirea acestei clipe. Fiul de crai, datorită milosteniei lui, primește sfaturi înțelepte: să-și aleagă, drept tovaraș de drum, calul pe care l-a avut tatăl în tinerețe, armele și hainele acestuia. De asemenea capătă încredere în el pentru a merge la crai și a-i cere binecuvântarea, chiar dacă adevărata binecuvântare o primește de-abia la pod, când tatăl, uimit de curajul fiului care dă să-l lovească, își scoate pielea de urs și îi spune ca un tată, impresionat de fapta curajoasă a fiului său: “Mergi de-acum tot înainte, că tu ești vrednic de împărat…” Partea a treia Care credeți, voi, copii, că a fost primul lucru pe care l-a făcut fiul craiului, în drum spre Împăratul Verde? Vă spun eu: s-a rătăcit. Iar al doilea lucru? S-a lăsat ademenit de omul roș, și așa a intrat slugă la el, primind numele de Harap-Alb. Vă vine a crede, după ce tatăl l-a încredințat că merită să fie împărat? O clipă am pus cartea deoparte, gândindu-mă la unchiul Tomu, care avea darul de a-mi explica poveștile mai grele. Sigur că da! Cum de nu mi-am dat seama? Aici trebuie să fie altceva! Ceva cu care eu încă nu sunt obișnuit. Asta nu-i povestea unei slugi la stăpân, nici o poveste cu eroi care se bat în paloșe și săbii. Fiul de crai e altfel. Întii pentru că a urmat sfatul “babei gârbove”, alegând căluțul care s-a apropiat de jăratec, chiar dacă era “urâcios” și slab. Odată ajuns la Împăratul Verde, Harap-Alb s-a arătat slugă supusă Spânului, așa cum îi jurase acestuia. Deși căluțul avea puteri nemărginite, fiul de crai nu l-a rugat niciodată să-l răzbune. Din contra, împreună își pun viața în primejdie, aducându-i Spânului sălăturile din grădina Ursului și capul cerbului cu toate nestematele. Harap-Alb trece peste aceste încercări, urmând sfaturile sfintei Duminici, care nu este alta decât “baba gârbovă”. Când Spânul îl trimite pe Harap-Alb să i-o aducă pe fata Împăratului Roș, încercare grea și primejdioasă, sfânta Duminică nu i se mai arată. De-acum fiul de crai știe singur ce cale trebuie să urmeze: calea “inimii lui bune”. Și astfel, când ajunge la pod, unde era o nuntă de furnici, el mai degrabă trece prin apă cu căluțul său decât să curme viața “atâtor gâzulițe nevinovate”. Când vede un roi de albine rătăcite, se oprește și le face un stup. Iar când îi ies în cale guralivii Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă, pe toți Harap-Alb îi întâmpină cu prietenie. Odată ajuns la Împăratul Roș, fiul de crai îi spune acestuia “de unde, cum, cine și pentru ce anume au venit”, așa cum știa el că se cuvine să vorbească. Împăratul, însă, în loc să-i dea fata, îl pune pe Harap-Alb și pe prietenii lui la grele încercari: îi culcă în casa de aramă, încinsă, încât, dacă nu era Gerilă “să trântească o brumă pe pereți de trei palme de groasa”, n-ar fi scăpat niciunul cu viață; îi obligă sa se ospăteze cu atât de multe bucate, încât, dacă Flămânzilă și Setilă nu le-ar fi mâncat și băut “răpede-răpede”, nu mai aveau ei zile. Și uite așa Harap-Alb, datorită bunătății lui, a fost ajutat de furnici să separe macul de nisip, apoi de Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă să găsească pe fata Împăratului Roș, iar crăiasa albinelor a venit s-o deosebeasca pe fată de sora ei geamănă. Odata ce-o vede, fiul de crai se îndragostește de fata de împărat. Asta va fi cea mai grea încercare a vieții lui: să-i ducă Spânului fata ce-i era dragă. De data aceasta îi vine în ajutor chiar fata, care îl roagă pe cal să-i aducă, la întrecere cu turturica, apă vie și apă moartă. Tare emoționant a mai fost momentul întoarcerii lui Harap-Alb la Împăratul Verde, unde îl aștepta Spânul. Chiar nu vedeam nici o scăpare. Dar prietenul lui cel credincios, calul, când vede că omul roș i-a tăiat capul stăpânului lui, îl ia pe Spân în “înaltul cerului și apoi îi dă drumul jos “praf și pulbere”. Iar apa moartă și cea vie îl aduc pe Harap-Alb la viață, pentru că el merită fata Împăratului Roș și tronul Împăratului Verde. La nunta lor, “Lumea de pe lume s-a strâns de privea/ Soarele și luna din ceriu le râdea”. “Povestea lui Harap-Alb”, o poveste de citit, dar mai ales de ascultat! Motanul Tom Colaborator: D-na Gheo |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate