Nici nu puteam fi mai fericit de atât, aveam două servicii nemaipomenite și pe deasupra unde mai pui, unul dintre ele era la mare. O singură problemă mai trebuia să rezolv și anume misterul Angelei și de ce nu, misterele familiei Pontic. Toate erau cum nu se poate mai bine venite pentru mine, familia mă ignora, în schimb consuma din roadele muncii mele, dar până la urmă ce-și poate dorii omul, dacă nu o muncă care să-i capteze existența și întreaga ființă.
Angela era tot o cutie închisă, care spiona din umbră, încercând să-mi găsească portița prin care să-mi preia frâiele comenzilor, dar ce păcat, eu nu i-am dat încă această șansă, deși… dacă stau bine să mă gândesc, eu chiar sunt sclavul acestei familii și chiar încep să mișc ceva sau mai degrabă sunt piticul lor de amuzament, lucru pe care-l vom vedea.
Domnul Pontic căruia nu i-am văzut prea des fața, în schimb atunci când s-a putut nu am avut decât de câștigat împreună de pe urma discuțiilor purtate, rămâne omul care-și iubește foarte mult copila, dorește așezarea ei pe linia bună de mers, cu toate că suntem cu toții jucători la aceeași masă, fiecare are cărțile sale.
Zilele de concediu s-au terminat, așa că am fost nevoit să merg la mare doar în week-end și să-mi abordez treburile cu mare atenție pentru că Angela de acum nu mai era persoana de la mare și mai degrabă șefa neiertătoare care reușea cu prisosință să-și ascundă defectele care trebuiau drese. Participam la ședințele de producție ale firmei Pontic, aproape că nu-mi mai lipseau, nu știu cum se întâmpla că toate cădeau la sfârșitul săptămânii, iar domnul Pontic nu se mulțumea doar să fiu supraveghetorul sufletului fiicei lui, dorea cu tot dinadinsul și părerea mea. Aproape că nu mai știam cum pot exista, pentru că noaptea dinaintea ședinței trebuia să studiez o grămadă de hârtii, pe care cu greu le dădeam de cap.
Într-o zi, în cursul săptămânii, m-am trezit cu Angela la ușa casei mele, îmbrăcată foarte elegant, cu un parfum profund, ceea ce în familia mea nu se folosește. Am rămas mască eu, iar după aceea soția și bineînțeles în cele din urmă juniorul.
- Bună ziua familiei Duran!
- Bună Angela, da… abia este marți.
- Da, sper că nu este neagră!
- Bună ziua doamna Angela, iertați-l pe soțul meu, dar văd că vrea să vă țină la ușă!
- Nu este nici o problemă doamna Duran, oricum sunt foarte grăbită.
- Nu înțeleg nimic Angela.
- Bună ziua doamnă! Vă rog să intrați, abia mai ne schimbați aerul de băbăciune, văd că sunt duși cu pluta bătrânii, au rămas ca la… filmele bune!
- Mulțumesc tinere! O să intru doar până o să-și ia o haină tatăl tău pe el, pentru că avem treabă.
- Nu avem nici o treabă! În fine, intră te rog Angela și iartă-mă!
- Duran, pune-ți o haină și să mergem că timpul trece.
- Nu mai înțeleg nimic Angela! Sunt angajat doar pentru sfârșitul de săptămână, atât!
- Cred că ai semnat ca primarul Duran! În fine; am o copie a contractului în mașină, îl poți citi până ajungem la destinație.
- Unde… nu mai înțeleg nimic!?
- Du-te cu doamna Duran, o să vezi după aceea ce este de făcut.
- Doamna are dreptate Duran, să ne grăbim.
- Doamnă, dar puteți să mai stați cu mine până se ciorovăiesc bătrânii!
- Îndrăzneț ca tine Duran!
- Mulțumesc Angela, să mergem șefa!
- Bună ziua! Mi-a părut bine de cunoștință! Îmi pare rău că nu mai pot întârzia, să mai stăm de vorbă, mai ales cu juniorul, îmi place la nebunie!
- Lasă că nu-i chiar așa de junior pe cum îl crezi tu!
- Hai Duran!
- Pa copii! Să fiți cuminți!
- Ce se întâmplă Angela?
- O să vorbim în mașină.
- Bine!
Mașina gonea parcă la fel de supărată ca mine și scăldată în marea necunoscută care se deschidea în față.
- Unde mergem Angela? Și ce s-a mai întâmplat de data aceasta?
- Mergem la un dineu Duran.
- Dar de ce eu?
- Pentru că ești angajatul și supusul meu Duran.
- Și?
- Apropo! Să ști că ești angajat pe timpul tău liber, indiferent de care zi a săptămânii.
- Eu am înțeles altceva!
- Nu prea cred că ai înțeles mai nimic.
- Mă rog, bine sunt de acord, dar cum aș putea să te însoțesc în hainele astea?
- Ai haine în spate și ai face bine să te îmbraci pentru că suntem aproape.
- Cum, toate acestea în orașul meu!
- Tocmai de aceea te-am luat Duran.
- Numai din cauza orașului!?
- Recunosc că nu!
- Cum vă gândiți voi la toate!
- Ai să mai ai zile din acestea, acum bucură-te că sunt eu la volan.
- Cum, vrei să fiu șoferul tău?
- Tata a zis că-mi ești subaltern și mai ales că va trebui să-mi dai ascultare totală Duran! Sau n-am auzit eu bine!
- Ba da Angela, ai auzit foarte bine! Sunt gata doamnă!
- Foarte bine! La fix, am ajuns! La treabă!
- Ce avem de făcut?
- Tu doar să vorbești din dosarele tatei, dacă se leagă ceva, iar eu să mă întrețin cu doamnele sus puse sau mă rog.
- Bănuiesc că eu nu mai cu domnii…
- Nu pentru că ai fi pe invers! Pur și simplu pentru afaceri!
- Am înțeles! Dar cred că elegantul costum nu se asortează cu tenișii mei, așa că eu te pot aștepta în mașină, până mai bei o cupă de șampanie și una alta cu doamnele de pe aici.
- Duran! A, să nu uit! Ești în timpul serviciului conform contractului, așa că alcoolul este cu desăvârșire…
- Angela!
- Am și încălțăminte la costum, dar probabil că i-am uitat în portbagaj.
- Bine mă duc eu!
- Că doar…
- Mă rog!
- Fugi mai repede Duran! Cred că suntem ultimii…
Între atâta lume bună sau mai știu eu cum, am împărțit cuvintele de laudă și mai ales cifre îndrăznețe la adresa Companiei. Angela doar surâdea, plutea de fericire, nimic nu o făcea mai fericită, când mă etalam cu datele tatălui ei, sorbindu-mă din priviri. Doar câte o doamnă mai dibace o lua de mână și mă lăsa să-mi etalez cunoștințele fără a fi secondat din umbră. Timpul a trecut deosebit de repede, iar legăturile au fost epuizate cu succes. Aproape se așternu tăcerea, doar câte o bătrână mai uitucă se bucura de prietenia deja cochetată ceva mai devreme. Mi-am schimbat câteva priviri cu Angela de la distanță și m-am uitat la ceasul care arăta aproape miezul nopții.
- Mergem Duran?
- Da Angela, mâine va trebui să răspund prezent.
- Știu Duran, dar ai suficient timp să te odihnești, doar intri la ora 9 nu?
- Tot timpul ești foarte pregătită.
- Absolut Duran. Haidem!
Drumul până acasă l-am făcut ca cel de la ducere, schimbându-mă de haine.
- Hainele rămân la mine Duran. Am eu grijă să ai totul foarte bine curățat. Te deranjează?
- Nu. Absolut deloc.
- Bine, noapte bună! Sărută-l pe junior din partea mea.
- Dacă spui tu!
- Încă ești supărat că te-am luat așa pe nepusă masă.
- Oricum nu aveam ce face acasă Angela.
- Pe asta am mizat și eu. Auzi vezi că în spate sunt niște flori pentru doamna, iar alături o cutie cu bomboane.
- La toate te gândești! Ai mei nu au mai mâncat bomboane de ciocolată de mult timp!
- A venit…
- Zâna mă…
- N-am timp de răutățile tale Duran.
- Noapte bună Angela! Să conduci cu atenție sunt o groază de…
- De ce te-ai oprit?! Acum și cu unul în plus sau în minus, asta e!
- Ai dreptate Angela! Ai grijă te rog!
- Mulțumesc Duran, noapte bună și ție!
Doar miercuri și o nouă zi de muncă care nu m-a surprins deloc. După serviciu imediat, Angela parcă a ieșit din pământ nu alta, că m-a și abordat la ieșire.
- Duran, urcă-te în mașină că avem treabă, mergem la capitală! Preia conducerea mașinii că sunt obosită.
- Angela, dar trebuie să fac un duș și eu…
- O să faci la hotel.
- N-ai mai plecat acasă?
- Nu, ai uitat că am băut!
- Așa este! Îmi pare rău, eu sunt de vinovat că nu te-am luat acasă la mine, să dormi.
- Oricum nu aș fi venit și unde mă culcai Duran!? Camerele tale sunt ocupate.
- Așa este! Îl trimiteam pe juniorul, cum îți place ție să zici, la bunica.
- Și soția ta?
- Și pe ea!
- Îți place să te joci Duran. Hai să-ți faci un duș, iar după aceea direcția capitală.
- Mai bine mergem la mine acasă am și schimburi tot…
- Nu, mergem la hotel! Am și eu schimburi Duran.
- Poate pentru tine!
- Nu, pentru tine domnule!
- N-am nici o scăpare, dar de ce?!
- Casa ta este într-un cartier mai îndepărtat. Este liniștit, dar te omoară traficul, așa că treci la duș Duran.
- Bine!
Drumul până la capitală am condus ca nebunul, uitând că Angela este lângă mine, doar la intrare în oraș m-a condus către locul cu pricina. Era o locație deosebit de frumoasă, o cârciumă veche, cu tot felul de înflorituri, chiar și scara era plină de sculpturi deosebite în calcar. Tot amplasamentul era într-o curte imensă cu tot felul de copaci bătrâni ce păreau că au fost acolo înaintea clădirii. Gazonul proaspăt tăiat mirosea plăcut, iar undeva la umbră între copaci era instalat un chioșc cu scaune și podea din lemn, bineînțeles că și aleea până acolo era tot din lemn. Toate acestea te făceau să crezi că ești într-o altă lume și nu între atâtea pietre și asfalt.
- Duran, hai să mergem nu mai visa! Am uitat să-ți spun! Este și tata aici.
- De ce nu mi-ai spus Angela!
- Poate pentru că… poate nu mai veneai!
- Prosti!
- De care!
- Numai eu știu!
- Normal, doar tu ești cel care…
- Mergem?
- Da, ai dreptate. Ce-i cu tine, te-ai supărat că dai ochi cu tata?
- Nici de cum Angela.
Interiorul era de două ori mai frumos, de parcă aș fi intrat într-un muzeu. Totul era sculptat în tablouri ovale cu tot felul de broderi pe margine, iar în interiorul lor erau pictate scene din natură, aproape că nu te săturai privindu-le. Lumina bătea mai puternic în dreptul lor punându-le în valoare, iar după aceea cu cât intrai în dreptul meselor era mai moale. Tatăl Angelei s-a sculat cordial de la una din mese și a venit la noi.
- Dragii mei! Mă bucur că ajuns. Suntem aici o mână de afaceriști din aceeași branșă, iar dumneata domnule Duran, ești cel mai în măsură să vorbești cu dumnealor.
- Bună ziua domnule Pontic!
- A, am și uitat să vă salut, atât sunt de entuziasmat.
- Tot n-am înțeles de ce m-ați ales pe mine pentru a vă susține, domnule Pontic?
- Domnule Duran, de acum sunteți un profesionist de valoare pentru mine și aș dori ca dumneata să-mi prezinți punctul de vedere în fața acestor domni.
- Doar pentru că am învățat câteva rânduri pe dinafară, credeți că sunt în stare de ceva domnule Pontic? Până mai ieri nici nu știam cu ce se ocupă Compania dumneavoastră, iar acum doriți să v-o susțin?
- Duran, crede-mă ai trecut ieri testul, ești destul de bun.
- Aș vrea să aud părerea tatălui tău Angela.
- Eu știu ce hram porți și fără test Duran. Ai ocazia să demonstrezi că gândești ca și cum ai fi copilul meu Duran.
- Sunt vorbe mari domnule Pontic.
- Sunt vorbe adevărate domnule Duran.
- Te rog să accepți Duran. O să vedem pe parcurs care sunt sorții, dacă nu se poate, va lua tata frâiele, nu-ți fie teamă.
- Bine Angela, bine domnule Duran.
Totul a fost nemaipomenit de bine prezentat. Un succes deplin, Pontic era în al nouălea cer, doar surâdea pe sub mustață și mă privea cu admirație. Angela era mută de bucurie, participanți la întrevedere nu mai aveau ce întrebări să pună și de-acuma făceau câteva glume nevinovate. Tatăl Angelei a stopat totul și a hotărât să mergem la masă undeva într-un salon mai mare cu mese deosebit de elegante, părăsind fotoliile elegante așezate în oval, iar în mijlocul lor era o masă de asemenea sculptată în marmură. De-acuma nu mai discutam decât mici amănunte, dar unii care se lămuriseră o dădură deja pe bancuri. Angela surâdea ca o floare, iar tatăl a privit-o fericit, după aceea schimbând ochi pe mine a lăsat puțin capul în jos făcându-mi din ochi amical pentru a repara totul. Nu era nici locul și nici momentul, dar bătrânului i-a scăpat ceva în privire. Angela care nu băgă de seamă nimic, continua să discute liber, doar tatăl ei avea o mică paloare care se străduia să o ascundă cu zâmbete. Totul se termină cu bine și eu deja mă resimțeam după atâta concentrare.
- Hai să mergem în grădină Duran.
- Mergem, mergem cu toții!
- Care toți, deja au plecat…
- Nu, vroiam să zic de tatăl tău.
- Să nu-i ceri manuscrisul acum. E prea fericit Duran.
- Nici măcar nu m-am gândit la manuscris.
- Eu simt că te macină pe dinăuntru Duran, asta este impresia mea.
- Nu vroiam să-i cer nimic Angela, poate o mărire de salariu!
- La salariu negociezi tot cu mine, deocamdată eu sunt șefa ta.
- Șefa mea cu aripa tatălui ei.
- Exact Duran.
- Nu Angela, vroiam ieșim împreună doar pentru faptul că nu vroiam să fim singuri având în vedere starea noastră socială și locul de față.
- Frumos te-ai mai scos frate! Tatii hai să mergem în grădină e mai răcoare și oricum Duran este pentru prima dată aici, să-i arătăm și lui locul.
- Bine, bine! Vom merge, dar nu mai bine mergeți voi împreună, că mai am de discutat câteva vorbe cu patronul.
- Nu se cade, domnule Pontic.
- Așa este donule Duran, dacă tot ne domnim atâta, dar până la urmă nu vă mai vede nimeni, au plecat toți și u sunteți decât niște vizitatori, atâta tot. Hai du-te domnule Duran, că doar nu ți-am cerut s-o iei de mână!
- Am înțeles domnule Pontic, ordinul se execută, nu se…
- Fugiți copii, se înserează numaidecât și pierdeți cele câteva sculpturi din zona împădurită.
- Am plecat tată, lasă-l pe sclifositul ăsta, că uite îl iau de mână și tot nimic nu pățește.
- Ha, ha,ha! Foarte bine copii, foarte bine! Donule Duran, o să-ți fac o surpriză! Nu cea la care te aștepți cu atâta ardoare, dar…
- Am plecat domnule Pontic.
- Vin și eu imediat.
Copacii deosebiți din grădină mă umplu de bucurie și amintirea pădurii de la mare îmi veni în minte. Lumina era aproape întunecată, cea care venea de la soare. Ne-am așezat la una din mesele acelea elegante și am privit tăcuți toată acea splendoare. Stejari bătrâni și fagi se împleteau către cer în tăcere, iar eu am privit-o pe Angela imediat cu gândul la această comparație. Angela era prinsă de una din sculpturi și aproape că nici nu mai sufla la un moment dat, atât era de emoționată. Am privit-o și eu, dar probabil că nu eram pe aceeași lungime de undă, pentru că nu-mi spunea mare lucru acea împletitură de pietre. Pontic își făcu apariția destul de târziu, iar timpul contemplării dispăru. Luasem toate sculpturile la mână, toți platanii și mai știu eu ce arbori.
- Angele, fata tatii, mergem acasă da?
- Mergem, dar Duran?
- Tu vei merge cu mine, iar domnul Duran o să-ți ia mașina pentru a se duce acasă.
- Eu știu tată…
- Atunci mă duci tu cu mașina ta și i-o dau pe a mea.
- Bine tată, o să-i dau mașina mea, dar să ști că la următoarea treabă o să-i spunem telefonic să vină…
- Știu, iar el va găsi o scuză! Lasă că vedem noi Angela.
- Dacă doriți puteți veni pe la mine o fugă împreună, pe mine nu mă deranjează, după care plecați în drumurile voastre.
- Nu Duran, avem o groază de treabă! Rămâi cu mașina Angelei, acasă o să-i dau mașina mea dacă are vreo nevoie. Hai, somnișor bătrâne! Ne vedem în week-end.
- Bine domnule Pontic.
- Auzi tatii, sper că nu este surpriza de care pomeneai mai devreme?
- Oricum i-ași fi cumpărat una nouă Angela!
- Bine, bine! La revedere, domnule Duran!
- Noapte bună! Am plecat, eu nu mă pot scula mâine pre târziu.
Drumul de întoarcere către casă mă puse pe gânduri. Nu mai eram atât de hotărât să muncesc pentru Companie, mai ales pentru familia aceasta care dispunea de mine așa cum poftea. Însă cei de acasă cred… erau de altă părere pentru că venitul crescuse numai la mine de 3 ori, când mă gândesc că puteam cere mai mult, dar nu este timpul trecut, deja sunt o persoană care știe câte ceva și mai ales pune pe tavă indiferent de situație pe gustul tuturor. Mai ieri nu eram decât un grădinar în fața domnului Pontic, iar astăzi sunt o persoană importantă ce consiliază cu grijă afacerile companiei.
Ajuns acasă, soția a avut o mare bucurie văzându-mă că mă dau jos dintr-un jeep și mai cu seamă într-un costum de haine foarte scump, pe care am uitat să dau jos la timp, pentru că dacă eram cu Angela nu scăpam eu aș de ușor. Bineînțeles că a înțeles repede totul pentru că m-a văzut destul de închis în timp ce mă dezbrăcam de hainele scumpe pe care le-am așezat frumos pe umeraș în mașina cu care am venit.
- Cum și cămașa?
- Poate că ai dreptate Maria, cămașa o să ți-o dau la spălat, dar sunt convins că o să-mi aducă alta Angela.
- Ei, lasă Duran, totul o să fie bine! O să-i mai…
- Știu, chiar mă gândeam că n-o să accepți un refuz din partea mea, așa că o să le luăm în continuare banii.
- Este alegerea ta, dar slujba de aici o ai imediat după Facultate Duran. Ar fi păcat să dai realitatea pe povești.
- M-am gândit și eu Maria, de fapt Angela mi-a și zis că după ce o să vadă lucrurile limpede eu…
- Nu te mai gândi Duran, poate că este doar un joc de-al vostru.
- Bună tată!
- Bună Andrei, dar ce-i cu tine așa devreme?
- Glumești tată! Este 12 noaptea bătrâne!
- Tocmai, eu știu că spre dimineață te vedeam la ochi. Ia să nu se mai întâmple și sper că mai mult de 10 seara nu profiți de acum.
- De fapt venisem așa furtunos să te întreb dacă nu-mi dai o tură jeepanu’ să mă dau și eu mare la băieți pe Bulevard.
- Dacă aș face greșeala aceasta nu mi-aș iert-o niciodată Andrei.
- De ce?
- Este să pui întrebări nevinovate, dar te văd destul de mare pentru ele, cu toate că mi-ar place să nu îmbătrânești niciodată.
- Dar nu este mașina ta de serviciu?
- Da de unde! Mi-au dat mașina să vina acasă pentru că se grăbeau să încheie niște afaceri.
- Și tu de ce nu ești cu ei?
- Sunt angajat doar în timpul liber Andrei.
- Frumos serviciu!
- Da, tocmai îi spuneam mamei tale că aș vrea să mă las.
- A, nu se poate! Poate să mi-l lași mie în cel mai rău caz!
- Asta dacă s-ar putea, ți l-aș lăsa chiar din seara asta.
- Vezi cum este tată, tu ai serviciu și pentru mine.
- Asta ca să mai copilărești și tu mă Andrei!
- Frumos spus mamă!
- Da Andrei, noapte bună băiete!
- Păi eu m-aș evapora încă puțin.
- Și cursurile pentru mâine.
- Tată, doar o jumătate de oră!
- Credeam că marea mă va scăpa de grijile acestea, dar am venit acasă și le-am găsit din nou.
- Nu Duran ai găsit altele la mare.
- Da Maria cum spui tu.
- Eu zic să rămâi să-ți înveți Andrei, mai e puțin și vine sfârșitul de săptămână.
- Mă duc doar să-i salut pe băieți și mă întorc să-mi bag nasul în cărți.
- Și eu care mă gândeam că-ți bagi creierul Andrei!
- Hai tată!
Noaptea trecu fulger, chiar mai repede decât mă așteptam, cu tot cu prelungirile de rigoare. Oboseala își spunea deja cuvântul, cu toate că nu mai erau prea multe zile până la week-end, mă bucuram ca un copil în speranța că Angela o să-mi dea de lucru de pe malul mării. Mă și vedeam în luxosul birou din poienița aceea însorită, chiar și o baie în mare ar fi bine venită, până la urmă nu-i chiar rău acest serviciu, de ce nu.
Orele de serviciu mă surmenase foarte tare. Mulți cicălitori și mai ales șefi ce doresc imposibilul este tot ce îți dorești să nu ai, dar de obicei se întâmplă tocmai invers la serviciu.
Acasă m-am pus cu botul pe carte pentru că asta este; unii nu știu decât să-ți facă surprize, la care trebuie să le găsești explicațiile de rigoare. Eram într-o pauză de cafea, când aud bătăi în ușă, cum eram singur acasă am fost nevoit să deschid eu.
- Surpriză!
- Bună Angela! Doar ce eram într-o pauză de cafea…
- Eram aproape convinsă că citești nu știu ce tratate, pentru că ai telefonul închis.
- Eu n-am mai deschis telefonul de la mare.
- Și familia?
- Există Maria.
- Sărac, înseamnă că ți-am cam făcut un serviciu!
- Vrei cafea!
- Dacă ai, nu să-mi faci!
- Este caldă pe plita de la filtru Angela.
- Bine, dar mică să o terminăm împreună.
- Ai venit după copilul tău?
- A, nu Duran, dar dacă tot eram prin zonă m-am gândit să-ți iau costumul la curățat… este obligația mea Duran.
- Măi să fie, dar puteam să-l duc eu!
- Nu! Este obligația mea domnule Duran!
- Ce-i cu tine! Doar ce am scăpat dintre ei și…
- Scuză-mă! Nu știu așa… mi-a venit o dopară.
- Bine, dar să ști că am dat cămașa Mariei la spălat.
- Nu face nimic, oricum o aruncam în coșul pentru nevinovați.
- Nevinovați!
- Așa le zic eu celor care nu…
- Atunci să ți-o aduc și pe…
- Stai liniștit Duran.
- Angela, aseară când am ajuns acasă m-am cam resimțit și mă gândeam dacă…
- Duran, o să pleci când o să ai verde, acum ești în așteptare fiule.
- Dar…
- Nu accept nimic! A, dacă asta face parte dintr-un scenariu pentru mărirea salariului…
- Cum poți să vorbești astfel!
- Oricum tata chiar mi-a sugerat să-ți mai dăm ceva dar…
- Te gândeai că nu merit nu!
- A, nu și nici măcar nu cred că asta este surpriza de care spunea tata.
- Oare ce mai coace bătrânul Pontic?
- Chiar nu știu Duran, dar sunt fiica lui…
- Și chiar dacă ai ști tot nu mi-ai spune.
- În ceea ce privește salariul, am să-i spun tatei să mai adauge ceva, nu știu… cât o vrea el!
- Brusc ai devenit bună Angela1 ce este cu tine?
- Asta tu să-mi spui.
- S-a întors soțul tău din voiaj?
- Nu te interesează pe tine! Da!
- Bine Angela, cred că nu am stricat după amiaza aceasta frumoasă, stimată doamnă!
- Uite vezi! Întotdeauna ești un pezevenchi care știe să întoarcă cum este mai bine.
- Vorbele sunt…
- Nu mai spune nimic Duran, o să trebuiască să repari din nou.
- Chiar ai venit după costum?
- Nu, ți-am adus o cămașă nouă!
- Este o glumă?
- Nu Duran.
- Mă duc să-mi iau costumul din mașină. Unde mergem?
- Ai să vezi.
- N-am microfoane în casă!
- Poate că hainele tale…
- Probabil, șefi mei… de la slujba de zi sunt foarte îndrăzneți!
- Am crezut că tu tai și spânzuri.
- Mai mult spânzur Angela, dar mai sunt câțiva spectatori nemulțumiți de cum sunt așezate scândurile de la eșafod.
- frumos Duran.
În mașină era destul de cald, dar aerul condiționat își făcu repede datoria. Conduceam tăcut, iar Angela de asemenea stătea pe bancheta din spate, uitându-se la peisajul de seară. Liniștea nu dură mult, Angela scoase câteva dosare pe care mi le expuse cu grijă, pauzele de rigoare, fără a mai întreba nimic și mulțumindu-se doar cu datul meu din cap precum un câine din pluș de prin mașinile boșorogilor.
- Duran, sper că nu faci la mișto.
- Am glumit eu vreo…
- Asta te-a adus în slujba asta!
- Da, eu care credeam că…
- Am ajuns în oraș Duran. Este cazul să o lași mai domol.
- După cum mi-ai povestit, salonul acela nu trebuie să fie departe.
- Tocmai de aceea, pentru că suntem în calendar nu ne grăbim.
O frumusețe exagerată puteam spune locului acela. Toate scaunele erau îmbrăcate în materiale sobre, iar Angela tocmai îmi explica că acestea se schimbau în funcție de eveniment. Mesele de asemenea erau așezate în formă ovală, iar în centru era un covor de aceeași formă pe care trona un ghiveci imens de porțelan. Pereții erau îmbrăcați în tapet vișiniu, combinat cu un albastru închis, toate aceste materiale îți dădeau o impresie de sinistru și parcă toate simțurile ți se ascuțeau fără voia ta.
- Nu asta dorim de fapt Duran.
- Ba da Angela. Mă spionezi în loc să…
- Imediat vom fi cooptați stai liniștit.
Un bărbat foarte corpolent, care mai degrabă părea un agent de pază, deși era foarte modern îmbrăcat, ne invită și conduse către locurile noastre. Eu am dorit să trag scaunul Angelei, dar n-am nici o șansă în fața gorilei, cu toate că era imens avea o mobilitate nemaipomenită, pentru că a ajuns la mine înainte de a atinge eu scaunul. S-a retras la fel precum a apărut în umbra sa.
- Serviciu la fix Duran.
- Ca al meu, numai că la el acum probabil este primul.
- Frumos Duran! Nu mai are voie omul să se ducă la sală că gata…
- Da, poate că ai dreptate Angela.
Ca de obicei am ajuns printre ultimii, așa că imediat am început treaba. Mirosul florilor viu colorate din glastră, mă făcu să-mi revin dinspre partea sinistră a locului și să-mi aștern cu mare cordialitate toate pe care le-am auzit de la Angela în mașină plus cele știute deja. Nu mai eram la prima întâlnire de acest gen, dar fericirea Angelei se citea pe față și totuși înăuntrul acestei bucuri era ceva pe care l-am văzut altfel.
Drumul spre casă l-am făcut în liniște. Angela își citea mesajele, iar eu conduceam tăcut în noapte. Aproape că nici n-am simțit când am ajuns în dreptul casei mele. M-am dat jos urgent și am intrat în casă să-mi dau jos costumul cu toate cele aferente, l-am pus pe umeraș, ieșind împreună cu pantofi frumos așezați în cutia lor în brațe, Angela se mutase deja pe scaunul șoferului.
- Îl meriți Duran.
- Nu mai vrei să-l dai la curățat!
- Eu am vorbit serios.
- Nu știam că poți!
- De ce ești rău Duran.
- Poate că așa sunt sclavii.
- Păstrează costumul, dacă este nevoie am să-ți aduc altul Duran.
- Bine Angela, dar să nu uiți de cămașă!
- Iar faci…
- Să fie nouă!
- Bine Duran, am să ți-o spăl pe asta și am să ți-o aduc necălcată.
- Nu-mi mai lași mașina, tocmai aveai un abonat la ea.
- Juniorul, m-am gândit de când ți-am lăsat-o la el!
- Oricum, nu i s-au mișcat roțile de aici.
- Auzi, mai bine mi l-ai da la mare și-l iei tu când te-ntorci.
- Ar fi prea mare cheltuiala.
- Dar parcă…
- Știu, dar avem destule datorii.
- Hai dă-mi-l… te rog!
- Eu știu, poate că nu merită Angela! Nu-l luam eu în concediu.
- Are restanțe?
- În orice caz învață la ceva.
- La ce?
- Sunt niște cursuri de vară Angela.
- Aha, deci nu este liber în cursul săptămânii.
- Numai el poate ști.
- Deci ar fi o portiță.
- Dacă este liber și numai dacă mi-l și aduci de unde îl iei.
- Zgârcitule!
- Nu este opțiunea mea ca el să vadă marea.
- Este acasă?
- Nu.
- Dă-mi numărul de telefon!
- Nu vreau.
- De ce?
- Așa.
- Auzi, dacă vrei să te joci cu mine…
- Eu…
- Hai dă-mi afurisitul de număr că mă prinde dimineața!
- Bine.
Noaptea mă presă atât de tare că nici nu mi-am găsit liniștea. Parcă simțeam că Angela vrea să-mi subjuge întreaga familie, luându-mi fiul la mare, dar poate că așa mai prindeam și eu ceva liber, pentru că Angela avea cu cine să-și astâmpere singurătatea. Aerul îmi era insuficient, iar căldura mă presa, Maria mă simți și se sculă să-mi aducă un calmant. Stătea tăcută cu paharul de apă și pastila în mâinile obosite.
- Și eu am două slujbe Duran.
- Cum așa?!
- Tu pleci, iar eu după serviciu spăl, calc, fac mâncare, mă cert cu nebunul de Andrei, ceea ce tu nu ai mai făcut de foarte mult timp și altele care sunt…
- Destule… așa este Maria, iar Andrei parcă prea repede a crescut. Mi-ar fi plăcut să-l văd micuț, de mână, adunând scoici de pe malul mării.
- Acum e mare Duran, doar fetele o să-l mai pondereze, dacă s-o găsi fata care să stea cu un așa nebun.
- Dacă s-a găsit în cazul meu, cred că s-o găsi și-n al lui!
- Ai dreptate, dar muncești exagerat de mult, numai de i-ai găsi leacul nebunei!
- Dacă-i găsim leacul, v-a trebui să fim cu datoriile la zi.
- Parcă auzeam ceva de o mărire de salariu.
- La care serviciu?
- La al nostru desigur.
- A, asta este foarte bine Maria, să le țină Dumnezeu obiceiurile, că avem nevoie.
- Adevărul e că ne cam toacă și Andrei. N-ai putea să-l lași restul vacanței la mare, poate-i scoate gărgăuni din cap Angelei?
- Eu știu Maria, mai bine ne culcăm, că e târziu și mâine…
- Nu-ți mai iei pastila?
- Cred că discuția mi-a ajuns și am să mă limitez la paharul cu apă Maria.
- Bine, cum vrei tu!
Nu mai era decât o singură zi până la week-end, dar parcă nu mai trecea. Abia așteptam să fac o baie în mare dimineața cu corpul gol, să uit de toate necazurile și să-mi văd de biroul meu. Doar ce am ieșit de la serviciu și Angela mă aștepta plictisită în mașină fără a spune nimic.
- Tu n-ai obosit să faci naveta? Unde este Andrei?
- Andrei este la vilă.
- Unde, în cabană sau în vilă?
- La cabană bineînțeles! Nu pot primi pe nimeni în vilă.
- Sper că nu i-ai dat cheia de la birou?
- Cheia este acolo unde ai lăsat-o, adică la tine.
- Ba nu! Este agățată la locul ei în cabană, iar cheia de la cabană este la tine.
- Bine, dar oricum Andrei este și o să fie prea obosit să-și bage nasul în toate prostiile.
- El da!
- Doar nu s-o împerechea repede așa!
- Să sperăm că nu.
- Ești exasperat de grijuliu!
- Cred că sunt prea stresat, dar ce-i cu tine aici?
- Credeam că nu mă mai întrebi.
- A, ai venit să mă duci la mare, da!
- Nu, ți-am adus un costum nou.
- O! Și astăzi! Știam că oamenii de afaceri pleacă în locuri frumoase la sfârșitul de săptămână.
- Doar la televizor Duran.
- A… am înțeles! Totuși, cred că mă lași un pic acasă să vorbesc cu soția.
- Poftim telefonul meu zgârcă! Și hai suie-te mai repede că avem treabă.
- Ai să mă omori cu zile!
- Așa fără efort fizic! Și mai ziceai că mă faci praf în pat!
- Eu ți-am spus că suntem niște oameni căsătoriți Angela.
- Bine, bine! O să conduc eu până la popas, iar după aceea când vei fi îmbrăcat preiei comanda.
- O să o fac și pe asta! Da nu mai bine mergem la mine și până bei o cafea eu fac un duș…
- Nu, timpul este prea scurt! Primul duș va fi la cabană pe ziua de astăzi.
- Și eu…
- Stai în spate liniștit și folosește-te de sacoșa aceea albastră înainte de a te îmbrăca, la popas vreau să fi perfect.
- Bine Angela.
Mașina zbură cu o viteză exagerată ziceam eu, pentru că am dat cam multe lovituri cu capul mașinii lui Angela. În sfârșit se opri, iar eu mai aveam de încheiat doar șireturile de la pantofi noi aduși de Angela.
- Ești gata?
- Da șefa.
- Bine, hai să ne dăm jos că aici avem treabă.
- Așa aproape de casă! Dacă știam… nu ne mai grăbeam atâta!
- Nu știai ora… asta este problema ta!
- Cum… așa devreme!
- Este week-end Duran.
- Mă rog.
- Hai, că suntem ultimii după numărul de mașini!
- Aici sunt aproape mereu mașini multe, mai ales la sfârșit de săptămână.
- Bine, vedem înăuntru Duran.
- Bine șefa!
- Vezi, ce ți-am spus eu!
- Că întotdeauna șeful are dreptate!
- Am ales locația asta în favoarea ta.
- Cum așa?
- Foarte bine. M-am gândit că tot trebuie să te ducă cineva la mare și uite-așa.
- Ai pus atâta lume pe drum, la sfârșitul săptămânii, doar ca să mă duci cu mașina la mare!
- Nu la mare, la biroul de la mare!
- Mă rog! Da, acolo o băiță mică se poate șefa, nu!
- Poate la răsăritul soarelui ca noi, dacă nu plouă.
- Bună și aia, merge cu aspirină!
- Mi-a plăcut Duran. Am s-o țin minte.
Un han ca toate hanurile de pe la noi. Aproape toată lemnăria făcută din bardă, adică bușteni groși dați în două și ciopliți manual, iar după aceea dați cu lac și așezați ca mese. Băncile erai aproape identice numai că la scară mai mică, iar pe ele erau ici acolo câte o piele de miel așezate la rând, care semnificau numărul de locuri. Iluminatul era foarte mascat, aproape că nici nu-ți dădeai seama de unde vine lumina. Materialele se citeau cu greu, acum memoria își făcea treaba. Angela mă privea zâmbitoare cum expuneam fără habar și cum făceam trimitere la câte o pagină anume pentru exemplificare, iar ceilalți începeau să râdă chiorându-se cu greu la dosarele din față. Una peste alta toți au fost deosebit de mulțumiți, mai ales pentru prezentare. Nu a rămas decât să discuite mici amănunte, mai mult directive avocățești pentru Angela și totul a fost gata.
Am picat pe o blăniță obosit, iar o chelneriță îmbrăcată în costum de țărancă cu opinci și șorț dinainte veni cu tava plină de pahare pe la mine, nici n-am dorit să întind mâna că Angela i-a și arătat cheile de la mașină fetei care a trecut zâmbitoare mai departe.
- Vrei s-o luăm la mare?
- N-ar fi rea!
- Dar nu cred că este de salvat, aici are tot ce-i trebuie, nu crezi Duran!
- Sunt de acord cu tine Angela, doar sunt un om căsătorit.
- Bravo! Ce frumos ști tu să le zici! Auzi… tu tot timpul ești așa tehnic sau ai uitat să-ți ieși din rol?
- Cred că am uitat…
- A, uite că vine cu cafelele Duran!
- Înainte de… mie mi-e o foame de lup.
- Păi nu ziceai că vrei cafea?
- Tu, adică ție vroiam să-ți…
- Vezi cum ești!
- Ei nu, că m-ai înnebunit de tot! Eu nu mai pot de oboseală, unde mai pui că-mi este și foame, iar ție îți arde de…
- O clipă Duran! Uite fătuca asta ne poate aduce ceva bun, nu-i așa?
După o masă mâncată în fugă, dar consumată, mi-am dat jos costumul cel nou al Angelei și mi-am luat hainele comode pentru mare ca să conduc în liniște mașina.
- A, de ce te-ai schimbat Duran?!
- Ca să fiu mai comod. Nu mi-ai zis că preiau conducerea?
- Mașini da!
- Da.
- Da, numai că mai avem puțină treabă și este necesar să fi în hainele bune Duran.
- Dar sunt bune și ale mele Angela.
- Ale tale sunt bune la serviciul tău să te vadă oameni aceia ca fiind de-al lor, mai apropiat vroiam să zic.
- Și atunci cum facem, iar dau cu capul…
- Nu prea cred!
- De ce?
- Pentru că eu am oprit fătuca cu șampanie pe la mine Duran.
- Bun, atunci mă îmbrac la…
- Ba nu, ai să te îmbraci la următorul refugiu și după aceea mergem mai departe. Cealaltă locație este mult mai modernă și nu vrem să atragem atenția prin parcare ca fiind o pereche fericită.
- Și nu suntem?
- Ba da, dar nu în parcare Duran!
- Am înțeles.
- N-ai înțeles nimic Duran!
- Ce Dumnezeu Angela, gata am luat volanul și la următoarea parcare a șoselei mă schimb la loc.
- Sper că nu ai…
- Stai liniștită Angela, totul este sub control. Vom merge la următoarea locație mai pregătiți de la prima.
- Ha, ha! Eu mă refeream la costum.
- Ști câtă grijă am de uniforma de lucru!
- Este unul din cele mai scumpe costume de pe piață Duran.
- Atunci înseamnă că poate sta pe banchetă liniștit.
- Dacă nu l-aș vedea, te-aș crede Duran.
La ora trei dimineața eram la poarta vilei de la mare. Imediat ce am oprit motorul am deschis portiera, mi-am aruncat costumul pe umeraș rămânând aproape gol lângă mașină și întinzându-i cordial brațul Angelei pentru a mă însoți.
- Ești de-a dreptul nebun!
- De ce?
- Eu tot mai am ceva încălzitoare în sânge, dar tu vei fi terminat după baia aceasta.
- Ei și!
- Nu ei și! Pentru că ți-am lăsat pe birou un teanc de dosare Duran.
- Bine că va trebui să muncesc… doar aici, întrevederile m-au exasperat Angela.
- Știu Duran. Dacă ai răbdare să o facem în stilul nostru ne prinde și soarele la țanc.
- Da, numai că ție îți convine, doar te culci, dar eu.
- Păi până acum ce vroiai să faci nebunule sau ne-am schimbat încadrările!
- Auzi, chiar așa, du-te de fă cafeaua aceea și adu-ne prosoapele necesare, eu voi fi în apă.
- Deci ne-am schimbat încadrarea da!
- Cam așa ceva!
- Atunci domnule Duran sunteți invitatul meu la băile reci care vă așteaptă!
- De la prima întrevedere visam la baia aceasta.
- Foarte bine! Marea este a ta Duran. Vin și eu imediat cu cele necesare.
M-am dus fericit către valurile înspumate ale mării și admiram ca un adolescent lumina ce se vedea de acum la orizont. Un pescăruș puturos stătea pe mare, valurile mici ale mării îl făceau să dispară regulat pe după vălătucirile vinete ale mării. Eram mulțumit că reușisem să văd această frumusețe naturală la sfârșitul săptămânii, iar acum în toiul verii, totul părea de vis. Marea se prezenta de fiecare dată altfel, nu era doar o întindere de apă și atât. Un nou mister aveam în față, sâmburele vieții se învolbura de fiecare dată altfel. Parcă era fața unui om cu toate bune, rele ale lui, ce le avea pe chip, expresia ce ne dă de gol în fiecare clipă. La fel marea avea expresia ei, de fiecare dată alta, când mă apropiam de ea.
- Nu ai curaj moșule?!
- Ba da Angela, dar am schimbat câteva vorbe cu mama mea.
- A murit?
- Nu! Este doar o expresie Angela!
- La oboseala pe care o ai îți permiți să mai și visezi!
- Nu asta ar fi trebuit să fac acum.
- Da, în pat. Îmi permiți!
Angela întinse ea brațul de data aceasta, dar goală complet și mă invită în mare. Am luat brațul ceremonios femeii de lângă mine și am pășit ușor către apă.
- Stop, nu ești în asorte’ dragule!
- Da, scuză-mă!
M-am dezbrăcat complet și am sărit pur și simplu în mare, uitând de Angela care părea nevinovată intrând în apă ușor. Corpul ei aproape tânăr era destul de armonios, iar soarele își făcea datoria punându-l în valoare. O zbenguială copilărească mă ajută să scap de grijile ce le aveam pentru moment. Angela se pregătea să iasă parcă citindu-mi gândurile și-mi arătă și partea cealaltă a corpului numai că de data aceasta sticlind în primele raze de soare.
- Hai, ieși de acolo Duran, spectacolul s-a terminat, iar soarele ne face destul de rușinoși.
- Poate pe tine.
- Nu uita că Andrei este la mare.
- Chiar așa, nu te-ai dus să vezi dacă este în cabană.
- Ba da!
- Și?
- Nu este normal, până și tu babalâcule, îți petreceai nopțile la Alfonso.
- Ai dreptate! Ar trebui să ies, dar tu ești deja pe mal îmbrobodită toată în prosop, cu o cană de cafea în mână, așa că ce ar putea să însemne asta.
- Nimic, atâta vreme cât tu nu vei ieși din apă. Nimeni nu știe câți pești sunt sub apă, nu!
- Ai dreptate, am să ies totuși Angela.
- Mă așteptam la tine să fi mai…
- E bărbat până la urmă, chiar dacă este fiul meu.
- Da, numai că este și fiul mamei și ieși o dată de acolo, că ești deja vânat babalâcule!
- Bine, bine!
- Uite vezi, de-asta nu-mi place mie, tu ai parte mereu de ambele…
- Și tu nu, n-am intrat eu primul în apă?
- Oricum, arăți destul de bine babalâcule, cu soarele în spate!
- Mulțumesc Angela, dar să ști că de acum carnea a cam început să fugă de pe oase, noroc cu apa asta rece, că o mai strânge la loc.
- De-asta m-am convins și singură Duran.
- Nu mă refeream la…
- Mă rog, eu am privit totul, dacă mi-ai oferit! Stai jos înghemuit să nu mai iei curent și ai să te încălzești Duran.
- Cafeaua este splendidă, de ieri mă gândeam la cana asta fierbinte. Nicăieri nu este mai bună cafeaua ca aici, la malul mării în prosoapele acestea imense.
- Orice ai bea fierbinte ți s-ar părea bun aici Duran. Dacă te-ai vedea cum sufli și mai ales cum tremuri!
- Toate acestea mă fac fericit Angela. Nu cred că e loc mai frumos ca marea pentru mine. Aș putea să stau ore în șir la malul ei fără să mă plictisesc.
- Poate cu mine! Mai vezi ceva, dar singur așa, nu cred!
- Oricum aș fi mi-ar place, dar bineînțeles că o sirenă e bine venită, întregește tabloul de vis Angela.
- Eu și sirena, Duran! Am fost o dată sirenă, acum nu mai sunt decât o visătoare fără noimă.
- Bine că încă visezi Angela. Vor veni vremurile în care dorim să facem aceasta, dar rațiunea vârstei o să ne ia și acest drept.
- Eu sper să nu se întâmple acest lucru Duran.
- Toate își au rostul lor, mai ales însemnătatea lor în viață, Angela.
Sus pe mal se aud chicoteli tinerești, dar stau liniștit știind că nu se poate vedea lângă apă, nisipul fin al plajei. Angela tresaltă ușor și ea, râzând în prosop ștrengărește, cu gândul la mine visându-mă în apă în timp ce venea Andrei de la cârciuma lui Alfonso.
- Nu mai râde Angela, că ne aud.
- Și?
- Taci copile, te rog!
- Bine, bine! Oricum s-au îndepărtat către cabană, stai liniștit!
- Și ziceai că nu se mai împerechează, da?!
- Ei, ba tu ziceai Duran!
- Ba tu!
- Mai vrei cafea? Nu-mi mai arde de nimic acum.
- Dacă o mai fi fierbinte!
- Ar trebui să fie Duran.
- Chiar este Angela și chiar am nevoie de acest drog.
- O să dormim un pic, iar după aceea o să parcurgem împreună dosarele, pentru că mai am și eu câteva disensiuni pe ici pe colo.
- Bossul vine pe aici.
- Tata, nu știu, o să vorbesc la telefon cu el, dar obligatoriu numai după ce terminăm de parcurs materialul.
- Bine Angela. Eu zic să mergem până nu se trezesc babalâcii care clefetesc fără voia lor.
- Și ce, n-au mai văzut arabi.
- Arabi da, însă nu pe noi așa.
- Ai dreptate, tu te poți îmbrăca cu ce ai, dar eu.
- Așa ai venit de acasă! Ești complet…
- Eu de când îți tot spun!
- Ei nu că…
- Să mergem Duran.
- Ai dreptate. La treabă doamnă!
- La somn și după la treabă, ai uitat!
- Bine Angela, om’ vedea noi.