Autor, Elisabeta Brănoiu

“Și am auzit un glas din cer,
zicând: Ieșiți din ea, poporul Meu,
...ca să nu vă faceți părtași la
păcatele sortite ei și să nu fiți loviți
de pedepsele sortite ei ”.
(Apoc. 18; 4, 5)

Tipărit cu binecuvântarea
PREA SFINTITULUI PARINTE
+GALACTION EPISCOPUL
ALEXANDRIEI SI TELEORMANULUI.

Editura Printeuro
Ploiești

PREFAÞA
“Cartea este un Roman Religios și prin caracterul său de model pedagogic, pentru orice persoană și orice familie și prin conținutul ei și cugetările eroinei, poate fi pedagogică și pentru conducătorii țării, de la toate nivelele, și pentru patroni, și oameni bogați și chiar specialiști, ca medici ș.a.m.d.
2. ROMANUL ACESTA RELIGIOS este după aprecierea mea și original și unic în toată istoria tuturor timpurilor, care nu va putea fi egalat niciodată.
3. El este pe langă altele, mereu actual, prin conținutul său Dumnezeiesc, prin cele ce relatează, despre apropierea emoționantă și tulburătoare a lui Dumnezeu Domnul Hristos, până la înălțimea omului, a alesei sale și a soțului ei, văzut desigur doar de dânsa.
4. El este, aș zice eu, unic în istoria neamului omenesc, prin minunata și negrăita lucrare a lui Dumnezeu ATOTȘTIUTOR DINAINTE, chiar în vremea noastră contemporană, a ales, a călăuzit, a povățuit, a învățat, a înțelepțit, a îmbogățit și actualizat perioada atât de lungă de timp, de răbdare Dumnezeiască nepricepută și neprețuită de noi.
5. El are o importanță și o valoare de necuprins în cuvinte, națională, românească, arătând căt de mult ne iubeste Dumnezeu pe noi românii, dar și cât de îndurerat este că ne-am abătut atât de mult de la Biserica Lui, de la "Poruncile", de la viața ortodoxă, singura POCAINÞA mântuitoare.
6. El are și o importanță duhovnicească cu caracter mondial, căci prin însăși conținutul său atât de concret, atăt de actual, de convingător, ne arată clar că EL este numai Dumnezeul ortodox, dar că EL recunoaște numai și numai, Religia ortodoxă, adusă de Iisus de la Dumnezeu Tatăl pentru toți oamenii de pe acest pământ..............”
Nevrednicul Ieromonah
NiIL Efrim, Mănăstirea Mărcuș – Covasna.



- Elisabeta, încerc să-ți mărturisesc ceva! Ascultă-mă, te rog, cu luare aminte:

Dumnezeu a trimis un mesaj către noi, toți ortodocșii din țară și de peste hotare. Eu, aduc vouă aceste mărturii! L-am văzut pe Dumnezeu în toată Slava și Măreția Lui, cu sute sau mii de Sfinți în jurul Său la "Răsăritul Cel de Sus". Mi-a făcut cunoscut Planul Său de Viitor! Mi-a arătat, purtându-mă de mână în jurul globului pământesc, o negură în care stăteau toate continentele, toate popoarele lumii, printre care și țara noastră... Dumnezeu a grăit Pământului: “Uite ce am de gând să fac “PÃMÂNT NOU și LUME NOUÔ .. Uite cum va arăta pământul... nu va fi tot o câmpie!!!...........Tu să intitulezi această carte: “IEȘIÞI DIN EA, POPORUL MEU!.....” Elisabeta, tu va trebui să imultești acest Talant...
- Nu, Sofia, crucea aceasta este mult prea grea PENTRU MINE … n-am s-o pot duce!
- Elisabeta, cât de grea ar fi, tu trebuie s-o duci... O duci pentru Domnul tău care EL, a dus-o ca să ne arate nouă cât de mult trebuie să ne jertfim pentru Îubirea de Aproapele. Ascultă viața de pe pământ trăită de Iisus Nazarineanul, Omul:
‘‘Ziceau fariseii și cărturarii : Are demon și este nebun, de ce să-L ascultați?” (Ioan. 10 ;20).
‘’Dar și mai mult străbătea vorba despre El și mulțimi multe se adunau, ca să asculte și să se vindece de bolile lor… Iar El Se retrăgea în locuri pustii și se ruga’’. (Luca. 9 ; 15,16)…
‘’Și a doua zi, foarte de dimineață sculându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo… Și El a zis lor : Să mergem în altă parte , prin cetățile și satele învecinate, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am venit... Și au plecat spre un loc pustiu, deoparte’’. (Marcu 6 ; 32)
‘’Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopti, la urmă a flămânzit’’.( Matei 4 ; 2).
‘’Și după aceasta mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L ucidă’’… Și niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. (Ioan 7 ; 1)
‘’Văzând mulțimile, Iisus s-a suit în munte, și așezându-Se ucenicii Lui au venit la El… Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre a purtat. Și văzând Iisus multime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării.’’ (Galat.3, ; 12)
‘’Și nimeni, niciodată n-a vorbit așa cum vorbește Acest Om! (Ioan 7-46) Și pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus și căutau să-L omoare, că făcea asta sâmbăta. (5 ; 16 )
‘’Și cârtire multă era despre El în mulțime; unii ziceau: Este bun; iar alții ziceau: Nu, ci amăgește mulțimea.” (Ioan 7 ; 12)
‘’Și nimeni dintre voi nu ține Legea. De ce mă ucideți?” (Ioan 7 ;19)
‘’Deci căutau să-L prindă, dar El se retrăgea în pustie. Iar când a înțeles că mulțimile vor să-L facă rege s-a dus iarăși în munte El singur.” (Ioan 6 ;13)
‘’Și venind propăvăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni.” (Marcu. 1 ;39)
’’Dar vulpile au vizuini și pasările cerului au cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Și plece capul’’.
Unii se minunau zicând :’’Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El... Dar scoțând demonii din cei demonizați, păgubiții cu turma de porci L-au alungat din cetate’’ (Matei. 8 ;27)
- Iată, Elisabeta, numai puțin ți-am arătat și ai înțeles câtă suferință a îndurat Iisus, petrecându-și anii pe pământ. Să nu mai vorbim de tragica Lui moarte de pe Sfânta Cruce. Încă și astăzi, pe Iisus Nazarineanul, mulți dintre noi continuăm să-L alungăm în pustie, în munte, pe ape, neavând unde să-și plece capul, să nu cumva să fim și noi păgubiți de turmele noastre de porci.
Deci lupta este grea, dar răsplata va fi mare. Începi și tu de acum a merge mai bine pe urmele Domnului tău decât înotând în valurile nimicitoare ale acestei lumi. Nu te depărta de El și apropie-i și pe frații tăi care vor să-și trăiască veșnicia în Ierusalimul Cel de Sus. Marele scop al lui Dumnezeu este să intrăm toti la ‘’Cina Nunții Mirelui Ceresc!’’

Îți voi mărturisi și alt adevăr:
Iisus Hristos m-a răpit cu Duhul în Cetatea cea mare a Ierusalimului de Sus, gătită pentru Cină:
“Și în cetate nu va intra nimic pângărit și nimeni care e dedat cu spurcăciunea și cu minciuna, ci numai cei scriși în Cartea vieții Mielului’’ (Apoc.21 ;27 ).
Iată, vine spre mine, Mielul Iisus, îmbrăcat neînchipuit de frumos, ca un Mire al Cerului, greu de explicat în cuvinte. Oricât de romantice și de încântătoare ar fi vorbele, ar priva frumusețea, slava ce-o arbora în măreția și multa Lui strălucire. Un Mire prea înfrumusețat!... Mantia-i reflecta albul strălucitor ca o lumină nedefinită a unui soare orbitor .
Lângă Iisus, era și Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos, era tot atât de frumoasă... arătând ca o Împărăteasă a Cerului. Îmbrăcămintea ei era confecționată dintr-o mătase foarte fină și ușoară. Un alb-crem, o culoare dulce, Mantia, largă și lungă plină de dantele, mai puțin pe margine, sub care avea o rochie tot de aceeași culoare. Rochia distinsă având o dantelă doar pe la poale și pe la mâneci. Mantia îi acoperea tot capul și umerii până puțin mai jos de talie. Pe frunte. o coroniță albă, din safire și perle nestemate de o rară frumusețe. greu de povestit.
Domnul Iisus și Maica Sa apar lângă mine, undeva pe un câmp înverzit, pe o pajiște cu flori și iarbă și pomi. Iisus, cu câțiva pași grăbiți înainta spre mine, iar Maica Sa, însoțindu-L ca o Împărăteasă, călca grațioasă și distinsă puțin mai în urmă. Pe brațul lui Iisus atârna o rochie albă de mireasă, toată numai dintr-o broderie dantelată și deosebit de frumoasă. mi-a întins-o zicând: "Îmbrac-o!"
Fără să mă străduiesc, m-am și pomenit deodată îmbrăcată și, ca și cum mă uitam într-o oglindă, m-am văzut transformată într-o fecioară foarte frumoasă, la vârsta de 20-25 de ani, foarte tânără, semănând cu o prințesă. Iisus mă privea admirându-mă, apoi se adresă binecuvântatei Maicii Sale: “Maică! ... ce mireasă frumoasă mi-ai dat!”
Întorcându-se iar spre mine, din nou privindu-mă cu multă blândețe, bunătate și dragoste, m-a prins ușor de umeri, m-a îmbrățișat, m-a sărutat pe amândoi obrajii, apropiindu-mă de pieptul Său, zicând: "Te aștept la Mine, în palat".
Într-o clipă, ca o străfulgerare, am urcat și am ajuns la acest mare Palat, care arăta ca o Cetate strălucitoare pe un vârf de munte. Parcă mă oprisem în spatele Palatului Ceresc. In fata lui se deschidea o vale enorm de mare, ca un stadion plin de scări, terase, peluze de flori, de diverse culori și nuante, coborând din ce în ce tot mai jos, unde se sfârșea într-un rond plin de verdeață. Pe tot rondul, sus, se înălțau multe cămări ce dădeau ocol mărețelor scări. Mirele Iisus era deja acolo. Eu ajunseserăm ultima dintre miile sau milioanele de mirese, toate ocupând un loc, fiecare parcă pe un spațiu destinat anume lor, pe scările atât de multe și albe ca marmura. Acest Templu era măreț, uluitor de frumos împodobit ca pentru nuntă. Miresele și ele așteptau în mod festiv ceva, așteptau pline de grație, radiind de fericire, stând tăcute. Din Palatul lui Iisus, din camera Sa de nuntă, ieși mai întâi Duhul. Acesta era simțit, auzit, dar nevăzut, ca un curent ce se purta pe deasupra capetelor tuturor mireselor ce stăteau într-o așteptare cu mult mai înainte de a mă prezenta eu. Duhul avea grai, anunță "Va ieși Mirele Iisus din cămara Sa, și va alege pe aleasa Lui. Care dintre voi aveți rochia de mireasă curată?... “
Eu, care mă admirasem atâta, plină de semeție și fățărnicie mi-am zis: "Eu am rochia cea mai curată, doar mi-a întins-o El de pe braț, Iisus Hristos, Domnul și Mirele meu. Nu mi-a dăruit-o El? M-a sărutat pe amândoi obrajii, exclamând: "Maică, ce mireasă frumoasă Mi-ai dat!" . Acum pe mine mă va alege”.
Această semeție mă umili destul de mult, când Iisus, trecând printre noi, intră iar în cămara Sa de nuntă fără să-și aleagă nicio mireasă. Din nou ieșind Duhul și plimbându-se pe deasupra mireselor zise: "Nici una n-ați avut rochia curată?..."
Toate miresele tăcură, numai eu m-am declarat nemulțumită, am protestat, îndrăznind să-mi expun nedumerirea: "Dar rochia mea e foarte curată. Mi-a dat-o chiar Mirele Iisus, când eram încă în lume și El m-a chemat aici".
Duhul trecuse demult pe deasupra capului meu, plutind mai departe, pe deasupra altor mirese, când eu am zis acestea, dar întorcându-se înapoi, Duhul îmi arătă și totodată îmi zise: "Ia privește jos, pe clinul acela din stânga. Uite două pete!”
Și Duhul plecă mai departe, ducând anunțul ce era dator să-l facă cunoscut tuturor mireselor. Eu priveam lung uimită, la clinul de jos al rochiei, unde am zărit abia vizibile două dunguțe mici, una puțin mai mare decât cealaltă. Încremenind de rușine și teamă, m-am așezat în locușorul meu cu ideea, că aici mă aflu într-un concurs foarte mare și foarte greu de câștigat. Duhul striga mai departe, acum punând alte condiții: "Va ieși Mirele Iisus din cămara Sa și va alege pe mireasa Lui! Cine nu și-a vândut sufletul lui satana?
La auzul acestor cuvinte, am început să capăt din nou încredere și speranță,: “Eu, Domnul meu?!... Niciodată nu mi-am vândut sufletul, n-am făcut vrăji, farmece, descântece, nu m-am îndeletnicit cu ghicitul. Nici măcar pe dușmanii mei cei mai aprigi nu i-am îndemnat să și-l vândă, ba chiar i-am mustrat, auzindu-i că-i dăruiesc lui satan casa, copilul, bărbatul sau femeia, sau prietenii, sau cunoscuții săi, cu toate lucrurile înconjurătoare. Nimic nu i-am dat lui satan, niciodată, în toată viața mea... cu atât mai puțin sufletul meu, să-l vând lui!...”
Îndată gândind acestea, ieși din nou Mirele Iisus din cămara Sa, dar numai după ce intră din nou, Duhul Sfânt. Din nou s-a făcut liniște deplină, încetând orice foșnet, orice murmur, orice mișcare, așteptând toate, Miresele, pe Domnul, pe Mirele Iisus, atât de plin de strălucire, slavă și mărire. Cu chipul blând, cu privirea dulce, căutând toate privirile nenumăratelor mirese. Cu pași domoli, cu mersul măreț arăta ca un soare printre miliardele de stele, toate se întrebau din nou, sperând, fiecare, că ea va fi aleasa lui Hristos.
Și eu, ca și celelalte mirese, îmi făceam aceleași speranțe, având aceleași dorințe în suflet. Eram doar mai umilă și mult mai smerită înțelegând că Duhul vede și știe tot, mirându-se cum a putut observa acele dungulițe în faldurile adânci ale rochiei mele. Speranța îmi reveni din nou în suflet, pentru că și dorința mea, era prea arzătoare și voiam cu orice preț să fiu, eu ... Aleasa Mirelui Ceresc”. Era ca un concurs suprem și fascinant, dar ale cărui note se puneau pe trecut. Era examenul cu notele la purtare, obținute în lumea de jos. Îmi venea să cad la picioarele Lui, să plâng, să încerc să-i explic cât de mult L-am iubit, cât de mult m-am străduit să lupt cu toate ispitele și plăcerile acestei lumi, dar acum m-i se părea prea târziu. Aici e prea multă corectitudine. E atâta iubire, atâta bunătate, e neatinsă fericire, negrăită bucurie, nespuse și neatinse sentimente de plăcere, dar un fior mă ținea umilă și supusă ca și cum ți-ar fi teamă că vei pierde totul printr-un mic gest necugetat.
Mirele Iisus, se opri pe terasa albă ca marmura din fața mea, mă privi blând, iubitor, înțelegând că iată, El, Cel ce iartă toate, mă iartă și pe mine, eu, care acum, mă vedeam ultima păcătoasă. Iisus mă privi pentru câteva clipe în ochi, apoi se întoarse cu privirea în jos pe gazonul verdele crud, înțelegând că de astă dată mai așteaptă pe cineva. Privesc și eu foarte atentă... Cineva, o simplă femeie în vârstă, o muritoare tristă, abătută, cu capul plecat, neîndrăznind parcă să se mai apropie, abia urca pe treptele ce o duceau lângă mine, și lângă Preamilostivul Iisus. Am privit spre ea și am recunoscut-o, era Maria, una din cele 4 surori ale mele. Inima mea, deși nu mai era pământeană, îmi încremeni. Am trăit atâta durere, încât nici pe pământ nu suferisem atâta. Știam despre ea că este bolnavă de ciroză, că e atât de slăbită și neputincioasă, pe cât de neajutorată era de familia ei, care a părăsit-o în clipele cele mai grele ale vieții ei. Vedeam cum urcă încet, tot la fel de slăbită, de bolnavă, tristă și cu fața adevăratului ei chip pământesc, iar pe trup avea îmbrăcămintea pământească; o fustă neagră și o bluză verde, cu care o mai văzusem îmbrăcată.
Deodată gândul meu înspăimântat a fugit la versetele din Sfintele Scripturi: "Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de mâini și de picioare și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților".
După impresia mea de acum, mă așteptam să aud aceeași sentință. Dar gândurile noastre nu se potrivesc cu ale lui Dumnezeu. Haina de nuntă, aici și acum, însemna Botezul creștinului Ortodox, binecredincios. “Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ăti și îmbrăcat!” ne învață prin Sfânta Scriptură.
Mirele Iisus îndelung-răbdător, o așteptă să urce scările până lângă mine, apoi cu glasul blând și mângâietor o întrebă: "Tu cine ești? Și rochia ta de mireasă unde este?" "Eu... sunt... Maria, după Ioana!”, răspunse, privindu-L pe Iisus umilă și smerită, abia ridicând ochii în sus.
Mă privi și pe mine foarte atent, recunoscându-mă, deși eu trecusem prin acel proces de transformare, devenind o cu totul altă ființă cu un chip cresc și foarte tânăr. Iisus, îndată îi întinse și ei o rochie de mireasă, tot atât de frumoasă, albă și curată. Maria s-a așezat lângă mine, iar Mirele Iisus a intrat din nou în cămara Sa. Acum îl priveam cu aceeași teamă, suspinând adânc, gândind ce la ce va urma, ce condiții o să mai pună Duhul Sfânt. Din această întâmplare, însă mi-am dat bine seama, că în lume cât am stat, colindam în Sfânta Zi de Vineri, cu post și Sfinte Acatiste, rugându-mă, pe la mânăstiri și biserici. Într-adevăr, scriam eu pe mulți pe aceste acatiste, dar pe Maria o scriam imediat după nepoțica mea, Ioana, știind-o și bolnavă și găsind, că drumul vieții ei a fost ca al aceluia căzut între tâlhari, din pilda Mântuitorului.
Dar, iată, din nou intră Mirele Iisus în cămara Sa și din nou ieși Duhul Sfânt, care asemenea unui curent simțit și auzit, se purta pentru a treia oară pe deasupra tuturor mireselor din acel palat, pregătindu-le și emoționându-le să-L aștepte. Din nou Duhul puse altă condiție: "Va ieși Mirele Iisus din cămara Lui, să aleagă o mireasă. Are cineva coronița? Cine va găsi coronița aceea va fi aleasa, mireasa Mirelui Iisus".
Duhul Sfânt intră din nou in aceeași cămară de unde ieșea mereu și Mirele Iisus. Miresele toate luară poziție din nou în fața Mirelui, așteptând cu atâta încredere, dragoste și mare speranță, că fiecare dintre ele, era la fel de demnă și merituasă, să fie aleasa acestui Mire al Cerului din mărețul Templu Ceresc. Eu și mai mult am început să mă frământ și, cu priviri și mișcări necontrolate, căutm cu disperare coronița, zicând: ‘’Trebuie să fie undeva în incinta acestui mare templu, deoarece Duhul Sfânt nu minte, unde s-o caut? Cum să fac s-o găsesc eu?" Deși nu eram pământeană, simțurile și caracterele mele pământene erau aceleași. Durerea, dragostea și dorința de fericire îmi răscoleau inima, așa cum de fapt mă dominau și pe pământ.
Dar nu departe de în stânga mea, în spatele miresei din umărul stâng, dincolo de treptele scărilor ce urcau tot mai sus spre palat, jos, pe una din trepte, lângă picioarele acelei mirese, era o floare mare de nufăr alb. Rapid, cu o mișcare bruscă, m-am aplecat ca și cum m-aș fi temut că mi-o răpește altcineva, am ridicat-o trăind cele mai frumoase sentimente de bucurie, privind-o lacomă că e în mâinile mele, că de fapt am coronița, am ceea ce era cel mai de preț pentru câștigarea marelui concurs. Cu mâna stângă o ridic din locul unde era ascunsă, deși din voia și lucrarea Celui Prea Înalt, acest nufăr se afla lângă mine, foarte aproape și foarte ușor de obținut. Câștigasem o bătălie pentru marele concurs, dar fără sacrificiu, fără osteneală, fără mare alergare, oferindu-mi-se ca pe tavă coronița cu care să mă împăunez. Rămasă tot în mâna stângă, o ridic deasupra capului meu, tot mai sus înălțându-mă pe vârful picioarelor, să să fac văzută și auzită de Duhul... Acum sigură de câștigarea marei bătălii, tresărind de mare și nestăvilită bucurie, am început să strig: “Am coronițaaa! Eu am găsit coronițaaa! E în mâna mea, eu voi fi aleasa Mirelui Iisus!
Sfântul Duh se întoarse de la jumătatea drumului, venind înapoi spremine. Nu-mi dădeam prea bine seama ce are de gând să facă Duhul. Continuam să păstrez coronița la înălțime, de fapt acea mare, albă și floare, nespus de frumoasă. Duhul Sfânt, de această dată fiind ca niște raze roșii de foc, văzute și simțite, îmi suflă de departe în coroniță. Intrând printre degetele mele îmi luă petală cu petală și înmulțindu-le prin aer, le-a așezat pe capul tuturor mireselor, formându-se acum adevărate coronițe ca diademe ce străluceau înfrumusețând capetele tuturor mireselor. Mă vedeam că și eu mă încununasem cu aceeași coroniță, și era ca si cum mă priveam într-o oglindă. Simțea chipul ce parcă radia de atâta slavă și frumusețe, un chip cu care ne împodobise pe toate, Frumosul Mire al Cerului, Împărat al Marelui Templu Ceresc, din Cetatea cea Mare a Ierusalimului de Sus.
Cum și pe pământ fusesem plină de recunoștință față de Binefăcătorul meu, m-am simțit obligată să ies pe pajiștea de jos, privind și dând ocazia tuturor mireselor să mă privească. Încep să le împărtășesc și lor, frumoasele impresii și simțăminte cu o liniște sufletească pe care numai în ceruri poți să o dobândești; “Frumoaselor mirese, iubitelor surori, nu-i așa că totul a fost o amăgire? Duhul ne-a încercat modestia și smerenia noastră, dar... de fapt, toate suntem alesele lui Iisus. Toate vom rămâne pe veci miresele Lui și tot atât de frumoase, și tot atât de fericite lângă Mirele nostru Iisus. Nimeni și nimic nu ne va mai alunga de aici. Puterea răului nu are acces aici să ne vatăme, să ne învrăjbească sau să ne răpească de lângă Mirele nostru, căruia trebuie să-i mulțumim din toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea și tot cugetul nostru și tot atât de mult să-L iubim!...
Mirele Iisus, care încă nu ieșise din cămara Sa, apăru din nou în pridvor. Cobora jos lângă mine, din nou plin de strălucire și tot atât de blând și iubitor. Se opri în fața mea, din nou m-a prins cu amândouă mâinile de umeri și mă sărută, atingându-mi pe amândoi obrajii. Apoi făcând doi pași înapoi, îmi zise: "Dintre toate, tu ai căpătat înțelepciunea !"
- Deci iată, Elisabeta, continuă Sofia, aceasta este binecuvântarea pe care am primit-o eu de la Iisus și mă voi ruga pentru ca și tu să capeți aceeași înțelepciune, iar la rândul tău să dorești s-o dobândească și toate surorile tale și toți frații tăi în Domnul nostru Iisus, aflându-ne noi toți în acel Palat al Împăratului Celui Fără de Moarte, din Cetatea Veșniciei.
Toate aceste adevăruri trebuie să ajungă la frații noștri ortodocși pentru a se înarma cu nădejde și credință. Acestă carte este un mărgăritar de bună mireasmă, cules de dincolo de marginile acestui pământ, dincolo de perdeaua ce nu lasă privirile ochilor noștri de lut să pătrundă. E un mesaj venit din Patria Nemuririi, din însăși Graiul Sfânt al Mirelui Ceresc și nu putin lucru este să fim invitații lui... Acest mare DAR, fiecare să-l prețuiască. Este chiar cel mai valoros tezaur al acestui popor primit moștenire de la bunii noștri parinți, Sfinții Străbuni Martirii acestui neam care sângele lor strigă din Pământ și se roagă pentru noi păcătoșii. Acest « MESAJ » e ca un steag alb, rămâne ca tu să-l urci pe stânca înaltă și să-l așezi ca simbol al păcii între noi, oamenii, și Dumnezeu, simbol al dragostei Lui față de noi și noi față de El și unii, față de alții.
- O, Sofia! Tu lași pe umerii mei o povară mult prea grea. Presimt că o să întâmpin piedici foarte mari și foarte grele. Am senzația că tu nici nu cunoști această lume în care locuiești, în care predomină nepăsarea față de Cele de sus și numai interes față de preocupările trupești.
- Știu, Elisabeta, știu foarte bine că întunericul spiritual care învăluie întreg pământul a acoperit în parte și țara noastră și este foarte greu de împrăștiat. Bineînțeles că forța răului luptă și ea pentru orice palmă de teren, pe care cineva încearcă să înainteze spre acest izvor al Harului Divin, dar tu luptă. Leapădă-te de tine și urmează-L pe Mirele Iisus. Nu te teme de nimic și de nimeni. Vei birui. Lepădarea de tine înseamnă o moarte a eului tău și o înviere în lucrarea divină a lui Dumnezeu și îndeamnă-i prin cuvintele Mântuitorului din Dumnezeieștile Scripturi: ,,Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția. Vindeți averile voastre și dați milostenie; făceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică.”
- Eu, cu frică și cu cutremur am să lupt. Am să-mi dau și viața pentru Numele Domnului Iisus, dacă va fi nevoie. Am să încerc să scot la lumina tiparului, acest Adevăr și sper că voi trezi interesul multor frați de-ai mei ortodocși, dar vor fi și mulți necredincioși care vor ignora această carte. Vor zice că e incredibilă, îmi vor arunca în față ură și dispreț.
- Elisabeta, întoarce capul de la ceea ce nu-ți place și păstrează-ți liniștea: „Dar una fac uitând cele ce sunt în urma mea și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Fil. 3-14)
- Deci, pot spune cu siguranță, că această carte e „realitate”, dar care nu poate fi impusă nimănui?
- Fără îndoială că cei necredincioși vor mai sta puțin pe gânduri, dar datoria ta, e să conștientizezi acest trudit și împovărat popor. Marele scop este ,,reînsuflețirea, redeșteptarea” credinței și evlaviei. Această carte va fi o solie, care să ducă mai departe Mesajul și Avertizarile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, acolo unde sufletele doritoare se vor întoarce în sine ca Fiul Risipitor, la Tatăl Ceresc.
’’Deci Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer, ci Tatăl Meu va dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și care dă viață lumii . Deci au zis către El: Doamne, dă-ne pâinea aceasta” (Ioan. 6; 32,34).
- Dar... Sofia, dar cum voi putea să demonstrez ADEVÃRUL?... Ce certitudine am când tu spui că acest Adevăr Ceresc e venit din Lumina Adevărului?
- Martor îmi este Pământul, Elisabeta, pe care a coborât Dumnezeu! Pământul pe care-l calci tu în picioare și toți acești frați ai tăi, e sfânt și are ochi și urechi. Are și glas, Elisabeta!
- Cum are glas, ce vrei să-mi explici prin asta?! Nu te înțeleg!
- Ascultă frazele Sfintei Scripturi: „Și Domnul a zis: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pămât. Și acum ești blestemat de pământul care și-a deschis gura sa.” (Fac. 4 ;10. 11). Cine citește să înțeleagă, și cine are urechi să audă... se va deschide Cutia Pandorei.
- O… nu! Doamne, ferește, să nu se întâmple aceasta!
- Elisabeta, nu e mult prea mult, că Dumnezeu s-a pogorât pe pământul României noastre? Nu-i de-ajuns că ne dă o șansă să ieșim din negura păcatelor? Nu-i de-ajuns că ne descoperă din multa lui grijă să ajungem iar… mult iubiții Lui copii? Nu-i de-ajuns că ne invită la Cina Nunții Mirelui Ceresc? Dacă nu intrăm în ascultare de DUHUL, oare, nu ți se pare că e „hulă împotriva Duhului lui Dumnezeu?” Și, care nu vor să primească Cuvântul?... oare, nu va fi judecat de acest cuvânt la Judecata de Apoi?... Poporul acesta având pe Dumnezeu, îndemn si sprijin ar putea face lucruri minunate, dar lasa-l să-și decidă singur soarta! Își va aleage singur Calea. Duhul va lucra, și se va convinge singuri, că : „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” zice Domnul…………..

Fragment din cartea: „IEȘIÞI DIN EA, POPORUL MEU! Pag. 236.