Draga mea, draga mea, vânătoarea de iepuri poate să-nceapă. Din celălalt capăt al peronului, gonacii își fac semne discrete din ochi, căci vor veni alți ani aplecați de regrete, iar cearcănele lor vor lumina până departe, precum farurile autocamioanelor, pe autostradă, în zori, când ceața se ridică înaltă și clară.
La ce partidă de vânătoare fantastică vom asista, cum vom cotrobăi prin unghere, prin sertare, prin pungile cu medicamente, cu ceaiuri, prin cămara plină de borcane cu gemuri și cu regrete atent înăbușite, când asfințitul, ca un palton uzat, atârnă stingher de cuiere atât de discrete că nu mai au curajul să respire decât sacadat, ca îndrăgostiții.
Ah, de sânge, de sânge imi este poftă, mamă, iar copoii au început deja să adulmece! De limbă vom spânzura cuvintele, vom face din acest anotimp un nou început și un alt parfum de pe vremea când liliacul exploda alb, ca un ochi cuprins de cataractă.
E vremea pândei, iar iepurii sunt deja panicați. Þipetele lor flutură direct pe afișele puse la avizierele primăriei. Se vinde teama în pungi groase și legate la gură, precum sacii de grâu, ca să nu poată striga, draga mea, căci alienarea a scăpat pe străzi, vânătă și surâzătoare, ca miresele înecate și ale căror suflete bat noaptea în lemnul șifonierului din odaia cea bună.
Cât de tare, sunt curios cât de tare vor putea urla iepurii și cum strigătul lor va acoperi scârțâitul căruțelor cuprinse de flăcări, la spartul grădinilor. Urlalia, mamă, urlalia, satul e tot ruginiu și găurit, ca frunzele de varză cotropite de fluturi! Urlalia, să strigăm cu toate puterile, căci mai sunt câteva trenuri pline de navetiști, care opresc numai în gări imaginare.
Au plecat vânătorii, ca niște samsari de suflete, să fure ulucile strâmbe și praful uliței, care nu e altceva decât un fard miraculos.
Mamă, iată-mă cum țip, urlalia, ca o sperietoare anxioasă, rămasă fără aer și cu corbi grei atârnându-i pe brațele subțiri: nevermore!
Părăsit sunt în acest oraș unde chipurile se amestecă și se aseamănă! Exaltat sunt când doar semafoarele îmi par prieteni tainici și când port în mine o dragoste atât de blândă și caldă că e înțelesă numai de manechinele din vitrinele magazinelor de marochinărie.
Draga mea, draga mea, la oraș au venit țăranii, trudiți și aburoși, ca miezul de pâine, iar gândurile lor alungite de cumpenele fântânilor sunt rămase în odaia luminată de candela din colțul dinspre icoane.
Urlalia, urlalia, e ziua în care iepurele a plecat de-acasă, iar din chilia lui se aud doar rugile televizorului.