poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-24 | | Din interior ne vin mai multe învelișuri. Un strat interior este căptușeala, apoi vin pielea, blana, părul, penele, solzii, carcasa, țepii, membrana. Tăiați-le, ca să descoperiți esența, lipiți-le la loc și veți funcționa precum un far venețian, care mai iese din uz în epoca modernă! Din păcate puține lucruri, organe, organisme pot merge strună, ceas elvețian… Pe mama n-am cunoscut-o până nu demult decât ca pe un automat de gătit, spălat, călcat, cusut, uscat, cumpărat, îngrijit, vindecat, tuns, plantat, udat, prășit, recoltat. Bine că nu i-am dat și prilejul de a săpa grădina ori de-a tăia și culege via, ori vișinul. În rest, până și pe acoperișul casei noastre se urca precum o pisică mai bătrână…, ori intra în pod ca să muruiască scândurile, ca să nu se infiltreze apă de la precipitațiile abundente. Îi zicea tata: - Sally, mai stai și tu, nevastă, că n-o să-ți dea nimeni medalie pentru tot ce faci! Iar ea îi răspundea: - Aoleu, șalele mele! Fă-mi și mie un masaj la mijloc, m-am tot aplecat ca să copilesc și să leg roșiile alea, că altfel n-am ce să le dau la băieți. Mâine poimâine vine ori Dragoș, ori Emil cu Ana-Ramona! Și noi o să le dăm gâgâlicele alea? Avea o apetență uriașă spre informație. Tot ceea ce descoperea prin Formula AS, Practic, Taifasuri, orice CD de revistă cu muzică ușoară, populară și lăutărească era binevenit, iar televizorul mergea zi și noapte. Această manie a Salomeei, de-a lăsa până în zori televizorul mergând, schimbând canalele, îi venise după 1990, ca un act de protest împotriva restricționării de către conducere a programelor TV (TVR 2 dispăruse câțiva ani înainte de 1989). Tata o văzuse maniacă, n-o lăsa deloc să stea după miezul nopții, se certa cu ea, mai ales că mama se obișnuise greșit la Salvare, unde avea gărzi de noapte, iar uneori nu prea trebuia să plece în urgențe. - Jenică, zicea ea dimineața, am văzut o emisiune grozavă, pe Jana Gheorghiu, sau că dă reluarea de la nu știu ce episod pierdut, de la emisiunea Mască și fără mască, Ploaia de stele, Folclorul contraatacă, interviul nu știu cărui politician în care le-a zis-o bine ăstora de la conducere... Iar taică-miu, Jenică al ei, mormăia: - Băga-te-aș în..., toate emisiunile sunt bune dacă sunt după miezul nopții! Așa se întâmpla dacă-i permisese totuși să se uite cât voia, nemaiputând de somn după ce se străduise s-o facă să se culce. Mama voia să vadă în seara următoare, ori peste o săptămână mai multe. Când am fost odată prin sufragerie mai târziu, ca să-mi iau o carte uitată, care îmi servea drept prietenă în liceu, o văd pe mama că se uită pe la unu noaptea la emisiunea despre tineri a Janei Gheorghiu, aceea cu voce de bărbat. Îmi spuse: - Dragoș, stai să vezi puțin din emisiune, că ai ce învăța, să știi și tu cum să te porți cu fetele! - Păi, mamă, de la Jana asta a ta n-aș învăța altceva decât să fumez până-mi stric vocea, nu vezi, mama, arată ca un bărbat și ea se pretinde tânără, frumoasă! Pe alt realizator de emisiune pentru tineret n-au mai găsit ăștia... Sau când vorbea Paul Everac, scriitorul de duzină numit președinte al televiziunii, ori apărea Ileana Vulpescu, mama țopăia prin casă strigându-ne: - Haideți, măi, ca să vă cultivați, stați să ascultați la căști muzică din aia, Lambada, rock, tehno, disco, iar ceea ce trebuie să vedeți nu vă interesează. Hai măcar tu, Emilaș, vin-o, ascultă-mă, să vezi câte înveți de la Everac, a scris și piese de teatru, și proză... Că Dragoș s-a prostit de tot, mai ales de când a fost la Putna. S-a închis în dormitorul celălalt și face mătănii până la pământ, se roagă din cărticica aia dată de duhovnicul Ignatie de-acolo, de parcă ar fi făcut păcatele alea mari ! Iar apoi se închide cu cheia, bate Jan în geam, nu deschide, iar câteodată mai prinde pătura în geamlâc, ca să nu-l prindem noaptea că citește. Cu lanterna l-a prins Jan de prea multe ori, că-și strica ochii citind pe sub plapumă ! Venea frate-miu Emil, se așeza pe fotoliul al doilea din sufragerie ori direct pe covor, punându-și antebrațele în loc de pernă sub ceafă, se uita prin fantele subțiri ale ochilor, apoi adormea. În cinci minute putea să și sforăie, îl clătina tata, deschidea un pic ochii. Iar venea la el tata, deloc amuzat, și-l scutura : - Emile, Emile, du-te în dormitor! Dormi în front. Lasă-l acolo, Sally, nu-l mai chema după zece noaptea, că adoarme instantaneu. Se ridica de pe canapea, se apleca mereu să-l trezească, dar Emil făcea pe treazul: - Ce-i dom’ne, cine doarme? Þi se pare ție. Poate tu dormi. Intervenea și mama, să-i ia apărarea, convinsă că somnul e regenarator după truda de peste zi, iar visele îl fac mai artist pe orice om, chiar dacă pentru ai săi devine chiar enervant: - Lasă-l, Jenică! Poate că se uită printre gene. Și apoi dacă lui îi place să viseze stând în fața televizorului?! - Da, nu mă lași nici să-l scol. Bine! Atunci să te chinui tu mai încolo să-l trimiți la culcare. Are cu cine semăna. E încăpățânat ca tine, catâr. Bat pariu că după ce se umflă de somn ascultă toată noaptea la casetofon. De aceea i l-a trântit Dragoș, pentru că nu-l lăsa să doarmă. Bine că a plecat Nicoleta la București, la facultate și Dragoș i-a luat dormitorul. Că Emil ascultă toată ziua rock supărat și mai dă și volumul până la refuz, iar noaptea îi zdrăngăne melodia din căști. Mama nu se lăsa, ca să-i prelungească lui Emil, frate-miu mai mare, somnul cel atât de lin, de sănătos, în fața televizorului: - A trecut și l-a luat noua sa prietenă, de la Radio 21, în oraș. Cică ea l-a vrut acolo! Cine știe ce au făcut, că l-am auzit și la emisiune în după-amiaza asta, a vorbit despre dragoste, despre conflictul între generații. Lasă-l, să fie odihnit, poate că-l vor plăti până la urmă la radio, că de când nu mai e veterinar n-a mai luat un ban în palmă… Și să fie odihnit mâine pentru prietenă-sa ! Mama era înnebunită să le primească frumos și să le tot întrebe de una, de alta, pe prietenele lui frate-miu, pentru că deseori veneau mulți cunoscuți de-ai lui, de la clubul de jazz pe care el îl conducea, de la clubul Fan Michael Jackson, condus de amicul său cel mai bun, subofițerul de poliție Mihai Baciu (demisionat apoi, ajuns ghid în Delta Dunării apoi modest funcționar public), mulți de la Elta Universitate… Apropo, acest moment, din 1992-1995, a fost atât de cosmopolit și eclectic în izolatul municipiu Tulcea, încât s-a dezvoltat atunci un fel de mișcare hippy, o resurecție aproape antropozofică și teozofică, yoghină, tantristă, cu expoziții de hrană vie, cu întâlniri particulare și conferințe ale lui Ioan, Petru, un fel de profesori de prin București sau din alte orașe, care voiau să-și facă adepți, să aibă iubite prin provincie… Am fost și eu la două întâlniri Elta, iar pe membrii Eltei, uneori și pe unele foste colege de-ale mele din clasă le întâlneam chemate de frate-miu, la audiții muzicale, fie la Casa Cărții, fie acasă la mine. Uneori trebuia să-mi iau tălpășița, dacă maică-mea era la serviciu, iar taică-miu făcea ture duble, pentru că rămăsese și cu un singur coleg la serviciu. Scrutarea interiorului era totuși tema majoră a acestei mișcări de “renaștere”, de “meditație transcedentală”. Ioan avea chelie destul de pronunțată, niște ochi de viezure, o amantă foarte tânără, care îmi păruse destul de cultivată dar nu știu de ce stătea lângă el dacă distanța de vârstă era cam mare între ei... El propovăduia dezintoxicarea avansată a organismului, printr-o alimentație lacto-vegetariană, dar spunea că fumatul n-ar fi un viciu. La bar, când am mers după conferință, fuma cu prietena cot la cot, sudând țigările, încât parcă se înălța acolo, în colțul localului, chiar muntele Sinai electrificat avant la lettre, iar în jurul nostru, al “aleșilor” zeiței eclectice Maitrey, al Mamei hinduse absolute, nu se găseau decât închinători la boul Apis - vulgul neștiutor, neinițiații îm Elta... Ei credeau cu tot dinadinsul în faptul că decalogul ar fi avut inițial douăsprezece porunci, că acelea două care s-au pierdut. Puteau să le descopere grație Puterii cerești a lumii, în ședințe de consultare gratuită, printr-o inspirație de la extratereștri, pe care-i vedeau în marile centre energetice din țară, de prin Þara Hațegului, Ceahlău, Rarău... Am văzut fotografii, mai sunt și azi în albumele lui frate-miu, în care membrii Eltei stăteau cu săptămânile pe culmi înalte, în corturi, se dezbrăcau uneori de tot... Viață spirituală, nu glumă! Frate-miu avea plete lungi până aproape de mijloc, semăna cu un indian, dar nu știu de unde, de pe lângă Stâncoși ori de sub Hymalaia. Petru mărturisea că poate să se socotească mândru de el însuși doar atunci când el conștientizează un singur lucru: trebuie să fie c-o secundă înaintea tuturor celorlalți oameni. Eu l-am contrazis în mica lor încăpere din Casa Sindicatelor, destinată seminariilor-ședințe scurte, unde se întâlneau foarte deseori, atunci când nu apărea și cel zis profesor, Ioan. L-am întrebat: - Cum Petru, dacă tu ești cu o secundă înaintea nostră, ne socotești și pe noi, eltiștii, niște înapoiați? - Da. - Cum așa? - Uite-așa. Nimeni nu-ți interzice să te consideri și tu mai înainte cu o secundă. Și ce bine ar fi să se considere toți c-o secundă mai avansați, să nu uite asta! Pentru că dacă bați pasul pe loc, ești expus tuturor prejudecăților, te calcă adevărații aleși ai destinului în picioare, iar apoi te numeri printre cei retrograzi. - Bine, Petru. Însă eu tot nu văd sensul acelei secunde! De fapt cam neglijezi prin pretenția ta de-a avea avans temporal chiar trăirea la maximum a prezentului. Poți să-mi explici de ce? - Simplu! Nu știi că soluția apare în ceea ce se dovedește a fi foarte simplu? Prezentul stă oricum la dispoziția maselor largi. El se încarcă de forțe uniformizante. Dar gândurile, adică germenii viitorului, anticipă faptele, atitudinile, după cum și orice divinitate a unui cult religios prevede ce-o să fie cu oamenii, cu toată creația. Așadar, dacă e să mă iau după un reper, atunci las clipa de față și plonjez în clipa următoare, pe care o cred mai bună, ca să fiu eficient măcar atunci ! - A ! La asta te-ai referit… Bună socoteală, Petru, neașteptat răspuns! Bine, frate, punct ochit! Ce să mă mai fi contrazis cu el, nu voiam să-i întrerup pasența! Mie îmi părea un sofist, iar înfățișarea, ochii mari, părul lunguieț și barba deasă, ca pana corbului, tunsă scurtă, luau ochii colegelor de la Elta. Însă el era destul de distant. A cam cotit-o după ce o fostă colegă de-a mea de gimnaziu, M. – pe la douăzeci de ani – se îndrăgostise de el, iar după ce petrecuseră în meditațiile de pe platourile montane, în Hațeg, în Rarău, maeștrii spirituali din alte lumi l-au învățat s-o abandoneze, iar ea, de cum a ajuns acasă, nemulțumită și pe faptul că părinții o dojeneau că a stat acolo prea mult, fără să-i înștiințeze ce face – a luat un car de medicamente, și-a distrus stomacul, tubul digestiv, abia fiind salvată la spital, după o ședere îndelungată. Un timp a avut sechele... De-atunci mi-am dat seama că interiorul despre care se vorbea la Elta Universitate avea de fapt un... țărm. Iar acesta consta în tot felul de profeții, harisme, tehnici orientale, regim lacto-vegetarian cu ciorbe fermentate natural, salate din petale de flori, maioneze cu delicioase ciuperci uscate, țelină, morcov, mâncăruri de sfeclă, varză, cartofi cruzi, grâu încolțit cu miere și eventual cu mult cacao. După mine această ancorare în condiția catară, pe țărmul imaculării era o falsă problemă, pentru că exista de fapt de pe timpul lui Hristos un țărm al libertății alimentare mondiale, după cum i s-a arătat Apostolului Petru, cu masa plină de lighioanele pământului, atunci când a fost trimis – după cum știm din Faptele Apostolilor – să încreștineze familia sutașului Corneliu. Chiar am scris un text despre Interior – țărmul vieții noastre, elocvent pentru mine în acea vreme. Poate că acum e ridicol: “Nu mai am de ce să mă încred în tendințele sfârșitului de mileniu. Ele sunt jerbe de artificii, iar credința în reîncarnare e de joasă speță. Interiorul meu nu-i ceva care poate fi transferat altui trup. Eu cred în trupul pe care-l posed. Iar acea femeie care mă va poseda cu adevărat poate va crede la rândul său în mine, cum voi crede și eu în ea. Nu e loc de reîncarnare în ecuația iubirii adamice, pentru că ea nu se poate dedubla, prin reîncarnarea Evei într-un alt timp istoric. Ce proastă e lumea, că nu-și vede interiorul. Păi dacă ne-am închipui că toți de astăzi suntem în marea noastră majoritate reîncarnări ale unor arhei din trecut, pretinși originari, atunci până la urmă s-ar popula și raiul de arhei, și lumea de apoi cu atmani, iar lumea întreagă ar fi putut să fi existat deja în eternitate, până la proba contrarie – păcatul cunoașterii binelui și răului. Apoi n-ar mai fi existat deloc, ceea ce e ilogic. Aceasta ar fi însemnat o eșuare lamentabilă, o defecțiune în planul creației, iar cei care se iau după hinduism și alte credințe ale Orientului antic, în care metempsihoza e la loc de frunte, se iluzionează sperând că viața ar fi un joc aproape inutil, repetitiv la infinit, că raiul ar fi o mascaradă iar alungarea de-aici, pe pământ, prin asumarea karmei, o repetiție fără premieră teatrală. Omenirea dintotdeuna seamănă prin numărul păstrat aproape intact încă din rai, după cum reise din învățăturile Eltei Universitate, cu o imensă ceată a îngerilor buni sau răi. Dacă apare un învățat printre noi, hai să ne bulucim, să-l atingem!... Cea mai bună prietenă a lui frate-miu, F., s-a sinucis puțin după ce-a fost pe platourile montane, în centrele de comunicare cu absolutul, pentru că interiorul său a fost devastat și de la tratamentul anterior cu flanxol, cu alte tranchilizante, la doi-trei ani după bacalaureat, pe când era în ultimul an, al treilea, la postliceala din liceul economic și avea un serviciu garantat. Interiorul e un țărm, nu e un simplu val. Interiorul e un dig, nu o băltoacă. Interiorul se naște și după moarte. Nu stă în groapă.” Interiorul-țărm e granița dintre apă, aer, pământ – e tridimensional, e un singur trup, o singură viață, iar de-un legământ al iubirii și fricii de Dumnezeu ascultăm prin menținerea minții într-o trezvie continuă, vorba părintelui Arsenie, trecut nu demult la Domnul! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate