În vară au plecat la munte, doar ei doi, la invitația lui Tudor. Piper se gândea de mult cum să scape de el, dar nu găsise nici-o soluție plauzibilă. Se hotărâ să-l vindece de nebunia lui și se documentase la Mircea Eliade, despre omul religios și cel profan, la Nietzsche, cel mai aprig dintre critici, dar n-a reușit să-l convingă, să se maturizeze, să înceapă o viață normală.
Apoi i-a povestit din Slavici, povestirea cu Popa Tanda, unde un popă dintr-un sat se chinuia să-și educe sătenii ce este judecata cumpănită. Nici-o reacție. I-a adus atunci un argument din evanghelie: „Da-ți dar Cezarului, ce este al Cezarului și lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu.” Nimic.
Dar Tudor pricepuse, unde țintea Piper, așa că se supără și plecă.
Mai târziu, în R. Piper spera să nu mai dea de el, dar Tudor îi dădea des telefon, la care Piper nu răspundea niciodată.
Parcă mă aflu într-o dramă de Tennessee Williams, gândea el. După o vreme Tudor a încetat să-l mai sune. Gândind încă la drama autorului american, Piper îi vizită pe părinții lui Tudor pentru a afla ce se întâmplase cu Tudor. Părinții locuiau într-o vilă, tatăl lui Tudor era patronul unei firme, erau oameni deloc religioși. Piper a aflat că Tudor a plecat în vacanță în străinătate, în Spania.
Mirat de ce văzu, mai făcu un ultim gest: înapoie părinților banii pe care îi datora lui Tudor și plecă în ale sale.


Abia scăpă de Tudor, când Gauss își făcu iarăși apariția. La un sfârșit de săptămână, după ce în prealabil, Gauss atâta îl bătu la cap câteva zile, până ce Piper acceptă să meargă la un picnic în afara orașului.
Sâmbătă dimineața luară broscuța cea veche a lui Piper și plecară spre locul zis de Gauss. Muzica mergea la casetofonul vechi, iar Gauss povestea de vremea lui la Paris. Era înscris la Sorbona, îi mergea bine, a văzut multe, Piper abia se mai putea concentra la condus. Dar lui Gauss încă îi mai plăcea să îl ia peste picior pe fostul prieten.
- Ce citești acum, întrebă Gauss.
- „Wallenstein”, de Schiller, zise Piper atent la gropi.
- Ai terminat „Ulise”?
- Discuția aceea am terminat-o demult, se supără Piper.
- Și, ți-ai schimbat părerea între timp?
- Nu.
- Ești un ignorant. Nu te-ai schimbat. De fapt nici n-aș fi crezut...
- Nu este important cât de bună e o carte, ci ce îmi oferă. Și „Ulise” nu mi-a dat nimic. Înțelegi? E ca și cum intru în intimitatea unui om cu totul banal, care mă plictisește de moarte, să-i urmăresc niște activități banale, începând cu faimosul bărbierit, până la statul pe wc etc etc.
- Ignorant. Asta e literatură modernă, inovativă...
- Poate să fie, îl întrerupse Piper, dar cum citeam, mi-a veni să vomit.
- Te crezi un bel esprit? îl ironiză Gauss.
- Nu mă cred nimic.
- Crezi că te dai mare cu Schiller, continuă Gauss. Și începu să râdă.
Muzica a devenit doar un zgomot de fond, la care nu mai asculta nimeni. Gauss râdea la gândul, ce ochi va face Piper la surpriza pe care i-a pregătit-o. Piper se gândea să-l arunce pe celălalt din mașină și să se întoarcă acasă. Piper lupta cu furia în timp ce celălalt îl privea, zâmbind răutăcios.
- Și cum ziceam, începu Gauss, am fost prima dată la Louvre, am simțit ceva neobișnuit. Nu pot altfel să spun decât că a fost o senzație orgasmică, un orgasm multiplu de vreo opt ore în șir, femeile ar visa să simtă acea desfătare. Și dacă nu eram copleșit și extenuat ar fi durat mai mult. Aș putea să-ți povestesc despre fiecare tablou în parte: Da Vinci, Raffael, Correggio, Delacroix, Gericault, David, Poussin, dar tu nu poți înțelege. Vreau să... . Dar Gauss tăcu, fiindcă se apropiaseră de locul de picnic.
Piper se simțea obosit și nu vorbea de loc, ascultând doar de indicațiile de circulație. Se apropiară prin pădure până la marginea unui lac de agrement. Doar că locul ales era departe de lume. O mașină era deja acolo, ca și cum i-ar fi așteptat. Au coborât, Piper și-a aprins țigareta. Trei persoane îi așteptau deja, un bărbat și două femei.
- Tu nu mai urci în mașina asta, zise Piper lui Gauss serios potolindu-și furia.
- Ce?
- Am spus, că mi-ajunge. Atât, zise Piper și vroi să se întoarcă spre mașină și să plece.
- Așteaptă, îi strigă Gauss, nu fi așa de vexat, ce dracu’. Nu știi de glumă? Merse spre Piper și îl prinse de umăr pentru a-l opri din mers. Haide, am pregătit ceva, vei vedea.
Amândoi se îndreptară spre cei ce îi așteptau. Piper vroia să înțeleagă cam ce ar fi tot teatrul acela. Una dintre femei îi zâmbi și veni în întâmpinarea lui.
- Bună, eu sunt Crina, se prezentă ea amabilă.
- Mihai, zise Piper.
Crina era o tânără frumoasă, șatenă, cu un chip care sărea imediat în ochi, avea trăsături frumoase, fine, ochii îi erau încercănați însă de o oboseală cronică, constată Piper, pe care cu nici un machiaj nu o mai putea ascunde. Fiindcă Piper o cercetă îndealung, ea coborâ istovită și tăcută ochii.
Apoi veni cealaltă tânără, Cora, era studentă la arte. Bărbatul era Bogdan, fotograf. Toți erau prieteni cu Gauss. Piper se bucură să întâlnească oameni normali și începură de îndată să discute. Lejer. Fetele au dorit imediat să meargă să facă baie. Bărbații discutau despre natură, despre arta fotografiei, între timp au ales un loc în apropierea apei, unde s-au făcut comod pe o pătură. Tinerele se jucau în apă. Fotograful s-a dus la mașina lui și a început să-și monteze aparatul pe un stativ. Gauss și Piper au rămas pe pătură și discutau mai departe banalități. Fără să atragă atenția, Gauss urmărea discret ce făceau fetele și fotograful. Fetele se jucau în apă, fotograful își căuta un loc potrivit unde să-și instaleze aparatul. Da a găsit locul unde putea să-i fotografieze pe cei doi, șezând, lacul servea de fundal. Apoi a cercetat dacă lumina e bună. Gauss le făcu un semn femeilor, așa că Crina veni din apă, cealaltă rămase la mal. Nebănuind nimic, Piper nu observă mișcarea din jurul său. Repede fetele s-au dezbrăcat complet, Crina a venit și s-a șezat lângă cei doi pe pătură și privea spre aparatul de fotografiat. Când Piper a înțeles ce se întâmplase, fotograful a făcut câteva poziții, și până Piper a început să protesteze, Crina a dispărut, iar Cora era deja îmbrăcată.
Piper sări în picioare nervos:
- Știu ce-ai făcut, strigă el lui Gauss. Apoi plecă spre mașină.
În spatele lui Gauss se strica de râs. Îi striga să rămână, dar nu se mai sinchisi să meargă după el.
Când a ajuns la mașină, Piper zâmbea deja. S-a decis să se întoarcă și să-l înfrunte pe Gauss, să-l învingă cu armele lui. Deci se întoarse. Gauss se miră să-l vadă și-l pufni iarăși râsul. Piper era hotărât să i-o-ntoarcă. Dar nu știa încă cum. Crina era și ea pe pătură și căuta prin coșul cu merinde.
- Înseamnă că tu ai preluat rolul cocotei, se adresă Piper Crinei, care înlemni cu un măr în mână. Gauss amuți, dar numai spre a asculta și vedea urmările. Îmi dăruiești și mie o favoare? Cât mă costă? continuă Piper.
Crina se ridică brusc și i-a tras o palmă lui Piper, atât de puternic, că i-a țâșnit sângele pe nas. La scena aceea, Gauss căzu din nou pe spate, în delir.