poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-08-23 | |
Copilăria...
Vara... Cum am deschis ochii și am început să pricep, prima dată m-am trezit în curtea mare de la țară printre găini și rațe. Bunica Mița alerga de colo colo cu o cutie mare în care fătase Minuna, pisica și vorbea singură cu pisoii. Apoi s-a dus la cuptor și întors pâinea suflând în jar, a luat ceaunul mare și negru și l-a umplut de apă. Mă uitam fascinat la munca pe care o făcea bătrâna și dacă nu s-ar fi auzit poarta poate rămâneam fixat acolo. Bunicul Ilie a intrat cu mâinile la spate și călcând apăsat m-a strigat: - Câinele??? Jojele?? Unde lăsași tată gâsca? Vrei să o omoare autobuzul? Fugă, fuguța după nebună de gâscă și bobocii ei ce trecuseră drumul spre Mărazuri. Un râu pe jumătate secat, plin de mizerii, plin de bălării. Unde ești tu gâsca nebună? Poate mă scoți prin cucuruzele țigăncii că e vai de penele tale!. Dacă se duce țiganca și mă pâraște lut târâie-brâu o să te tai și te fac ciorbă! - Lionel! Lionel! Unde te duci? Vin și eu! Asta mi-ar m-ai trebui acum! Să vină și Ameți după mine! - Vrei să te muște vreo albină pe marginea apei? Sunt mii de albine cu ace pline de venin! - M-am plictisit singură! Vreau să mă joc iar Nana nu mă lasă! - Și vrei să te joci cu mine? Pe mine mă cocoșează bunicul dacă nu duc gâsca acasă! - O să vorbească tata cu el, tata e colonel. Să vezi că nu pățești nimic. - O să mă bage la gâște! Așa mi-a promis! - Iar eu voi veni cu tine și voi sta acolo cu tine! - Hai că se face amiaza și poate nu găsesc gâsca! Þinând-o de mână am pornit amândoi spre apă calcând cu teamă. Nu era prima dată când luam cioburi în picioare sau vreo albină să se lipească cu acul ei de mine. Nu de alta, unchiul Costică, stupar destoinic punea mereu câte o albină să mă înțepe! Sau așa credeam atunci. - Nici urmă de gâscă! - Mergem pe urma ei până o găsim nu? - Să nu o fi găsit-o vulpea că.. Se lipi de mine și împreună am pătruns printre grămada de bălării, cauciucuri, sticle. Căutam cu ochii măriți gâscă, ascultam cumva nu se aud bobocii?. Nimic. Ce era de făcut? Acasă nu mă puteam întoarce că mă temeam de bunicul, înainte îmi era destul de greu. Parcă l-am auzit de pe podișca strigând - Câine! Câine! Unde e gâsca câine?. Bătea cu toiagul în podișcă și cu piciorul. Cum era să mă duc acasă fără ea? - Uite-o! Uite-o pe nebună! - Stă acolo și sâsâie! Hai tu nebună! Hai că mi s-a lungit gâtul de atâta foame! Am scăpat! - După amiază te duci cu vacile! Eu plec la vale că trebuie să mă întâlnesc cu brigadierul. Să ai grijă la Roză! Cred că se apropie să fete! - Bine bunicule. - Du-te și dormi 2 ore apoi la 3 să fii gata. - Da bunicule. - Coțofană? Unde ești tu coțofană? Vino la tata să îți spună ceva! Hai vino! Am mâncat repede apoi țuști în pat! Să pot dormi? M-am răsucit pe toate părțile, nimic. Când pleoapele se lăsau grele am auzit pe cineva sau ceva râcâind la ușa de la tindă. - Dormi?. Vreau să vin și eu cu tine cu vaca. - Te lasă colonelul? Dacă te apucă plânsul pe deal? - Sunt fată mare acum. Nu mă apucă plânsul cu una cu două. Apoi, o să mă aperi tu? - Bine. Să fii aici în jur de ora 3. Nu mai târziu că mă aleargă bunicul cu boața! - Câinele!? Du-te și te pune odată în pat! M-am așezat în pat din nou iar somnul a venit. Era răcoare în cameră și doar am simțit o mână pe umăr. Din vis de undeva. - Scoală-te! Scoală-te că e ora 3! - Tot tu ești? - Nu aveam cu cine mă juca pe afară și am văzut că s-a făcut ora trei! Mergem? - Mergem!. Vai! Ce aș mai fi dormit! - O să dormi deseară, hai! Soarele încinsese curtea la maxim ca într-un cuptor și din instinct am închis ochii. Ce cald! Ce opoare! Iar eu să ies din cuibul meu răcoros! - Jojele! Vino pe dealul Orgii ca să ne jucăm la vie! - Deseară o să-l fugărim pe Stoican, paznicul zise un băiat deșirat cu hainele rupte și murdare. Are niște struguri! Fasole, dacă ne prinde Stoic an, o să ne bată ca pe hoții de cai! În plus, bunicu-meu nici nu vrea să audă că am făcut vreo prostie pe deal! - Lasă mă că tu stai de pază! Vine și muta cu noi! - Aoleu! O să iasă scandal! Păi ultima dată, muta era să-l taie cu toporul! Zice Bogdan, un băiat blond cu ochii albaștrii și părul aproape alb. Împingem de la spate animalele ce se opresc fie pentru un smoc de iarbă fie pentru a ataca vreo porumbiște caz în care alergăm disperați.Cu o joardă în minuta, Amelio se străduie să vină după noi fără să scoată o vorbă, trece peste șanțuri sărind, gonește cu gesturi largi câte o musculiță sau câte un bondar ce se agață de părul ei blond. Intrăm în pădure iar jos lăsăm satul întins dintre dealuri. Drumul se răsucește, se afundă, undeva în dreaptă un fag își scoate rădăcinile până în drum iar soarele se ascunde printre frunze. E bine acum, nu mai este așa de cald iar o boare de vânt bântuie printre noi și animalele ce urcă cuminți. - Mi-e foame Sori ne! Iar n-a pus muta castraveții? - Mută a pus castraveții, sticla de vin o bea Fasole până pe deal iar Bogdan cred că deja mănâncă slănina! - Câinele? Tu ce ai la tine? - Am niște roșii la tigaie făcute de bunica. Sunt sigur că Amelio are și ea ceva în gentuță, am zis eu ieșind în poiană. Aceasta se deschide larg ca un teren de fotbal imens deși este înclinat iar în mijloc un nuc cu ramuri ce se răsfiră spre cer. Un cer colorat în albastru și alb cu nori mari ce se înghesuie pe pânza după amiezii. Lăsăm vitele să se întindă pe platou și ne așezăm să mâncăm. Amelio scoate roșiile de la ea din grădină, o bucată mare de carne numită salam și niște pateuri. Băieții se îngrămădesc cu mic cu mare băgând pe sub mustăți cu repezeală. - Vine Stoic an!. Fugi Liviu le că oaia ta se duce către vie! - Unde este muta? Ana? Unde e Ana? Ana apare din pădure cântând niște cântece numai de ea știută și lovește ușor câinele ce se gudura la picioarele lui Amelio: - Fii a dacul tu! Parcă! Fată doctor! Frumoasă! Frumoasă, fată doctor.. - De ce vorbește așa mă întreabă Amelio lipindu-se de mine mai mult. - Când era mică, a adormit într-o leasă de lemne, iarna. Așa zic ei, tataie spune că a fost bolnavă de mică, păi tata lui Sorin, era și el mut, surdo-mut. A adormit cu țigarea aprinsă și a luat foc cu casă cu tot. - Vezi că Muta are toporul la ea, a zis Sorin apoi s-a repezit spre tăurașul ce se îngrămădea peste vacile lui Stoic an. Mută, roșie la față și cu ochii scăpărând se apropie de vie, rupse un strugure pe jumătate copt și goni din nou câinele. Stoic an, stătea cu mâinile în șold înjurând printre dinți dar curaj nu avea să se apropie. Deși Ana nu era foarte solidă, ba chiar uscată ca un păr de fasole, la supărare lovea în stânga și în dreapta cu tot ce avea la mina. - Fire-ați ai dracu! Fire-ați ai dracu, cu mama voastră de gândaci! Veniți aici la vie să distrugeți munca omului! Luă o ramură de salcâm cu spini și lovi cu ură oaia care se apropia. Apoi, se retrase spre căbănuța sa așteptând ceva. - De ce ne înjură prostul ăsta? Că nu i-am făcut nimic! - Lasă-l! E un nebun în toată regula! Se auzi mai jos, Leana lui Glee apăruse de peste deal și se înțelegea cu o femeie ce trecuse și ea pe la vie. - Trece autobuzul de 6. Mai stăm o oră! I-am zis fetei care se juca în nisip. - Mi-e sete. Unde pot să beau apă? - Vino cu mine! Cișmeaua e ceva mai departe și trebuie nițel căutată deoarece se ascunde în spatele unui zid de pământ și iarbă. Jos, lingă jgheab, s-a format un mic lac cu apa limpede din care se înfruptă toate încheieturile, sălbatice sau domestice.. Cănița roșie stă prinsă cu un lanț ruginit iar câteva broscuțe verzi profită de răcoarea apei. - Dacă înghit vreo broască? - O să o duci acasă la Petroșani și o să îți orăcăie tot anul în burtă! Am râs eu. - Mi-e frică! Cum o să mă duc acasă la prietenele mele cu broasca orăcăind? - Vrei să bei apă sau nu? - Bea tu întâi! Să văd cum te îneci nuc broasca! Am luat cănița și am băut câteva guri apoi s-a îndurat și ea să bea.Cu înghițituri mici iar stropii reci s-au scurs p bărbie. - Până la urmă, nici o broască nu a venit să intre pe gâtul tău! - Mergem? - Stai că vin nebunii la scăldat! Să vezi acum bătaie cu nămol! Într-adevăr, Fane, băiatul mijloc al lui Pavel, Puiul, fratele cel mic, Sorin, Fasole, Liviu, Bogdan sosesc chiuind și își aruncă hainele pe mal uitând de animale, de Stoic an. Apa este tulburată ca după o mare furtună iar noroiul iasă la suprafață. - Vacile se duseră pe Orga la vale! Strigă cineva! - E țața Radă, fugiți că au intrat vacile în porumbii ei! Unde e vaca mea? A, uite-o mai încolo! Noroc că nu e în toane bune și Ana a mai întors-o de câteva ori. Zambila? Zambila e și ea aproape și mă minunez!. Dacă vine bătrânul să mă verifice sunt în regulă! - Uite-l pe Fasole ce aleargă! Oaia! Ce viteză a prins lunganul! - Dacă îl prinde Stoic an, e jale! Că ăla nu știe mare lucru! Într-adevăr, Stoic an pornise încet către animale dar Ana i-o luă înainte agitând barda. Ce se va întâmpla? Ce făcea nebuna? Stoic an se opri văzând-o pe mută și porni să se certe cu ea. Te poți certa cu un nebun? Mai ales un nebun care nu aude cum trebuie? Femeia lovi scurt cu barda și sângele sări din brațele lui Stoic an căci dacă nu ar fi dus mâinile într-un institut de apărare poate barda se oprea în capul său. Paznicul se răsuci sângerând și fugi în vale iar de văzut nu l-am mai văzut în seara aceea. - Hai la struguri! Hai să mâncăm struguri! - Eu nu mă bag acolo, zise fata stând deoparte. Am luat doi ciorchini și ne-am retras mai spre marginea pădurii. - Ia-i spus mamei tale că ai venit cu mine? - I-am spus lui Ger trude. Ea are grijă de mine. Mama cred că a plecat la Petroșani. Tata citește toată ziua din cărțile lui militare. - Ce buni sunt strugurii! - Mm-mm! Ce gustoși! Am mâncat strugurii apoi soarele s-a stins cuminte după deal și norii s-au apropiat amenințător cu un vânt tare și nervos. - Să mergem acasă. Vine ploaia! - Vine! Vine! Mânați de vânt din spate, am pornit cu vitele și restul băieților ni s-au alăturat. Pădurea fremăta aruncându-și crengile haotic și primii picuri ne-au prins aproape de cișmeaua lui Vasile. Cerul deveni vinețiu și fulgerele se băteau pe atmosferă speriindu-ne grozav. - Cred că fată vacă la noapte, zise bunica punând oala la foc pentru mâncare. Unde o fi Dan? Dan e vărul meu mai mic, zvăpăiat, nebunatic, pus mereu pe făcut prostii. Când îl cauți, nu dai de el. - Mă duc eu după el! Dan era cu Sorin și Vasile la masă. Mama Ioana mi-a trântit în fața mea o bucată galbenă de mămăligă și apoi niște lobodă făcută în tigaie. Masa rotundă de lemn în mijlocul camerei. Cât ai clipi, 6 oameni mâncau cu poftă din ierburile gătite iar la final o cană mare de apă. - Doamne ajută! Acum trebuia să ne ducem acasă, am omis să spun că Amelio era după noi ca mielul după oaie.La un moment dat, Vasile intră în grajd și aduce de acolo pisică pe care o pune la ușa din tindă nu înainte de a o da cu benzină pe sub coadă. Săracul animal! Făcea tumbe de durere, se lovea de toți pereții ca o apucată, ce știam noi atunci? Eram niște copii.. - Câinele mai ai bere de la doctor? - Mai are bunicul câteva sticle.De ce? - Mâine, mergem la porumb și ne alegem niște drugi frumoase, le frigem la pază, bem niște bere.. - O pun pe Amelio să ia de la taică-su că are mai multă.Pe mine mă prinde imediat bunicu-meu.. La ora 21, scandal la poartă. Stoic an bandajat din cap până în picioare, cu milițianul după el, să îi ceară socoteală mutei.. Vocile lor răsunau puternic în crepuscul și ne-am retras acasă. Eu cu Dan că pe fată am pierdut-o. - Câinele nu ai văzut fata? - Păi fu cu mine i-am zis eu bonei care o căuta disperată. Nu știu unde se ascunse. - Mă omoară doamna dacă nu dau de ea urgent. Meni gol! Unde era fata totuși?. Caut-o prin grădină că seara mai stătea la căpșuni nu departe de stupi, la drum nu era că singură fără noi nici atât. Ne-am dus la tanti Cristina: - Nu știu maică de ea nimic. I-am, dat de dimineață niște bomboane, m-a ajutat să strâng niște pături.. dai o pierdurăți? - O pierdurăm maică, o pierdurăm și ne gunoaie madam, zise bona frângându-și mâinile de necaz. - Nu știu mumă, vedeți că pe undeva este mititica.. Când pătura de întuneric se lipi peste noi iar cerul nu contenea să își golească sacul cu ploaie, mi-a bătut cineva în geam. - Deschide! Era Amelio!.Se cățărase pe perete și până la nivelul geamului apoi: - Unde fuseși fato că te căutarăm ca niște nebuni. Vezi că doamna doctor ne beșică cu urzica! - Auzi? Tu știi cum se fac copii? M-am roșit ca racul, dar fiind întuneric nu s-a văzut. - Știu ceva. Dar de ce întrebi tocmai tu? - Păi eu nu vreau să fac copii niciodată!. Mă lași să dorm cu tine? - Dacă nu vine tanti să îmi rupă urechile, vino în pat! Ești udă! O să răcești! - Dă-mi niște pijamale și nu te uita! - Nu mă uit, nu mă uit, stai liniștită! - Gata! Cum îmi stă cu pijamalele astea? - Îți stă bine. Vino în pat!. Bine că Dan a adormit, e rupt de oboseală, Mișun e cu bunică-mea. Nu ne deranjează nimeni acum! - Bun, vreau să vezi ceva! Uite-te aici! Reviste cu femei și bărbați dezbrăcați! Oază! - De unde le ai? Oază! - Le-am luat de la bonă. Mâine, te iau cu mine să vezi ceva pe viu! Brr! Mi-e frig! S-a lipit de mine și că doi copii ce eram am adormit. Destul că dimineața să avem familia colonelului peste noi. Bunicu-meu râdea pe sub mustață iar la un moment dat i-a zis bunicii: - Fă coțofano, tu vezi că ăsta e iute de picior, ai niscaiva bani puși la ciorapi? - N-am timp de prostii omule, a fătat vaca și uite cum e vremea afară!? - Mă duc eu cu cealaltă să nu pun copii prin noroaie. Vezi să te ajute pe aici cu ce ai nevoie. Plecă fluierând spre grajd apoi am auzit strigând ceva la Mândraia și duș a fost. - Vrei să vezi vițica? I-am zis lui Amelio. - Noi nu avem vaci, nu am avut niciodată, stăteam anul trecut în București și toată ziua mă jucam pe bulevard.. - Hai cu mine! Vițica era albă ca laptele iar când am deschis ușa s-a întors o secundă parcă să vadă cine a intrat. - Ce frumoasă ee!! - Să n-o deochi! Scuipă pe ea! - Cum să scuip pe ea? - Zi măi, ptiu să nu te deochi! - Ptiu să nu te deochi! - Așa, acum hai să vedem ce facem azi. - Păi plouă, ce să facem? Tu ai treabă? - Am. Vrei să mănânci? - Mm-mm! Vreau! Voi aveți mâncare bună. Bucătăria de vară e plină de vase, o pisică alb cu negru ce stă pe corlată mai mereu, un fum albastru ce se ridică spre neant și o bunică suflând mereu în jar. - Maică, adu să-și fata aici în fum. Ia tu și pune pe masă afară de mâncare.Ai lapte cald, mai sunt niște ouă în tigaie, taie două roșii că nu îmi văd capul de trebi! Pătura de nori zdrențuită mai aruncă niște stropi apoi soarele se strecură timid cu niște raze călduțe. Rațele se bălăceau în apă murdară iar puii de găină ieșiseră în picătura de lumină. - Vai! E așa de cald! Vreau la mare! Vreau la mare! - Putem face baie în vale, ce zici? Deși, e prea murdară.. Am auzit că poți să faci focul în apă! - Vreau la maree! Cred că tata mă duce la maree! - Pe mine mă lași singur? Aici? Fata se învârti pe picioare și mă luă de mână ca să mă împace. Intrarăm în casă ca apoi să ne ascundem în șifonierul din lemn masiv. - Să taci, orice ai auzi sau vedea! N-a durat mult și bona a apărut în cameră trăgând pe cineva după ea. Pesemne un bărbat. S-au uitat de jur împrejur apoi și-au aruncat hainele și pune-te pe treabă!. Amelio mă ținea de mina strâns și poate am fi stat așa multă vreme dacă nu se auzeau țipete și oameni strigând. - Colonele, îl mușcară niște albine și e leșinat în grădină! Apă repede! Repede că moare colonelul! - Duceți copii de aici și chemați salvarea! Repede! Repede că moare! Am apucat să-l vedem adus pe brațe de vecini și Amelio s-a repezit către el deși omul era inconștient. - Avea probleme cu inima? Unde e salvarea? Unde este fata? Salvarea a venit foarte greu din cauza drumului prost iar doctorița s-a urcat alături de el.La câteva ore după ce toată drama s-a mai liniștit, bona plângea în curte iar a doua zi a plecat cu fata. Ce pustiu era acum!. Bătea vântul printre sticlele din curte rămase și un geam deschis ca o rană adâncă definitiva despărțirea, tragedia.. Unde era Amelio? Plecase deja la Petroșani?. M-am întors la jocul meu cu verișorii dar ochii fugeau mereu spre casa mare, pustie. După 3 zile... - Câinele vii pe Dealul Boului? Vii să mâncăm mure?. Era Sorin care mă striga de la poartă: - Hai că vin! - Nu te duci niciunde că vine mașina după tine! Pleci acasă! - Plec acasă? - S-a întors Petre din cursă și trimisă mașina după tine. Du-te și strângeți lucrurile copile. Gata vacanța! Se termina vacanța? Unde trecuseră atâtea momente frumoase?. Dar ea? Ea unde era?. N-a durat mult și mașina a apărut cu șoferul care fără prea mari discuții a luat bagajele și duși fost-am! DINCOLO.. - Verdele! Ai venit! Mi-a zis Ionuț jucându-se cu o nuielușă în apă. Te așteptam să apari! - Am venit aseară de la cealaltă bunică. Ce ne jucăm? - O să facem bărcuțe și le punem în apă. Asta dacă ne lasă bunica și nu ne aleargă cu joarda! Ciobanul angajat la stâna bătu în poartă verde și bunica îl primi cu o ușoară grimasă: - Te așteptam ceva mai devreme.Ai aranjat cu oile acolo? - Leliță, am aranjat. Dai, tetea unde-i? - Îi dus pe vale să vadă când vine brigadierul să culegem cucuruzul. Întârzie, o rochie bei? - Beu și o rochie dacă mi-oi da. Apoi plec că îi stâna cam pustie și mă tem. - De ce te temi tu? Ai o botă cât capul de copil. - Mă tem că aseară am auzit câinii bătând peste curmătură. Să nu fie iară vreo lupană fătată. Dacă se dedă la carne de miel fraged să te ții! - Bunico, mergem și noi o noapte la stâna? Mergem? Mergem? - Lasă-i tanti că le dau lapte și niște mămăligă, îi potolesc io cum știu mai bine că am și eu 5 acasă. - Să nu vă pună sfântul să faceți prostii că vă îndoi cu joarda! Bucuroși că am scăpat de treaba de acasă, urcam dealul pieptiș și nici nu știu cum am ajuns sus. Stâna mică și înconjurată de garduri iar pe lângă ea puncte albe și negre, oile. Iarba pregătită de tomnare căpătase deja un aspect maroniu iar frunzele cădeau încet la vale, moarte, fără vlagă vieții. - Să vezi că deseară o să avem iar probleme, zise ciobanul sprijinindu-se în botă. Or fi probleme de lup sau de lup în două picioare caz în care, îmi pun bota la treabă.. - Vere, vrei să vedem cerul cu toată splendoarea lui? Ne urcăm pe acoperiș? - Hai! Pătură zdrențuită din vată murdară pe câte un petic albastru ce dă voie soarelui să iasă la liman. Stăteam acolo cu mâinile sub cap și priveam mângâiat de vânt. Ce frumos îmi părea cerul iar liniștea, liniștea ce cobora în suflet ca un picur de miere. - Mi s-a făcut foame. Fasole?? Ce mâncam? - Iaca amu pregătesc ceva pentru sufletul călătorilor. Imediat! Colțul bucătăriei e mic dar plin de vase unde Vasile ciobanul răstoarnă mămăliga, brânză și laptele fiert apoi sparge câte o ceapă mare în pumn pe care o sărează fără milă.De sus, din grindă, desprinde o bucată de slănină afumată pe care o taie bucăți și cu un vârf de lemn o pune la prăjit pe foc. Flăcările strălucesc iar grăsimea se scurge alimentând jarul și foamea ce se citește în ochii noștri. - Ioane, hai mă și mânca și tu o târa! Las-o în trudă de treabă că de azi dimineață ajunge! Ne așezăm la masă joasă cu picioare de lemn geluite și dăm pe gât toată truda de mâncare, năvălim în laptele cu mămăligă cum năvăleau turcii odinioară. - No bun, acu, un dești de pălincă și un somn bun! - Trec să merg în sat să duc blana asta la Violente, carnea care nu a fost mâncată de lup ce facem cu ea bace? - O duci în sat la om și îi duci și brânza care i se cuvine. Ajutorul plecă iar noi ne-am așezat pe laviță așteptând o poveste de la baciul cel bătrân. Cerul se întunecă dintr-o dată iar Vasile mina oile spre un loc mai ferit. Primii picuri de ploaie năvăliră cu furie. M-am băgat sub sarica de oaie și urechile mele ascultau ploaia, câte un lătrat molcom de câine. - Bă Câinele, dormi? - Încerc să dorm. Doar că tu nu mă lași. Parcă ai fi Amelio, zău așa.. - Cine e Amelio? O cunosc? - Nu o cunoști, nu contează. Zi ce vrei de mă trezești? - Cred că am văzut lupul. Am văzut lupul la marginea pădurii. M-am dus afară cu nevoi și am văzut ochii strălucind. - Du-te bă de aici! Vrei să mor de frică? - Lasă că te mânca pe tine în loc de vreo oaie, ce pagubă? - De ce nu ai stat tu afară dacă ești așa curajos? Nu era mai bine? - Tăceți odată și veniți să duc mielul ăsta la adăpost. L-a târât jivina până la marginea stânii. Vă certați ca două babe! - Tremură ca Lionel când e scos la tablă, ha! - Vezi cum mă superi tu pe mine? Ãsta văr îmi ești tu? - Lasă că nu ai nimic. Hai afară să vedem cum plouă! - Uite că vine Ion cu bunicul. - Vitejilor, sunteți aici. Credeam că ați plecat la Nasta în capul satului.. - Suntem aici că a venit lupul la oi. Lionel e moale de frică, unde o fi? - Păi era afară, amu trecu pe lângă mine. Noaptea neagră ca o cerneală, fără stele și doar ploaie. Liniște în ploaie. Curgerea calmă a norilor și întunericul ce mă învăluia tandru. Când somnul m-a luat mi-am șters ochii și țuști! Sub pătura de lână! Nici nu știu când s-a stins noaptea, destul că o rază timidă de soare mi s-a lipit de gene iar bunicul ne-a trimis în sat la treabă. - Vere, eu am chef de niște mere! - Avem și noi în grădină, nu mai poți răbda nițel? - Ba da. Dar mi-a venit o idee! L-am văzut urcându-se în măr apoi cum mănâncă măr cu măr de la mijloc lăsând doar urmele trecerii sale. - O să ne omoare bună! Bunica veni în grădină și își făcu două cruci largi apoi scăpă niște cuvinte la adresa neisprăviților finalizată cu un Doamne Iartă-mă! Nu trecu bine amiaza că am făcut eu o prostie cât casa! - Ionel, du cozonacul la cuptor! Nici n-am ajuns bine la cuptor cu el că l-am vărsat în oală mare de ciorbă. Toată munca bătrânei s-a dus pe apa sâmbetei! - Du-te! Du-te că pun mâna pe par și te snopesc! M-am dus cu capul plecat și o vreme nu m-a găsit nimeni. Venise tata de pe mare și doream să stau mai mult cu el, să îmi povestească despre țări și despre mările lumii. Apoi aveam să aflu că a plecat în grabă din nou.. - E supărată bunica.. mi-a zis Ionuț. Nu cred că mai prindem noi doi aici. Ori, fără tine, e aiurea la țară.. - Găsim o soluție să ne vedem nu? - Cei mai buni verișori să fim! Facem niște bărcuțe să le punem pe apă? - Să găsim niște cuie, niște conserve.. facem ditamai vapoarele.. - Iupiiiiiiiiii! - Hai! Poate acest fapt ne-a unit pentru ce avea să urmeze.Cu el, cu Ionuț am fost peste tot până aproape de facultate când drumurile noastre s-au despărțit oarecum.. 13 septembrie.. Pregătiri de școală cu caiete noi și cărți, cu fotbalul jucat în fața blocului până seara târziu mai ales că de la ora 18 la 19 se lua curentul. Într-o seară, cred că pe 14 septembrie, mama a venit de la serviciu zâmbind și mi-a dat un plic mare, albastru.. - Taică-tu îți trimite niște poze din Marea Mediterană. Du-te la hartă și te uită să vezi! Atlasul cu Marea Mediterană, cu imensitatea ei și ca un făcut, duminică dimineața începuse Toate Pânzele Sus!. Anton Lupan! Și eu vreau să călătoresc!. Visam!. Totuși, visul a fost interzis fiindcă ne-au vizitat niște domni bine îmbrăcați ce s-au uitat prin casă, au măsurat din priviri mobila iar la final mama le-a spus: - Tovarăși, nu căutați aur prin pereți că nu o să găsiți. Ori dacă vreodată s-ar putea să aveți nevoie de mine.. - Ne amenințați tovarășa doctor? - Nu e o amenințare. Știți unde lucrez, știți cine sunt și ce legături am. Așa că.. - Bine tovarășa doctor. Noi plecăm. Să nu spuneți nimănui de vizita noastră. - O zi bună tovarăși! - Cine sunt ăștia mamă? - Nu e treaba ta copile, sunt problemele oamenilor mari. Tu, să pui mâna să înveți! Aaaa! Era să uit! Nu bănui cine se mută aici! Nu bănui! - Păi nu bănui.. cine? - Fosta mea colegă de facultate, Mariana.. - Mă bucur pentru ea. Și cum e cu bănuitul? - Păi.. ai uitat cu cine ai copilărit o bună bucată de vreme? - Aaaa! Da? Se mută aici? - Da. Și-a găsit repartiție după ce colonelul a murit și va veni aici cu fată cu tot. Asta da veste nu? - O veste grozavă! Și când se va muta? - He! He! O să vezi cam peste...5 minute! S-a auzit o ciocănitură în ușă și mama s-a repezit să deschidă. Da! Era Amely îmbrăcată cu un sacou foarte șic și o fustiță până la genunchi. Părul blond răvășit pe umeri. - Te-ai întors, mă bucur să te revăd.. Cred că am luat-o de mină și o vreme ne priveam în ochi ca doi îndrăgostiți. Și-a lăsat privirea în pământ și nu a zis nimic. Stăteam acolo fără nici o vorbă. Într-un târziu m-a întrebat: - Ce mai faci tu? Pe la țară ce mai este? - Tot ca și până acum, după ce ai plecat, pustiu.. tu ce ai mai făcut? - Am copilărit prin Petroșani o vreme apoi.. am venit aici.. - Mergem să mâncăm o prăjitură la Central? - Da și după prăjitură, un film cu Louis De Funes, jandarmul și extratereștrii. - Super! Să vorbesc cu mamele! IARNA.. CUM A MURIT IONELA.. La finalul anului 1985, când vacanța a pus lacăt peste școală, veneam cu trenul spre Gorj. Zăpadă multă, viscol și un drum foarte greu făcut cu mașina. - Copile, norocul tău că portul din Constanța e deschis încă.Pe aici e mare nebunie.La țară, zăpada era deja depusă în straturi mari iar Sorin s-a înființat la poartă zicând: - Hai la o sanie că merge ca unsă! Mâine tai porcul și facem șorici! - Sania mea e cam ruginită. Cum să fac? Cum să fac să iau rugina de pe ea? - Dă-o și tu cu niște șmirghel. Nu are bunicu-tu printre scule? Tocmai când vorbeam noi mai aprins a apărut fratele bunicii, doctorul Samoilescu, medic chirurg ortoped. Lângă el stătea ca fixată o femeie în vârstă: - Cine e bunico tanti asta? - E mama mea de dincolo de deal. O să stea la noi o perioadă. E oarbă. - Dar eu am o bunică așa bătrână? Nu pot să cred! Nu pot să cred! - Așa ajung toți copile, și tu vei îmbătrâni și eu.. - Hai la sanie că mi-au înghețat picioarele. Vii? - Acum. Bunico mă duc la sanie! - Dacă se face foarte frig să vii la sobă. Să nu stai cu picioarele ude! Atât eram de preocupat de zăpadă că nici n-am băgat de seamă când ai mei au plecat în treburile lor. - Ne dăm de la nuc. Facem cum fac autobuzele. Dacă pun niște bolovani la mijloc să putem opri în stație? Porneam de la nuc și ne izbeam în bolovani sau cădeam în zăpadă.La un moment dat, a apărut Dan Codreș cu o sanie de două ori mai mari decât a mea și m-a prins sub ea. Ce mai țipete! Ce mai vaiete! Rupt de foame și de frig mă aciuiam lângă sobă și lângă oală cu sarmale care mirosea dumnezăiesc. Dacă mai făcea și pâine în cuptor cu miere.. - Până îl schimb pe Dan, du-te și dă-i strachina cu lapte bunicii. Mă strigă de ceva vreme și nu am avut timp să ajung la ea. Urc treptele și intru în cameră iar bătrâna se răsucește încet. Fiind oarbă se bazează pe simțurile auditive iar eu numai cuminte nu sunt, o împing, îi mai iau lingura. - Măăă! Măăă! Stai mă cuminte n-auzi? Într-un final îi dau lingura pe care o duce încet la gură. Aveam să aflu mai târziu că a fost închisă și chinuită de una dintre nurori, bătută și ținută fără apă multe zile. - E și ea un suflet necăjit, zice bunica împingându-mă afară din cameră. Vreau să o schimb și îi este rușine cu tine aici. - Bunico dar e oarbă.. - Du-te! Du-te pe sus și vezi ce face boracul! Trec două ore, timp în care bunica robotește prin curte, închide animalele, bunicul aleargă să dea fân la vite. Cobor la străbunica și observ că are limba scoasă: - Bunico! Bunico! Are limba scoasă! - Aprinde repede lumânarea că poate moare!. Să nu se ducă fără lumină!. Aprind lumânarea dar stră bunica nu moare. Dis de dimineață mă trezește Sorin cu noaptea în cap - Hai la șoric! Hai la cauciuc! Tanti Ioana se învârte prin curte cu un lanț de priponit vitele apoi face semn către muta să intre în grajd. Un bărbat solid, roșcat, prinde porcul și –l trântește rapid pe zăpadă iar ceilalți se aruncă asupra lui. O mână iscusită introduce cuțitul Și sângele se lățește ca o hartă roșie pe zăpadă. Apoi e învelit în paie și focul se ridică voios dansând în frig. Ce bun e șoricul! Parcă nici gerul nu mai mușcă așa! Pe data de 22 decembrie străbunica a închis ochii iar eu nu puteam înțelege urletele și tânguielile părinților. Moda oltenească cu jelitul! Se păstrează și azi fiți siguri!. Nămeții cât un om mijlociu și continua să ningă! 1986-1987.. În anul 1986, am prins cea mai frumoasă primăvară din viața mea. Steaua București lua Cupa Campionilor iar parcursul său impecabil mă făcea să visez, să fiu mândru.. În iunie la finalul anului școlar tata s-a lăsat înduplecat și ne-am făcut cu 2 săptămâni la mare: - Nu numai că mergem la mare cu niște prieteni dar pentru că ai fost un băiat silitor îți dau voie să mai alegi un prieten cu care să mergi la mare! - Fără discuții, Amely! - În afară de Amely! Ea este pe listă de ceva vreme. Dar am omis să îți spunem. - Atunci pe vărul Ionuț! - Bine! Dar vom pleca la 1 iulie, până atunci.. la țară, avem niște treabă. - Vei sta cu noi mai mult papa? - Stau până în septembrie când îmi pleacă nava. Am ceva timp să vă urmăresc. Râde pe sub mustață apoi formează numărul de la țară. Trebuie să vorbească cu bunica și nu-i face plăcere căci mereu poartă aceeiași discuție: - De ce a trebuit să faci tu neapărat marină!? De ce nu te-ai făcut și tu doctor sau măcar popă! - Vrei să ne certăm acum? Te-am sunat că aduc copilu’ să te ajute la treabă! - Îmi aduci drăcușorul ăla pe cap? Să vină cu văru-su că-i leg de poartă! - Ba nu-i legi că matale întrebi mereu de ei.Ai uitat că ai făcut prăjitură? - Bm... bine. M-ai păcălit și de data asta. - Tată, Amely vrea și ea câteva zile la țară.. O luăm? - Dacă vrea să vină noră-mea, să vină! Îmbarcați în lada albastră am purces toți la țară dar mă gândeam ce va zice bunica văzând fața. Spre suprinderea mea bunica a privit-o cu un real interes apoi și-a suflecat mâinile: - Bine că am și eu o fată să mă ajute puțin, măcar la o poveste.. Cine ar fi crezut că Amely avea să se împace perfect cu ambii bunici?. Am stat 7 zile acolo între dealuri iar de fiecare dată le vedeam povestind, împărtășind idei sau certându-ne pe noi băieții.La final, a apărut verișoara Cristina, un pui de om pus pe tot felul de soții ce ne-a scos peri albi. - Deseară am să o aranjez pe verișoara asta! Mi-a ajuns câte mutre a făcut! - Cum o aranjezi? Te pui cu clanul femeiesc? - Lasă că am o idee. Tu să taci până îți fac eu semn. Seara la ora 21 ne-am adunat în jurul mesei iar bunica a început să umple farfuriile cu niște ciorbă de perișoare apoi pilaf cu carne. L-am văzut pe Ionuț făcând semne: - Cristi? Tu mănânci pilaf acasă la Deva? - Da. Mami îmi face destul de des.. - Dar tu știi din ce este făcut pilaful ăsta? - Nu știu.. Cred că din orez, nu buni? Bunica ieșise pe jumătate afară din casă și nu a auzit. Așa că am continuat: - Tu știi că orezul... - Ce e cu orezul? - Păi vrei să știi? Chiar vrei să știi ce mănânci? - Da.. - Bleooaah! Viermi! Viermi albi care se mișcă! S-a îngălbenit ca o pară pârguita apoi a ieșit de tot afară. - Sunteți nebuni! A zis Amely râzând. O să vă scalpeze tanti. - Nu te băga! Las-o să primească ce merită! - E un copil ca și noi! Bunica s-a făcut că nu vede și noi ne-am adunat din nou la masă. Nu a trecut multă vreme căci de la Amely porni o altă trăznaie: - Auzi, voi credeți în vârcolaci? - Ce îs ăia? S-a băgat verișoara în seamă atât cât să ne trezească interesul. - Nu știi ce îs ăia vârcolaci? Nu știi ce îs ăia vârcolaci? - Nici eu nu știu a zis senină Amely, am văzut un film cu niște personaje de mâncau oameni dar.. - Ionuț, e lună plină afară? Uită-te! - Da, e lună plină. Suntem înconjurați. Ce ne facem? - Vârcolacii sunt prin grădină în noaptea asta! - Și mânca oameni care iasă în grădină, deci, ar fi bine cât mai stai aici la țară.. să nu ieși noaptea asta, de fapt, în nici o noapte cu lună plină.. - Bunicoooooo! Eu vreau la wc!! - Gata cu distracția! Sunt obosită și bunicu-tu nu vine în seara asta.La culcare! - Noi dormim în șură.. Așa a zis tata.. - Bine, terminați de mâncat și mergeți la culcare. Cine putea să doarmă? Toată noaptea ne-am alergat unul pe altul, am chinuit pisicile.. Dimineața eram cu ochii cât cepele și bunica a avut grijă să ne pună la muncă.. 1989.. - 1990 - O să plecăm departe de orașul ăsta, mi-a zis Amely într-o după amiază de toamnă târzie cu ploi interminabile. Mama s-a săturat de orașul ăsta mic, mort. Îmi pare rău! - Te duci cu tot cu bagaje, te muți cu școala? - Da. Mergem la Timișoara. Poți să mă vizitezi oricând. Hai că plec. Trebuie să îmi fac bagajele.. Așa a plecat prima dată din viața mea. Apartamentul l-au dat la o rudă apoi până în ianuarie 1990 nu am mai știut nimic de ea. Îmi aduc aminte că pe data de 21 seara, după evenimentele din orașul de pe Bega, tata a sunat acasă la doamna doctor dar nimeni nu răspundea. - E groasă treaba! Nebunii ăștia vor să radă Timișoara de pe hartă. - Nu putem vorbi cu copii noștrii! Ce fac? Ce se întâmpla acolo? La ora 19 s-a dat un comunicat de presă în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, apoi un film rusesc. Începuse nebunia la București cu toate minciunile și intoxicările de rigoare. - Tata, o să mai fie program de revelion acum că a căzut dictatura?. Toți actorii erau pe baricade am zis eu uitându-mă la interminabilele filme despre zilele revoluției - Cum să nu fie program de revelion? Acum când se găsesc portocale, banane, de toate? - O să pleci iar pe mare bărbate? - De la 1 februarie da. M-au sunat din port că nava va sosi în jurul datei de 1 februarie. - La noi la urgență a fost liniște dar mereu ne spun să avem grijă la teroriști. Vino puțin femeie! Am o surpriză pentru tine! - Aoleu! Surprize mai îmi trebuie mie în zilele astea? - Vine de revelion, ghici.. cine? - Anica cu fata? Sunt bine? - Da.Au trecut prin momente grele dar acum sunt bine. Mama s-a lăsat jos pe covor și a început să plângă în hohote iar eu nu înțelegeam de ce.La televizor, Bambi, desene animate, muzică, urări de sănătate. Deseneee! - Miki, tu știi bă cum fugeam astă primăvară să vedem cele 5 minute de desene cu Tom și Jerry? - Da bă, acum va lua Dinamo campionatul! Hahahaha! - Lasă că vă bagă iarăși Lăcătuș mortu! Lasă că jucați la noi! - Facem un meci cu blocul 66?. Vine și frate-miu, hai că de la primăvară mă mut de la bloc. - Și tu mă? - Da. Tata a cumpărat casa unchiului Muler, ne mutăm acolo.. Din primăvară drumurile noastre se despart. Până la acel moment, Miki, Peter, erau cei mai buni prieteni de la bloc, fotbal, v-ați ascunselea, alergatul după fete, le făceam împreună. Odată cu mutarea lor la casă s-a pierdut ceva din farmecul copilăriei. În noaptea de revelion a venit Amely și toată noaptea am alergat unul pe celălalt. Mi se părea mult mai dezvoltată, mult mai serioasă față de cum o știam eu. Cred cu tărie că am simțit primul fior al dragostei atunci, nu știu, dar simțeam că ceva se schimbă și e schimbat în interiorul meu. În luna iulie am mers la mare împreună. Făceam plajă, năvăleam în apa caldă și sărată a mării și ochii mei fugeau, alunecau pe trupul deja dezvoltat al fetei. Știu că mi-a zis la un moment dat: - De acum nu ne mai putem juca cum ne jucam cu ceva timp în urmă. Sunt o domnișoară, nu îmi mai permit. - Nu înțeleg. Ce nu îți mai permiți? - Să alerg cu tine de mână, să fim cum eram.. - Bine. Dacă tu așa vrei.. La țară nu mai vii? Mergem la struguri, mâncam porumb copt.. - O să mai vin. Dar nu acum. Hai să înnotăm! Ca un făcut, în acel an, valurile erau foarte mari iar noi ne jucam fericiți, le cuprindeam, ne cuprindeau odată cu bronzul dat de soarele darnic. Nepoate, scumpesc ăștia benzina. Auzi că se face 15 lei.. Unchiu miu s-a făcut foc și pară înjurând vârtos și nu realizăm atunci ce mult urma să se schimbe lumea. În ultima seară, m-am trezit cu Amely că mă ia de mină și fugim pe plajă. Soarele ardea roșu la asfințit iar apa era caldă: - Ai sărutat vreodată o fată? Întrebarea m-a lăsat mască. Nu știam ce să îi răspund și m-am pierdut cu ochii după scoicile din nisip. - Nu.. știu... - Nu ai sărutat nici o fată până acum. Hai! Sărută-mă pe mine! Parcă pluteam într-un vid. M-am apropiat de buzele ei și ochii mi s-au închis brusc. - Nu așa.. Stai.. Mi-a arătat ea cum se sărută și apoi capul mi-l simțeam cum pleznește. Venele de la tâmplă se umflaseră iar ochii.. ochii înnotau în ceva greu de definit la acel moment.. - Așa se sărută.. Eee! Dar acum eram tare îndrăgostit iar a doua zi fata a plecat. Brusc, toată vila de la Eforie sud s-a golit și până la ora 15 mă uitam pierdut, nicăieri înainte, atâtea amintiri înapoi.. - Hai să te duc în port să vezi nava! Ce păcat că Amely plecase! Tata mi-a arătat toate navele ancorate, mari, imense, nu vedeam cerul de ele, nu mă săturam de privit. - Copile, din toamnă s-a terminat cu joaca. Trebuie să intri la liceu! Până amu, ai dus-o bine! Mi-a zis el iar eu m-am speriat nițel. - Am vorbit la țară și auzi că nebunu’e în spital în stare f gravă! Am auzit-o pe mama în timp ce vizităm nava Argeș. Era de așteptat la câte făcea! Păcat! Copil la 19 să chinuie așa! La țară era forfotă mare iar toată lumea vorbea despre cum furase Cristi gazolină ca apoi să ardă de viu cu încă 4 prieteni. Până și Lucă alt’ nebun vorbea cu lacrimi în ochi despre el. În august a apărut Amely, la 2 ore distanță când a apărut și mașina cu Cristi. Eram pe deal cu vaca împreună cu Fasole și s-au auzit bocetele și urletele, jalea. Știam că murise după o lună cumplită, ars până la os. Ultimul dintre cei patru. - Câtă putere a avut să mai strige după Dorina, zicea bunica făcându-și cruce. - Păi moșică, cine mergea cu motoreta aia fără cască și fără să se țină? Pe drumurile asteea.. - Dorina a înnebunit săraca, să își piardă copilu’ la 19 ani.. Amely era amestecată printre oamenii mari și de multe ori am văzut-o aproape de sicriu.Se uita la chipul negru și împietrit apoi revenea cu privirea la noi. - Omul ăsta mi-a dat bomboane cu o vară sau două înainte.. îmi aduc aminte că eram pierdută pe deal și mi-a vorbit frumos, bomboane, acu” e mort!. Vreau să mă fac doctor! Să salvez oameni! Toate dramele omenești vin cu viteză, lovesc în sufletele celor prinși în tornada lor și lasă un hău imens. Un alai de câteva sute de oameni l-au însoțit la groapă plângând apoi liniște.Pe Gore l-am găsit jucându-se cu cățelul răposatului pe locul unde vroia să-i ridice o fântână, după datina oltenească, fiecare suflet dus dincolo trebuie să aibă o ciutură din care să bea omul însetat. - Măi copii, de ce nu mergeți voi în treaba voastră? Nu aveți nimic de făcut? O mulțime de copii ne țineam după Gore ca să ne povestească toată drama lui, participam la săparea puțului fântânii iar la câteva zile a trebuit să mă duc cu vitele pe partea cealaltă de deal. - Vin cu tine că ești tare supărat, mi-a zis fata trăgându-și pantofii plini de praf în picioare. - Mulțumesc. Mă plictisesc singur iar verii mei au plecat la mare. - Vine Bogdan cu caprele, nu o să fim singuri. Bogdan și-a minat turma de capre prin apă mică și murdară apoi pe marginea drumului înjurând camioneta Tv ce urca tușind panta abruptă: - Sunt ăștia de la sonde, urcă să vadă ce e de făcut, i-a explicat el fetei. Mașina s-a dus pe pantă în sus iar noi mergeam încet toropiți de căldură.La un moment dat s-a auzit o explozie foarte puternică din pădure și fumul gros care ieșea vălătuci. - Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat? Vedem coborând la vale un ins cu hainele în flăcări care trece pe lângă noi urlând și se prăbușește în șanț. Cum eu și cu Bogdan nu aveam nici o reacție, Amely s-a apropiat de el și acesta i-a șoptit ceva. Destul că am văzut-o fugind ca apucata pe drum în jos. - Mamăăă! Mamăăă! Un om ars pe șosea! Un om ars pe șosea! - Cum puiu mamii? Unde? - Acolo! Acolo! - Arde pădurea! Săriți! - Sună repede la vale, la centru să vină pompierii! Până a ajuns doamna Anica la el, era aproape mort. Pompierii au venit foarte greu, nu aveau apă destulă pe un drum plin de pietre, prăfuit și rupt în multe locuri. Nici polițistul Râpă, cel mai al dracu polițist din toată comuna nu avea benzină la mașină. Debandadă totală!. Ce se întâmplase de fapt? Urcând anevoios panta, TV-ul a rămas fără frâne și șoferul a încercat să dea înnapoi, din păcate, s-a răsturnat pe o parte și cei 5 din mașină nu au mai putut ieși. Cuprinsă de flăcări, mașina a ars ca o lumânare. Unul singur a ieșit dar și acela avea să moară în drum spre Tg Jiu. Sâmbăta ne-am dus toți trei acolo să vedem mașina carbonizată cu ușile desfăcute în toate părțile. Scrisori pe jumătate arse, acte, o dramă ce cuprinsese câteva familii nevinovate. - Și volanul a ars, zicea Bogdan rotind de el în stânga și în dreapta. - Uite cum a ars curpenul ăsta! - Oribil! A zis și Amely. Oribil!. După un timp mașina a fost luată iar ploile au spălat încet zona. Probabil și astăzi la 20 de ani de la eveniment, curpenul stă acolo atins de flăcări pe o parte ca un martor tăcut.. - Vreau porumb copt! - Amy, mergem la pază, vii? - Dacă primesc porumb copt, da! - Aduce muta niște știuleți și ne săturăm! - Mi-a adus Leandru de la vale niște carbid să bubuim! O să facem o mare nebunie.. - Tre” să facem mai multă decât Dan la deal, sau decât ăia de la vale! - Sile? Ai făcut rost de roțile alea de tractor? - Să vezi cât de mari sunt a sărit în sus de bucurie Sorin agitând o sticlă cu motorină.Ne ducem deasupra ciuturii și dăm foc! Nu ne-a trebuit mult să aducem cauciucurile de tractor și combină. Sile a aprins primul apoi i-a dat drumul la vale. Eee! Dar poștașul săracu! A apucat doar să își arunce bicicleta în șanț și să se ferească de o lovitură strașnică!. Turma de vite ce venea cuminte pe drum s-a împrăștiat cu viteza luminii și mare scandal! - Nebunule să fugim! Ne omoară ai noștrii! Bună idee! Þuști în prima pală de paie mai ferită și de acolo o vedeam pe țața Ioana cu ditamai joarda altoind la copii. Fasole, lung cât o prăjină și la fel de uscat sărea în toate părțile” - Stai mamaee! Auci! Stai mamae! Stai nu da! - Vă beșic cu bătaia diavolilor! Curcile stau leșinate în bătătură iar voi faceți prostii! Mai e și sectoristu acili-șea! Să plătească mumă-ta amenda! - Dacă nu te trăgeam eu de mână, stăteai acolo și mâncai papara! - Pentru asta meriți un pupic. - Știu dar te rog nu mi-l dă. Păstrează-l pentru mai târziu. Ca să fie echipa completă, a apărut Ionuț și ține-te joacă!. Uitam de noi până noaptea târziu și adormeam povestind câte în lună și în stele. Casa era împărțită pe două nivele cu 4 camere, jos bătrânii unde aveau și televizorul, plita de gătit și baia, sus, o bucătărie și încă 2 camere, cea din mijloc fiind de oaspeți. Doamna Anica a plecat și eram numai noi copii. Amely, singură într-o cameră, eu cu Ionuț în cea de margine. Noapte cu cântec de greieri, concert nu altceva! Stele, puzderie!. Picătură cu picătură! Un câine adormit și alți compatrioți de ai săi ce-i lătrau din garduri. - Bă! Cred că am luat niște pureci! - Și eu! Oaa! Ce roșie mi-e pielea! - Am să omor câinele ăla! Uff! - Oare ea are? - Amely? Nu cred! - Eu mă mut dincolo! Ahh! L-am prins pe nenorocit! - Dacă nu are să mergem să-i dăm și ei! - Poate zice că vrem să.. - Taci mă! Știu că te gândești la tot felul de idei. - De parcă tu nu.. - Hai peste ea! Nici nu dormea Amely bine când s-a trezit cu noi la ea în pat. - Și voi aveți purici. Lasă că împreună cu ai mei o să facem o fermă trăznet!. Stai să vezi! Dimineața, oh! Ce durere! Ce fețe! - Da ce aveți? Lasă că o porție de treabă nu vă strică! Norocul nostru a fost că am mers la treierat atunci și toată ziuă ne-am putut ascunde prin stoguri. Seara, în ciuda oboselii, bine îmbrăcați mergeam la pază. Tot satul făcea mișcarea asta în speranța că porcii mistreți se vor speria de zgomote: - Da de unde! Noi păzim pe o parte, ei vin pe cealaltă parte! Important era cel puțin pentru mine că puteam asculta greierii, puteam admira frumusețea naturii. În acea vreme, bunicul făcuse și o căbănuță din lemn iar eu împreună cu Ionuț am izolat-o ca să putem sta în ea. Și bine am făcut deoarece spre mijlocul nopții, cum stăteam acolo afară, simțit-am boarea vintului apoi un uruit teribil în dosul pădurii. Cerul și-a ascuns iute stelele lăsând loc războiului noros. - Vine ploaiaaa! Și cum venea draga de ea! Furioasă, nestăvilită, nebună ca o femeie despletită în sute de mii de stropi mari și lacomi. - Noroc am avut cu asta, i-am zis lui Ionuț. Dacă mai lăsam nițel treaba, acum fugeam acasă ca potârnichile.. Aerul s-a răcorit tare de tot iar salturile și oftaturile ploii le-am auzit până către ora 7.La ora 7, pătura de nori s-a deschis în două ca o cortină iar soarele s-a strecurat printre oștile cerului luminând și încălzind. - Ptiiii!!! Ce norooi! Sărea Amely de colo colo scârbită. Nici nu a ajuns bine la nuc că am văzut-o căzând de câteva ori. Apoi iar s-a ridicat, apoi iar a căzut.. - Arată ca un trandafir tăvălit prin cocina porcilor. O să fie prost dispusă ceva vreme. Norocul că în câteva zile am plecat spre casă. Începea școala iar noi trei ne vedeam de drumul nostru. 1991 În toamna lui 199o, începeam sezonul de pregătire pentru admitere la liceu și o perioadă nu mai căutam pe nimeni. Eram destul de plic tisit și de încordat ca să mai caut vreun prieten. Nu știam nimic de Amely, nu doream prezența ei. Nici cu gramatica nu mă descurcam grozav iar ca drept răsplată, după ziua de joi aveam un 4 la limba română. - Băiatule, pe tine nu te ascult la literatură, pe tine te doboară gramatica! Deci, nu mai veni cu texte și compuneri că e degeaba.. Cum un necaz nu vine singur niciodată, matematica mă termină la greu. Urma să merg la ore, la domnul diriginte. Un chin! Doi pași înainte, 5 înapoi! Într-o seară târzie, sună telefonul: - Ce faci băiețelule? Aud că te plictisești singur. Nu? Era Amely cu chef de glume. I-am răspuns în doi peri și chiar am închis telefonul. - Nu ai chef de vorbă cu mine? Þi s-au înnecat corăbiile băiete? A sunat ea din nou.. Vezi că de sărbători vin la tine! Să nu fugi la țară! Să stai acolo! Unde să fi fugit cu notele catastrofă?. Am stat cuminte până cîns zăpada s-a ridicat valuri valuri îngropând pământul. - O să zaci tot Crăciunul așa? Las-o în dunga pădurii, a tunat iar vocea la telefon. Vino la gară să mă iei că am înghețat bocnă! - Mă duc la gară să iau dementă, i-am zis mamei în vreme ce alergam pe scări. - Vezi că pleacă unchiul Milică la gară. Du-te cu el cu mașina. - Bine. Am fugit. Unchiul Milică se învârtea ca un apucat în jurul mașinii înghețate și după o serie de înjurături am plecat spre gară: - Nepoate, prinde-o bine pe fătuca asta, să sară cămeșa după ea auzi? Că io la vârsta ta le învârteam pe degete și beam apă de pe ele. - Tușa Elena ce face? Am evitat eu un răspuns tranșant. - Pleacă la noapte la Brașov, are ceva de făcut acolo. Aia e fata? Mă da ce caroserie are! - Are, are. Mai stai să o duc și înnapoi? - La cum e de înghețată, poate o iau la o tură, Doamne iartă-mă ce zic și eu! Ptiu! Ptiu! Era bocnă de înghețată iar ceva timp nu putea să scoată 2 cuvinte. Obrajii îi erau roșii vineții și ochii stăteau închiși supuși unui tir din cauza clănțănitului dinților. - Du-te copile și ai grijă de ea că bobocul ăsta de fată a luat tot gerul până aici! Ceaiuri calde, frecții făcute de mama și câteva zile până la Crăciun în care doar tremura, făcea febră și nimic altceva. - Păi cum a plecat fără să îți spună? Am auzit-o pe mama la telefon. E la noi bolnavă de 4 zile. Normal că am grijă de ea dar și voi sunteți figuri, lăsați fața aproape moartă să plece pe drumul ăsta. Ionel vino aici! M-am dus la bucătărie și mama mi-a zis pe un ton grav: - Se pare că sunt ceva probleme acasă la minunata asta. S-au certat părinții între ei, Amely nu-l suferă pe George, tatăl adoptiv.. Să încerci să-i faci sărbătorile mai senine și să lași umblăturile pe la blocurile vecine după timbre și casete de muzică. Mă pot baza pe tine? - Da, desigur. Amely continua să nu zică nimic doar să doarmă și să se uite pe geam în momentele când era trează.Pe data de 28 s-a ridicat cu plapumă până șub bărbie și a zis: - Destul cu boceala! Totuși, vreau și eu niște haine mai femeiești că plutesc în hainele tale și a lui taică-tu! - Ai nevoie de haine? E foarte cald în casă. - Dacă ai fost cavaler și m-ai salvat, vrei să și profiți de mine nu? Nu te gândești prea departe? Sau crezi că nu știu să zgîriu, să mușc? - Am văzut ce vroiam să văd, i-am zis și perna a zburat pe lângă capul meu împreună cu o păpușă de platic ce plutea așa grațioasă.. - Nu vreau să te omor încă! - Ești rea! Ai face bine să vii la bucătărie ca să mâncăm ceva! - Vine Ionuț în câteva minute! - Să vină! Poate așa o potolim pe Amely! I-am zis mamei care și-a luat la revedere deoarece întârzia la serviciu. - Să vină! Să vină! Strigă Amely cocoțată pe scaunul mare din hol învelită în pijamaua albastră. - O să vină să te vadă așa despuiată, cum crezi că se va simți ea? - O să mă vadă așa și se va îndrăgosti de mine, vom face lucruri pe care tu nici nu visezi să le faci cu mine! - Uite ce ninge afară! Uite! Uite ce tandri sunt fulgii! Ca o dragoste ce ține de o veșnicie... - Deci mă lași pe mâna lui văru-tu? Nu ai milă de mine deloc? - Eu te las pe mâna lui? Sau tu mă tachinezi cu asta? În plus, l-ai văzut vreodată? - Nu l-am văzut dar mi-a spus Gina că e un scump și un frumușel foc. Deci? Nu o să te superi dacă sar tandru desigur pe ființa sa? - Spune-mi care e treaba cu George? Nu sunt potrivite apele dintre voi? - A încercat să mă bată cu cureaua. Ori eu nu suport umilințe de astea.Pe deasupra se uită cu jind la mine. Nu mai calc în casa aia! - Păi cum se uită cu jind la tine? - Tu ești prost sau te faci? Se uită cum te uiți tu la mine așteptând ceva, nu știu ce.. - Poate ți se pare. Dă-i omului o șansă totuși.. - Am să-i dau. Ce zici? Mă duc după Crăciun acasă.. mama pleacă la serviciu, rămân cu el iar când seara se va lăsa.. o să-mi arunc hainele una câte una. Apoi, chiloțeii de culoare rooz, se plimbă prin casă ca un artist pe scena teatrală iar eu nu pot decât să o privesc: - Așa.. Și? - Îi voi face semn discret să vină.. - Da.. Să vină.. și? - Și voi fi a lui. Trei zile și trei nopți! - Ești nebună.De a dreptul nebună! - Sunt o nebună! Sunt o nebunăă!! Ionuț bate la ușă și îi deschid arătându-i ființa ce aleargă prin casă în pijamaua albastră. - S-a dat drumul la sezonul de vânătoare vere? Ce căprioară cu sânge fierbinte ai aici? - Asta nu-i căprioară! Asta e ditamai animalul! - Eu sunt Amely, prin grația destinului am venit aici să bolesc lângă acest berbec insensibil! - Că tot facem ograda de animale sălbatice, unde pot și eu să fac o treabă? - Ai uitat cotețul blocului, etajul 4 cu doi șobolani rezidenți? După colț vere! - Umilul tău văr se duce să deșerteze ceva. - Dacă faci baie vin să te spăl pe spateee! - Dacă face baie și intri acolo s-ar putea să pun făcălețul pe spinarea ta!! - Oooo! Cita tandrețe descoperită în epoca de piatrăă! - Sunt eu tandru? Din epoca de piatră venit sunt! - Ce naiba facem aici de sărbători? Nu ne urcăm în tren să merem la țară? - În Gorj? Ești nebun? Nici măcar bilete pe tren nu găsim. Tu știi ce nebunie e la bilete acum? - Nu mergem în Gorj. Mergem aici aproape. Stăm două zile și revenim. - Nu prea am chef. O să stăm aici să jucăm table și remi. - Am eu o altă idee! - Amely să nu mă trimiți prin nordul țării! - A nu! Nu! Te trimit la maree! - Binee! Și costumul de baie? Și banii de unde? Norocul său ghinionul că nu aveam bani și Amely a căzut din nou la pat. Friguri, o internare în spital și duse au fost sărbătorile.. - Naiba, trebuie să intru la liceu. Oriunde numai să intru la liceu. - O să intrăm vere la liceu. O să vezi! Despre ultima parte din școala generală nu am păstrat amintiri decât vagi și chinurile prin care treceam să înțeleg matematica. - Ce zici, te înscrii la liceul agricol Geoagiu? - Se intră greu? - Hai că e un liceu bun. În plus și Amely tot acolo se înscrie, mi-a zis mamă. E aproape. Lasă Vlaicu și alte licee. - O să mă înscriu la Geoagiu. Dă Doamne să intru! - Nu mă îndoiesc că o să intri. Tu nu ești prost, ești doar un om foarte comod. - Tata nu va fi de acord. El vrea liceul de marină din Constanța. - Nu ai note pentru liceul de marină și destul e unul plecat mereu.Va înțelege. Spre surprinderea mea, tata s-a întors din Germania și nu a zis nimic de liceu. Îl frămînta ceva și multă vreme nu am înțeles ce: - Nevastă, era să o pățesc ultima dată. Nu am zis dar mă bucur că ai copilul mai aproape de casă. În iulie am dat examenul la liceu pe care l-am luat cu 7. Imediat să primesc rezultatele am fost trimis la țară și o săptămână eram numai cu bunicii. Noaptea de miercuri spre joi am auzit-o pe bunica plângând și vorbind singură: - Tulai! Tulai Laie ce îmi faci tu!. Murise bunicul Laie. Casa sa aprins de lumini și vecinii s-au ivit. Camera din mijloc a fost golită de paturi și pe masa mare au pus sicriul. Rudele au apărut spre dimineață cernite și cu lacrimi în colțul ochilor. - Vere a murit bunicul Laie. A murit săracul! - Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte că a fost un om bun. Să îl ierte și să-i ierte și pe cei ce ani de zile l-au chinuit. Aveam să aflu mai târziu că viața lui fusese o continuă fugă după 1947. Arestat și închis la Gherla și Canal. Bunica a stat lângă el până l-au coborât în groapă. - Pământul ăsta! Pământul ăsta nenorocit i-a mâncat jumătate de viață! Pământul ăsta! Lovea cu piciorul în pământul ce-i luase al doilea bărbat și bărbia ei s-a strâns ușor într-o grimasă. O vreme nu a vorbit cu nimeni din jurul ei. Își ștergea fața cu un prosop și se mulțumea să gonească pisicile de lângă ea. Amely mi-a făcut o vizită surpriză tocmai când rudele plecau spre Deva: - Ce faci voinice? Felicitări pentru examenul luat. Condoleanțe pe de altă parte. L-am cunoscut pe bunicul tău. - Era bolnav. Era bolnav și neînțeles.. Bolnav și neînțeles.. Amely a dispărut spre seară iar eu eram din nou singur în odaie. Prima noapte priveam pe geam și ascultam ofurile bunicii. Nu știu de dormea sau pur și simplu oftă din greu. Poate atunci nu am înțeles-o. Eram un copil ce nu privea decât înainte.. - O să mai stai câteva zile cu ea, până vine Mariana, mi-a zis mama la telefon. Apoi a închis. Fără nici o vorbă, fără nimic altceva. La două zile după telefon, reușesc cumva să ies la marginea satului către Mureș. Bunica avea o obsesie în a nu mă lăsa să ies din curte, sau nu cumva să ajung la apă.. Am profitat de vizita ei în capul satului apoi cu undița la pescuit. Marele râu își plimba agale apele spre Tisa iar când am ajuns eu deja se făcuseră orele 11. Un soare agățat pe cerul fără nor și liniștea de pe mal. Îmi venea să adorm nu altceva!. Nu puteam însă, mai încolo se auzeau râsete zglobii, clipocit de apă și bufnituri, plescăituri.De pe brodină, niște tineri săreau în apă distrându-se de mama focului. O clipă m-am gândit la Amely dar nu era ea oricât mi-aș fi dorit de mult. - Tu ești Ionel Florescu? M-a întrebat o zgâtie de fată înainte să facă o săritură în apă. Nu vrei să faci o baie cu noi? - Nu știu să înnot. Altfel aș face baie pe căldura asta. - Te învăț eu. Sunt la niște cursuri de înnot la Hunedoara. Ce zici? - Ce era de zis? Fata pe nume Ruxandra și-a dat toată silința să scoată un vajnic înnotător din mine și ceva, ceva a reușit. Pândeam ziua când bunica picotea pe verandă cu pisica în brațe și apoi fugeam la scaldă.La o săptămână trecută, îmi pierdusem bruma de speranță că voi pleca vara aceea din sat și pe undeva mă obișnuiam încet, încet cu lumea aceea. Să fi fost duminică, spre 1 iulie dacă nu mă înșel. Trezit la ora 8 cu toaca bisericii apoi după o porție de clătite cu gem stăteam pe piatra din mijlocul curții. Ce să fac? Toate cărțile de pe raft erau citite, răscitite, copii plecaseră la scaldă, eu singur în curte. S-a auzit un vuiet, un strigăt, sau cineva care jelea. Tomiță, copilul vecinului din jos de curtea noastră stătea lipit de gard cu mâinile la ochi. Ud leoarcă, plin e noroi până în măduva oaselor. Numai părul creț năclăit prin praf și sudoare mai arăta că e el. - Ce ai Tomiță? Ce s-a întâmplat? Mi-a arătat doar bluza ruptă a Ruxandrei. Nu putea articula 2 cuvinte fără să nu se înnece în sughițuri și plânsete. Am aflat mai târziu că fata se înnecase. Din ziua aia, bunicca nu ne-a mai dat voie deloc să ne apropiem de apă. Pe data de 12 iulie în plin cuptor cu soare și căldură demonică singurătatea mea se încheie oarecum. Sunt luat fără prea multe vorbe și dus la oraș. Făceam baie în cadă după 3-4 săptămâni! Ce desfătare! Îmi ziceam în gând Amely sigur e la mare, m-a uitat pe aici pe undeva.. Eh! Ce e de făcut? Baie, apoi masa și o seară pe care o vreau la televizor în lipsă de altceva. - Ionel, te caută cineva. Du-te la el dincolo.. Amely intră sfioasă în cameră apoi zâmbește larg. Parcă a mai crescut și sânii lovesc obraznic bluzița alb cu albastru. Părul blond se revarsă pe umeri iar fustița scurtă mă face să mă cațăr pe pereți: - Ai de gând să zaci în pat toată vara amice? - Credeam că ești la mare. Cum de nu ai plecat? - Te așteptam să vii cu mine. Nu merg singură iar mama are alte planuri.De tata nu vorbesc că nu are sens.. - Vrei să merg la mare cu tine? - Ai auzit bine. Dacă nu vrei, o să găsesc pe altcineva.. - Băi tu mă crezi nebun? Cum să nu vreau? Dar bani? De unde bani? - Tu fi doar de accord că bani am eu. Am eu și ai și tu. Plecăm în două ore! - Plecăm în două ore? Nu am auzit bine.. - Mai bine zis o oră și 30 de minute dacă te miști ca o țață! Fugă după haine, slipi, aparatul de fotografiat, eram ca o mașină, băgat în priză, gata de vacanță. - Gata? - Gata. Plecăm? - Ne duce taică-tu la gară. Bea un pahar de sifon cu suc și calmează-te. Vaaai! - Ce e? - Pune repede cortul și niște pături! Repede! - Tu ești dusă, unde să le pun? - Pune-le mă nu te codi ca un măgar beat! Am luat cortul și păturile de pe pat încât mama s-a crucit iar tata râdea cu gura până la urechi: - Noroc că nu ai nevoie și de salteaua de pe pat. Lasă că unde mergeți voi, nisipul va fi pătură și saltea.. Nu știam unde ne ducem dar nu-mi păsa. Tata mi-a vârât bani în buzunar fără să știe mama iar mama a făcut invers. Primeam o groază de sfaturi încât era să pierdem acceleratul. - Hai iute la gară! Comedie mare la gară, tot peronul plin de elevi: - Ãștia unde sfântului se duc? Întreb eu privind la unduiala și gălăgia de pe peron: - Ãștia vin cu noi zevzecule. Lasă că o să înțelegi tu.. Uite! Vine trenul! Trenul era plin ochi de elevi. Trenul prieteniei aveam să-i zic. Amely mă trăgea după ea pe culoarul vagonului cușetă și nădușit m-am oprit: - No, ho! Dacă mă mai fugări așa o să ajung la Constanța înaintea trenului.. - Nu mergem la Constanța. Mergem la București, apoi Tulcea.. - Păi mare sau Deltă? - Bagă bagajele înăuntru! Hai că ajungem în Simeria și alte bagaje! Trenul se opintește la curbe, geme din încheieturi apoi se oprește în gară în Simeria. Mi-am rezervat locul de la mijloc și mă întind în pat ca un faraon. Cine ar fi crezut că plec la mare? - Vere, mă lași în patul de sus? Ionuț e aici! Trage câteva bagaje foarte grele apoi le lasă pe culoar și se șterge pe frunte: - Credeam că nu mai vine ziua asta! Ufff! Cita nădușală! Unde e Amely? - Nu.. nu. Știu.. M-am blocat de uluire. Ionuț era în tren! Ionuț era în tren! - Nici nu realizezi cât mi-a fost de greu să-l fac să își țină gura închisă. Să nu vină la țară la tine, să păstrăm secretul. Nici nu realizezi! - Cine vrea suc? Compot de piersici? Vânzoleală e în toi dar oboseala și emoția astupă orice activitate. Adorm ca un copil legănat de sunetul inconfundabil al trenului. Prin noapte trecem și o mare de bucurie mă inundă până în adâncul sufletului. Amely se zvârcolește în somn iar Ionuț stă pe marginea patului și așteaptă ceva. - Tu știi cât mi-am dorit excursia asta? În plus, nebună nu m-a lăsat deloc să te sun, să te caut. E mai rea ca poliția! - Te-am auzit Ionuț. Doamne ce sete îmi este! Unde naiba suntem? - Nici la Sibiu n-am ajuns. Dormi! - Dorm după ce beau o jumătate de sticlă de suc. Voi complotați împotriva mea? - Cine ar îndrăzni? Nooi? Neee!!! Amely se vira sub pătură apoi noaptea se scurge pe șine că o umbră apropiindu-ne încet de București.La ora 5, începe vânzoleala, bagaje, oameni somnoroși, alergătura. Avem cu noi o doamnă profesoară ce dă ture din vagon în vagon adunând somnoroșii. - Trenul spre Tulcea stă 5 minute, dacă nu vă mișcați o să-l pierdem! Cu bagajele în spate, asudați, urcăm în trenul de Tulcea după o alergare de câteva minute. Avem timp să ne tragem sufletele dar trenul nu pleacă. - Păi nu pleacă până la 6 jumătate, zice un conductor rotund ca o lună plină. Cine v-a zis că pleacă acum? - Așa scrie în mersul trenurilor. - Eeee! Nu bate ce scrie acolo cu ce facem noi aici. Puteți să mai trageți un pui de somn. Mă lipesc de banchetă și adorm imediat. Amely se învârte pe coridor și la un moment dat trenul pleacă. - Mă, tu ești sigur că ăsta merge la Tulcea? - De ce întrebi? - Păi, mă gândeam, să mergem în tabără și să ne controleze într-una careva? - Lasă că rezolvă Amely. Acum vreau să dorm! La ora 11 suntem în gară în Tulcea. Soarele mă pălește cu razele sale și profesorul de sport citește tot felul de indicații de pe o foaie. - Ionuț, Ionel, dacă ăsta îmi face program eu dispar din tabără, o aud pe Amely din spatele meu. Ca să ajungem la tabără, traversăm orașul apoi portul fluvial unde ne îmbarcăm pe o navă burdușită cu oameni și tot felul de bagaje. O pierdem pe Amely pentru câteva minute ca să apară cu pălărioara ei albă sus lângă cabina comandantului. - O să facem 4 ore până în tabără.4 oree! - Bine. Măcar să dorm puțin. - Oare coșciugul ăla din colț o fi gol? - Ești nebună? CE vrei să faci tu? - Poate sunt eu nebună dar profu’de sport e mai nebun. Cică să facem alergare și flotări. - Și ce are coșciugul cu el? - O să vezi imediat. Stai numai să adoarmă baba de lângă el. Stai numai nițeluș! Amely desface capacul la sicriu și se vira înăuntru. Am rămas mască! Nebună de legat!. Baba sforăie lipită de perete și profesorul se învârte căutând elevii să –I pună la muncă sportivă.La un moment dat, nava se oprește încet intrând într-un port micuț iar baba își revine. Basmaua neagră cade pe bărbie și gura deschisă îi arată puținii dinți pe care-I mai are. Lângă ea se pune profu de sport, evident obosit. Nici un elev nu vrea să alerge sau să facă flotări. Nu pot să uit fața profesorului când s-a ridicat capacul sicriului!. Baba a sărit ca o apucată scuipând în dreapta și stânga iar omul nostru de sport nu a putut vorbi cam vreo două ore. Mai rău că cei care urcau din port s-au speriat și refuzau îmbarcarea.. - Nebunilor! O să ne știe toată delta! Adevărul că eram celebrii. Multă vreme după ce vaporașul s-a dus în treaba lui iar noi căutam să ne punem corturile profesorul se străduia să înțeleagă ceva din toată aventura. - O să se răzbune pe noi, Amely. O să vezi! - Lasă să încerce. Am eu ac de cojocul lui. Plaja destul de largă și liniștită m-a cucerit imediat, în plus, îngemănarea dintre Dunăre și Mare era perfectă. Un pâlc de pădure pentru umbră și un pui de orizont ce cobora sau urca după cum vroia mama natură. Desfacem corturile și o vreme trebuie să amenajem locația. Mai sus pe o brâna de iarbă și nisip se ridică cortul bucătăriei unde cei din București gătesc. - Hai la baie! Hai că apa e minunată! - Nu merge nimeni la baie! E un program pe care trebuie să-l respectăm! - Ãsta e nebun! Face militărie cu noi. Profu întinde o foaie de hârtie la fiecare elev și apoi ne organizează.Ne organizează atât de mult încât pierdem o zi cu tot felul de sarcini.. Când seara se arată printre valuri și ceva mina de nori, Amely intră în cortul nostru: - Dați-vă cu soluția asta că urmează asaltul! - Ce asalt? Iarăși coșciuge? - O să vină o armată de insecte peste noi cum nu s-a mai văzut de la Călugăreni încoace! Asaltul are loc după ora 21 când noi stăm pe nisip și așteptăm ca masa să fie gata. Un puhoi de insecte flămânde se aruncă asupra noastră făcându-ne să alergăm ca apucații. - Asalt nu glumă! Fuga în cort! Cortul este prost asamblat și cade peste Amely care aruncă un potop de înjurături groaznice. Profesorul de sport aleargă prin tufe, se lovește peste ceafă, înjură, asudă și blesteamă zilele când și-a dorit să vină în Deltă.. Către dimineață să fi fost când fie țintarii sau plictisit de noi fie nu-I mai simțeam am adormit. - Deșteptareaaa! Deșteptareaaa! - Cine strigă în halul ăsta? - Cum cine? Herr professor! Se pare că nu a fost pedepsit aseară după cum trebuie. - Auzi? Crema aia de mi-ai dat-o, era bună de ceva? - Hm. O să mă înjurați toți. Era crema de pantofi din geanta profesorului.. - De aia suntem așa negrii și puțe de trăznește? Nebună ce ești! Dacă ai vrut să ne umilești ai reușit! - Propun să o aruncăm de pe ponton! - Să fie legată cu pietre de gât! - Lasă că vedeți voi cine și care pe care! V-am dat crema aia ca să nu vă ardă pielea! Or Suportăm cu greu programul impus și Amely devine tot mai nemulțumită. Nici masa nu o bucură iar la cea de seară stă deoparte: - Ionel, vino puțin. - Ce e? Simt că nu te bucură nimic aici. - Ãștia scuipă în mâncare! Nu mai suport!. Grăsana își bagă mâna în pantaloni și apoi taie pâinea cu ea. Vreau să plec! - Unde să mergem? Dacă vrei să plecăm, măcar să plecăm acasă la țară. Poate plecăm atunci dar tocmai a trecut pe lângă noi un ins mic de statură, slab ca o prăjină și aplecat de spate. Ducea câteva undițe și Amely s-a lipit de el. Apoi eu și Ionuț. Plecăm dimineața la 7 cu barca și reveneam seara frânți de oboseală cu plasele pline de pește. - Cine știe să facă mămăligă? - Mămăligăăă? Oaaa! O să mor dacă nu mănânc mămăligăăă! - Văru-miu e un fan înrăit al mămăligii.De ce nu ai putut să taci fată? - Nu e greu de făcut. Am găsit la localnici niște mălai și vase avem noi. Deci? - Deci mâncam mămăligă cu pește? - O da!.La treabă! Bucătăria s-a improvizat urgent spre disperarea celor din București ce rămâneau cu masa plină. Toată seria de copii se servea fie la noi, fie la micul restaurant aflat ceva mai încolo. - Regulile trebuie respectate! Nu se poate așa ceva! Strigă proful de sport. - Să mănânci tu cu rudele tale mâncare făcută de femeia aia! Sau vrei să scuip eu în ea? De atunci nu a mai zis nimic.Se uita la noi ciudat dar niciodată nimic. Avea să moară peste un an într-un accident cumplit de mașină. - Amely, arăți foarte bine. Mi se pare mie sau toți băieții te curtează? - Domnule Beinur, mă simt flatată de cuvintele dumneavoastră.. Vă mulțumesc. - Dacă nu aș ști ce viață grea e aici te-aș ruga să rămâi la noi. Ekșe, fata mea te copiază în toate gesturile.. Am uitat să menționez vizitele pe care le făceam cu Ionuț și Amely acasă la turc. Mereu darnic și el și familia lui deși bogăția nu-I scotea afară din casă. Fața sa, Ekșe era elevă la Tulcea iar asemănarea dintre Amely și ea era izbitoare.. Au devenit prietene foarte bune multă vreme după ce noi am terminat liceul. - Nu pot rămâne. Deși mi-ar place nu pot rămâne. Sufletul meu e călător. Dar te asigur că Ekșe se va bucura de tot sprijinul meu și prietenia mea loială. Cu asta fiind zisă ne-am bucurat de ultimele zile la Dunăre apoi lungul drum către casă. Din cauza foamei, în fiecare gară mai mare de la Tulcea spre București cumpăram ciocolată și banii s-au terminat repede. - Eu o să mă duc la țară cu Ionuț. Tu ce faci Amely? - Acasă apoi vin după voi. Hai, distracție plăcută la țară! Seara, odată ajunși la Craiova ne uitam după un autobuz spre satul nostru. Noroc că ultimul trecea la ora 19 spre Rădinești altfel trebuia să ne petrecem noaptea în gară: - Păi unchi-tu? - Sunt plecați la mare. Am uitat să menționez. - Bine. Hai să mergem cu bomba asta pe roți. Pfiii!!! Un praf adunat de 40 de ani! Înghesuială maximă, înjurături și căldură. Bomba pe roți se pune în mișcare și părăsim autogara: - Ionele, Ionele eu cred că am văzut-o pe Amely! - Prea mult suc vere. Unde să o vezi pe nebună? - Îți spun că s-a urcat în ultima clipă. O să dai ultimele casete cu Queen.. O să vezi tu! Drumul asfaltat s-a terminat brusc iar cel de țară i-a luat locul. Rata gemea din toate părțile, scotea fum, praf și la un moment dat s-a oprit - Mi s-a stricat ceva la motor. O să mai stăm puțin aici. - Off! E o nebunie. Deja am văzut totul sub fusta la baba aia. Dumnezeule! Totuși.. Să fie Amely? - O cred în stare de orice. Deci? Cât naibii mai avem până la Rădinești? - O să ajungem pe întuneric. Și mă uit cu groază la norii ce se adună. - Mai bine dormeam în gară. Măcar acolo... Hurdubaia se pune în mișcare dar trebuie să se mai oprească de câteva ori. Ultima dată din cauza unui fum gros ce invadează cockpitul. - Oprește omule, nu vezi că iasă fum? Vrei să ardem ca șoarecii? - Nu e o noutate pe aici. Luna trecută o nuntă ce mergea la Tg Jiu a fost transformată în măcel. Zice o tanti subțirică ce ține de o plasă voluminoasă. Are trei gâște coapte de sete după ea și din când în când le dă cu paharul să nu moară.. - Se vede monumentul! Hai! Coborâm. Vântul ridică praful și-l răsucește în aer iar noi intrăm pe drumul pietruit ce urcă pieptiș. - Ziceai că ai văzut-o pe Amely!? - Păi, o văd și acuma. Doar că dacă mă opresc s-ar putea să mă zboare vântul. În plus, nu e singură. Mai are o fată după ea.. - E na! Să nu zici.. - Dacă nu mi-a intrat tot praful ăsta în ochi, cred că e turcoaica cu ea.. - Feteee! Măcar să avem cu cine ne distra pe aici nu? Ploaia vine rapid și până ajungem pe coama dealului ne udă grozav. Mă uit înnapoi, fetele vin cu stoicism și prin întuneric încă mai pot distinge bluzița albă a lui Amely. - Încă 20 de metri și coborâm! Estimez greșit distanța și nimerim pe terenul lui Iocan, un mal ce se surupă de câțiva ani buni. Mă zgârii în toți mărăcinii, alunec pe nămol și nu mă opresc decât la piciorul unui fag. Ce s-a întâmplat cu ceilalți? Nu se aude nimic!. Tună și fulgeră groaznic iar bagajele le-am rătăcit, sunt sigur. - Ioneleee? Unde ești mă mânca-te-ar apa și norocu’! - Sunt aici. Mi-am scrântit piciorul. Voi? - Să nu dai ochii cu Amely acum că te strânge de gât!. Toate hainele și le-a pierdut pe coastă la vale! Amely vine plină de noroi și trântește geanta ruptă peste capul meu: - Cretin ule! Să îmi aduni toate hainele de pe coastă! Idiotule! - Tu trebuia să fii în tren spre Deva. Ce dracu cauți aici? Dacă îți lipesc două perechi de palme dormi! - Să mergem! Stăm așa ca nebunii în ploaie? Pornim din nou dar drumul este foarte abrupt pe alocuri presărat cu băltoace în care intră picioarele adânc. Într-un final dăm de drumul pietruit iar calvarul se termină. Întuneric peste tot, nici o lumină, nimic, perdeaua groasă de ploaie și noapte ce ascund suflete și vise. - Ce noapte! Ce noapte! - Dorm toți ascunși de ploaie. Numai noi umblăm ca stafiile pe drum. Acasă! Poarta se deschide cu un scârțiit ușor iar câinele latră cu zgomot apoi se gudură la picioarele mele. - Lăbuș! Du-te mă că te plouă! Du-te mă nu fi prost! Bunicii se uită la televizor iar surpriză e mare.Cu un halat de monton în spinare, bunica aduce ceva de mâncare și râde la poveștile spuse de Ionuț. Bunicul se ridică tacticos din pat și cu vioară ne cântă încet în timp ce schimbăm hainele de pe noi. - Nepoate! Nepoate! Ai adus fata cu tine nepoate? - Am adus-o, e dincolo la casa unde a copilărit. E frumoasă foc bunicule. - Măă!? Tu vii cu ardeleanca aici să ne spurci? Mă câine? Mă câine de ardelean mă!? Râde și râdem și noi apoi ne prinde somnul: - Oare or mai fi purici? - De mâine încolo, grămadă. Ce vrei să scapi? Lasă că duci la Hunedoara specie rară de aici. - Am uitat să-ți spun. Mă mut de la bloc. Din toamnă mă mut la casă. Ce zici? - Zic că e rost de somn. Noapte bună! A DOUA ZI.. - Trezirea!!! Iar dormiți ca valizele în gară? Avem treabă! - Amely, dacă îți dau o pernă peste chipul ăla frumos.. - Hai! Plouă dar am nevoie de niște brațe vajnice să mă ajute să aranjez casa. E ultima vară aici. O vând. - Ai deja cumpărători? Ce harnică ești! - Da. Spre deosebire de tine și de văru-tu. Hai! Dacă nu aduc pisica în pat și să vezi companie de purici! Vremea foarte capricioasă și cu un vânt rece m-a ajutat în acel moment să scap de sub observația bunicului. Pășeam în urma fetei pe dalele de piatră apoi ne-a băgat în bibliotecă: - Asta a fost a lui tata. O să vină cineva să ducă tot ce e aici. Mă ajutați să scot toate volumele? Cară toată dimineața la cărți și aranjează-le! Cred că erau zeci de cărți: Dostoievsky, Tolstoi, Creangă, Dumas. - Dacă mă lași toată vara aici, am să citesc! Mi-a zis Ionuț desfăcând una din cărți. După el și eu. Apoi Ekșe. O săptămână întreagă noi citeam iar Amely căra la cărți și le punea în cutii. - Mi-au venit verii de la mare! Ce nebunie e prin curte! Gata cu hoinăreala după cărți! Într-un final a apărut mașina și cărțile s-au dus.La fel și biblioteca imensă pe care au demontat-o bucată cu bucată. Să fi fost marți, înainte de a pleca cu vitele când am căutat-o pe Amely să văd de vine cu noi. Nu era de găsit: - Ekșe, unde –i Amely? - Nu vrea să știe nimeni unde este. Așa mi-a transmis. Deci nu te pot ajuta.. - Auzi? Tu mai vrei să te plimbi seara cu Ionuț? Mai vrei să-l conving să se plimbe cu tine? - Da. Vreau! Vreau! - Atunci fii fată de treabă și spune-mi ce face Amely de nu apare deloc? - A găsit un album cu poze de familie. Plânge și mângâie pozele alea blestemate de 2 zile. A zis că nu vrea să vadă pe nimeni! - Tu spune-mi unde e? - Caut-o! De ce să mă alerge nebună prin curte? - Voi sunteți duse amândouă? Sau crezi că nu știu ce făceați noaptea trecută? - Alergam goale prin curte. Era așa de cald sus! - Măcar de ne chemați și pe noi. Era o ocazie rară de a vă vedea în costumul Evei.. - Mă strigă! Mă duc la ea! - Vin și eu! - Treaba ta! Eu ți-am spus! - De ce mi l-ai adus pe ăsta aici? Ce ți-am spus că sunt doar treburi femeiești? Am să te pedepsesc! Am să te biciui în curte. A, nu! Te trimit la Tulcea la ai tăi! - Mai bine mă biciui da’nu s-a lăsat până nu a venit aici. Ce puteam eu să-I fac? - Să-l dai afară!. Azi nu dispun de chef să văd picior de viitor liceean aici. Deci? - Te rog să ieși!. Nu am viață cu ea altfel.. - Bine, ies. Mă duc în Dealul Boului cu vacile. Ionuț stătea pe trepte toropit de căldură iar verii încercau din răsputeri să scoată vitele din grajd. Apare Dănuț Lolică, un băiețel scund, îmbrăcat cu o bluză albă și o pereche de izmănuțe la fel de albe. În urma lui o capră la fel de albă cu doi iezi: - Moșule, Moșule, mă trimisă mamaia cu capra.. Să vin cu matale. - Tu ești Dan? Bine puiule, stai pe lângă copii ăștia da’să nu te dai pe lângă vacă bătrână. Nu te cunoaște și poate te lovește. Hai valea că e aproape patru și parcă văd că vă uitați înapoi. Ce căldură! Praful ridicat de copitele vacilor, băile de transpirație ce scurg valuri pe spate și gură ce se usucă. Tortură să pleci din răcoarea camerei în cuptorul verii. Apoi pădurea în care ne afundăm și valul de răcoare, cișmeaua cu apă rece și murele aproape coapte. Cineva cântă venind pe drum și la prima curbă silueta Anei, un fuior înalt și colorat cu veșnicul său batic roșcat. Mănâncă ceva, se oprește să lovească animalul apoi cântă din nou pe limba ei. Capra se bagă cu repezeală în mărăcini lăsând iezii să o caute: - Fire-ai a dracu Bălășico! Te băgași în tufe și eu trebuie să te scot! Fire-ai a dracu! - Dane, las-o mă! Las-o mă să pască! - Mama ei de nenorocită! Să mă bag în mărăcini după ea? Urcăm. Curând trecem de cișmeaua din deal apoi ne băgăm încet spre via Dorinei. Sau ce a mai rămas din ea. Apare bunicu-miu ce se așează liniștit pe o piatră jucându-se cu o bucată de lemn. Apoi o vede pe Ana. - Ană? Ană hăi? Sorin? Unde e Sorin? Sorin? - Sorin pecat.. Pecat Tîgu Jiu... A naibii copil! - Rău copil! Rău! Să fugă el cu banii brigadierului?! Ca să fie echipă întreagă, apare Amely cu Ekșe pe drum și se opresc tocmai lângă Mișu și celălalt văr. - Am găsit o vizuină de vulpe. Să vezi câta gropanul! Vii? Mă întreabă Ionuț fericit - Vin dar nu acum. Vreau să văd ce face Amely.. Du-te! Capra se duce încet spre vizuină, cu iezii după ea iar la un moment dat aceștia încep să sară că mușcați de șarpe. Capra se întoarce, dă din picioare, se răstoarnă de zici că a lovit-o o boală cruntă. - Moșule! Moșule! Capra mea! Capra mea! - Ce e Dane? Ce e? - E roșie! E roșie moșule! Se repede și el în buza gropii cu tot alaiul de copii după el.De acum dezastrul e la locul lui fiindcă toți au luat pureci de vulpe. Mari, roșii, răi. Dan aleargă urlând, lovindu-se cu palmele, se tăvălește, cade, iar se ridică apoi aruncă hainele și fuga spre Amely ca un bezmetic. Cum nici fața nu știe ce să facă îl prinde în brațe și la rândul ei face un tărăboi grozav. Ionuț s-a urcat în primul copac iar eu după tufele de mure. Cei doi veri mai mici se luptă cu gângăniile și abia după ce leapădă hainele se potolesc. Unde e fata totuși? Amely a descoperit un gâldan, un ochi de apă și cu toată puterea se aruncă în el. Bunicul aproape să leșine de râs iar Ana se uită nedumirită spre toată scenă. Seara, un șir de oameni aliniați în spatele vacilor: doi băieți cu hainele în mâini, un al treilea scărpinându-se de mama focului și Amely încercând să își scoată nămolul din păr. Cât despre Ekșe, e mereu lângă Ionuț întrebându-l mereu câte ceva. Ochii săi sclipesc ca diamantele iar mâinile frământă aerul și cămășuța.. LA COSIT.PRIMA EXPERIENÞÃ Prima experiență la cosit, undeva în dealul Orgii. Eu cu bunicul și văru miu Dan. Doar noi trei. Nu țin bine coasa în mână. Nu pot pricepe cum merge coasa în iarbă iar Dan e mereu în spatele meu să mă corecteze și să mă pârască.. - Nepoate, nu ești bun de cosaș... Ce mă fac eu cu tine? Toată ziua m-am chinuit dar se părea că e pierdere de vreme. Acasă, bunicul tare dezamăgit. Nu reușeam să cosesc, cum aveam să-l ajut dacă la asta nu puteam? - Ce fac nevastă cu găinaț a lu’bec? Nu e capabil de coasă! - E, lasă-l că învață.. Fii și tu mai răbdător.. Nici eu nu aveam stare. Îl dezamăgisem pe bunicul iar acum mă străduiam să învăț să cosesc. Să fie mândru de mine. Dacă dădeam din nou greș? Asta nu era posibil! La 2 săptămâni, Ionuț a plecat iar Amely i-a dat turcoaica să o pună la tren și să o ducă la Hunedoara. Plângea biata fată! - Ai rupt-o de lumea ei și acum ce faci? O trimiți la Hunedoara? - Vrei să o trimit la Tulcea? Am trimis-o la cineva care o poate duce la școală. În Deltă nu poate face școală. - Câți ani are copila? - 14. Tu ai mai mult? - Nepoatee! Nepoateee??? Hai că mergem la coasă! - Aoleu! Iar o să-I strici ziua bătrânului! Pășeam în urma lui cu gândurile sparte și teama că mă fac iar de râs. În coasta dealului am luat coasa și exersam încet sperând să fie bine. Dan mă superviza fără să zică nimic și până bătrânul s-a pregătit. A scos pietrele de ascuțit, niște apă băgată în cutii apoi prima pală de fân doborâtă. Eu șovăind după el. - Uite, cosește bine acum. Vezi? Vezi? - Da mă. Poate totuși.. - Da. Da. Cosește bine. Mi-am dat drumul la mână cum se zice și toată ziua am lucrat lângă el. Trecusem testul. Acasă, seara era foarte mândru de mine. - Oooo! Te laud la toate fetele noastre de prin sat, de la ălea de țâță până la ălea de vârsta mea!. Hai! Bea un pahar de vin! Spre mijlocul lui august, bunicul s-a apucat de meșterit ceva. Tăia cu fierăstrăul, măsura, adăuga. Apoi a pus vacile la jug și pe deal unde a montat o căbănuța pentru pază la mistreți. Urma să merg seara cu verii mei, cu câinele să facem gălăgie, poate doar așa nu făceau animalele sălbatice prăpăd. - Seara stați aici, dimineața la 7 vitele și direct în câmp. Ne-am înțeles? De înțeles ne-am înțeles doar că schimbul 3 era ceva nou pentru mine. Nou și dificil căci în câmp dormeam pe rupte lăsând animalele sub supravegherea lui Mișu sau a lui frate-su. Uneori, apărea Amely de nicăieri și mai stătea cu ele însă se plictisea repede și plecă. Încet, timpul s-a scurs și în 23 august deja mă găseam acasă. Apoi școala. LICEUL AGRICOL GEOAGIU 15 SEPTEMBRIE 1991-15 MAI 1995 - Mergeți la panou acolo. Veți fi strigați de profesorul diriginte. Curtea imensă și clădirea pe două etaje aflată chiar la marginea de nord. Un domn micuț de statură dar iute a sosit și ne-a zis: - Clasa a-9-a b! Veterinară, clasa domnului profesor Văsălie Constantin. Eram strigați pe nume și ne retrăgeam în colț așteptând. Apoi ne-a luat și sus la etaj ultima clasă. Prima bancă pe dreapta stăteam eu, Cățănaș, Udrea și Răsădean Florin. Ce nou părea! Ce diferit!. În ultima bancă am văzut-o pe Amely hârjonindu-se cu un băiat mustăcios pe care aveam să-l poreclim Musolini. - Cei din internat să mergeți să cumpărați cartele de masă! Atenție că autobuzele spre oraș circulă destul de greu. Totul a fost bine până la ora de chimie. O doamnă înaltă, cu un păr negru, superb a intrat în clasă și s-a repezit la banca a doua: - Formula sifonului? Zi! - Ãăă.. - Stai jos, următorul! M-a întrebat și pe mine, habar nu aveam. Nici nu fusesem interesat până atunci. O mână frumoasă dar foarte iute mi-a făcut cărare în păr apoi o unghie mi-a zgâriat degetele. Asta a fost prima oră! Urmau altele de chin chimic în care notele aveau să oscileze între 2 și 4.. Toată clasa eram corigentă mai puțin un băiat din Hațeg și Amely. Avea asta un dar în a știi chimie! - O să fiu ars de viu de nu trec clasa. Cum naiba te descurci? - Vreau să mă fac doctoriță. Îmi trebuie chimie foarte multă. - Pe mine nu o să mă ajuți? - Dacă mă ajuți cu doamna de română. Urăsc literatură și ea mă urăște pe mine. - Batem palma? - Dacă putem pleca cu ceva de aici, da. Dau chiar și un suc. Dacă putem pleca. Autobuzele erau foarte vechi iar de multe ori se stricau când nu te așteptai. În plus, venea iarna cu ploi, frig.. De la școală s-a decis să ajungem acasă cu un tractor la care atașaseră un vagon pentru muncitori. Cum să bagi atâția nebuni într-un vagon?. Prima dimineață a fost teribilă. Când tractorul a venit la autogară, din el a ieșit doamna profesoară de fanceză: - Fiți respectuoși! Fetele prima dată! - Stai mă Ionele, nu fii nebun, are Marius minge, scăpăm de matematică, de chimie.. Și uite așa o bună parte din trimestrul 1 l-am făcut cel puțin la primele două ore prin autogară. Situația însă era dramatică la mai multe materii și deja mă apucau frisoanele. Cum să scap de chimie? Aveam 2 și 4, matematică din nou îmi dădea bătăi de cap după un 3, 4 5 a venit oază de lumină cu 5 în teză. În plus, nici la biologie nu mă puteam lăuda cu note foarte mari. Îmi plăcea limba română, istoria, geografia. Atât. În ultima săptămână din trimestrul 1 am dat o lucrare finală la chimie. Doamna Andrei s-a uitat peste foi, a mustăcit nemulțumită apoi a zis: - Mă Ionele? Tu de ce vii la școală? Am ridicat din umeri. Probabil dintr-un reflex. Nici azi nu știu de ce i-am răspuns așa.. - Auzi la ăsta! Nu știe de ce vine la școală! Toată clasă era pe jos de râs. Musolini, era la tablă cu mine: - Tu măi Gornic de ce vii la școală? - Să învăț doamna profesoară. Să știu.. - Ce să știi bă că ești bâtă! Ce să înveți? Tu ai scris numai dude la lucrarea asta.. Ai pe lucrare nota 2. Toți așteptam ca lucrarea să fie ultima salvare. Situația era gravă cum am zis căci acasă nu mă puteam întoarce corigent. - Ionele.. ți-am dat un.. hm.. a râs.. cum ți-am spus ți-am dat un zece pe lucrarea asta. Tu ești lemn tănase la chimie dar măcar te-ai străduit.. Luasem un zece la doamna Andrei! Asta da cadou de Crăciun! - Amely, îți dau media zece. Măcar tu și cu Moș sunteți doi din cei mai buni elevi din școală. Când a plecat din clasă eram ud pe spate. Afară ningea teribil și pătura de zăpadă s-a pus imediat.3 din băieți s-au luat după domnișooara de fizică și dă-I bulgăreală. Cum era de ghicit, în pauza mare a apărut dirigintele: - Cei care ați fost afară să se ridice! Deoarece eram foarte aproape de bătăuși m-am ridicat și eu: - Da? La laboratorul meu! Hai! În spatele clasei, dirigintele avea o sală micuță cu tot felul de hărți, cărți de matematică, figuri geometrice. Aveam să îi zicem 16 / 16 pe parcursul liceului. Ne-a băgat acolo pe toți: - Fața la perete! Hai! Cine a dat cu bulgări? Cine? - Eu am dat. - Și eu. - Eu nu.. - Cățănaș a dat primul - Fața la perete! Cățănaș vino aici! - N-am dat domn’diriginte! Vă jur! - N-ai dat ai? Întinde palma! Avea o cheie foarte lungă cu care încerca să lovească peste degetele strânse - N-ai dat ai? Þine! Þine mă degetele! - Au! Au mă doaree! Nu mai da! Unul se străduie să își ascundă cât mai bine degetele, celălalt să lovească. Sau mă rog.. se face că lovește.. Trece ora de biologie și din nou la camera de pedeapsă. Eu și cu Dumitru: - Toată cancelaria știe că voi doi v-ați bătut. - Dumitruț mă împinge. L-am împins peste bancă și eu.. Ce eu îs mai prejos? Dirigintele se face roșu apoi ne dă câte un șut în fund la fiecare. Are o clasă de nebuni pe cap și trebuie gestionată cât mai bine posibil. - Vine profa’de română! Vine! Doamna Aleman intră în clasă și imediat deschide geamurile pufăind ca o locomotivă: - Mă băieți! Mă băieți, spălați-vă mă șosetele! Miroase aici a closet! Pfff!!! Toți așteptăm finalul trimestrului și vacanța care se simte în aer: - Amely, zi-mi și mie opera lui Mihai Eminescu. Opera și să îmi reciți din Călin file de poveste.. Amely se apucă de spus, moment în care Udrea, pufnește în râs apoi Cățănaș, apoi Marius și Dan Herța. - Valer, ce probleme sunt? - Doamna profesoară, cineva s-a scăpat pe el la auzul versurilor de Eminescu.. - Ești un obraznic și un nesimțit! Stai jos! Dacă ar fi asta tot tărăboiul! - Bine fetițo. Îți dau un 9 pe ziua de azi. Dar nu sunt mulțumită de cum te prezinți. Am să citesc eu din opera marelui nostru poet. Și cum aș putea face asta fără poezia Luceafărul? Recită cu foarte mult patos iar în clasă nu se aude decât glasul ei.La un moment dat, să fi fost la versul 5 sau 6, dintr-o bancă se aude un pârâit, urmat de un fâsâit. Bota, grăsanul clasei tocmai a dat drumul la o gazoasă. Jumătatea din spate a clasei se lasă pe dreapta iar restul pe sub bănci. Încurcată, profesoara bălmăjește ceva apoi se uită lung neștiind ce se întâmplă. Gogu dă lovitura finală: - Cristi ai amestecat caltaboșii de la Sub Piatră cu Eminescu și a ieșit un compus chimic rău mirositor. Din nou râs. Apoi pauză și ultima oră care nici nu mai contează. E vacanță! - Hai să prindem un loc în vagon. Îmi este o foame grozavă! - Răsădene tu nu prinzi loc în autobuz, zice Dana lovindu-l între picioare.De dimineață, ai profitat de înghesuială și mi-ai pus mâna pe fund. Acum să te văd! Dana e o fată dorită de foarte mulți băieți din liceu.De la cei de clasa a 12-a până la cei de clasa a-9-a.Cu părul său șaten ce curge pe umeri, ochii căprui și corpul foarte bine construit o concurează puternic pe Amely. Acestea însă au devenit foarte bune prietene și de câte ori pot șicanează băieți. Tractorul se opintește să plece apoi șoferul iasă din cabină furios: - Cine mama măsii a luat cheia de la vagon? Unde e mă cheia tu’vă! Din fundul vagonului se ridică un băiat solid blond care zice: - Eu, Brajinca, eu am luat-o.. Mare figură Brajinca ăsta! Un adevărat clovn, o figură de om cum rar s-a mai văzut. Acasă nu aveam pe nimeni, mama la serviciu, tata încă nu era sosit în țară iar Amely nici urmă de ea. Aproape adormisem când a sunat telefonul: - Vere, vii să îți faci sărbătorile la mine? - Eu vreau. Dar.. - Nu e nici un dar. Am vorbit cu cine trebuie, doar să te urci în primul trem mâine și gata. - Binee!. Mâine la trenul de ora 15 vin la Hunedoara.. - Abia aștept. Acum închid că trebuie să fug la pâine și dacă nu găsesc o să am probleme ok? - Ok.Pe mâine. Așa da! Parcă se mai legau lucrurile cumva și pentru mine. - Mamă, plec la Hunedoara mâine. Am vorbit cu Ionuț. - Ai grijă ce faci pe acolo și urează-le sărbători fericite! Tocmai încheiasem convorbirea cu spitalul municipal că a intrat Amely pe ușă. Era plină de zăpadă și înghețată. - Ce faci drace? Eu m-am săturat de dat cu sania și tu? - Plec la Hunedoara de sărbători. Tu ce faci? - Nici eu nu o să fiu prea departe.De când mă roagă Liliana să mă duc la ea. - Cine e Liliana? O cunosc? - Nu. E o foarte bună prietenă de a mea. Stă tot în Hunedoara.. Și când pleci? - Mâine. Mâine la amiază. - Hmmm. Mă duc până la Dana și apoi plecăm la discotecă. Nu vii? - Nu îmi plac discotecile. Știi că nu mă dau în vânt după așa ceva.. - Păcat. Vroiam să dansez cu tine în seara asta.. - Da? Păcat ce să zic? A plecat zâmbind apoi eu am rămas să citesc Hector Malot Singur pe lume. A doua zi m-am trezit în jur de ora 11 și imediat eram gata de drum. Ce greu treceau orele!. Uite-mă încălțat, cu geanta în spate pe drumul Pricazului spre gară.La ora 16 eram în haltă Buituri fără să realizez că gara principală era la 2 km distanță. - Mă copile, gara e mult în față.De ce te-ai coborât aici? Mirat și confuz am pornit pe marginea liniei alături de muncitorii care intrau în schimb. Linii ce se intersectau, vagoane ce intrau și ieșeau și un acar femeie ce se mira văzându-mă.La jumătatea distanței am trecut pe lângă niște vagoane agățate pe un maldăr uriaș de pământ apoi am auzit un zgomot asurzitor. Șarja de turnare ce avea loc tocmai în acel moment. Norocul meu a fost că Ionuț stătea pe o bancă în fața gării și mă aștepta cuminte: - De unde apari veree? Norocul tău că îmi este prea frică de dentist că poate plecăm - Am încurcat stațiile. Cred că e prima dată când vin singur cu trenul aici. - Hai să mergem! Am programare la dentist și deja am întârziat. - Luăm autobuzul? - Mergem pe jos. Nu este foarte departe și nu mă duc cu bucurie acolo. - Și eu am niște măsele care mă dor dar nu vreau încă să ajung pe scaun. Am intrat în sala de așteptare și mirosul m-a copleșit. Mirosul de medicament, durerea, oamenii constrânși să intre acolo.Ca să nu mai spun de zgomotul frezei. La ora 18 era gata. Alb ca varul și cu falca umflată, Ionuț a ieșit ștergându-și transpirația de pe frunte. - Acasă! Am scăpat de data asta.. Acasă pe strada Popa Șapcă. Mătușa mătura zăpada din fața casei iar unchiul repara o mașină. - De ce a durat așa mult? Ești plecat de la 2! - Vărucu a vrut să facă o tură prin buituri. S-a coborât mai devreme. - Și l-ai așteptat? Ha! Asta da potriveală! Hai să mâncați! - Mâncăm și ne uităm pe 7abc? Cică ar fi serialul A Team. - Ionuț, eu mă duc la serviciu. Dacă vreți să mâncați știi unde să cauți. Să-I citești lui tata Nicu la film. Știi că se inervează dacă nu o faci. Mătușa a ieșit pe ușă iar noi ne-am pus pe hârjonit. Premiul cel mare, cine stătea la perete. Unchiul deja adormise când a sunat telefonul: - La ora asta? Păi să venim pe jos până în micro 5? - Veniți, veniți. Mergem la un suc, apoi la discotecă. - Mergem la discotecă vere. Te cuplez cu o gajică beeton! - Și plecăm așa?. Păi zăpada e deja până la brâu! - Mergem! Poate facem ceva treabă în seara asta. Hai să prindem ultimul autobuz! Aerul rece mi-a făcut bine și deja eram obișnuit cu mirosul de cocs. Autobuzul a venit încet și se pare că eram ultimii călători din seara aceea. În centru am coborât iar Ionuț mi-a arătat cum era bradul împodobit pentru sărbători. - Aici o să facem revelul. În centru! - Unde mergem acum? - La una din colegele mele de clasă. Liliana. O fată superbă! - La ce noroc am eu la fete.. - Nu mai cobi atâta! Ai noroc dacă te lupți pentru el. Hai! Etajul 6! - Merge liftul? Urcăm atâta pe scări? - Nu ai vrea să mergi cu liftul în blocurile astea post decembriste. Nu le-a mai reparat nimeni de câțiva ani. Apartamentul 34 și ușa se deschide larg. O doamnă între două vârste ne poftește înăuntru: - Liliana, a venit Ionuț! Grăbește-te te rog! - Amely nu a venit? Trebuia să apară! - Încă nu. O așteptăm să apară! Amely nu a apărut decât foarte târziu și atunci a ieșit și Liliana din baie. Înaltă. cu un păr negru prins în coadă, corp minunat și o vorbă inteligentă foc.De asemenea un umor fin cum rar am mai văzut. - Mergem să bem un suc, sau după caz o bere.. Pa maman! - Mergeți aici la Haiducul că nu are nimeni treabă cu voi. E mai liniște. Berăria Haiducul. Lume adunată, râsete, clinchet de pahare și muzică bună. Ionuț cere un suc apoi se uită la Amely care picotește și mai cade de pe scaun de somn. Liliana discută cu unul cu altul și până vin sucurile lansează diferite teme de conversație. Mă trage discret de mânecă și zice: - Vrei să-I lăsăm singuri pe porumbei? Uite cum doarme Amely pe Ionuț. - Da. Nu mă deranjează. Dar unde mergem? - Pe aici prin zonă. Nu o să te răpesc, stai liniștit. Adevărul că doream să fiu răpit măcar pentru 2-3 ore.Cu o așa fată! Cât ai clipi ne plimbăm prin zăpadă îndepărtându-ne de berărie.La un moment dat, m-a luat de mână și mi-a zis: - Vii cu mine? - Unde? - Nu contează. Vii? - Vin. Îi lăsăm acolo? - Se descurcă Ionuț. Nu trebuie să ai grijă de el prea mult. Vino cu mine! Urcam scările pe întuneric ținut doar de mână și am auzit cheia în ușă.Ca o expertă, Liliana a aprins lumina și apoi și-a aruncat haina: - Intră și simte-te ca acasă. Vrei un ceai? - Nu e nimeni aici să ne gonească la ora asta? - E apartamentul fratelui meu Sile. E plecat la București până după 1 martie. Dacă sunteți cuminți, o să facem revelionul aici. - Frumos apartament are. - A fost plecat în Germania 12 ani de zile.Cu banii de acolo și-a luat apartamentul și și-a deschis un bar.. - Frumos. Auzi? Ceva de mâncare ai? - Da. Nu știu să fac decât cartofi prăjiți. Vrei să fac? - Nu. Mă mulțumesc cu niște portocale. Sunt frânt. Și așa de bine și cald e aici.. - Întinde-te pe sofa. Mă duc să fac o cafea. Tocmai atunci au apărut și cei doi răzind cu gura până la urechi: - Vecinul tău se uita pe geam, mâine iar are maică-ta reclamații, a zis Amely trântind paltonul. Iar craiul ăsta mă ține așa strâns de mână.. - Hai la cafea! Lasă-l pe crai să își revină din strânsoarea ta Amely! Te știu cum ești! - Da. Da. Ați apucat să faceți ceva prostioare? Scuze că vroiam să venim mai târziu dar ne-a dat patronul afară. - Aici facem cheful? A întrebat Ionuț jucându-se cu pisicul. Poate mai aducem ceva băieți și fete. - O să vorbesc cu Gina și cei de la 9-c. Vroiau să meargă în Retezat la o cabană dar le-a cerut ăla prea mult. - Bueei! Se face dimineață! Voi știți? - Somn! Sau mă rog! Ionuț, vezi ce faci cu buna mea prietenă! - Să nu-mi distrugi psihic vărul. Ești capabilă! Canapeaua destul de mică dar nu mai conta. Liliana s-a lipit de mine și-I simțeam respirația iar mâna mea a întâlnit-o pe a ei. Patru buze ce s-au lipit devenind două și inima mea ce bătea ca un ciocan. În plus, sânii ei tari mi-au dat niște senzații de neuitat. Toată oboseala s-a scurs printre secundele petrecute cu Lili, în brațele ei. - Să știi că nu sunt o curvă. Nu obișnuiesc să fac ce fac acum, mi-a zis ceva mai târziu. Nu știu și acum dacă e bine ce fac sau nu.. Dar fac asta pentru că pari foarte blajin, mult diferit de cei ce au încercat să mă bage în patul lor. Sper că nu mă înșel. - Sunt o fire foarte timidă. Nu ai cu ce să te înșeli, te asigur.. - Amely mi-a povestit multe despre tine. Poate prea multe.. - Amely are pe lângă un suflet mare și o gură mare. Dar hai să nu vorbim despre ea acum ok? - Uite cum doarme! Zici că e picată din tren! - Așa dormea și când eram copii. Unde i se făcea somn acolo adormea.. Liliana și-a scos bluză și apoi a revenit sub pătură lipindu-se de mine. Îi căutam buzele iar la un moment dat i-am sărutat ambii sâni făcând-o să geamă ușor. M-a oprit încet: - Cred că ar fi bine să ne oprim aici. Nu se cade pentru o primă seară să mergem mai departe.. Am aprobat cu noduri în gât revenind la realitate ușor ușor. Pleoapele s-au închis ca două porți grele și prin vis am auzit: - Te rog să mă ierți.. Visăm, visam când cineva m-a scuturat puternic: - Scoal’! Scoală mă! Dormi ca un nebun! Zi-mi ce ai făcut cu ea? - Vere pic de somn. Ce vrei să zic? - Tot! Hai că îs amândouă la baie! Zi-mi! - Multe vrei. Tu ce ai făcut cu Amely? - Nu mare lucru.Se lasă tare greu. Cine o prinde pe făptura asta.. Zi-mi ce puii mei ai făcut tu? - Nimic deosebit. Deocamdată. - Deocamdată? Idiotule, numai atâta ști să zici? - Da. Deocamdată! Fetele m-au salvat de la a nu fii linșat și Amely s-a apucat să pregătească ceva de mâncare. - Dacă stăm aici o să ne săturăm de mâncat cartofi prăjiți. Amy nu știe să facă altceva.. - Noi băieții venim mai târziu, probabil suntem dați dispăruți de acasă. Revenim mai târziu. Astfel plecam către prânz. - Să vezi că a venit Alin cu soră-mea. Nu-l suport pe copilul ăla! - Mie îmi plac copii vere. Ce ai cu bietul băiat? - Mie nu. L-aș mânca pe pită! Alin nu era ci vecinul Tudor cu fratele său mai mic Florinel. - Băieți, o sanie ceva? - Cum e zăpada la castel? - Grozavă. M-am dus de dimineață și nu mă mai vedeam plecat de acolo. - Ionuț, întâi cumperi niște sifoane. Tata Nicu a luat suc dar a uitat sifoanele. - Am plecat. Să cumpăr și pâine? - Cumpără 3 pâini de la piață. - Ne vedem. Hai vere! - Mamă, da mult mai poate ninge! O să avem un Crăciun trăznet! La ora 17 lumina s-a topit în brațele frigului iar Ionuț tropăia prin curte așteptând semnalul de plecare. - Mergem odată? Când iasă soră-mea din baie? Atâta de mult stă acolo! - În seara asta petreci cu Amely? Speri la ceva? - O nu! Amely a plecat cine știe unde acu’câteva ore... Am alte planuri.. - Unde a plecat Amely? De ce nu mi-ai spus? - E secret. E un secret pe care nici eu nu-l știu. O să îți spună Liliana. O ORÃ MAI TÂRZIU. - Îmi pare rău.. Trebuia să îți spună că vrea să plece.. Îmi pare rău.. - Dacă ăsta vrea.. - Problema e că și eu plec cu ea.De dimineață.. O să mă ierți? - Ce mi-ai făcut tu rău ca să fie nevoie de iertare? Abia dacă ne-am ținut o noapte în brațe.. - Vino! Vino cu mine! S-a dezbrăcat încet dezvăluindu-și formele tinere apoi m-a luat de mână spre patul ei. Uitam tot trecutul atingându-I sânii, uitam de frig, lume, atmosferă. Două trupuri ce se întâlnesc prima dată, ard ca două comete, trăiesc viața și moartea prin seva fluidului ce-I leagă până la sfârșit. Mâinile calde care îmi mângâiau spatele, sânii tari ca piatra și respirația crescând ca o furtună aprigă de vară. Nu știu când s-a făcut dimineață și nu știu când m-am trezit singur în acel pat ce îmi părea imens.Pe măsuță două scrisori, prima de la ea, a doua de la Amely.. Dragă Ionel Îmi pare rău dacă am ales această cale de a pleca din țară dar simt că aici nu am nici un viitor. Poate ar fi trebuit să stau să termin liceul, să muncesc, să îmi fac o familie. Nu pot sta. Þara asta nu-mi oferă nimic valabil.La ora când citești această scrisoare suntem trecute de graniță și ne îndreptăm spre Austria. Sau așa cred, dacă ghidul nostru este de treabă. Te pup, ai grijă de tine, de Ionuț, imediat ce mă stabilizez într-un loc te sun sau îți voi trimite o scrisoare. Amely.. Ionel.. Ești un băiat foarte de treabă. Mulțumesc pentru noaptea trecută. A fost deosebită. Liliana.. Pup la tine! Cu asta am pierdut de două ori: Amely și pe Liliana. O femeie solidă a preluat cheile de la apartament și gata. Din nou pe Popa Șapcă cu Ionuț: - Ce facem acum? Parcă m-ar fi părăsit părinții, așa mă simt.. - Și eu.. Am niște goluri în stomac cum rar mai vezi... Hai să ne dăm cu sania, poate ne trece.. La marginea de nord a castelului găsim o pârtie naturală pe care ne dăm cât e ziulica de lungă, la un moment dat, Tudor se trântește pe sanie și dispare chiuind iar fratele său îl caută disperat. E găsit cu sanie cu tot într-un canal nu foarte mare, dar vai ce mai râdem de el! - Cum o fi încăput ditamai dulapul în gura aia de canal? - Stai că mă dau și eu pe burtă! - Hai mă că nu te pricepi! O să cazi! - Nu cred! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate