poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2488 .



Una dintre tragicele morți ale căpitanului Saragoza
proză [ ]
(fragment)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul_Gabriel_Sandu ]

2011-07-30  |     | 



Așa a inceput masacrul; cu bâte și cu pietre. Căpitanul Saragoza conducea una dintre echipele de exterminare, ultima, cea care stropea cu pucioasă leșurile și le dădea foc. Era o plăcere să vezi cum răzbăteau flăcările prin miile de cadavre de iepuri adunate în grămezi ca niște căpițe de fân. La lăsarea serii, combatanții erau obosiți, iar fețele lor transpirate erau luminate de clăile care continuau să ardă mocnit, împrăștiind un miros care dădea tuturor dureri de cap și stări de vomă. Când au început să se îmbolnăvească de-a dreptul, nu se știe. Nu se știe nici măcar adevărata cauza a îmbolnăvirii, care a secerat mai întâi viețile a câtorva zeci dintre membri expediției de exterminare a iepurilor. Dracu’ știe cum s-a transmis atât de repede, la ceilalți membri ai tribului Cho’su, și cum la numai câteva zile depărtare de la ziua marelui holocaust, de garduri și de stâlpi atârnau pretutindeni semnele morții.

Și lucrul într-adevăr straniu, care intriga mai ales pe înțelepții tribului, cei care își asumaseră funcțiile religioase înainte de sosirea sfântului căpitan Saragoza, era că respectivul o ducea bine-mersi, ba chiar mai bine decât de obicei. În alte circumstanțe – și nu puține, de ce să ascundem lucrul acesta – faptul s-ar fi putut pune pe seama sfințeniei căpitanului Saragoza, de care mulți, cei mai mulți dintre membri tribului erau destul de convinși. Acum însă, când moartea amenința să înghită toată suflarea omenească de pe insulă, lucrurile era totuși oarecum diferite. Iar căpitanul Saragoza nu era, până la urmă, decât un nou-venit – iștu, în limba cultă a tribului – care se făcea vinovat de îngrozitorul blestem ce se dezlănțuise asupra acestuia.

Nu mult după ce raționamentul de mai devreme începu să mijească în mintea învățaților tribului, căpitanul Saragoza se trezi, într-o dimineață, legat fedeleș de un stâlp, în timp ce mâinile îi erau artistic crestate cu splendidul său cuțit pe care nimeni nu îndrăznise până atunci să-l atingă. De durere, fostul căpitan Saragoza rată cu totul dimensiunea artistică a evenimentului. Cu toate astea ar fi însă exagerat să afirmăm că acest sincer și intens dezinteres i-ar fi pricinuit moartea. Mai degrabă evenimentului în sine i se datoarează acest lucru. Când cele o mie de tăieturi și împunsături care alcătuiau un desen complex pe întreg corpul căpitanului – ca o poezie scrisă în limbajul morse – au fost duse la bun sfârșit, din cauza pierderii masive de sânge fostul căpitan-mistagog Saragoza a respirat ușurat, dar pentru ultima oară. Flăcările care i-au cuprins mai târziu corpul aveau să fie o adăugire inutilă întregului proces, deși poate că din punct de vedere stilistic ele aveau o valoare la fel de mare ca și îndesarea ochiului de aur, a heruvimului blestemat, în gura aproape lipsită de dinți a căpitanului Saragoza. Deodată cu lăsarea serii, scrumul pe care nimeni nu se mai obosi să-l împrăștie în cele patru zări abia dacă mai amintea de opera de artă consumată cu câteva ceasuri mai devreme, iar amintirea căpitanului Saragoza dispăru din mințile tuturor ca un vis urât.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!