poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1731 .



Cartea Irinei 11- Pantofii albi, pantofii bej
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nastia ]

2011-07-07  |     | 



Plimbarea dintr-un capăt într-altul al holului, în scaunul cu rotile, e una din plăcerile lui Matias. Mă ia de mână, mă duce până la ușa spălătoriei, unde găsim tot timpul scaunul lipit de perete, și se așază ca un elev cuminte în bancă, cu mâinile pe genunchi. Uneori ne plimbăm agale, alteori alergăm pe hol, eu fac vââââââj-vââââââj și atunci Мatias râde și se lipește cu spinarea de scaun.
Astăzi Matias coboară din scaun și mă invită să mă așez în locul lui. O face cu eleganță, ca un bărbat educat care invită o femeie să se așeze la masă. Mă poartă până în capătul coridorului, la oficiul asistentelor, o ciupește de gambă pe una din ele și fuge.
Nu reușesc să le deosebesc între ele. Aceeași înălțime, aceiași ochi, aceeași culoare a părului, aceeași expresie.
Irina mă învață să mă uit la pantofii lor și așa știu cine e în fața mea: pantofii bej cu două curelușe subțiri sunt Lisa, doctorul personal al Irinei, pantofii albi cu găurele sunt „balerina”, pășește pe vârfuri, pâș-pâș, n-o auzi, doar te trezești cu ea în cameră sau cu ea în spatele tău, purtând perfuzii, cutii, seringi, pansamente pe o tavă.
Pantofii bej cu curelușe au un iubit, care așteaptă în fiecare seară în parcarea din fața clinicii, într-o mașină neagră, cu geamuri fumurii.
Pantofii albi cu găurele execută coregrafii indecise…sună telefonul de pe pupitrul asistentelor, pantofii albi se opresc în loc, la jumătatea culoarului, și așteaptă. Se întorc din drum, telefonul nu mai sună. Pantofii albi se opresc și așteaptă. О iau înapoi spre rezerva surorilor din Indonezia. Telefonul sună din nou. Pantofii albi se opresc în fața ușii, stau pe loc. Se întorc și pășesc repede către telefon, telefonul nu mai sună. Pantofii albi se opresc la mijlocul culoarului, așteaptă. Se îndreaptă spre rezerva surorilor din Indonezia, pașesc prudent, parcă pregătiți s-o ia îndărat, ajung la ușa rezervei, se opresc. Telefonul nu sună, pantofii albi se furișează înăuntru.

Irina s-a hotărât, plecăm. Sunt tulburată de hotărârea ei, și deloc pregătită să renunț la speranța cu care am venit aici. Nu am ce pune în loc, și fără speranță cum va fi? Irina vrea acasă la ea, să se odihnească și apoi să hotărască încotro. La vestea că plecăm, simt deodată că îi iubesc pe oamenii aceștia care m-au hrănit câteva săptămâni cu speranță.
Am trăit cu exuberanță acest timp al speranței, Irina și cu mine.
Și acum…?

Făcutul bagajelor mă stresează întotdeauna, amân până în ultima clipă și mereu am sentimentul că uit ceva important, vital. Irina este omul listelor, al planificărilor până în cel mai mic detaliu, totul este pus la cale cu mult înainte,
imprevizibilul redus până aproape de zero.
După operație am constatat că memoria de scurtă durată a fost afectată și capacitatea de concentrare a scăzut. Irina nu mai face liste.

E uluită cum supraviețuiesc eu hazardului și cum mă salvez din situații pentru care nu sunt pregătită și pentru care nu am soluții la îndemâna, mizând pe improvizații și pe sansă. „Mai diferite de atât nu puteam fi, dar nu ne plictisim, cel puțin”.
Acum încearcă să-mi transfere principiul ei de viață, să mă învețe să planific, să fac strategii și să nu mă abat…iar eu nu înțeleg cum poți trăi, zi de zi, cu o listă în poșetă, bifată, actualizată, respectată cu sfințenie.

Mai avem de adunat rufele puse la uscat pe pervaz, pe scaune, pe canapea.
Lucrurile nu mai încap în valize, speculăm toate concavitățile. Irina insistă să le așez într-o logică și eu înghesui pijamalele lui Matias într-un cilindru de plexiglas, parte dintr-o jucărie dezasamblată, la un loc cu biberoanele.

CNN breaking news. Eyjafjallajokull a blocat aeroporturile. Suntem ostatici în China. Nu mai plecăm acasă, plecăm la Arriva, un hotel pentru străini din Beijingul de vest.

Ne luăm rămas bun de la Cristiana, Camelia si Costi, suntem triști cu toții și hotărâți să nu lăsăm să se vadă.

Înainte de plecare Irina vrea clătite.
Aluatul e gata, alerg la camera cu bagaje unde am dus mai devreme farfuriile, tigăile, furculițele, mă întorc...castronul cu aluatul pentru clătite e în capul lui Matias, aluatul întins pe jos, Matias lipăie prin balta albă...seamănă cu Casper, micuța fantomă...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!