poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-15 | |
Trec pe lângă mine mii de corpuri aparent adormite,visează ,la fel ca toți,cu ochii deschiși.Luminile ard și se opresc în ochii fiecăruia ca pentru o ultimă strălucire.Ceea ce ne face deosebiți în ciuda animalelor,sunt chiar ele greșerile care se înalță precum artificiile dincolo de tavanul luminos al cerului până când devine un act de creație.Chiar și așa galeria de artă este mult mai pustie ca inima unei stane de piatră,nimeni nu mai trece pe aici,acum majoritatea văd arta altfel decât aceste tablouri uitate.
Mă opresc în fața ta dar tu nu vezi altceva decât valurile de ceață care ți-au umbrit sufletul până când acesta ți-a devenit străin,nu mai simți nimic în afară de gustul amar al timpului care totuși nu are nicio putere asupra ta,nu mai poți face altceva decât să aștepți până când cineva te va da jos de pe perete;însă eu ma opresc nu ca să te admir ci ca să-ți aflu povestea. Dincolo de privirea ta glacială,de pielea ta la fel de fină și albă precum zăpada ești mai mult decât o prințesă de gheață,dincolo de apă și culoare există un puls al unei vieți nemuritoare. Cândva aveai un palat numai al tău pe care singură ți l-ai ridicat la fel de repede ca și castelul unui joc de cărți,cândva acele coridoare de marmură albă erau locuite de soldați și zeițe care până la urmă au devenit turiști construiți din calcar.Ani la rând te-ai plimbat singură pe holuri de cărbune așteptând lumina să te ardă din întunericul tunelului sau măcar ceva să te șteargă așa ușor și fără milă de pe fața pământului. Dar tu ai continuat să speri că acel Făt-Frumos va evada din paginile unei cărți sau măcar cineva care să aibă curajul să rămână cald în fața icebergului dar viața e prea scurtă și neiertătoare când e vorba de așteptare și totuși ea a vrut ca toată lumea să țină cont de faptul că poate corpul este torturat de moarte dar ideile acestuia sunt capabile să rămână,aproape întotdeauna vii. Văd cum lacrimile ei de cristal părăsesc doi ochi de safir,este pentru prima oară când învață că fericirea e la fel de rară și prețioasă precum un diamant.Zâmbește și încalcă legile picturii pentru că există cineva care n-o s-o lase să se stingă în uitare. Și nu e numai ea,așa o să fie mereu:Cu toții trăim visele propriului tablou...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate