Partea întîi – Capitolul 6 – Libertatea

Eram destul de fericit în noul loc unde mă aflam și, chiar dacă exista un lucru care îmi lipsea, nu trebuie să credeți că eram nemulțumit; toți cei care aveau de-a face cu mine erau buni, iar eu aveam un grajd luminos, aerisit și o hrană cât se poate de gustoasă. La ce mai râvneam? La libertate! Timp de trei ani și jumătate am avut toată libertatea pe care mi-am putut-o dori; dar acum, săptămână de săptămână, lună de lună și fără îndoială an de an, va trebui să stau zi și noapte în picioare, într-un grajd, în afară de cazurile când sunt cerut de cineva, și chiar și atunci va trebui să fiu la fel de cuminte și de liniștit ca un cal bătrân care muncește de douăzeci de ani. Curelușe ici și curelușe colo, zăbală în gură și ochelari de cal – dar nu mă plâng pentru că știu că așa trebuie să fie. Vreau să spun numai că pentru un cal tânăr, plin de putere și de curaj, care a fost obișnuit cu câmpii întinse unde putea să-și repeadă în sus capul și coada și să galopeze cu toată iuțeala, apoi să mai facă un tur și să revină cu un nechezat la tovarășii săi, este greu. Este greu să nu ai niciodată un pic de libertate ca să faci cu ea ce-ți place. Uneori, când făceam mai puțină mișcare decât de obicei, mă simțeam atât de plin de viață și atât de năvalnic încât, atunci când John mă scotea afară pentru antrenament, nu mai puteam să stau liniștit. Să fac ce voiam însemna să sar, “să dansez” sau să mă ridic în două picioare, și știu că de multe ori, mai ales la început, John a trebuit să mă strunească de hățuri; dar el era întotdeauna bun și răbdător.
- Cuminte, cuminte, băiatul meu, spunea el, așteaptă puțin și vom face un tur bun, și imediat o să-ți treacă neastâmpărul din picioare. Apoi, de îndată ce ieșeam afară din sat, mă lăsa să merg câteva mile într-un trap sprinten, ca apoi să mă întorc la fel de voios ca mai înainte, doar cu “dracii”- cum îi numea el – potoliți. Când nu fac destul antrenament, caii n-au astâmpăr și adesea se spune despre ei că sunt prea zburdalnici, când, de fapt, ei nu vor decât să se joace; unii grăjdari îi pedepsec pentru asta, dar John al nostru nu făcea asta, știind că este vorba numai de prea multă vioiciune. Totuși, el avea modul său de a mă face să înteleg, fie după ton, fie după felul cum ținea hățurile. Dacă era foarte serios și hotărât, o știam întotdeauna după glas și, pentru că-l iubeam foarte mult, asta avea mai mare putere asupra mea decât orice altceva.