Noaptea a trecut liniștită, fără nici un cerb, extrem de rapid s-a făcut dimineață și curios liniștea aceea apăsătoare parcă mă împingea la ceva. Am luat mașina de tuns iarbă, am împins-o în afara ariei decibelice a Angelei, fără a o deranja. M-am dus pe gazon până aproape de locul în care l-am văzut pe cerb, spre desișul din fața cabanei, adică din lateralul vilei de lux și cu mult mai în spate, pentru că de la cabană până la vilă era ceva de străbătut către alee. Am pornit mașina de tuns iarbă și mi-am zis: „acum să te văd ce mai mănânci, poate în felul acesta te muți și tu într-o pădure adevărată, nu păduricea asta închisă, că doar ești un animal liber”.
Era aproape ora 8 și eu munceam de mai bine de 2 ore la partea aceea pe care o vedeam din cabană și tot nu era terminată. Unele tufe frumoase, de tot felul de plante exotice sau mai știu eu ce; a trebuit să le finisez la mănă cu un cuțit ce era lăsat la bordul mașinii, împreună cu o pereche de mănuși din piele, special făcut, puțin întors de vârf. Mă bucuram ca un copil de acele frumuseți, iar când totul înflorea ca dintr-o carte frumoasă mă minunam. Tufe de rododendron frumos amplasate pentru a fi văzute de pe prispa cabanei îți încântau ochi, pe cele care aveau tulpină groasă le-am săpat cu aceeași sculă în formă perfect rotundă desființând iarba și le-am pus la rădăcină bucățele de lemn vechi, probabil lăsate de bunicul Angelei, pe care le-am găsit într-o magazie în spatele cabanei. Tot acolo mi-a sărit în ochi un raft nu prea mare de cărți uzate ce-i drept, dar am rămas cu gura căscată deoarece nu vedeam locul cărților în acea magazie, impropriu numită așa, deoarece după o atentă cercetare am constat că era vorba de un atelier. Am întins mâna către prima carte din raft și mi s-a oprit respirația pur și simplu, pe copertă scria „Îngrijirea animalelor sălbatice, cerbul” de asemenea era desenat un cerb frumos, precum cel din cărțile de zoologie. Am pus cartea la loc în raft și m-am retras încet către ușa de la intrare, să-mi pot face un plan de ansamblu, pentru a descoperi la ce folosea atelierul sau la ce a folosit mai bine zis. Nu găseam meseria sau folosința acelei încăperi ce era destul de luminată. Ușa avea și ea 3 părți geam, iar ferestrele aproape că ocupau întreg peretele în linie cu ușa. Imediat mi-a venit ideea că ar fi un atelier de pictură, dar nu vedeam șevaletul. Aproape de peretele din stânga mea, adică de geamlâcul de lângă ușă, pus cu fața către peretele interior era ceva ascuns sub o prelată fină, un mobilier ce putea fi un birou pentru că deasupra sa erau dulapuri sau rafturi acoperite cu același tip de material. Ceva mai în spre spatele magaziei sau mă rog, până ce îi pun o denumire era un șemineu vechi din cărămidă, care mi s-a părut extrem de mare, fiecare cărămidă având latura de peste 25 de centimetri poate mai mult, dar nu erau cahle oarecare, exteriorul părea din cărămidă, adică fără lac, aproape ziceai că-s bucăți mari de piatră, dar aceea era jos și se deosebea de cărămida roșie a șemineului. Fiecare față era încrustată cu un scris modelat pe margine cu un fel de sfoară, astfel încât stâlpii șemineului păreau file dintr-o carte, toate în relief. Arzătorul era ceva mai jos decât pragul de afară și avea un fel de proțap din fontă pentru a așeza lemnele pe el, nu se vedea vreo urmă de cenușă sau altceva care să-mi arate că a fost folosit vreodată. Partea de sus era de asemenea dintr-un bloc asemenea cărămizilor de la stâlpi și avea file scrise care depășeau stâlpi în suprafață, dacă la stâlpi se putea vedea legătura între filele acelea ca și cum ar fi din mai multe cărămizi, grinda era compactă. Peste grinda aceasta din cărămidă frumos modelată, venea un drug din lemn imens, destul de lat, ce părea natural și din aceeași bucată. Cred că era un lemn scump, finisările erau de primă mână, iar faptul că avea un pic de luciu, aș zice natural, ce se distingea prin praful destul de subțire, mă făcu să mă apropii, dar în drumul meu am dat de un scaun comod de birou, ce era așezat lângă mobilierul de la fereastră. Deși nu i se vedeau decât picioarele și cu ajutorul meu puțin din perna din piele, pentru că era acoperit, mi-a atras atenția în mod deosebit deoarece erau din același lemn ca acela de la șemineu. Am vrut să pun mâna pe scaun și parcă nu aveam putere, acel lemn îmi dădea impresia de ceva nobil. Totuși am pus mâna pe un picior aplecându-mă cum se cuvine la ceva nobil. Așa cum m-am așteptat ca și la șemineu nu era dat cu lac, lemnul era prelucrat și avea propriul luciu, trăia și uitându-mă la el îmi transmitea aceasta. Am îndrăznit să-i scot husa din prelată ușoară, deși praf nu era mult am rămas fără respirație, o frumusețe nemaipomenită, iar modelele încrustate în lemnul tare, nici nu trebuia să ghicesc, erau trandafiri superbi, se pare că cineva din familia aceasta a iubit mult trandafirii. Am pus ca un copil mic care nu are voie să se joace acolo husa la loc, am lăsat sacul cu spărtură din lemn și am ieșit la fel de liniștit cum am intrat, mă refer la zgomot, pentru că sufletul îmi tot tresărea la un asemenea atelier. Am dat imediat fuga în livingul cabanei să caut cărțile pentru a-mi explica ceva, dar drumul mi-a fost oprit de Angela care deja mă căutase și mă aștepta pe prispă cu o ceașcă mare de cafea în mână.
- A mea este pe fereastră, e prea fierbinte.
- Bună dimineața, Angela!
- A, bună dimineața! N-am îndrăznit să zic nimic pentru că este aproape prânzul.
- Ști, n-am mai dormit, dacă mi-ai zis că n-am voie!
- Ești de-a dreptul nebun!
- Nu, n-a fost nimic din toate astea, doar că mi-a priit foarte mult aerul acesta de pădure.
- Și până la urmă cerbul este un animal destul de blând, nu! N-am auzit să fi atacat vreun om.
- Adu-ți cafeaua mai bine!
- Nu, mai bine hai pe prispa casei să vedem marea, că doar pentru asta suntem aici.
- Ai dreptate.
Soarele era destul de sus, dar tot mai aprindea cu focul său luciul apei oglindă. Un marinar se întorcea cu barca încet, semn că a prins ceva, iar pescărușii îi dădeau roată amăgindu-se. Aerul era plăcut, tot să fi stat la soare.
- Asta s-o crezi tu!
- Deja ai început cu cititul, de dimineață așa! Eu cred că pentru astăzi, am cam terminat, după aceea ce mai facem restul zilelor!
- Lasă că știu eu ce facem!
- Am încurcat-o, patron mi-a trebuit!
- Ai spus ceva?!
- A, nu! Absolut nimic!
- Bine, ți-e foame?
- Cred că la ora aceasta ar trebui să mâncăm ceva, nu mult, doar ceva acolo!
- Dimineața trebuie să mâncăm foarte consistent, dacă dorim să rezistăm zilei.
- Da, bine și cu burta ce fac?!
- Burta ți-o dai jos pe câmpurile astea.
- Doar n-o să mă pui la tăiat de iarbă, acum cu soarele sus!
- Nu.
- Uite că ști un cuvânt frumos de data aceasta.
- Bine, după ce mâncăm ai liber, după amiază îmi faci și mie frumos aici, văd că lui bunicul i-ai făcut.
- N-am vrut să-ți stric somnul Angela.
- Duran, dacă te duci la cârciumă, să ai grijă că mai sunt și copii nevinovați pe acolo.
- Da, ce treabă am eu cu ei Angela?!
- Nu, tu nu ai nici o treabă, dar unii dintre ei sunt atât de insistenți, că nu poți să-i refuzi!
- M-ai făcut curios! Nu mai e decența de altă dată! Totuși știam că în locurile acestea exista o oarecare…
- Duran, eu doar te-am avertizat, trăim într-o țară liberă, nu!
- Așa mă gândeam și eu, dar sunt totuși un om căsătorit.
- Da, știu! Și bunicul și-a făcut cabană…
- Pentru fetele de pe plajă!
- Hai, șterge-o până nu mă răzgândesc.
- Nu vi și tu, să mă supraveghezi, nu de altceva…
- Nu, mai am câte ceva de ordonat, o să mai dau și niște telefoane.
- Bine, bine, am plecat!
Nisipul și cârciumile din jur erau neschimbate. Am tras la locul meu preferat și am fost observator, asta până a venit un bărbat glumeț și zâmbitor să mă întrebe dacă doresc ceva. În timp ce ștergea praful de pe masă, îmi spunea un banc hazliu, niciodată n-am înțeles de ce chelnerii sunt așa de binevoitori aici. Eu eram în continuare cu moaca mea obosită și-mi era atât de greu să zâmbesc. Chelnerul și-a dat seama că sunt în prima zi acolo și n-a făcut altceva decât să măture malul mării cu palma sa, iar după aceea să arate zâmbind frumoșii copii, cum le ziceam eu, care leneveau în jurul nostru. Abia am reușit să schițez un zâmbet în colțul gurii, atunci chelnerul a deschis zâmbitor ambele brațe în semn de mulțumire. Am comandat o cafea, deși băusem una cu Angela, numai să scap de pisălogul ce vroia să mă bine dispună. Poate că acesta era și rostul locurilor acestea, să te dispună și cu toate că nimic nu era lux și totul simplu; eram atras de toată frumusețea aceasta transparentă.
Marea era la fel de liniștită cum am găsit-o în prima zi, doar la câțiva metri de mers pe nisip și erai la malul ei cu scoici și meduze aduse de valuri. Nisipul mărunt lucrat de zeci de ani, parcă era un covor imens ce te încânta și îmbia să iei loc. Am rămas nemișcat contemplând liniștea naturală, în gălăgia artificială de la cârciumă. Toate făceau un tot ce te aruncau într-o altă lume, te bucura faptul că erai acolo, ai prins tot tabloul și stăteai nemișcat de bucurie, să nu-i strici ansamblul celui cu penelul.
Eram atât de bucuros că mă aflam acolo și fac parte din tot acel ansamblu, dar de ce i-a fost teamă lui Angela n-am scăpat, nici nu vroiam, făceau și ele parte din culoarea maestrului. O frumusețe s-a așezat atât de ușor, încât ai fi zis că plutește ca o nimfă, cerând ajutor, la figurat bineînțeles.
- Doar o tărie mică și-am plecat.
- Da, poate că nu vreau să pleci, la asta nu te-ai gândit.
- Sunt sigură că nu sunt genul tău.
- De ce crezi asta?
- Pentru că abia am împlinit cei 18 ani obligatorii și nu cred că sunt compatibili cu tine.
- Merită sărbătorit evenimentul, cere una mică, asta pentru că este cam dimineață pentru tărie. Da, apropo, nu trebuia să dormi la ora asta sau să te dregi cu o bere rece?!
- Fug toți de mine, nu știu de ce!
- Eu unul n-am fugit până acum, corpul tău nu mi-o spune, ba aș zice că din contră.
- Ei, uneori poți vedea și altele.
- Să înțeleg că gura face ravagii.
- Se poate spune și așa.
- Și de ce ar trebui să vorbească fără să fie interogată sau mă rog?
- Ei, uneori sari calul, pentru că întotdeauna există prea multă insistență, toți vor același lucru.
- Ei, poate nu chiar toți.
- Sunt sigură că dacă mai stăm puțin de vorbă, deși s-ar putea să ai dreptate, poate te încadrezi la aceia nu chiar toți, o să-mi ceri și dumneata.
- Păi eu ți-am dat, de ce ți-aș cere?
- Asta nu pot înțelege nici eu.
- Generația de astăzi este mai grăbită, de fapt lumea toată este într-o fugă totală.
- Sunt de acord să fug, da… către un dans, un pahar, nu… imediat cioca, cioca.
- Da, aici ai dreptate, numai că poate și expunerea ta lasă…
- E vară nu, doar n-o să-mi acopăr tot corpul pentru că… suntem la mare, ce…
- Nu vroiam să mă refer numai la…
- Ne întoarcem, de la ce am plecat, sunteți un tip cumsecade, gura mea face ravagii deci.
- Uneori, gura vorbește fără rațiune și atunci se naște confuzia. Alteori rațiunea este alterată de…
- Ceartă-mă că beau acum!
- Nu te cert, doar mi-ai spus că ai împlinit 18 ani, așa că… trăim într-o țară liberă, fiecare are libertatea să aleagă.
- Aveți dreptate, așa sunt eu când am oameni buni în jurul meu, le dau cu piciorul.
- Ei, da nu mă doare nimic!
- Într-adevăr, eu văd în dumneavoastră un om bun.
- Nu te lua după tablou! Cine-l pictează, are mai multe de spus.
- Vă ascult domnule pictor.
- Mulțumesc, însă nu sunt onorat să…
Angela stătea cu mâinile în sân și se uita la noi insistent atrăgând atenția.
- Făceam puțină educație Angela.
- Da… și eu sunt de la inspectorat… ai lecție deschisă!
- Cine este doamna, soția dumneavoastră?
- Nu, dar seamănă leit.
- Atunci o rudă apropiată?
- Nu, dar ar putea fi.
- Duran, ar fi cazul să…
- Domnișoară, discutăm altă dată te rog, despre toată filosofia asta.
- Am plecat domnule…
- Duran îl cheamă domnișoară, sunt sigură că o să-l găsești aici și altă dată.
- Am plecat doamnă, să aveți grijă de dumnealui este o comoară.
- Păi nu se vede că am!
- La revedere domnișoară! Ne vedem altă dată.
- La, una mică, pentru că mare n-ai vrut să-mi dai!
- Da, Angela ce s-a întâmplat?
- Scuză-mi intrarea, dar eu le cunosc pe… doar am copilărit pe aici, nu știu cum să te atragă și după aceea să te jecmănească.
- Sunt doar copii fără apărare.
- Nu sunt copiii de care zici tu, aceia stau mai mult pe nisip și-i găsești la stâlp dansând nonstop.
- Bine, dar până la urmă ce rău mi-a făcut monstrul acesta mic!
- Nu mă lua așa, am văzut cazuri când au plecat cu slipul de la ele, în spatele lor…
- Auzi, dacă tu crezi că țoalele de pe mine fac o para chioară, eu sunt de acord să le vând! Nu e decât un copil, care are nevoie de un cuvânt frumos.
- Recunosc că am fost un pic geloasă Duran, dar pornirea nu a fost…
- Știu, decât protecție Angela.
- Nu vroiam să te pierd, mai am ceva treabă cu tine la vilă.
- Adică tu crezi că aș da luxul de acolo, pe nisipul rece de pe plajă!
- Nisipul se poate încălzi cu una mică, cum spunea și domnișoara, Duran.
- Nici nu știu cum o cheamă, a dispărut în ceață dacă stau bine să mă uit, nu mai este pe aici.
- Dacă era cuminte cum spui tu, se alătura copiilor la dans, dar așa…
- Ești prea suspicioasă Angela.
- Duran…
- Știu, ai învățat multe…
- Am venit să-ți spun de fapt, că ți-a sunat telefonul, l-am auzit admirând curățenia ce ai făcut-o pe lângă cabană, fereastra era deschisă.
- Te cred, nu trebuie să… ți-am spus că tot la pachet nu fac…
- Gata, oprește-te!
- De ce?
- Numai carnea, creierul și oasele tale fac toți banii, că m-ai omorât cu țoalele tale!
- Mulțumesc!
Chelnerul s-a așezat cuminte în fața noastră admirându-ne și așteptând parcă ceva, deși nu l-am chemat.
- Tu ce mai vrei Alfonso?
- Așteptam să-mi spuneți…
- Bună ziua! Poftim! Acum ești mulțumit!
- Doriți să comandați ceva?
- Dacă doream, îl puneam pe domnul Duran să te strige, dar…
- Întotdeauna luați ceva bun, la noi toată lumea se bine dispune.
- Bine, adu-mi ca de obicei și trece tot ce este pe masă aici în contul meu.
- Alfonso?
- Da, l-am poreclit așa după ce a venit din Italia, a lucrat acolo o perioadă, zice el prin mari localuri, dar problemele familiare l-au chemat acasă și n-a mai plecat, probabil că nici problemele nu s-au terminat.
- O boală se trece greu Angela.
- Da, are părinții bătrâni, bolnavi… cum spui tu.
- Poate și o soție rea de…
- Soția și copii sunt buni.
Alfonso vine cu un coctail frumos, în mai multe straturi viu colorate și-l așează elegant pe masă, bolborosind ceva pe italiană.
- Mulțumesc! Ești un băiat atent.
- Domnul dorește ceva?
- Nu mulțumesc, n-am terminat nici cafeaua.
- Mulțumim Alfonso! Acum pierde-te printre mese pe nisipul moale.
- Da, ce-i cu italiana?
- A, nimic! Să nu crezi că mi-a spus ceva ce n-ai vrea tu să auzi. De când a venit din Italia, cu cei cunoscuți mai exersează limba, zice el, pentru a nu o uita.
- A, înțeleg! Peste tot dau numai de pa…
- Ce tot spui acolo! Doar nu crezi că și el are nevoie de terapie ca și mine, de data aceasta te-am auzit. Da, chiar așa, unde lucrezi acasă?
- Nu sunt decât glume nevinovate Angela. Lucrez și eu ca tot omul pe mai nimic.
- Chiar așa! I-am trimis tatei o poză cu treaba ce ai făcut-o tu pe lângă cabană și a fost foarte mulțumit, mai ales că i-ai săpat trandafirii la rădăcină.
- Deci dumnealui îi plac trandafirii.
- Da și lui. A spus că vrea să te cunoască personal, pentru că după cum ai avut imaginația să aranjezi locul, zice el că trebuie să fi un artist ceva, este adevărat?
- Nu, nici pe departe, iar în ceea ce privește…
- Știu, ești un om căsătorit, iar acum lasă-mă să spun o răutate, mi-ar fi plăcut să nu fi.
- Să înțeleg că ești o persoană singură, că până acum nu m-ai lăsat să înțeleg asta?
- Știu, știu foarte bine și nici n-ai fi apelat la copilul acela!
- Angela, sincer să fiu m-am gândit la răutatea asta, dar n-am avut curajul să ți-o spun.
- Doar ști că îți citesc toate gândurile!
- Chiar și pe cele ino…
- Nu mai vorbi Duran, mă faci să roșesc.
- Și până la urmă…
Salvată de clopoțel, cum se zice, n-am putut să-i aflu starea civilă. Alfonso s-a așezat între noi și mare cu zâmbetu-i larg și aștepta ca un cățel cuminte.
- M-ați chemat?
- Cum îmi citești tu mie gândurile Alfonso! Domnul tocmai vroia să comande ceva de mâncare, nu-i așa Duran.
- N-am avut niciodată bani să mănânc sau să beau într-o cârciumă, oricât de proastă ar fi ea. Nu mă refer la aceasta.
- Comandă Duran, ești angajatul meu și te-am luat cu masă parcă! N-am chef să gătesc astăzi, ai ceva împotrivă!
- Nu, numai că nu știu ce…
- Alfonso, adu-ne ca de obicei ambele feluri și o tărie mică pentru domnul.
- Ca de obicei mănânc Angela, dar cu tăria nu mă bat.
- Bine, fără tărie!
- Unde rămăsesem?
- Duran, vroiam să-mi spui cum anume ai vrea să-mi termini restul curții!
- Aș putea să-i spun grădină botanică, dar este o suprafață mai mare decât cele pe care le știu eu.
- Mă rog! Acum dacă am stabilit asta…
- Sper că întâlnirea cu tatăl tău a căzut.
- Nu, are o afacere pentru tine.
- Ce afacere, eu sunt în concediu!?
- Toate la timpul lor Duran.