Nu era decât o mașină de tăiat iarba, dar îmi trezea atâtea amintiri încât chiar îmi era plăcut să-mi fac munca. Ca un tractoraș micuț purtat de un om mare, mă zgâlțâia în toate felurile. Mă și văd cu tatăl meu pe unul din drumurile de munte ale copilăriei mele trăgându-mă cu un tractoraș miniatură, înjghebat cu mâinile lui dibace, trepidând din toate încheieturile. Iarba dispărea iar în urmă nu rămânea decât un covor verde uniform, întrerupt de câte un pâlc de trandafiri sau alte flori frumoase. De pe mașină chiar aveai senzația că este un covor persan viu colorat. Mi-ar fi trebuit ceva vreme să tai iarba, dar cel puțin am scos la lumină aleea principală, ceea ce a observat și Angela făcându-mi din palme un t și râzând din toată ființa ei.
- Ce s-a întâmplat Angela?
- Oricum nu ai timp să termini, mai e și de golit mașina.
- Dar îmi plăcea!
- Am observat, parcă erai un copil ce-și îndeplinește visul săltând pe un ponei.
- Adevărul este că tocmai de la un vis mi-a plăcut și mie.
- Mi-am dat eu seama.
- Să nu-mi spui că ști deja visul meu!?
- Nu.
- Atunci ce mai avem de făcut?
- Ajunge pentru astăzi, ești deja epuizat, nu m-ai ascultat să dormi puțin.
- Ba da, pe șezlong…
- A, uitasem! Tu și limba cerbului acela.
- Da, nu ți-am zis nimic de limbă.
- Tu nu.
- Bunicul tău…
- Da. Visa uneori un cerb, dar parc ți-am mai povestit.
- Tot atât mi-ai spus.
- Curios pentru că și eu am…
- Auzi, termină cu bazaconiile, doar nu ai venit la mine să-mi spui tot felul de povești de adormit copiii, vise.
- Dar este adevărat.
- Bunicul ne mai speria să nu-i răscolim cabana, numai că am crescut de atunci și nu ne e frică de…
- Cum o fi ales el tocmai un cerb, nu putea să aleagă un animal mai fioros.
- Poate că nu a vrut să udăm paturile
- Stai puțin Angela, dar de ce vorbești la plural?
- Tata mi-a adus o doică, o fetiță aproape, gândind acum, dar poate că atunci o vedeam foarte matură.
- Și?
- Ne îndemnam la tot felul de prosti, mai ales prin cabană, mai încoace, casa nouă nu exista, era o casă obișnuită, dar tata n-a mai vrut-o, oricum mult timp nu veneam aici, doar vacanțele și unele sfârșituri de săptămână.
- A, deci atunci dădeați ochi cu cerbul!
- Se poate spune și așa.
- Fata de la oraș…
- Cu toate că am crescut mai mult în preajma marinarilor, tata având alte afaceri pe care i le-a dezvoltat bunicul, nu am fost o fată dură ca tine Duran.
- Nici nu ți-ar fi stat bine Angela.
- Să zicem că aș fi luat mai mult din șleahta bunicului, pentru că uneori se strângeau o grămadă de zdrahoni și petreceau, acum poate n-aș mai fi așa de…
- Scuză-mă, n-am vrut să zic nimic rău atunci, doar să te incit puțin.
- Face parte din terapie?
- Nu sunt în concediu și ce este mai rău, mi-am găsit parcă prea repede o înlocuitoare…
- Soția ta este o femeie rea?
- Nu, mă ține la linia de plutire, așa cum ar trebui să facă toate femeile. Nu să, asuprească!
- Acum unde vrei să bați! Ai tăiat câțiva metri de iarbă și gat te-am asuprit!
- Ba din contră, iartă-mă dacă… vorbeam la modul general.
- Adică femeile în general sunt exploatatoare!
- Of! Þi-am spus că vreau să mă odihnesc!
- Muncind nu!
- Numai dacă le am pe amândouă, așa cum mi-ai propus.
- Soare, plajă și muncă; da!
- Aproape că le-ai punctat pe toate Angela.
- Bine, atunci e cazul să trecem la plăcere. Hai să facem apusul acesta pe malul mării.
- De ce nu, dacă reziști la frigul de seară.
- Adică!
- Uitasem unde te-ai născut Angela.
- Duran, îmbracă-te cu ceva că pierdem ceea ce trebuia să-ți arăt într-o seară senină.
- Doar n-o să-mi spui că nu mai prindem dintr-astea, ori vin zile urâte.
- Să vezi ce zile urâte îți fac eu, dacă nu te grăbești mai repede Duran!
Pietre mari și o baltă aproape, ne așteptau să întâmpinăm apusul celui mai mare astru sau mă rog, mai luminos prin părțile noastre. Stăteam cu spatele la mare ca să putem vedea ultimele rămășițe ale celei mai importante verigi ale vieții. Dealuri golașe îl mâncau efectiv, cu toate că era roșu de furie, fizica își spune cuvântul.
- Nu fi supărat Duran, mâine o să-l revezi din nou.
- Poate ceva mai vesel și mai puțin cald.
- Auzi și-așa…
- Sunt de acord cu tine, nu trebuie să-mi…
- De unde ști ce vroiam să spun?
- În orice caz, eu sunt de acord.
- Auzi, dacă nu și-a plăcut apusul, sper să savurezi mai cu plăcere răsăritul, Duran.
- Doar n-o să mă scoli cu noaptea-n cap, tocmai pentru că…
Se așternu tăcerea, încă mai era lumină și în depărtare se vedea cârciuma ca un punct luminos și larma de lângă ea semăna cu un roi de furnici. Muzica destul de frumoasă, se auzea în surdină până la noi, lumina din stâlp, singura de acolo, începea să se vadă din ce în ce mai pronunțată, iar drumul prăfuit se pierdea încet.
- Dacă vrei să eviți praful, o iei pe lângă mare.
- Mulțumesc, mi-ar plăcea să fiu cinstit, dar în seara aceasta sunt obosit și aș vrea să mă întâlnesc cu cerbul.
- Cu atât mai bine, nu de altceva, dar nu aveam cheile la mine și trebuia să parcurgi drumul de două ori.
- Chiar așa, cum facem cu cheile, dacă partea cu…
- Pentru dormit îmi mai faci câte ceva pe lângă casă, pentru mâncare îmi spui ceva frumos, iar pentru chei…
- Te mai gândești!
- Mi s-a făcut frig.
- E doar începutul verii, apa este încă rece și trage.
- Acum câteva zile am văzut oameni în mare, chiar de pe prispa casei.
- Nici n-am fost atent, dacă se vede nisipul mării de acolo, mă scuzi.
- Doar partea aceasta cu cârciuma din depărtare se vede nisipul, în față e prea abrupt și nu vezi decât apă Duran.
- Dar parcă mi s-a părut că porțile sunt imense.
- casa este puțin în pantă, iar porțile nu acoperă decât planul apropiat, de lângă ele nu se vede casa.
- A, deci dacă mă duc acum către cârciumă tu m-ai vedea cum dansez în ritmul muzicii minunate.
- Cu un binoclu și ziua, văd planul acela perfect Duran.
- Vroiam să zic…
- Auzi.. bucata aceasta îmi plăcea enorm în tinerețe.
- Nu ești bătrână Angela, nu te mai văieta atâta!
- Am și uitat cum arată tinerețea, tu nu vezi că mi-e frig!
- Dansezi, Angela?
- De ce nu, până la urmă, acolo se auzea prea tare.
- Acum încep să cred că ai dreptate în ceea ce privește…
- Nu mai spune nimic Duran, intră în ritm și atât. Nu suntem decât doi îmbătrâniți prematur.
- Prematur! Stai liniștită, inimile noastre sunt și vor rămâne pururi tinere.
- Ce frumos!
- Măcar la terapie să mă pricep, dacă iarba n-am tuns-o ca lumea.
- Ce tot spui acolo Duran!?
- A, nimic… îmi făceam socoteala, pentru mâine mai am de tuns iarbă și după acea mai mă lupt cu cerbul puțin.
- Cum, tu dormi ziua?
- Nu, toată!
- Tu chiar vrei să te odihnești Duran, dar tu nu ști că…
- Știu ce vrei să zici „cui pe cui se scoate”, dar deocamdată sunt bătrân!
- Îți arăt eu ție bătrânețe!
- N-ai început tu prima!