Ciclul Basil cuceritorul…autor Mihai LEONTE

2 BASILIO PRINS ÎN CAPCANÃ

Minerul nostru moș Pipa trebuia să fi ieșit la pensie, căci era trecut de cincizeci ani. La frontul de lucru făcea doar munci care nu necesitau un efort fizic prea mare, fiindcă era cu plămânii în pioneze cum se zicea, adică avea silicoză. Tot la trei luni era programat la sanatoriul TBC pentru repaus. Conform programului de lucru noi trebuia să ne facem planul de vagonete încărcate și trimise la suprafață. Acum aveam un ajutor de nădejde în don Basilio. Colonelul, șeful de la transport ne avea în evidență permanentă asigurându-ne vagonetele necesare. Don Basilio a continuat să-mi povestească viața din prima civilie cum obișnuia să spună despre biografia lui. Organizarea lucrătorilor din banda Zoo, căci toți cei care lucrau la negru erau lucrători; cerșetori, șuți, sau păsările de noapte. De ce banda Zoo? Fiindcă toți care făceau parte din această bandă aveau nume de animale și acestea împărțite în jivine sau casnice! Don Basilio era numit Lupul Alb, fiindcă avea părul blond și cu un fel de frizură foarte dichisită. Figura lui atletică și plină de vitalitate, mersul cumva lipsit de grijă și un simț al mișcării pe stradă îi dădeau dreptul să poarte acest nume. Binocliștii din bandă erau cei care studiau terenul din zonele diverse ale orașului. Transmiterea informațiilor se făceau din om în om sau aveau legături directe, dar orice ciripitură era plătită în primă fază cu un preț, iar după ce loviturile se realizau se mai primea o parte din pradă. Nu se plătea informația, în viitor nu mai primeai alta. Viața lui don Basilio decurgea fără prea mari probleme. Avea după cum spunea el, mai multe adrese în cartiere diferite, asta pentru a nu da de bănuit privitorilor de rând. În ultima vreme don Basilio era totuși ochit de ciripitorii miliției, căci nici aceștia nu stăteau cu mâinile în sân. Era cineva pus anume să-l urmărească pe don Basilio. Acesta a aflat de la păsărele că este filat. O vrăbiuță care îl considera un fel de amic i-a transmis poanta! A încetat să mai atace obiective noi. În limbajul șuților aceste obiective se numeau struguri, bostani sau mere, funcție de cum era portofelul sau ținta vizată. Totuși la un pont trimis recent don Basilio a acționat la un bostan destul de mare. Era seara și a fost invitat le un restaurant select din centru. Un viorist care era al localului a venit să-i cânte la masă. Când a primit cei zece lei pentru cântec, a lăsat un bilet de autobuz cu indicația bostan verde. Don Basilio s-a uitat prin sala mare a localului și a văzut un tip în costum mai verde și a înțeles care era ținta. Și-a continuat discuția cu partenera de la masă, fără a menționa ceva de ceea ce trebuia să se întâmple. Aproape de miezul nopții bostanul verde se pregătea de plecare. A plătit consumația și însoțit de o tipă bine era gata de plecare. Don Basilio era cu ochii pe el, fiindcă trebuia acționat rapid, cel mult în holul localului unde era lume mai multă. Așa s-au și petrecut lucrurile. Don Basilio și-a lăsat pardesiul pe scaun lângă vrăbiuța lui și a plecat spre toaletă, Aici s-a atins de bostan și i-a scos sâmburii cum se zicea! A revenit la masă fără să se uite ce avea la el, dar când s-a uitat mai bine a găsit în portmoneu o legitimație de ofițer de miliție și un bilet în care scria; ne întâlnim imediat! Așa a și fost. La masă au apărut doi civili destul de solizi și i-au spus să-i urmeze. Aceasta fusese CAPCANA în care a căzut. Astfel că a doua zi era deja la judecătorie și condamnat la 5 ani de facultate de drept comun. A cerut să fie trimis la mină fiindcă aici avea condițional mare. A fost eliberat după doi ani și ceva de detenție. Era în libertate acum, dar nu mai îndrăznea să se întoarcă în orașul de unde plecase. Îmi povestea toate aceste episoade din viața sa ca unui confident, era ca un fel de spovedanie. Eram încă destul de tânăr să înțeleg acele lucruri care măcinau sufletul unui fost deținut. Am lucrat împreună mai multe luni până când eu aveam să mă transfer la mina Haneș. La căminul unde locuiam în Zlatna eram vecini și ne întâlneam destul de des.