poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-13 | |
Odata, demult, tocmai cand imi luasem inima in dinti si-i ceream vietii socoteala pentru iubirea pierduta parca prea curand, destinul se hotari sa-mi dea o lectie: intr-o zi neprimenita de toamna intarziata, la colt de virtualitate recent descoperita, ma ajunse din urma o prospata iubire la inceput ireala, scoasa la plimbare, involuntar, de un personaj uluitor, cum aveam sa-mi dau seama mult mai tarziu. Uluitor insemnand un amestec ciudat de “minciuni minore” – mult prea multe si capatand semnificatii majore in mintea si sufletul meu – tandrete infinita si mai apoi pasiune dezlantuita si necunoscatoare de limite lumesti, culminand cu o detasare sora cu indiferenta intr-un sfarsit de greseala nerecunoscuta.
O diletanta intr-ale jocului de-a indragosteala, cu sufletul parjolit dupa un esec inca neinteles, se dovedi ca destinul imi puse o piedica serioasa, facandu-ma sa-mi pierd subit echilibrul si asa destul de precar si sa ma arunc flamanda in bratele a ceea ce, curand, deveni marea mea iubire – sau cel putin asa imi inchipuii eu a fi. Acum… ca or fi fost bratele iubirii sau iluzia imi juca o festa, daruindu-mi ceea ce tanjeam eu sa aflu… nu mai are importanta. Cert e ca nici macar caderea abrupta din final nu ma mai trezi vreodata in totalitate din ceea ce se dovedi a fi ultima tresarire a unui suflet greu incercat. Povestea, demna de a fi cantata in versuri – si de multe versuri si cuvinte revarsate in suvoaie aprinse avu parte – debuta cu o minciuna minora, trecuta cu vederea, ca doar nu-i nevoie sa fii poet ca sa stii ca iubirea e oarba, dar e suficient sa fii indragostit ca sa uiti de aceasta dreapta atentionare. Si debutului astuia ii fu redata o stare de repetabilitate aproape normala pentru personajul uluitor, dar resimtita de mine intr-un mod mult prea dureros. Dar ce inseamna oare durerea din iubire, daca nu chiar insasi iubirea? Cele doua notiuni ajung sa se identifice pana la confuzie intr-un anumit moment al existentei, dar numai cine nu si-a ratacit niciodata sufletul pe cararile destinului, haladuind prin viata fara nici un sens, nu stie cat de fericit e cel ce sufera din iubire, fata de cel ce nu mai are nici o tresarire si nici o asteptare, nici un tremur si nici o visare – un mort viu perindandu-se vlaguit de viata printre umbrele lumesti, fara sa vada, fara sa stie, rastalmacit vietii doar de biciul lung al amintirii. Cum spuneam, deci, destinul isi lua libertatea sa se joace cu mine – de parca nu asta face el mereu. Dar eu, nestiutoare, cu ochii larg inchisi, ma aruncai cu disperare la picioarele iubirii, implorand-o sa dea crezare promisiunilor mele care-mi vindeau sufletul eternitatii de la tarmul marii si uitand cu desavarsire ca-mi respect mereu juramintele. Si cand rugile imi fura ascultate si iubirea mi se arata deplin impartasita, ceea ce se petrecu fu atat de ireal de profund si de intens, incat imi marca existenta pentru totdeauna, lasandu-ma, in cele din urma, mai pustie decat cel mai nemarginit dintre pustiuri. Alea iacta est.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate