Intors acasa pentru cateva zile, se gandea sa-si petreaca sarbatorile alaturi de familie. Adora sclipirea din ochii mamei la fiecare revedere, obrajii crestati de riduri fine...adevarate poteci catre surasul blajin. Dar cel mai mult iubeste portalul timpului ascuns in pragul de la intrare, cel care transforma barbatul plin de griji si probleme intr-un copil ciufulit si nazdravan.
Ningea ca in povesti, fulgii dansau pe valsul norilor acompaniati de arbori spectatori care tineau ritmul in bataia vantului. Copilul apuca haturile saniei in mana si o lua la fuga.

Mama - Incotro te duci baiete?

Copilul - Hai mama sa ne dam cu sania!

Mama - Sunt prea batrana pentru asta, te astept aici!

Copilul - Te rog...o singura data!

Induplecata de rugamintea copilului isi lua inima in piept si porni spre coama dealului unde baiatul o astepta pregatit cu sania.

Copilul - Hai mama ca nu mai am rabdare!

Ajunsa, se aseza in spatele copilului pe sanie si il stranse la piept. Sania incepu sa coboare cu viteza panta abrupta. Pentru un moment mama devenise partenerul de joaca al copilului. O lacrima cereceta obrazul imbujorat al femeii, ratacind apoi printre fulgii albi.

Mama - Sa mergem acasa la un ceai fierbinte? Ce zici?

Copilul - Bine, dar venim si maine.

Mama - Venim puiule, sa nu imbatranim.

Agatat de bratul mamei pasind spre casa, barbatul copil, se gandea deja la ceaiul de menta fierbinte ce urma sa vina.