Totul e întâmplător-și titlul

-fragment de roman probabil-



Îmi recunoșteam chipul în oglindă. Ridurile de pe frunte, urmele loviturilor, ochii înroșiți, dar eram captiv înapoia barierei de carne și oase, incapabil să reacționez conform cu gesturile mele, cu mâinile care mă plesneau peste ochi, luau apa și o aruncau pe obraji și pe frunte, curățau rănile și frecau buzele, urcau și se depărtau de-o parte și de alta a capului, puzderie de bobițe de apă sărind din firele de păr, apoi închideau robinetul și se lăsau pe chiuveta înnegrită de rapăn. Multă vreme nici nu s-au clintit de acolo; încleștate și roșii; cu vene proeminente și noduroase, cu unghiile albite, curățate de rahat. Senzația nu a dispărut nici când s-au împins în pereții coridorului și nici când au îndepărtat draperia, nici când s-au proptit în tejgheaua barului și pe urmă de spătarul unui scaun pe care l-au îmbrâncit către perete, curbate și înțepenite mai apoi pe-o masă, alături de scrumiera plină de mucuri de țigară și solnița răsturnată. Cu toate astea, culorile de aici căpătaseră deja un alt cadru, sunetele se întorceau prizoniere ale furculițelor și paharelor și-ale picioarelor scaunelor hârâind, târâte pe parchet și în momentul în care, după vreo cinci minute, umbra mătăhăloasă s-a înclinat peste ele și a așezat o ceașcă pe-o farfurioară, eram în stare să mă mișc pe scaun și să simt spătarul de plastic lipindu-mi-se de spate prin cămașa încă jilavă.
Umbra nu spunea nimic, stătea aplecată peste mine, încă mai avea o spirală de hârtie aninată de-o ureche și câteva rânduri de confeti pe obraji însă, dincolo de asta, gulerul uniformei balansa un conglomerat destul de normal de unde se înnoda un chip alungit, cu trăsături extrem de brutale și amestecate, cu nasul ramificat sus în cornișele osoase ale sprâncenelor și acestea picate cu două brazde dure pe ochi. Gura întredeschisă părea nelalocul ei. Dinții se întrevedeau cumva întorși spre înăuntru și mereu când încrețea buzele, se retrăgeau în gingii pentru a face loc răsuflării ce-aducea la mine cuvintele încetinite de mișcarea aproape lichidă a aerului îmbâcsit din bar.
Am avut dintr-o dată impresia că mă scufund, că mă pierd într-un haos irespirabil, apoi am fost scuipat afară și mi-am încleștat mâinile în mușamaua mesei.
Barmanul mi-a pus înainte ceașca galbenă pe farfurioară, mi-a atins umărul și s-a îndepărtat într-un nor de confeti.
L-am privit cum ocolea mesele goale, cum aranja scaunele și lua scrumierele, cum intra după tejghea și dădea drumul la robinet, începând să dea din brațe.
Căldura forfotea cu încetineală spre extremitățile corpului, ardea în vârful degetelor de la mâini și de la picioare și-n două pete lunguiețe pe fese.
Când mi-am desprins spatele de spătar și-am luat ceașca de pe farfurioară a pierit cu totul, nu a mai rămas decât durerea din obraji și firul de ață întins și intrat în piele.
Mâna îmi mirosea vag a fecale.
În bar mai era ocupată o singură masă-un bătrânel îmbrăcat cu o scurtă fără mâneci, încinsă cu o centură militară, pantaloni de stofă și papuci în picioare, bea dintr-un pahar înalt și din când în când privea silueta neagră a tonomatului din apropierea ușii și atunci clătina din cap și se uita într-un ungher și-și foia tălpile sub masă.
Barmanul ridicase însă mâna, scrumierele i-au acoperit ochii, din bătrân a țâșnit o flacără scurtă ca o sclipire pe suprafața lucioasă a unei fotografii iar barul s-a transformat într-un coridor prelung și strâmt, rulat încet înapoia mea într-un sul colorat de hârtie, netezit apoi și împachetat după ușă-fiecare pas îmi cerea un efort suplimentar și mereu când îndoiam genunchii, mă vedeam silit să ridic și brațele, încercând să compensez așa greutatea ce mi se părea că-mi trage umerii din piele, cu oasele pieptului prea fragile ca să suporte apăsarea. Căldura revenea însoțită de-un soi de tremur istovitor.
M-am rezemat de-un stâlp de pe trotuar, pe urmă am pornit pe sub copacii înclinați deasupra mașinilor parcate, căutând să merg cu pași mărunți și ținând picioarele un pic depărtate.
Mai încolo, la capătul străzii, vedeam punctele roșii ale semaforului și ferestrele luminate ale benzinăriei de lângă blocurile turn.
Am traversat drumul pustiu ocolind un taxi oprit după un camion și am urcat pe trotuar. Încălzite, gândurile îmi zumzăiau în creier, frânturi extrem de asemănătoare rulate în lungul aceleiași bande monocrome fără a se închega în nimic înregistrabil, se mișcau pur și simplu de colo-colo fâșâind în emisii fulgerătoare asemenea unor rafale de paraziți. Am cotit pe o alee dintre blocuri și am ieșit la benzinărie.