Gata de culcare, Moș Crăciun?

- Da, d-na Gheo, sunt gata de culcare. Sunt gata pentru un somn buuun până la anul care vine.
- Știu , Moș Crăciun, că ești obosit, dar poate îți faci timp să stai și cu mine la un ceai și o prăjitură.
- Sunt într-adevăr obosit, dar mulțumit că eu, așa moș cum mă vedeți, am reușit să pun toate darurile sub brăduții copiilor cuminți. Și-acum să-ți mai spun ceva: în drumul meu, o mulțime de copii și părinți mă invită la micul dejun. Mi-aduc aminte că într-o dimineață alergam cu săniuța mea, trasă de reni , și numai ce văd la un geam o fetiță făcându-mi semn să opresc. Îmi las renii la portiță și intru în casă. Era Mirona, fetița… dar parcă, d-na Gheo, ai scris o poveste despre ea.
- Da. A fost prima mea poveste.
- Așa e, mi-aduc aminte. Știi, eu îți citesc poveștile. Dar să continui …
-Te rog, Moș Crăciun.
- Dupa ce-am fost tratat la ceai cu prăjiturile minunate pe care le face mama Mironei, numai ce aud: “Moș Crăciun, uite și acum mai am ursulețul pe care mi l-ai adus anul trecut…” Si cum mă uitam eu la ursuleț, aud un zgomot venind de afară. Renii mei , care o auziseră pe Mirona, dădeau din copite în semn că și ei l-au recunoscut pe ursuleț. Tot atunci , din zăpadă, s-au ridicat multe multe steluțe care au înconjurat casa, iar una mai năzdrăvană s-a așezat chiar pe boticul ursulețului, în timp ce o alta a venit la mine să-mi șoptească că la casa de alături mai este un copil care așteaptă să-și bea lăpticul cu mine. Îl chema Marian…și despre el ai scris o poveste, d-na Gheo…
- Da. Așa e…..
-…și uite așa am aflat că Marian, în timpul anului, a făcut o faptă bună: a salvat un motanel dintr-o încăierare cu un motan mai bătrân. Fulgușorii au aprobat și fapta asta….iar steluțele, de bucurie, s-au jucat cu renul cel mititel, mai mai să-l amețească. Noroc de o steluță mai înțeleaptă că a intrat repede în casă și m-a dus la săniuță și ne-am reluat drumul. Dar n-am mers mult, că numai ce-l vedem pe poștaș că ne face semn să oprim. « Moș Crăciun, îmi spune el, știu că duci acolo scrisorile de la copii, dar să știi că trebuie să iei cu tine și invitațiile astea ”.
Doamne, că multe mai erau! Seara, când m-am așezat lângă sobă, am deschis tolba. Și ce crezi că am găsit: invitații pentru micul dejun de la Clara, o altă fetiță din poveștile tale, de la Elena, de la Antonia, de la Adrian…..și multi alții, mulți mulți alții.
- Cum? Și vrei să spui că ai onorat toate invitațiile?
- Sigur că da. E adevărat, a fost cât pe-aci să nu mă pot duce la un mic dejun, cel al unei fetițe, ce nu și-a terminat de scris numele pe invitație, pentru că nu mergea încă la școală, dar cu ajutorul steluțelor, a renilor, a fulgușorilor, a spiridușilor și a tuturor copiilor din cartier, a poștasului, am ajuns să iau micul dejun la ea, într-o bucătărie mică cât o cutie de chibrituri și să beau lăpticul într-un pahărel cât un degetar, și să-i ascult fapta bună. Ce crezi că mi-a șoptit la ureche, urcându-se pe o scară de steluțe: “Moș Crăciun, eu n-am făcut nici o faptă bună din cele de care ți-au vorbit ceilalți copii. Dar știi….eu îi ascult pe părinții mei” Atunci, de bucurie, steluțele si fulgușorii s-au îmbrățișat, iar pe drum, o steluță mai grăsuță s-a așezat pe umărul meu și mi-a șoptit:”Ce lăptic bun am băut noi aici, în căsuța asta!”, iar o alta mică cât un vârf de ac: “Ce frumos! Să asculți de părinții tăi!”
- Moș Crăciun….dau să-l strig …
Și uite așa, tot povestind despre copiii cuminți, căscând și moțăind, Moș Crăciun s-a dus la culcare, și va dormi așa până la următorul Crăciun. Iar steluța mai grăsuță va dormi și ea pe o perniță, numai din fir de aur, iar cea mica, cât un vârf de ac, pe o perniță, numai din fir de argint.

Noapte bună, Moș Crăciun!


Gata de culcare, d-na Gheo?

-Gata de culcare, copii?
-Nu! De data asta, noi întrebăm: Gata de culcare, d-na Gheo?…pentru că noi, copiii, o să vă spunem o poveste…

Totul s-a petrecut anul trecut, în Seara de Ajun, când era cât pe-aci ca darurile să nu mai ajungă pe la casele copiilor.
Și uite așa, Moș Crăciun era gata de plecare, cu sania plină de jucării, hăinițe noi, bomboane…pentru copiii din orășelul nostru. Apăruse și Zâna Zăpezilor, urmată de sute de îngerași, spiriduși și pitici. Iar pe cer, se îngrămădiseră, ca niciodată, mii de steluțe. Toți veniseră în alai să-i ureze lui Moș Crăciun “drum bun”și să pună pe fiecare dar câte o steluță strălucitoare. Când deodată din mulțime sare un pitic cu fes albastru și se ascunde în buzunarul mantalei lui Moș Crăciun.
- Ce faci tu acolo, piticule cu fes albastru? l-a întrebat Zâna Zăpezilor .
- Eu? Eu am descoperit o gaură în buzunarul lui Moș Crăciun și mă străduiesc s-o repar…
- Cuuum? O gaură în buzunarul mantalei lui Moș Crăciun….? s-au mirat spiridușii, piticii și îngerașii, toți în cor.
- Cuuum? s-a înspăimântat Zâna Zăpezilor.
- Da. Uitați! Și gluga lui Mos Crăciun nu mai e așa de roșie ca altădată, s-a auzit un alt pitic.
- Și blănița de la manta s-a cam îngălbenit….
- Și mănușile! Uitați! Se vede degetul cel mic al lui Mos Crăciun prin ele….
- Păi să vedeți….a încercat Moș Crăciun să se scuze.
- Noi i-am atras atenția cu o lună în urmă că trebuie să-și comande o manta nouă. Chiar și noi, renii, avem nevoie de hamuri noi din piele.
- Chiar toți…..
- Moș Crăciun….!
- Nu mai ascult nimic. Mă grăbesc . A sosit Seara de Ajun și eu încă sunt la Polul Nord. Pâna acum trebuia să fi dus în oraș o sanie cu daruri.
- Moș Crăciun, dar nu poți călători cu hainele astea, iar renii, vezi tu…
-La anul viitor de-acum. Promit să-mi dau comandă de o pelerină nouă iar vouă, renilor de hamuri noi.
- Stați! Stați! Nu-l mai certați pe Moș Crăciun, s-au auzit steluțele de pe cer. Ascultați! L-am adus pe Croitorul Vrăjitor. Ne-a promis că în câteva ore iî va coase haine noi lui Moș Crăciun.
- Câteva ore? Eu nu mai pot aștepta nici o secundă. Lăsați-mă să plec!
- Bine, dar îl putem ajuta și noi pe Croitorul Vrăjitor, sar în ajutor spiridușii, piticii și îngerașii.
Și uitați așa, d-na Gheo, cât ai clipi din ochi, mantaua, pantalonii, mănușile și gluga lui Moș Crăciun au fost gata. Am uitat să vă spunem că între timp, Zâna Zăpezilor a sunat din corn, iar Meșterul Faur a sosit cu hamuri noi pentru reni, iar un nouraș a garnisit toata costumația lui Mos Craciun cu blăniță albă.
Noi, copiii, demult stăteam la ferestre și pândeam săniuța lui Moș Crăciun, trasă de reni. Și nu ne venea a crede că nu trece pe desupra orașului nostru. Așa că ne-am dus la culcare supărați, întrebându-ne ce-am făcut rău în anul acela……
A doua zi, cum știam că săniuța lui Moș crăciun nu trecuse prin orașul nostru, deși fuseserăm cuminți, nici nu ne mai venea să ne dăm jos din pătuțuri. Și numai ce deschidem noi ușa la camera cu bradul, și ce vedem? Cadourile ! Unul mai mare și mai frumos decât altul, iar deasupra lor, în vârf, o scrisoare mare și strălucitoare, semnată de Piticul cu Fes Albastru.
Din scrisoare am aflat de hăinițele cele noi ale lui Mos Craciun, ajutat de spiriduși, îngerași, steluțe, pitici, Croitorul Vrăjitor, Meșterul Faur….și de Piticul cu Fes Albastru, investit mai apoi cu rangul Pitic de Onoare de Zâna Zăpezilor.

Noapte bună copii!